Da. Este al treilea show pe care artistul american îl susţine în ţara noastră. Bobby este o adevărată legendă în lumea muzicală. A câştigat nu mai puţin de 10 premii Grammy, a cântat alături de cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz ai vremurilor noastre, precum Chick Corea sau Herbie Hancock, a spulberat topurile pop-rock cu celebrul Don't Worry, Be Happy ("Nu-ţi face griji, fii fericit!"), dar a cucerit şi scena muzicii clasice, ca dirijor, la pupitrul unor orchestre celebre, precum Filarmonica din New York sau cea din Viena.
În 2010, la cea de-a doua vizită a lui în România, muzicianul de peste Ocean a chemat alături de el, pe scena Sălii Palatului, un taraf de lăutari, condus de acordeonistul Ionică Minune, lăsându-i pe spectatori muţi de uimire, deşi publicul românesc aştepta cu "înfrigurare" ca Bobby să interpreteze melodia care l-a făcut nemuritor, "Don't Worry, Be Happy". "Nu am mai cântat melodia aceea din anii '80. Mă bucur că le-a plăcut atâtor oameni şi mă bucur că m-a ajutat să ajung prin ea şi în casele unui public care altfel nu ar fi mers nici în ruptul capului să asculte în concert un muzician care face improvizaţie! Dar «Don't Worry, Be Happy» a fost realizată în studio. E o melodie compusă, de fapt, din 7 înregistrări separate, care au fost suprapuse. Nu aş putea să cânt live versiunea ei celebră. Pe lângă asta, până să ajungă atât de cunoscută, o interpretasem de atât de multe ori, încât era momentul s-o las deoparte. Am atât de multe alte cântece pe care abia aştept să le prezint publicului", mărturiseşte artistul într-un interviu. "Muzica este pentru mine ca o călătorie spirituală, în ascunzişurile sufletului meu. Şi îmi place să îmi imaginez că fiecare dintre noi se află într-o călătorie în propriu-i suflet", se confesa el.
Robert "Bobby" McFerrin Jr. s-a născut pe 11 martie 1950 în Manhattan, New York, într-o familie de muzicieni. Părinţi lui au fost amândoi cântăreţi de operă, însă numai tatăl, baritonul Robert McFerrin a reuşit să devină o stea în domeniu, fiind primul afro-american care a cântat într-un rol principal pe scena celebrei "Metropolitan Opera", din New York. "Părinţii nu m-au obligat niciodată să cânt. M-am interesat singur însă, şi destul de devreme, de muzică", mărturisea într-un interviu. Bobby a studiat de mic clarinetul şi apoi pianul, fiind atras deopotrivă de muzica clasică şi de cea modernă "Tata adora cântăreţii de jazz şi-i ascultam împreună pe Count Basie, Joe Williams, Dinah Washington, Duke Ellington etc. Dar mie îmi mai plăcea şi muzica lui James Brown, The Carpenters, Marvin Gaye sau Led Zeppelin. Şi, bineînţeles, adoram să-l ascult pe tata cântând operă", spunea Bobby.
În liceu, tânărul artist şi-a creat propria-i trupă - Bobby Mack Quartet -, iar după absolvire s-a avântat să străbată America în lung şi-n lat, cântând prin baruri sau hoteluri. Abia la 27 de ani s-a hotărât, cu adevărat, ce drum vrea să urmeze în viaţă, şi a luat în serios ideea de-a deveni solist. ?nvăţase suficient de la şcoala vieţii şi se simţea pregătit. A cucerit imediat, cu talentul lui, un cunoscut producător de muzică de jazz, iar la 32 de ani, îşi lansa primul disc solo, intitulat chiar "Bobby McFerrin" (1982). Curând, lumea întreagă avea să descopere un artist deosebit, extrem de talentat, un adevărat om-orchestră. Până în anul 1988, când, mai mult din plictiseală a înregistrat megahitul "Don't Worry, Be Happy", Bobby McFerrin era deja deţinătorul a cinci premii Grammy. Obţinuse trei dintre ele pentru "Cel mai bun solist de muzică jazz" consecutiv, în anii 1985, '86 şi '87. Avea un premiu Grammy pentru aranjament muzical şi unul pentru "Cea mai bună înregistrare audio pentru copii" (1987), cea a cărţii lui Rudyard Kipling, "Elefănţelul curios". Actorul Jack Nicholson a citit povestea, iar Bobby şi-a folosit darul deosebit pentru a-i crea fundalul sonor.
Dar melodia care l-a impus marelui public a fost "Don't Worry, Be Happy", care i-a devenit emblemă. Albumul care a cuprins-o, "Simple Pleasures" (1988), i-a adus trei discuri de platină şi încă trei premii Grammy. În loc să profite la maximum de succes, muzicianul nu mai scoate niciun album timp de doi ani de zile şi refuză să plece în turneu prin lume. "Dispare" şi se reinventează, formând un cor a cappella, "Voicestra", şi se dedică muzicii clasice. "Una dintre primele mele amintiri este legată de dirijat. Aveam trei ani şi m-am apucat să dirijez un concert de Beethoven, care se transmitea la radio. La 40 de ani, mi-am oferit un cadou, atunci când mi-am luat inima în dinţi şi am contactat Orchestra Simfonică din San Francisco. I-am întrebat dacă ar avea curajul să mă lase să dirijez o piesă cântată de ei. Aşa a început aventura mea de dirijor", povestea el.
De atunci încoace, Bobby a jonglat cu toate stilurile muzicale. ?ntr-un singur domeniu a rămas fidel, şi anume, căsniciei lui cu Debbie Green. Cei doi s-au căsătorit în 1975 şi au împreună trei copii, care i-au călcat pe urme tatălui. "Dacă sunt cu adevărat mândru de ceva în viaţă, sunt copiii mei. Maddie a absolvit Colegiul Berklee şi cântă soul, Jevon cântă pe Broadway, iar cu Taylor am colaborat de câteva ori, deşi nu mă dau în vânt după violenţa limbajului din hip hop-ul lui", spunea artistul.
Cel mai recent album al americanului a fost lansat în 2013 şi se numeşte "Spirit you all".
(Dacă sunteţi curioşi să-l ascultaţi, o puteţi face pe 19 mai, la Sala Palatului din Bucureşti. Bilete găsiţi în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 150 şi 250 lei.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
