Un moment de cotitură, în care campania împotriva statului de drept şi a instituţiilor statului s-a cuplat cu atacul brutal, cu gaze şi bastoane, asupra celor care contestau paşnic regimul Dragnea. Faptul că guvernul nu a avut nici o ezitare să-i atace pe demonstranţi cu bastoane şi cu gaze lacrimogene este un semnal că suntem pe cale să ne întoarcem la vremurile tulburi, de la începutul anilor 1990, când reprezentanţii regimului Ceauşescu puneau la cale diversiune după diversiune pentru a-şi asigura controlul total asupra statului şi asupra economiei. Atribuim, de regulă, astfel de fenomene unor influenţe nefaste din Răsărit şi ne agăţăm de speranţa că România va fi salvată in extremis de SUA, care nu vor tolera un stat eşuat la frontiera dintre Occident şi Rusia. Ce ne facem însă când liderul lumii democratice, şi anume, preşedintele SUA, se face de râs în faţa unei lumi întregi, la Helsinki, prezentându-se ca un subordonat al lui Vladimir Putin? Toţi iubitorii de Trump din România au amuţit brusc în acel moment, pentru că este greu să mai susţii că ancheta dusă de fostul director al FBI, Robert Mueller III, în chestiunea amestecului Rusiei în campania electorală americană din 2016 este "o vânătoare de vrăjitoare", cum spune Trump, care nu ezită să-l insulte periodic pe şeful comisiei de anchetă, în ciuda reputaţiei sale impecabile, exact cum psd-iştii o insultau pe Laura Codruţa Kövesi. Diferă doar rezistenţa sistemului politic şi judiciar din SUA la asaltul lui Trump şi al cohortelor sale de prost crescuţi în funcţii înalte, căci zilele trecute, un fost manager al campaniei preşedintelui american a fost găsit vinovat de malversaţiuni financiare ce ar putea avea legătură cu preşedintele, iar fostul avocat personal al lui Trump a recunoscut în faţa instanţei că a încălcat regulile privind finanţarea campaniei la cererea "candidatului". Ce speranţe ne putem pune într-o astfel de echipă? Tot atâtea câte putem avea într-un lider care îşi manifestă ostentativ simpatia faţă de dictatori, ca liderul nord-coreean Kim Jong Un, şi ostilitatea fără rezerve faţă de UE şi, mai ales, faţă de Germania, şi care îşi pedepseşte aliaţii istorici cu tarife comerciale punitive. În acest context internaţional de afirmare a grosolăniei ca normă şi de asalt asupra valorilor liberale, faptul că fosta prm-istă Olguţa Vasilescu, membră a unui guvern care a ordonat atacarea demonstranţilor cu gaze lacrimogene, îl echivalează pe Klaus Iohannis cu un lider nazist, care nu ar avea dreptul să vorbească de gazare, nu mai pare un eveniment singular. În Statele Unite a trebuit să moară senatorul John McCain, republican, dar ostil faţă de Trump, pentru ca lumea politică şi societatea americană să-şi dea seama că rezerva de personaje decente, cu caracter şi tărie morală, scade simţitor. John McCain a fost un susţinător al democraţiei şi statului de drept din România şi, doar cu câteva săptămâni în urmă, aproape pe patul de moarte, a semnat o scrisoare în care, alături de alţi senatori, îşi exprima regretul faţă de revocarea Laurei Codruţa Kövesi şi faţă de dificultăţile pe care le întâmpină lupta anticorupţie. De altfel, şi Robert Mueller III, care-l anchetează acum pe Trump, a fost implicat în crearea DNA şi organizarea luptei anti-corupţie din România. Conflictul între barbarii din politică şi cei care au mai rămas fideli ordinii democratice şi statului de drept este, după cum vedem, transfrontalier, polarizând electoratele, atât în ţările foste comuniste, cât şi în democraţiile cu tradiţie. Ceea ce ar putea salva America este independenţa magistraţilor, care nu se sfiesc să dea sentinţe incomode pentru Trump. Tot ea ar putea salva şi România, deşi mă tem că această criză mondială a democraţiei ne-a prins mult prea devreme. Şi, cum toată lumea stă cu ochii aţintiţi spre Washington, nimeni nu mai are timp petru nişte escroci şi mitocani mărunţi de la periferia Europei.
(Corespondenţă de la New York)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
