Iluminaţi de lumina divină, ei pot percepe cu mintea şi mai cu seamă cu sufletul, schimbările şi întâmplările nemateriale ale lumii, tiparul ceresc care există în toate câte ne înconjoară, umplându-i de mulţumire, de uimire şi încântare, ca rezultat al întâlnirii cu Dumnezeu.
Glas de toacă şi clopote
Asemenea prilejuri ni se oferă mai ales în zilele de sâmbătă şi duminică seara, tot timpul anului, dar mai cu seamă acum, în perioada de înfiorată aşteptare a Învierii, zile de mare încărcătură afectivă, zile de luminare duhovnicească, de înţelepciune duhovnicească, zile de revelaţii spirituale extraordinar de importante, în călătoria noastră pe acest pământ.
De sâmbătă seara, apare în văzduh Ceva, la început nelămurit, ca o făgăduinţă tainică, o prezenţă nevăzută şi totuşi simţită, ce se lasă tot mai jos, spre pământ, până când auzim, dintr-o dată, glas puternic de toacă, ritmul ei cu vibraţie cosmică, o chemare duhovnicească adresată tuturor credincioşilor.
Toaca, împreună şi urmată de zvonul clopotelor, amplu, pătrunzător şi răsunător, este o invitaţie şi o chemare spre sfânta biserică, spre credinţă, spre pocăinţă, spre întâlnirea cu duhul nostru, spre întâlnirea - pe aceeaşi lungime de undă - cu Dumnezeu.
Toaca de sâmbătă seara ne cheamă pe toţi cei obosiţi de povara vieţii şi a păcatelor, pe toţi cei nedreptăţiţi şi amăgiţi, pe toţi cei mâhniţi şi descurajaţi, pe toţi cei slabi şi suferinzi, pe toţi cei bolnavi cu inima, pe toţi cei lipsiţi de toate, cei săraci trupeşte şi sufleteşte, pe toţi cei rătăciţi de la cărarea adevărată a vieţii, ne cheamă la sfintele slujbe, începând cu vecernia, cu utrenia, în sfânta biserică. Reculeşi şi atenţi la cuvântul transmis prin preoţi, de Dumnezeu, înveliţi în "stiharele de lumină" care iradiază din rugăciuni, într-o atmosferă de mare rezonanţă afectivă, vom simţi treptat un proces de schimbare, de înnoire spirituală şi sufletească, de înnobilare a inimii noastre, după modelul inimii lui Hristos.
În timpul acesta, noi putem deveni cu mintea, cu inima şi cu conştiinţa, contemporani cu Mântuitorul şi, dacă forţăm imaginaţia noastră duhovnicească, putem deveni chiar martori la toate lucrările Sale dumnezeieşti, alături de Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, de Maica Domnului, de toate mulţimile de oameni care de mii de ani aşteptau - cu înfrigurare - venirea unui Mesia Mântuitor.
Mai ales în sfânta şi magica noapte a Învierii avem nesperatul prilej de a ne reprezenta cu mai multă putere personalitatea divin-umană a lui Iisus, suferinţa fizică a martiriului Său de pe cruce, disperarea singurătăţii în faţa morţii, iubirea şi grija faţă de sfânta Sa Maică Fecioară, imensa credinţă cu care-Şi încredinţează sufletul Marelui Părinte ceresc. Om printre oameni, dăruit nouă de Dumnezeu ca să ne înveţe ca pe nişte şcolari cum să existăm creştineşte în viaţa aceasta trecătoare, viaţă pe care El a trăit-o cu o stare de minunată smerenie, Iisus e zi de zi printre noi şi cu noi va fi cât e vremea.
Să vedem, în continuare, toate lucrările Sale dumnezeieşti, nobile, înălţătoare, de mântuire: răbdarea, blândeţea, supunerea, umilinţa, îndurarea tuturor răutăţilor şi blestemăţiilor oamenilor. A fost judecat din pizma, din ura şi din răzbunarea oamenilor făţarnici, călcători de lege, întunecaţi la minte, stăpâniţi şi orbiţi de Satana. De asemenea, a răbdat moartea de ocară şi chinuri pe Cruce, între tâlhari, după care a ieşit biruitor ca un Atotputernic Dumnezeu - a înviat şi s-a suit la Ceruri - la dreapta Tatălui, de unde va veni a doua oară, ca suprem şi înfricoşător Judecător, să răsplătească fiecăruia după logica Sa divină.
Îndrăgostiţi de Hristos
Şi, înţelegând noi toate acestea, să ne apropiem de acest Iisus Hristos, Mântuitorul nostru - cu mintea, dar mai ales cu inima şi cu conştiinţa, şi să ne îndrăgostim de acest Bărbat tânăr, înalt, de o frumuseţe tulburătoare, îmbrăcat în cămaşa de cânepă ţesută de Maica Lui, cu părul lung, de culoare alunie, cu cărare pe mijloc, cu ochi albaştri ca cerul fără pată, dar cu privirea adeseori tristă şi încărcată de lacrimi de milă, de suferinţă, de compătimire faţă de cei mulţi şi rătăciţi, al cărui păstor a venit El, din Cer, să se aşeze. Să-i deschidem uşa inimii noastre acestui pribeag tainic, nocturn, însângerat şi plin de răni, care călătoreşte în noaptea vieţii noastre şi bate sfios şi răbdător la inima noastră, şi Să-i deschidem, până ce nu va fi prea târziu, şi să petrecem cu El, să ne lăsăm cuceriţi de El, să ne lăsăm călăuziţi de El, să ne lăsăm stăpâniţi de El şi să încercăm să respirăm numai prin Hristos, să ne îmbătăm de Hristos şi aşa să călătorim cu Hristos până la sfârşitul vieţii, căci învăţătura creştinească a lui Hristos trebuie însuşită şi trăită întru Hristos şi prin Hristos, prin sfânta Biserică, cu sentimente şi convingeri religioase şi cu deprinderi şi priceperi de viaţă creştinească.
Să nu uităm nicio clipă că, deşi s-a înălţat la Ceruri, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a încetat nicio clipă să ne cheme în mod tainic la pocăinţă, la mântuire, la viaţa cea veşnică, cu glasul Său cel dulce şi duios.
El doreşte să călătorească cu fiecare dintre noi, de la Sfântul Botez până la asfinţitul vieţii noastre, şi chiar dincolo de asfinţit, dincolo de această lume trecătoare, vrea să ne urce înapoi în Raiul cel veşnic, ca să petrecem acolo, cu El, în veci.
Ieromonah Nil Efrim, de la Sfânta Mânăstire Mărcuş
Lucian Blaga
Iisus-Pământul
"Iisus a fost răstignit şi a murit; Iisus ca întrupare omenească murea, dar în clipa morţii, sufletul lui se întrupa din nou; pământul, văzduhul, cerul, lumea toată deveneau trupul lui Iisus. În clipa când Iisus murea, lumea de argilă, cu toate ale sale, dobândea un suflet, un suflet divin. Prin această reîntrupare cosmică a sufletului lui Iisus, pământul devenea Iisus-Pământul, văzduhul devenea Iisus-Văzduhul, lumea devenea Iisus-Lumea. Pe boabe de grâu, ţăranul vede faţa lui Hristos. De când Iisus a murit şi a înviat, noi, oamenii, noi toţi am trăit, nu simbolic, ci prin sufletul său, care animă fir de nisip şi stea, strop de rouă şi om. Când umblăm prin ţărână sau trecem prin vad, umblăm şi trecem prin eucaristie."
(Din volumul "Isvoade" - 1972)