Stimată doamnă Sânziana Pop,
În ultimii 10 ani, am vizitat peste 20 de țări europene. Printre problemele pe care le-am urmărit, de fiecare dată, au fost și cele cu privire la păstrarea peștelui și a cărnii proaspete în galantare/vitrine frigorifice. Din constatările mele, în toate țările vizitate, mai puțin în România, carnea proaspătă se ține în vitrine frigorifice și în pungi vidate. Cum e la noi? Am să dau exemplul magazinelor de specialitate din Halele centrale din Ploiești. Aici, atât carnea de porc, cât și peștele sunt porționate sub diverse denumiri: cotlet/antricot de porc, pește file, rondele de somon, pește porționat etc.. Somonul, fiind un pește foarte gras, se oxidează foarte repede, dovada sigură este culoarea rondelelor expuse în vitrine care tinde către o nuanță de cărămiziu. În ce privește diferitele sortimente de pește, acestea sunt porționate precum franzela, adică numai bun de pus pe grătar. Porționarea se face însă numai pentru a lua ochii cumpărătorului naiv. Se ignoră faptul că atât peștele, cât și carnea de porc, fiind porționate, măresc dramatic suprafața de contact cu aerul, ducând astfel la creșterea considerabilă a colesterolului LDL - gata oxidat (unii specialiști susțin că acest colesterol LDL este "rău'' numai dacă este oxidat). Sănătos ar fi ca atât peștele porționat cât și carnea să fie păstrate fie în pungi vidate, fie în galantare cu temperaturi scăzute și în bucăți mari, urmând ca tranșarea să se facă în prezența cumpărătorului în funcție de cantitatea cerută de acesta.
Dar dacă Protecția consumatorului poate să rezolve (științific) această problemă a cărnii și peștelui, în ce privește legumele și fructele, saturate cu îngrășăminte chimice și stropite din belșug cu pesticide și insecticide, aici nu poate face mai nimic! Dacă "nu dai cu azot și nici nu stropești cu pesticide/ insecticide, NU VINZI", recunosc unii producători. Să mergem la sigur pe conștiința, cunoștințele și responsabilitatea producătorilor? Nu este un risc prea mare? O soluție (cinică) ar fi să consumăm astfel de produse până ce organismul se obișnuiește cu... toxinele.
O altă soluție ar fi identificarea unor producători de încredere (rude, prieteni, cunoștințe etc.), cunoscând faptul că mulți dintre ei cultivă un lot de legume pentru comercializare, și un alt lot, mai mic, cu produse pentru consumul propriu. Firește, aceste legume sunt mai scumpe și, deseori, mai puțin atractive ca aspect, dar mult mai sănătoase! E ca și în cazul producătorilor și al comercianților de jocuri pe calculator: copiii acestora n-au acces la astfel de jocuri, până la o anumită vârstă (de regulă 10-12 ani). Și aici e vorba de sănătate, mai precis, de SĂNĂTATEA CREIERULUI celor mici. În această problemă atât de delicată, dar și controversată, cine ne dă un sfat profesionist?
Ing. ALEXANDRU DUMITRU - Ploiești, e-mail: radicaldinminus1@gmail.com