O dimineaţă cu... librarul MARIAN COMAN - "Drumul către fericire e pavat cu cărţi!"

- Ce atinge se transformă-n aur. Sau cel puţin aşa umblă vorba în lumea literară, care l-a desemnat, acum doi ani, cel mai bun librar din ţară. După ani de zile în care a condus şi administrat cu pasiune librăria "Humanitas" din Sibiu, timp în care librăria a atins recordul de a avea cele mai bune vânzări dintre toate librăriile "Humanitas" din ţară, Marian Coman a devenit librar "la el acasă". A făcut din "Habitus", librăria din Sibiu al cărei co-proprietar este, un loc excepţional. De vorbă la cafeaua de dimineaţă cu unul dintre cei mai dedicaţi librari şi cu un iubitor de carte, în toate formele ei -

- Bună dimineaţa, Marian, toate bune la librărie?

- Bună dimineaţa, Dia! Te salut din depozit, unde fac nişte munci mai anoste: comenzi, avize, verificări de stocuri.

- E o dimineaţă fără tragere de inimă?

- Din contră, bucuria de a veni la lucru între cărţi nu se pierde. Cum, de altfel, niciodată n-am văzut vreun coleg să vină cu scârbă la librărie. Am pri­eteni care au renunţat la munca de librar din con­siderente financiare, că nu e cel mai bine remunerat domeniu, dar toţi au regretat atmosfera locului. Cărţile adună în jurul lor un anumit tip de oameni. De aici vine toată bucuria.

- Tu chiar ai fentat puţin sistemul şi ai creat o librărie proprie.

- Libăria "Habitus" a apărut, pur şi simplu, fără să-mi plănuiesc prea mult sau să pun afacerea pe hârtie. De aia nici nu mă consider antreprenor. De altfel, nici nu sunt singur, mai sunt doi asociaţi. În­tr-o zi, Vladimir Grigorov a propus să deschidem această librărie în spaţiul pe care-l administra. Ne-am mai întâlnit de câteva ori, am zis că o facem şi am făcut-o. Unele lucruri se întâmplă pur şi simplu.

- Sunt oameni în librărie acum?

- Dimineaţa sunt întotdeauna, ora moartă e după 14.00. Sibiul, oricum, face notă discordantă, cei mai mulţi cumpărători sunt vara, când oraşul se umple de lume. Sunt şi oameni care cumpără, sunt şi liceeni care s-au aşezat la mesele noastre şi-şi fac temele, pentru că ştiu că nu ne deranjează prezenţa lor. Vin oamenii, piaţa de carte în România, cât e ea de mică, a crescut în ultimii ani. Ce a scăzut e numărul celor care cumpără din librării. Cei mai mulţi cumpără online.

- Şi în condiţiile astea, ce face un librar să menţină interesul omului pentru spaţiul librăriei? Tu ai vreun secret?

- Încercăm să nu ne oprim la ideea de a vinde cărţi, ci să transformăm librăria într-un loc de întâlnire între oameni cu aceleaşi interese, în care să aibă loc şi lansări de carte, dar şi dezbateri pe diverse teme, seri de lectură, proiecţii de film şi aşa mai departe.

- Cine calcă pragul librăriei?

- Sunt şi sibieni foarte selectivi şi foarte atenţi cu ce cumpără. Dar cei mai mulţi sunt călători care nu caută ceva anume, ci vor să-şi ofere o clipă de răs­făţ, o carte pe care să o poată răsfoi la cafea.

- Dacă aş intra eu şi te-aş ruga să-mi re­comanzi o carte frumoasă, pentru dimineaţa asta de primăvară, ce ai alege?

- Ţi-aş recomanda două cărţi descoperite de mine din jocul hazardului, care aici, în librăria asta, au devenit best-selleruri. "Băiatul care a furat ca­lul lui Attila", de Ivan Repila, o parabolă extrem de puternică, o mică bijuterie lite­rară. Şi "Fraţi de cruce", a norve­gia­nului Ingvar Ambjörnsen, o căr­ţulie extrem de plăcută, de care te poţi bucura într-o călătorie.

- Ce se vinde cel mai bine azi, Marian?

- Acum 15 ani, când m-am apu­cat de meseria asta, literatura română contemporană aproape că nu exista în librării. Azi e printre cele mai vândute. Se vinde foarte bine şi istoria. Sunt apoi perso­na­lităţi care vând, indiferent de anotimp: Neagu Dju­va­ra, Mircea Cărtărescu, Lu­cian Boia, Andrei Pleşu. În ultimii ani a explodat lite­ratura pentru copii. Şi, bineînţeles, se vinde foar­te bine cartea de dezvol­tare personală. Drumul spre fericire e pavat cu cărţi ! (râde)

- Marian, ţi-ai băut în dimineaţa asta cafeaua?

