Ne place sau nu, trăim aceste vremuri. Timpul Internetului, al goanei după bani, al muncii în birouri înghesuite, al superficialităţii culturale, al oraşelor aglomerate şi al mall-urilor. Putem să ne plângem din cauza asta, putem să ne ascundem în spatele nostalgiei trecutului, dar putem şi să luăm realitatea în piept, s-o cercetăm cu curiozitate şi interes. Nu este nevoie să trăim în trecut pentru a savura poveştile oraşului. Ne învaţă asta Tatiana Ernuţeanu, un om extrem de ancorat în prezent, cu o profesie la modă (specialist în PR şi comunicare), absolventă de Litere. Şi-a făcut ucenicia mult timp în TVR şi DaKino, acum are un blog apreciat - aşa cum "o cere" prezentul -, organizează evenimente de mare amploare, elegante, scrie în reviste precum Forbes, dar face toate aceste lucruri moderne... puţin diferit. Un om cum nu se poate mai actual, dar care îmbracă tot ceea face într-un parfum romantic, care se încăpăţânează să vadă frumosul acolo unde poate noi, grăbiţi, îl ignorăm. Să mergem, aşadar, prin Bucureştiul pe care-l iubeşte şi poate învăţăm că o viaţă urbană nu trebuie să fie neapărat o corvoadă...
***
Jules Verne într-un cocktail
- Dragă Tatiana, ai un blog extrem de la modă (The Hotspot Girl), cu articole ce îmbină armonios cele mai noi tendinţe culinare, vestimentare, cosmetice, culturale, lucruri extrem de actuale, dar spuse în manieră diferită: cu stil, cu talent literar, cu multă documentare şi cu o doză generoasă de romantism. Ceea ce m-a surprins pe mine cel mai mult este felul în care alegi să prezinţi Bucureştiul - mereu găseşti câte o bijuterie ascunsă într-un ocean de ciment. Eşti oare o căutătoare de comori urbane într-un oraş ce pare, la prima vedere, compromis de istoria anilor săi comunişti?
- Îmi place să cred că da. Toată lumea vede noua estetică mizerabilă a oraşului, nu mă voi plânge de acest amestec de stiluri odioase, de blocurile colorate strident, de clădirile reci de sticlă, de prostul gust al operelor de artă, care "înnobilează" unele pieţe în cel mai neinspirat mod. De fapt, tocmai aceste aspecte mă determină să caut frumuseţea ascunsă a oraşului. Mă simt datoare, atunci când descopăr locuri frumoase ce vorbesc despre momentele de glorie ale acestui Mic Paris, să le împărtăşesc cu cititorii mei. Nu aleg să prezint doar locuri marcă ale trecutului, ci şi spaţii neconvenţionale, noi, restaurante decorate rafinat sau cafenele cu şarm. De curând, am descoperit Muzeul Vârstelor şi l-am recomandat spre vizitare, la fel am făcut cu un magazin de cadouri din întreaga lume, numit Mr. Postman. Am fost cucerită de designul unui restaurant, Joben Bistro - Restaurant, un fel de casă a lui Jules Verne şi a lui H.G. Wells. La parter, tavanul, o imensă hartă a cerului cu constelaţii, acoperă un enorm balon a cărui nacelă este o caleaşcă veche. Pereţii sunt decoraţi cu ceasuri vechi, maşinării de tot soiul, creând locului un aspect industrial. Localul are un frate în Cluj, iar acesta a intrat în topul celor mai frumoase 20 de restaurante din lume.
- Deşi visăm cu toţii să trăim la ţară, suntem, în marea noastră majoritate, obligaţi să trăim urban. Cum ne-am putea face viaţa mai plăcută, evitând pe cât posibil mall-urile, fast food-urile...?
- Eu nu cred că trebuie să avem idei preconcepute despre nimic. Cred că poţi trăi plenar şi la ţară şi la oraş, dacă ai imaginaţie, proiecte, dacă eşti un spirit activ, dacă pui măsură în toate, te poţi bucura de ceea ce îţi oferă viaţa. Eu am o reţetă după care îmi guvernez planurile unei zile, atunci când nu am ceva obligatoriu de făcut. Dacă am o stare foarte proastă, mă simt deprimată, dacă am, aşa cum spuneau poeţii, spleen, caut societatea frivolă, pentru a mă echilibra. Şi, ce crezi că fac? Dau o fugă la mall. Acolo lumea e pestriţă, se imprimă un soi de mimetism şi, dacă am şansa să întâlnesc mulţi oameni senini, aparent zâmbitori şi uşor superficiali, ajunge şi la mine o mică doză de optimism. Dacă, în schimb, am o stare bună, prefer să petrec mai mult timp cu mine, cu o lectură de calitate sau un tête-à-tête cu soţul meu. În rest, viaţa mea curge printre ore de muncă, articole scrise, plimbări, gătit tarte, căutat pe internet informaţii care mă interesează, convorbiri telefonice cu amice cu care vorbesc chestii normale, nu din cele la modă, sterile, precum nutriţie echilibrată, procedee cosmetice, destinaţii all-inclusive şi exerciţii de tonifiere a muşchilor. Prefer discuţiile astea mai pământene, mai lipsite de false pretenţii.
