Sunt câţiva scriitori basarabeni încă tineri, activi şi bine cotaţi în literatura română de azi. Fie că au rămas în Republica Moldova, fie că au ales să trăiască în România, ei nu mai au deloc aerul păşunist şi provincial al generaţiilor anterioare, sunt sincronizaţi cu tendinţele moderne şi postmoderne occidentale şi au un atu în plus - o aprofundată cunoaştere, în original, a marii literaturi ruse, care le-a intrat în gena creatoare. Numelor deja cunoscute cititorilor români li s-a adăugat din 2016 cel al Tatianei Ţîbuleac, al cărei debut în roman cu "Vara când mama avea ochii verzi" a avut un mare succes de critică şi de librărie: acum cartea a ajuns la a treia ediţie şi tot se mai scrie despre ea, iar de curând a fost publicată şi în traducere franceză (sper ca stilul ei poignant să o facă vizibilă printre sutele de romane noi ce apar anual în Franţa). Originalitatea şocantă a micului roman constă atât în directeţea brutală a stilului, sub care musteşte o tandreţe stângace, cât şi în abilitatea de a evita melodrama, deşi în principal e vorba de un destin ce cumulează nenorociri. Se spune că abia al doilea roman dezvăluie capacitatea reală a unui autor. Iar prin cartea pe care vi-o recomand azi, Tatiana Ţîbuleac confirmă aprecierile entuziaste de la debut. Chiar dacă reia acelaşi tip de personaj narator durificat de suferinţe timpurii, care priveşte candid-furios ceea ce îi e dat să trăiască, romanciera creează acum o altă lume, cea a Chişinăului din anii '80 şi până azi, având ca fundal istoria basarabeană a perioadei reflectată în viaţa cotidiană. Naratoarea e aici o fetiţă poreclită Lastocika (Rîndunica), abandonată la orfelinat ca şi Aleksy din "Vara..." şi care, ca şi el, priveşte înapoi cu mânie, traumatizată de aşteptări înşelate. Adoptată (de fapt cumpărată) de la orfelinat de rusoaica Tamara Pavlovna, ca să o ajute în "meseria" ei de vânzătoare de sticle goale adunate din gunoaie, fetiţa locuieşte cu mama adoptivă într-o curte comună, reproducând în mic lumea Chişinăului multietnic şi stratificat social, în ciuda minciunii egalitariste a sistemului comunist. Observaţiile sinestezice ale fetei învie o umanitate în diversitatea ei pestriţă, sesizează dramele din jur, de care nici ea nu e scutită, dar întâmplările dramatice prin care trece o ambiţionează să-şi depăşească datul mizer, să se rupă de el. Cernobîlul, Perestroika, războiul din Transnistria, trecerea la grafia latină, la limba oficială "moldovenească" în şcoală, corupţia şi emigraţia - toate sunt povestite prin peripeţii ce capătă rezonanţe simbolice. Un loc aparte în roman îl ocupă relaţia între cele două limbi, rusa şi româna, în care creşte şi îşi formează o identitate ezitantă naratoarea bilingvă (există în text şi destule cuvinte ruseşti, scrise în grafia originală, ilustrând modul de a gândi amestecat al personajului). Roman dens şi emoţionant al Chişinăului aşa cum noi, de aici, nu-l cunoaştem, "Grădina de sticlă" îi consolidează Tatianei Ţîbuleac poziţia de romancier român foarte bun.
Selecţia "Formula AS"
* Tatiana Ţîbuleac, "Grădina de sticlă", Editura Cartier, Chişinău (tel. 021/210.80.51), 174 p.
Sunt câţiva scriitori basarabeni încă tineri, activi şi bine cotaţi în literatura română de azi. Fie că au rămas în Republica Moldova, fie că au ales să trăiască în România, ei nu mai au deloc aerul păşunist şi provincial al generaţiilor anterioare, sunt sincronizaţi cu tendinţele moderne şi postmoderne occidentale şi au un atu în plus - o aprofundată cunoaştere, în original, a marii literaturi ruse, care le-a intrat în gena creatoare. Numelor deja cunoscute cititorilor români li s-a adăugat din 2016 cel al Tatianei Ţîbuleac, al cărei debut în roman cu "Vara când mama avea ochii verzi" a avut un mare succes de critică şi de librărie: acum cartea a ajuns la a treia ediţie şi tot se mai scrie despre ea, iar de curând a fost publicată şi în traducere franceză (sper ca stilul ei poignant să o facă vizibilă printre sutele de romane noi ce apar anual în Franţa). Originalitatea şocantă a micului roman constă atât în directeţea brutală a stilului, sub care musteşte o tandreţe stângace, cât şi în abilitatea de a evita melodrama, deşi în principal e vorba de un destin ce cumulează nenorociri. Se spune că abia al doilea roman dezvăluie capacitatea reală a unui autor. Iar prin cartea pe care vi-o recomand azi, Tatiana Ţîbuleac confirmă aprecierile entuziaste de la debut. Chiar dacă reia acelaşi tip de personaj narator durificat de suferinţe timpurii, care priveşte candid-furios ceea ce îi e dat să trăiască, romanciera creează acum o altă lume, cea a Chişinăului din anii '80 şi până azi, având ca fundal istoria basarabeană a perioadei reflectată în viaţa cotidiană. Naratoarea e aici