Mărturiile Patriarhilor Ierusalimului
Stâlpul de lumină
"După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet, prin întuneric, spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile. Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos, o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obicei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanţe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină. Această Lumină se comportă diferit, în fiecare an. Uneori, acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alteori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea."
"Vreau să ştiţi că eu, fără de ochelari, nu mai văd să citesc. Când pentru prima dată am intrat în altarul Îngerului şi în urma mea s-au închis uşile, acolo domnea semiîntunericul. Slab pătrundea lumina din cele două deschizături ale rotondei Sfântului Mormânt, abia luminat de sus. Iar în altarul Sfântului Mormânt, eu nu puteam desluşi ce ţin în mâini - molitfelnicul sau altceva. Abia-abia se percepea o pată alburie, pe fundalul negru al nopţii: probabil era lespedea de marmură de pe Sfântul Mormânt. Când am deschis molitfelnicul, spre uimirea mea, textul tipărit era accesibil văzului meu fără ajutorul ochelarilor. Nu am reuşit să citesc nici trei-patru rânduri când, aruncându-mi din nou privirea asupra lespezii, am observat că se lumina din ce în ce mai mult, astfel încât vedeam clar cele patru colţuri ale ei. Şi am văzut pe acea lespede un fel de mărgeluşe minuscule împrăştiate, multicolore, ca nişte mărgăritare de dimensiunea cerculeţului unui boldişor, chiar şi mai mici, iar lespedea a început să lumineze. Inconştient, ştergând cu o bucată mare de pânză aceste mărgăritare care începură să se contopească ca picăturile de ulei, am simţit în pânză o oarecare căldură şi am atins cu ea fitilul lumânării. A izbucnit ca praful de puşcă, iar lumânarea s-a aprins, luminând cele trei icoane ale Învierii, precum şi icoana Maicii Domnului şi toate candelele metalice de deasupra Sfântului Mormânt."
Îngerul de lângă mormânt
Mărturiile musulmanilor:
Candela care arde singură
"În legătură cu Sâmbăta Învierii se spune o istorie ce uimeşte pe cercetătorii ştiinţelor naturale şi al cărei fundament este cu neputinţă de descoperit. Dacă n-ar fi existat asupra fenomenului acordul venit din partea unor persoane cu concepţii diferite şi care relatează că el este fundamentat pe declaraţiile martorilor oculari şi că a fost transmis de învăţaţi deosebiţi şi de alţi oameni, în cărţile lor, nu i s-ar putea da vreo crezare. Un raport se face pe această temă, în fiecare an, un raport care este apoi trimis Califului, de îndată ce focul coboară. Cel care mi-a povestit despre aceasta mi-a spus şi că unele dintre autorităţile musulmane au înlocuit feştila candelei cu un fir de aramă, cu scopul ca acesta să nu se aprindă şi ceremonia să fie astfel întreruptă. Dar când focul a coborât, ea s-a aprins, totuşi." Astfel de relatări, precum şi prezenţa musulmanilor în biserică în timpul venirii Sfintei Lumini, au răspândit în Orientul Mijlociu vestea marelui miracol. Urmarea a fost că mulţi musulmani au trecut la creştinism. În anul 947, emirul Ierusalimului îi cerea Patriarhului Ierusalimului să pună de îndată capăt slujbei din Sâmbăta Mare pentru că, spunea el, "prin săvârşirea minunii voastre aţi umplut întreaga Sirie cu religia creştinilor şi aţi distrus aproape toate obiceiurile noastre". În cele din urmă, emirul s-a învoit să îl lase pe patriarh să slujească doar dacă achită 7000 de galbeni, şi l-a arestat până la plata sumei. Însă, pe când arhipăstorul Ierusalimului se afla închis sub pază în pretoriu, două dintre candelele care se aflau deasupra Pietrei Mirungerii s-au umplut, miraculos, cu untdelemn, iar patriarhul a fost lăsat să vină să vadă minunea. Când a ajuns la Biserica Învierii, "patriarhul a închis cu ajutorul musulmanilor Sfântul Mormânt şi a început să se roage împreună cu toţi creştinii. Spre ceasul al şaselea, el a văzut arătarea suprafirească a luminii. În momentul când a luat o lumânare subţire, spre a da din focul dumnezeiesc tuturor celor din biserică, abia a ieşit afară din mormânt, că a şi văzut biserica umplută deodată cu o lumină dumnezeiască, astfel că toţi oamenii au putut fi uimiţi la arătarea ei. Musulmanii înşişi erau plini de uimire, deoarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una dintre candelele din interiorul Sfântului Mormânt. Emirul a fost martorul unei minuni încă şi mai mari. Cea mai mare dintre candelele suspendate în faţa sa a lăsat să scape untdelemnul şi apa pe care le conţinea şi s-a umplut de focul dumnezeiesc, deşi nu avea niciun fel de feştilă".
Stâlpul sfârtecat
Una dintre cele mai şocante s-a petrecut în anul 1579, în timpul păstoririi Patriarhului Sofronie al IV-lea al Ierusalimului, pe fondul unui conflict între ortodocşi şi armenii care au promis guvernatorului musulman al oraşului o sumă mare de bani pentru a fi lăsaţi să slujească singuri la Sfântul Mormânt, în Sâmbăta Mare. Ortodocşii au fost opriţi la intrarea în marea Catedrală a Învierii de un detaşament de soldaţi turci. Au rămas acolo ziua întreagă, nu s-au clintit din loc, nici măcar după ce a apus soarele, îndureraţi că nu putuseră sluji la Sfântul Mormânt şi nu aveau cum să se bucure de Lumina Sfântă, care în timpul slujbei armene nu venise. Patriarhul Sofronie, aflat în primul său an de păstorire, nu mai celebrase niciodată slujba venirii Sfintei Lumini. S-a aşezat în genunchi în stânga intrării în Catedrala Învierii şi a împietrit în rugăciune. Ani de-a rândul, Lumina Sfântă se arătase, iar acum, chiar când îşi începea păstorirea, Dumnezeu îngăduise această prigoană. Pe când noaptea îşi lăsa umbrele negre pe zidurile mâncate de vremuri, s-a întâmplat minunea - "în timpul rugăciunii, Lumina Sfântă a ieşit printr-un stâlp, vizibil şi acum lângă uşile bisericii, pe care l-a despicat. Văzând aceasta, Patriarhul s-a ridicat repede, şi închinându-se cu evlavie, a aprins lumânările pe care le avea în mâna sa şi a împărţit lumina ortodocşilor spre sfinţirea lor. Când au văzut minunea, portarii mahomedani au deschis de îndată porţile bisericii. Patriarhul şi marea de mulţime împreună cu el au intrat atunci în biserică cântând: "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?" şi astfel a fost celebrată liturghia. Ca urmare a acestei minuni, Tounom, unul dintre acei portari mahomedani ai bisericii, l-a mărturisit tare pe Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu şi a crezut în El. Când au văzut aceasta, ceilalţi musulmani s-au umplut de mânie şi l-au ars în curtea sfântă şi, în acest fel, a primit o moarte de martir. Astăzi, Tounom este sfânt în calendar, cu data de prăznuire pe 18 aprilie. Ecoul acestui martiraj este procesiunea din prezent a creştinilor arabi palestinieni care, înainte de venirea Sfintei Lumini, înconjoară Sfântul Mormânt, mărturisindu-şi foarte zgomotos credinţa, arătând că nu le este frică de ceilalţi arabi mahomedani.
Lumina sfântă şi oamenii de ştiinţă
O minune care ne aduce Învierea aproape
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