"Sufăr când văd că oamenilor le ies greu pe gură cuvinte ca: pardon, mă scuzaţi sau mulţumesc"
- Se vehiculează mult ideea că marile oraşe, precum Capitala, şi-au pierdut total romantismul. Nostalgicii tânjesc după vechile locaţii din Bucureşti, în care se putea dansa, se puteau asculta cântăreţi celebri. Am citit articole semnate de tine extrem de frumos nuanţate, care contrazic aceste temeri. Ba mai mult, apari deseori în fotografii alături de soţul tău, mereu îndrăgostiţi, de parcă aţi fi perpetuu la prima întâlnire. Predispune, aşadar, Bucureştiul de azi la romantism?
"Iubesc sezoanele reci"
- Există un ritual al "ieşitului în oraş"?
- Evident că da. Eu caut întotdeauna emoţia. În primul rând, iubesc sezoanele reci. Mă energizează, mă sensibilizează, mă fac să gust activităţile de sezon altfel şi, nu în ultimul rând, mă inspiră să devin mai creativă. Trăiesc cumva în ritmul anotimpurilor şi simt oraşul din această perspectivă. Acum aştept toamna cu mare nerăbdare şi ştiu că a venit atunci când, dinspre ferestrele blocului, răzbate miros de dulceaţă şi zacusă. Aceste arome mă trimit înapoi în anii studenţiei, când verile erau lungi şi plictisitoare şi aşteptam reîntoarcerea în Bucureşti, la 1 octombrie. Ca să primeşti un oraş în sufletul tău, trebuie să ai, în primul rând, disponibilitatea necesară. Îmi asortez hainele cu dispoziţia, dar şi cu locul în care merg, cu străzile, cu peisajul arhitectural vechi sau nou, cu nevoile mele senzoriale, chiar şi cu decorul naturii. Arămiul toamnei îl asortez cu cărţi de atmosferă, multe chiar despre Bucureşti, cu vizite în librării micuţe de cartier, cu nuanţe chihlimbarii, cu pulovere moi de caşmir, cu perle cu aspect vintage, cu seri decorate cu albume de artă, cafea şi buchete de crizanteme. Primăvara, iau la pas străzile cu magnolii, mă îmbrac în bej, alb şi roz pudrat, ies des cu mama la prânz, îmi port cu asumare astenia de primăvară pe care o resimt de fiecare dată şi mă gândesc cu mare plăcere la sărbătorile pascale. Fac liste, cozonaci, ouă roşii, curăţenie. Îmi place să îmbin ieşirile la evenimente mondene cu activităţi casnice, pe care multe dintre femeile din zilele noastre le atribuie unei menajere. Aş putea face asta, însă nu văd de ce să mă îndepărtez atât de mult de simplitate. Sunt foarte tipicară şi atentă la detalii, pentru unii lipsite de importanţă. Dacă aleg să mă plimb pe un bulevard cu castani, nu pot să o fac dacă nu am o rochie lungă, cercei opulenţi, stil vintage, şi espadrile, eventual o pălărie. Dacă merg la un mic dejun, aleg fie un tricou marinăresc à la Coco Chanel, fie un pulover bleumarin, cu gândul la celebrul cântec Pull Marine, interpretat de Isabelle Adjani, şi o pereche de jeanşi. Iarna, nu ies fără toca din stofă, cumpărată din magazinul Victoria, în care astăzi de-abia mai întâlneşti doi, trei cumpărători. La evenimente, îmi plac rochiile old style, anii'80, din lamé, cu croi simplu, de bun gust, fără decolteuri şi fără prea multă piele la vedere. Ca să sintetizez, sufletul meu conţine oraşul, conţine epoci, conţine perioade. În mine, ca în oricine, este un mic univers. Poate că diferenţa o face faptul că eu i-am dat voie să se exprime.
- Dacă ar fi să inviţi pe cineva să se aşeze în Bucureşti, undeva, pe o bancă, într-un loc frumos şi tihnit, care ar fi?
- Un loc tare drag mie este Parcul Bordei. Are un şarm aparte şi nu este atât de aglomerat. Şi băncile din Parcul Cinema Floreasca sunt locuri confortabile şi plăcute. Merg des aici, fiind lângă blocul în care locuiesc. Îmi place aerul atemporal pe care îl regăsesc în acest parc.
- Există clădiri vechi, mai puţin cunoscute, în care să intri pentru a redescoperi parfumul istoriei Capitalei?