o fetiţă poreclită Lastocika (Rîndunica), abandonată la orfelinat ca şi Aleksy din "Vara..." şi care, ca şi el, priveşte înapoi cu mânie, traumatizată de aşteptări înşelate. Adoptată (de fapt cumpărată) de la orfelinat de rusoaica Tamara Pavlovna, ca să o ajute în "meseria" ei de vânzătoare de sticle goale adunate din gunoaie, fetiţa locuieşte cu mama adoptivă într-o curte comună, reproducând în mic lumea Chişinăului multietnic şi stratificat social, în ciuda minciunii egalitariste a sistemului comunist. Observaţiile sinestezice ale fetei învie o umanitate în diversitatea ei pestriţă, sesizează dramele din jur, de care nici ea nu e scutită, dar întâmplările dramatice prin care trece o ambiţionează să-şi depăşească datul mizer, să se rupă de el. Cernobîlul, Perestroika, războiul din Transnistria, trecerea la grafia latină, la limba oficială "moldovenească" în şcoală, corupţia şi emigraţia - toate sunt povestite prin peripeţii ce capătă rezonanţe simbolice. Un loc aparte în roman îl ocupă relaţia între cele două limbi, rusa şi româna, în care creşte şi îşi formează o identitate ezitantă naratoarea bilingvă (există în text şi destule cuvinte ruseşti, scrise în grafia originală, ilustrând modul de a gândi amestecat al personajului). Roman dens şi emoţionant al Chişinăului aşa cum noi, de aici, nu-l cunoaştem, "Grădina de sticlă" îi consolidează Tatianei Ţîbuleac poziţia de romancier român foarte bun.
Sunt câţiva scriitori basarabeni încă tineri, activi şi bine cotaţi în literatura română de azi. Fie că au rămas în Republica Moldova, fie că au ales să trăiască în România, ei nu mai au deloc aerul păşunist şi provincial al generaţiilor anterioare, sunt sincronizaţi cu tendinţele moderne şi postmoderne occidentale şi au un atu în plus - o aprofundată cunoaştere, în original, a marii literaturi ruse, care le-a intrat în gena creatoare. Numelor deja cunoscute cititorilor români li s-a adăugat din 2016 cel al Tatianei Ţîbuleac, al cărei debut în roman cu "Vara când mama avea ochii verzi" a avut un mare succes de critică şi de librărie: acum cartea a ajuns la a treia ediţie şi tot se mai scrie despre ea, iar de curând a fost publicată şi în traducere franceză (sper ca stilul ei poignant să o facă vizibilă printre sutele de romane noi ce apar anual în Franţa). Originalitatea şocantă a micului roman constă atât în directeţea brutală a stilului, sub care musteşte o tandreţe stângace, cât şi în abilitatea de a evita melodrama, deşi în principal e vorba de un destin ce cumulează nenorociri. Se spune că abia al doilea roman dezvăluie capacitatea reală a unui autor. Iar prin cartea pe care vi-o recomand azi, Tatiana Ţîbuleac confirmă aprecierile entuziaste de la debut. Chiar dacă reia acelaşi tip de personaj narator durificat de suferinţe timpurii, care priveşte candid-furios ceea ce îi e dat să trăiască, romanciera creează acum o altă lume, cea a Chişinăului din anii '80 şi până azi, având ca fundal istoria basarabeană a perioadei reflectată în viaţa cotidiană. Naratoarea e aici o fetiţă poreclită Lastocika (Rîndunica), abandonată la orfelinat ca şi Aleksy din "Vara..." şi care, ca şi el, priveşte înapoi cu mânie, traumatizată de aşteptări înşelate. Adoptată (de fapt cumpărată) de la orfelinat de rusoaica Tamara Pavlovna, ca să o ajute în "meseria" ei de vânzătoare de sticle goale adunate din gunoaie, fetiţa locuieşte cu mama adoptivă într-o curte comună, reproducând în mic lumea Chişinăului multietnic şi stratificat social, în ciuda minciunii egalitariste a sistemului comunist. Observaţiile sinestezice ale fetei învie o umanitate în diversitatea ei pestriţă, sesizează dramele din jur, de care nici ea nu e scutită, dar întâmplările dramatice prin care trece o ambiţionează să-şi depăşească datul mizer, să se rupă de el. Cernobîlul, Perestroika, războiul din Transnistria, trecerea la grafia latină, la limba oficială "moldovenească" în şcoală, corupţia şi emigraţia - toate sunt povestite prin peripeţii ce capătă rezonanţe simbolice. Un loc aparte în roman îl ocupă relaţia între cele două limbi, rusa şi româna, în care creşte şi îşi formează o identitate ezitantă naratoarea bilingvă (există în text şi destule cuvinte ruseşti, scrise în grafia originală, ilustrând modul de a gândi amestecat al personajului). Roman dens şi emoţionant al Chişinăului aşa cum noi, de aici, nu-l cunoaştem, "Grădina de sticlă" îi consolidează Tatianei Ţîbuleac poziţia de romancier român foarte bun.
Alte articole din acest numar
- Călătorie într-o fotografie - OLGA MĂRGINEAN: "Eu nu pictez flori, eu îmi pictez gândurile"
- DAN BYRON - "Curiozitatea este un muşchi care se antrenează"
- "Sunt vegetariană. Copilul meu se va dezvolta normal?"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
