Cu o întindere îndelungată, literatura arabă e una dintre cele mai vechi și mai bogate din lume dar, cu excepția câtorva specialiști, nu prea e cunoscută la noi. Venind dintr-o asemenea tradiție, marii scriitori arabi contemporani care creează în limba maternă au mai puține șanse de a fi mondial apreciați decât cei care s-au stabilit în Occident și au adoptat franceza sau engleza, deși tematica lor a rămas legată de istoria și cultura țărilor de origine, de civilizația arabo-islamică. Din prima categorie, foarte cunoscut e egipteanul Naghib Mahfuz, care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 1988, ceea ce i-a asigurat o largă difuzare prin traduceri, sau poetul sirian Adonis, etern nominalizat la același premiu. Despre romancierul libanez Elias Khoury (n. 1948) am aflat abia acum, datorită traducerii de către eminentul arabist Nicolae Dobrișan a cărții pe care vi-o recomand. O carte originală atât în construcție - un amestec de convenții romanești cu formule narative postmoderne, cât și ca subiect - soarta palestinienilor după ocuparea israeliană a teritoriului pe care trăiau în 1948. Sunt puse în oglindă cele două popoare cu istorie tragică, alungate de pe pământul lor pe care și-l dispută fără soluție de pacificare până azi. Naratorul, Adam Danun, e un arab israelian, dintre cei ce au rămas pe loc după exodul palestinienilor supraviețuitori din nakba (catastrofa) din 1948 din localitatea Lod. Crescut în ghetoul în care au fost izolați la început arabii în condiții groaznice, Adam vrea să se integreze în societatea israeliană, studiază la Universitatea din Haifa limba și literatura ebraică, ajunge profesor și are timp de un deceniu o iubită evreică, Daliya. Sfârșitul greu de suportat al relației lor îl face să plece la New York, unde își câștigă existența lucrând într-un restaurant oriental. Acolo îl ajunge din urmă trecutul, când află că tot ce credea despre sine și ai săi e fals. Dorind să-și reconstituie identitatea, din memorie și din povestirile interconectate ale unor martori, Adam își pune pe hârtie doar pentru el biografia, după ce mai avusese o tentativă de a compune un roman, Cufărul iubirii, avându-l ca erou pe un poet legendar din sec. VIII, Waddah al Yaman. Povestea poetului cu încărcătură simbolică e pusă la începutul biografiei lui Adam, ca o mare metaforă palestiniană, căci profesorul de literatură crede că "noi trăim pentru a ne preschimba în povești și nimic mai mult". Străin în SUA cum a fost și în Israel, își ia ca subiect propria înstrăinare camusiană și pentru asta adună istorisiri despre cea pe care o crezuse mamă, Manal, despre substitutul de tată, orbul Ma'mun, despre posibilii tați naturali și mai ales despre nenorocirea petrecută la Lod în chiar luna nașterii sale, iulie 1948. Cum Adam e un intelectual cultivat, narațiunile lui sunt împănate - cam fastidios pentru ignoranții de noi, cu referiri și citate din poeții preislamici și cu polemici literare (inclusiv cu Amos Oz sau chiar cu... Elias Khoury). Îmi închipui cât a muncit traducătorul să ne lămurească în note toate intertextualitățile și noțiunile specifice, dar și la redarea stilului ritmat și muzical alternând cu descrieri realiste din povești ce au în spate și în față alte povești, ca în "O mie și una de nopți". "Narațiunea mea", spune Adam și prin el Khoury, "a fost necesară ca să-mi reamintesc întâmplările și să le uit în calitatea lor de trecut care trece dar nu vrea să treacă".