- Da, acele case pe care Pleşu le numea "case cu mister". Un loc cu multă emoţie este Şcoala Centrală, fostul "Pension Domnesc de Fete". Se poate vizita în Noaptea Muzeelor sau dacă se organizează punctual un eveniment acolo, altfel nu poţi intra. Este o clădire superbă, iar mica grădină interioară, cu cireşi şi flori, parcă îţi aduce în faţa ochilor domnişoarele de altădată, în uniformele lor elegante. Casa Melik, despre care se spune că este cea mai veche casă din Bucureşti, are o grădină seducătoare şi o arhitectură aparte, adăpostind astăzi Muzeul Theodor Pallady. Nici apartamentul lui Minulescu nu trebuie ratat, sau cel al lui Rebreanu, în care se poate admira şi colecţia Pillat. Este fascinant să regăseşti romantismul lui Minulescu în fiecare colţ decorat din casă, în coperţile din mătase înflorată ale cărţilor din bibliotecă, dar şi mobilierul mai greoi, mai sobru din apartamentul lui Rebreanu.
"Mă apasă cerul"
- Tatiana, până la urmă, de unde vine dragostea ta pentru Bucureşti? Setea aceasta de a găsi frumosul e moştenită sau cultivată?
- Eu cred că m-am născut cu un simţ estetic. Mama îmi spunea că aveam trei ani şi, când mergeam la mare, voiam ca până şi rochiile acelea miniaturale de copil să aibă cordon, să se vadă talia. Dar dincolo de pasiunea pentru vestimentaţie, de copil arătam o înclinaţie spre desen, artă, frumos, muzică... Nu prea ieşeam la joacă, preferam să ascult, pe la colţuri de uşi, discuţii ale adulţilor. Bunica era o femeie foarte optimistă, foarte iubitoare de vizite şi avea tot timpul musafiri: doamne elegante, pe care le servea cu lichior de ouă făcut de ea şi tarte cu fructe. Beau cafea, se amuzau ghicindu-şi în zaţ, povesteau despre perioada de război, despre cum îşi împrumutau cărţi pe care le ascundeau sub pat de ochii părinţilor. Eu adoram să fac acest tip de "voyeurism", decât să sar coarda. Eram foarte poetică încă de atunci şi purtam în mine un soi de nostalgie, nespecifică vârstei copilăriei. Mama, profesoară de română, îmi spune că atunci când eram lăsată cu bunica şi ea pleca la şcoală, eram foarte tristă şi când se întorcea, îi spuneam că fără ea "mă apasă cerul". Este şi astăzi o sintagmă la care mama face mereu referire, când mă vede mai melancolică. La fel, duminicile mă angoasau, nu ştiam să spun asta, dar spuneam că duminica îmi dă o stare de teamă. Totul părea încremenit în această zi, lipsit de efervescenţa celorlalte zile. Cât despre dragostea pentru Bucureşti, ea s-a născut într-o zi de iarnă, când am făcut o călătorie în Capitală, eu fiind la liceu, pe atunci. M-am născut şi am copilărit în Moreni, Dâmboviţa, şi venisem la Bucureşti să-mi cumpăr haine "mişto". Când am intrat pe Calea Victoriei, am avut aşa, un sentiment că vreau să trăiesc aici!... Vitrinele erau decorate frumos, erau luminate, ningea, coloana de maşini colorate dădea un farmec aparte, de oraş mare, era viaţă, oamenii erau eleganţi, iar eu îmi găsisem blugii perfecţi şi cureaua Harley Davidson... Sunt pentru totdeauna o rockeriţă înrăită.
"Zen à la française"
- Călătoreşti mult prin lume. Cum arătăm în comparaţie cu francezii, italienii, care îşi permit să se aşeze pur şi simplu la o cafea, un biscuit vanilat, lăsând pentru o clipă grijile să fie "spălate" de pauza unei arome? Suntem foarte încrâncenaţi. Cât de mult ar conta pentru psihicul nostru o molipsire de stilul acesta european?
- Este foarte important acest respiro... Să-ţi iei răgazul de a bea o cafea proaspăt prăjită, de a savura o "Pavlova", de a lectura o revistă pe o terasă micuţă. Eh, bine, eu ador acea idee de zen à la française, pe care o împărtăşesc franţuzoiacele. Îmbrăcate foarte frumos, cu eşarfe fine, bijuterii semnătură personală, cu machiaj discret şi părul în vânt, le poţi vedea de multe ori stând singure pe terase, gânditoare sau citind. Acest moment de tihnă, de conectare cu sine, îţi face mult bine. Nu-ţi permite să devii un roboţel care lucrează într-un birou. Astfel de momente îţi readuc în atenţie micile tale plăceri, proiecte, dorinţe şi planuri. Îi îndemn pe cititorii acestor rânduri să nu cadă în capcana lui "e la modă", ci să facă ce le oferă emoţie, bucurie sau nostalgie.