Selecţia "Formula AS"

* Elias Khoury, "Copiii ghetoului. Nu­mele meu este Adam", traducere din limba arabă şi note de Nicolae Dobrişan, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 372 p.

Cu o întindere îndelungată, literatura arabă e una dintre cele mai vechi şi mai bogate din lume dar, cu excepţia câtorva specialişti, nu prea e cu­noscută la noi. Venind dintr-o asemenea tradiţie, marii scriitori arabi contemporani care creează în limba maternă au mai puţine şanse de a fi mondial apreciaţi decât cei care s-au stabilit în Occident şi au adoptat franceza sau engleza, deşi tematica lor a rămas legată de istoria şi cultura ţărilor de origine, de civilizaţia arabo-islamică. Din prima categorie, foarte cunoscut e egipteanul Naghib Mahfuz, care a luat Premiul Nobel pentru Lite­ratură în 1988, ceea ce i-a asigurat o largă difuzare prin traduceri, sau poetul sirian Ado­nis, etern nominalizat la acelaşi pre­miu. Despre romancierul libanez Elias Khoury (n. 1948) am aflat abia acum, datorită traducerii de către eminentul arabist Nicolae Dobrişan a cărţii pe care vi-o recomand. O carte originală atât în construcţie - un amestec de convenţii romaneşti cu formule narative postmoderne, cât şi ca subiect - soarta palestinienilor du­pă ocuparea israeliană a teritoriului pe care trăiau în 1948. Sunt puse în oglindă cele două popoare cu istorie tragică, alungate de pe pământul lor pe care şi-l dispută fără soluţie de pacificare până azi. Naratorul, Adam Danun, e un arab israelian, dintre cei ce au rămas pe loc după exodul palesti­nienilor supravieţuitori din nakba (catastrofa) din 1948 din localitatea Lod. Crescut în ghetoul în care au fost izolaţi la început arabii în condiţii groaznice, Adam vrea să se integreze în societatea israeliană, studiază la Universitatea din Haifa limba şi literatura ebraică, ajunge profesor şi are timp de un deceniu o iubită evre­ică, Daliya. Sfârşitul greu de suportat al relaţiei lor îl face să plece la New York, unde îşi câştigă existenţa lucrând într-un res­taurant oriental. Acolo îl ajun­ge din urmă trecutul, când află că tot ce credea des­pre sine şi ai săi e fals. Dorind să-şi re­cons­tituie identitatea, din memorie şi din povestirile interconectate ale unor martori, Adam îşi pune pe hârtie doar pentru el biografia, după ce mai avusese o tentativă de a compune un roman, Cu­fărul iubirii, avându-l ca erou pe un poet legendar din sec. VIII, Waddah al Yaman. Povestea poe­tului cu încărcătură simbolică e pusă la începutul bio­grafiei lui Adam, ca o mare metaforă pales­tiniană, căci profesorul de literatură crede că "noi trăim pentru a ne preschimba în po­veşti şi nimic mai mult". Străin în SUA cum a fost şi în Israel, îşi ia ca subiect propria înstrăinare camusiană şi pentru asta adună istorisiri despre cea pe care o crezuse mamă, Manal, despre substitutul de tată, orbul Ma'mun, despre posibilii taţi naturali şi mai ales despre nenorocirea petre­cută la Lod în chiar luna naşterii sale, iulie 1948. Cum Adam e un intelec­tual cultivat, naraţiunile lui sunt îm­pă­nate - cam fastidios pentru igno­ranţii de noi, cu referiri şi citate din po­eţii preislamici şi cu polemici lite­rare (inclusiv cu Amos Oz sau chiar cu... Elias Khoury). Îmi închipui cât a muncit tra­du­cătorul să ne lămurească în note toate intertex­tualităţile şi noţiunile specifice, dar şi la redarea stilului ritmat şi muzical alternând cu descrieri realiste din poveşti ce au în spate şi în faţă alte poveşti, ca în "O mie şi una de nopţi". "Nara­ţiu­nea mea", spune Adam şi prin el Khoury, "a fost necesară ca să-mi reamintesc întâmplările şi să le uit în calitatea lor de trecut care trece dar nu vrea să treacă".