Un moment de cotitură, în care campania împotriva statului de drept și a instituțiilor statului s-a cuplat cu atacul brutal, cu gaze și bastoane, asupra celor care contestau pașnic regimul Dragnea. Faptul că guvernul nu a avut nici o ezitare să-i atace pe demonstranți cu bastoane și cu gaze lacrimogene este un semnal că suntem pe cale să ne întoarcem la vremurile tulburi, de la începutul anilor 1990, când reprezentanții regimului Ceaușescu puneau la cale diversiune după diversiune pentru a-și asigura controlul total asupra statului și asupra economiei. Atribuim, de regulă, astfel de fenomene unor influențe nefaste din Răsărit și ne agățăm de speranța că România va fi salvată in extremis de SUA, care nu vor tolera un stat eșuat la frontiera dintre Occident și Rusia. Ce ne facem însă când liderul lumii democratice, și anume, președintele SUA, se face de râs în fața unei lumi întregi, la Helsinki, prezentându-se ca un subordonat al lui Vladimir Putin? Toți iubitorii de Trump din România au amuțit brusc în acel moment, pentru că este greu să mai susții că ancheta dusă de fostul director al FBI, Robert Mueller III, în chestiunea amestecului Rusiei în campania electorală americană din 2016 este "o vânătoare de vrăjitoare", cum spune Trump, care nu ezită să-l insulte periodic pe șeful comisiei de anchetă, în ciuda reputației sale impecabile, exact cum psd-iștii o insultau pe Laura Codruța Kövesi. Diferă doar rezistența sistemului politic și judiciar din SUA la asaltul lui Trump și al cohortelor sale de prost crescuți în funcții înalte, căci zilele trecute, un fost manager al campaniei președintelui american a fost găsit vinovat de malversațiuni financiare ce ar putea avea legătură cu președintele, iar fostul avocat personal al lui Trump a recunoscut în fața instanței că a încălcat regulile privind finanțarea campaniei la cererea "candidatului". Ce speranțe ne putem pune într-o astfel de echipă? Tot atâtea câte putem avea într-un lider care își manifestă ostentativ simpatia față de dictatori, ca liderul nord-coreean Kim Jong Un, și ostilitatea fără rezerve față de UE și, mai ales, față de Germania, și care își pedepsește aliații istorici cu tarife comerciale punitive. În acest context internațional de afirmare a grosolăniei ca normă și de asalt asupra valorilor liberale, faptul că fosta prm-istă Olguța Vasilescu, membră a unui guvern care a ordonat atacarea demonstranților cu gaze lacrimogene, îl echivalează pe Klaus Iohannis cu un lider nazist, care nu ar avea dreptul să vorbească de gazare, nu mai pare un eveniment singular. În Statele Unite a trebuit să moară senatorul John McCain, republican, dar ostil față de Trump, pentru ca lumea politică și societatea americană să-și dea seama că rezerva de personaje decente, cu caracter și tărie morală, scade simțitor. John McCain a fost un susținător al democrației și statului de drept din România și, doar cu câteva săptămâni în urmă, aproape pe patul de moarte, a semnat o scrisoare în care, alături de alți senatori, își exprima regretul față de revocarea Laurei Codruța Kövesi și față de dificultățile pe care le întâmpină lupta anticorupție. De altfel, și Robert Mueller III, care-l anchetează acum pe Trump, a fost implicat în crearea DNA și organizarea luptei anti-corupție din România. Conflictul între barbarii din politică și cei care au mai rămas fideli ordinii democratice și statului de drept este, după cum vedem, transfrontalier, polarizând electoratele, atât în țările foste comuniste, cât și în democrațiile cu tradiție. Ceea ce ar putea salva America este independența magistraților, care nu se sfiesc să dea sentințe incomode pentru Trump. Tot ea ar putea salva și România, deși mă tem că această criză mondială a democrației ne-a prins mult prea devreme. Și, cum toată lumea stă cu ochii ațintiți spre Washington, nimeni nu mai are timp petru niște escroci și mitocani mărunți de la periferia Europei.
(Corespondență de la New York)