Stimată doamnă Sânziana Pop,
În ultimii 10 ani, am vizitat peste 20 de ţări europene. Printre problemele pe care le-am urmărit, de fiecare dată, au fost şi cele cu privire la păstrarea peştelui şi a cărnii proaspete în galantare/vitrine frigorifice. Din constatările mele, în toate ţările vizitate, mai puţin în România, carnea proaspătă se ţine în vitrine frigorifice şi în pungi vidate. Cum e la noi? Am să dau exemplul magazinelor de specialitate din Halele centrale din Ploieşti. Aici, atât carnea de porc, cât şi peştele sunt porţionate sub diverse denumiri: cotlet/antricot de porc, peşte file, rondele de somon, peşte porţionat etc.. Somonul, fiind un peşte foarte gras, se oxidează foarte repede, dovada sigură este culoarea rondelelor expuse în vitrine care tinde către o nuanţă de cărămiziu. În ce priveşte diferitele sortimente de peşte, acestea sunt porţionate precum franzela, adică numai bun de pus pe grătar. Porţionarea se face însă numai pentru a lua ochii cumpărătorului naiv. Se ignoră faptul că atât peştele, cât şi carnea de porc, fiind porţionate, măresc dramatic suprafaţa de contact cu aerul, ducând astfel la creşterea considerabilă a colesterolului LDL - gata oxidat (unii specialişti susţin că acest colesterol LDL este "rău'' numai dacă este oxidat). Sănătos ar fi ca atât peştele porţionat cât şi carnea să fie păstrate fie în pungi vidate, fie în galantare cu temperaturi scăzute şi în bucăţi mari, urmând ca tranşarea să se facă în prezenţa cumpărătorului în funcţie de cantitatea cerută de acesta.
Dar dacă Protecţia consumatorului poate să rezolve (ştiinţific) această problemă a cărnii şi peştelui, în ce priveşte legumele şi fructele, saturate cu îngrăşăminte chimice şi stropite din belşug cu pesticide şi insecticide, aici nu poate face mai nimic! Dacă "nu dai cu azot şi nici nu stropeşti cu pesticide/ insecticide, NU VINZI", recunosc unii producători. Să mergem la sigur pe conştiinţa, cunoştinţele şi responsabilitatea producătorilor? Nu este un risc prea mare? O soluţie (cinică) ar fi să consumăm astfel de produse până ce organismul se obişnuieşte cu... toxinele.
O altă soluţie ar fi identificarea unor producători de încredere (rude, prieteni, cunoştinţe etc.), cunoscând faptul că mulţi dintre ei cultivă un lot de legume pentru comercializare, şi un alt lot, mai mic, cu produse pentru consumul propriu. Fireşte, aceste legume sunt mai scumpe şi, deseori, mai puţin atractive ca aspect, dar mult mai sănătoase! E ca şi în cazul producătorilor şi al comercianţilor de jocuri pe calculator: copiii acestora n-au acces la astfel de jocuri, până la o anumită vârstă (de regulă 10-12 ani). Şi aici e vorba de sănătate, mai precis, de SĂNĂTATEA CREIERULUI celor mici. În această problemă atât de delicată, dar şi controversată, cine ne dă un sfat profesionist?
Ing. ALEXANDRU DUMITRU - Ploieşti, e-mail: radicaldinminus1@gmail.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