- Cafeaua de dimi­nea­ţă se bea acasă, printre ştiri. La librărie vin gata cofeinizat şi pus pe glume. Înainte de orice muncă, îmi place să stau la taclale cu colegii mei, să râdem şi să ne încărcăm cu en­tuziasm pentru ziua care vine. Abia pe la 5-6 seara vine vremea cafelei dintre cărţi, care mă scapă de picoteală. Seara termin treburile administrative şi pot să mă gândesc, în tihnă, la celelalte. Ce titluri îmi doresc în librărie? Cum le aleg? Cum le voi promova? Sigur, criteriile sunt subiective, dar ăsta e avantajul când ai o li­brărie şi îţi permiţi să iei deciziile astea independent de alte autorităţi. (râde)

- Subiecti­vitatea asta a ta s-a dovedit de bun gust. Cât timp ai condus li­bră­ria "Humanitas" din Si­biu, a avut cele mai bune vânzări dintre toate libră­riile din ţară.

- Aşa e, dar nu mi se datorează mie, ci întregii echi­pe şi faptului că libră­ria avea o poziţie foar­te bună. E adevărat însă şi că mi-a plăcut să imprim li­brăriilor în care am lucrat o anumită ordine, care să-l aju­te pe cumpărător să a­jun­­­gă la întâlnirea cu car­tea. Şi am făcut asta informându-mă permanent şi înţelegând că o librărie nu e făcută numai din căr­ţile care îmi plac mie, mai sunt şi altele la fel de im­portante, şi că ele trebuie puse în aşa fel în va­loa­re încât cititorul să ajungă la ele.

- Călătoreşti des prin străinătate, te plimbi prin marile librării din Occident?

- Nu sunt un mare călător, dar de fiecare dată când am ieşit din ţară am căutat şi librăriile. Sunt la fel ca la noi, unele foarte fru­moase, altele haotice. De când sunt librar, am pierdut bucuria asta de a intra într-un spaţiu doar pentru cărţi. Acum mă uit critic, ca o babă, şi constat că cele mai multe librării sunt dezorganizate, umplute cu carte absolut inutilă.

- Ştiu că ai devenit librar oa­recum întâmplător.

- Înainte de a fi librar, am fost cititor şi jurnalist la un ziar din Sibiu. Eram îndrăgostit de librăria "Humanitas", mergeam acolo des­tul de des. Pe vremea aia, mai mult mă uitam decât cum­păram. Am fost ulti­mul care şi-a depus CV-ul pentru postul de librar şi, dacă n-ar fi fost doamna Maria Moga, care a in­sis­tat să fiu eu ales, poate viaţa mea ar fi fost cu totul altfel. Ea rămâne pentru mine, până în ziua de azi, modelul absolut de librar.

- Ce calităţi avea? În fond, ce înseamnă azi să fii un bun librar?

- Librarul trebuie să fie un om cu misiune, în adevăratul sens al cuvântului, un om care să îşi asume scoaterea cărţii în lume. E o muncă esenţială pentru societate. Iar doamna Moga se şi comporta ca atare. Nu era om care să intre în librărie cu care să nu schimbe două vorbe.

- Îţi împarţi viaţa cu o poetă, Teodora Coman. Au contat şi cărţile între voi, Marian?

- Mai importantă a fost dragostea, dar cărţile au contat şi ele, faptul că ne-am regăsit şi în gusturile literare a fost un plus. De cunoscut, nu ne-am cunoscut într-o librărie, dar îmi amintesc cum doamnei Moga, care mă ştia deja şi care o ştia şi pe Teddy, separat, când ne-a văzut prima oară intrând împreună în librărie, i s-au luminat ochii de bucurie.

- "Habitus", ca cele mai multe librării, e deschisă într-un subsol. Simţi cum vine primă­vara de acolo, din măruntaiele pământului?

- Simt după cât de mare e zâmbetul pe faţa cumpărătorilor, după cât de zgribuliţi sunt sau după aerul pe care-l aduc pe haine. Ce-i drept, de câţiva ani am devenit un soi de şoarece de bibliotecă, vin devreme şi plec târziu. Asta nu înseamnă însă că aici sunt izolat. Toţi oamenii care calcă prin librărie mă conectează permanent cu ce e afară. Nu trăiesc într-o lume de hârtie. Din contră, de aici am mult mai multe ferestre spre lume.

Foto: RAREŞ HELICI (1), KARINA CIURUŞ (2)