O dimineață cu... librarul MARIAN COMAN - "Drumul către fericire e pavat cu cărți!"

Dia Radu
- Ce atinge se transformă-n aur. Sau cel puțin așa umblă vorba în lumea literară, care l-a desemnat, acum doi ani, cel mai bun librar din țară. După ani de zile în care a condus și administrat cu pasiune librăria "Humanitas" din Sibiu, timp în care librăria a atins recordul de a avea cele mai bune vânzări dintre toate librăriile "Humanitas" din țară, Marian Coman a devenit librar "la el acasă". A făcut din "Habitus", librăria din Sibiu al cărei co-proprietar este, un loc excepțional. De vorbă la cafeaua de dimineață cu unul dintre cei mai dedicați librari și cu un iubitor de carte, în toate formele ei -

- Bună dimineața, Marian, toate bune la librărie?

- Bună dimineața, Dia! Te salut din depozit, unde fac niște munci mai anoste: comenzi, avize, verificări de stocuri.

- E o dimineață fără tragere de inimă?

- Din contră, bucuria de a veni la lucru între cărți nu se pierde. Cum, de altfel, niciodată n-am văzut vreun coleg să vină cu scârbă la librărie. Am pri­eteni care au renunțat la munca de librar din con­siderente financiare, că nu e cel mai bine remunerat domeniu, dar toți au regretat atmosfera locului. Cărțile adună în jurul lor un anumit tip de oameni. De aici vine toată bucuria.

- Tu chiar ai fentat puțin sistemul și ai creat o librărie proprie.

- Libăria "Habitus" a apărut, pur și simplu, fără să-mi plănuiesc prea mult sau să pun afacerea pe hârtie. De aia nici nu mă consider antreprenor. De altfel, nici nu sunt singur, mai sunt doi asociați. În­tr-o zi, Vladimir Grigorov a propus să deschidem această librărie în spațiul pe care-l administra. Ne-am mai întâlnit de câteva ori, am zis că o facem și am făcut-o. Unele lucruri se întâmplă pur și simplu.

- Sunt oameni în librărie acum?

- Dimineața sunt întotdeauna, ora moartă e după 14.00. Sibiul, oricum, face notă discordantă, cei mai mulți cumpărători sunt vara, când orașul se umple de lume. Sunt și oameni care cumpără, sunt și liceeni care s-au așezat la mesele noastre și-și fac temele, pentru că știu că nu ne deranjează prezența lor. Vin oamenii, piața de carte în România, cât e ea de mică, a crescut în ultimii ani. Ce a scăzut e numărul celor care cumpără din librării. Cei mai mulți cumpără online.

- Și în condițiile astea, ce face un librar să mențină interesul omului pentru spațiul librăriei? Tu ai vreun secret?

- Încercăm să nu ne oprim la ideea de a vinde cărți, ci să transformăm librăria într-un loc de întâlnire între oameni cu aceleași interese, în care să aibă loc și lansări de carte, dar și dezbateri pe diverse teme, seri de lectură, proiecții de film și așa mai departe.

- Cine calcă pragul librăriei?

- Sunt și sibieni foarte selectivi și foarte atenți cu ce cumpără. Dar cei mai mulți sunt călători care nu caută ceva anume, ci vor să-și ofere o clipă de răs­făț, o carte pe care să o poată răsfoi la cafea.

- Dacă aș intra eu și te-aș ruga să-mi re­comanzi o carte frumoasă, pentru dimineața asta de primăvară, ce ai alege?

- Ți-aș recomanda două cărți descoperite de mine din jocul hazardului, care aici, în librăria asta, au devenit best-selleruri. "Băiatul care a furat ca­lul lui Attila", de Ivan Repila, o parabolă extrem de puternică, o mică bijuterie lite­rară. Și "Frați de cruce", a norve­gia­nului Ingvar Ambjörnsen, o căr­țulie extrem de plăcută, de care te poți bucura într-o călătorie.

- Ce se vinde cel mai bine azi, Marian?

- Acum 15 ani, când m-am apu­cat de meseria asta, literatura română contemporană aproape că nu exista în librării. Azi e printre cele mai vândute. Se vinde foarte bine și istoria. Sunt apoi perso­na­lități care vând, indiferent de anotimp: Neagu Dju­va­ra, Mircea Cărtărescu, Lu­cian Boia, Andrei Pleșu. În ultimii ani a explodat lite­ratura pentru copii. Și, bineînțeles, se vinde foar­te bine cartea de dezvol­tare personală. Drumul spre fericire e pavat cu cărți ! (râde)

- Marian, ți-ai băut în dimineața asta cafeaua?

- Cafeaua de dimi­nea­ță se bea acasă, printre știri. La librărie vin gata cofeinizat și pus pe glume. Înainte de orice muncă, îmi place să stau la taclale cu colegii mei, să râdem și să ne încărcăm cu en­tuziasm pentru ziua care vine. Abia pe la 5-6 seara vine vremea cafelei dintre cărți, care mă scapă de picoteală. Seara termin treburile administrative și pot să mă gândesc, în tihnă, la celelalte. Ce titluri îmi doresc în librărie? Cum le aleg? Cum le voi promova? Sigur, criteriile sunt subiective, dar ăsta e avantajul când ai o li­brărie și îți permiți să iei deciziile astea independent de alte autorități. (râde)

- Subiecti­vitatea asta a ta s-a dovedit de bun gust. Cât timp ai condus li­bră­ria "Humanitas" din Si­biu, a avut cele mai bune vânzări dintre toate libră­riile din țară.

- Așa e, dar nu mi se datorează mie, ci întregii echi­pe și faptului că libră­ria avea o poziție foar­te bună. E adevărat însă și că mi-a plăcut să imprim li­brăriilor în care am lucrat o anumită ordine, care să-l aju­te pe cumpărător să a­jun­­­gă la întâlnirea cu car­tea. Și am făcut asta informându-mă permanent și înțelegând că o librărie nu e făcută numai din căr­țile care îmi plac mie, mai sunt și altele la fel de im­portante, și că ele trebuie puse în așa fel în va­loa­re încât cititorul să ajungă la ele.

- Călătorești des prin străinătate, te plimbi prin marile librării din Occident?

- Nu sunt un mare călător, dar de fiecare dată când am ieșit din țară am căutat și librăriile. Sunt la fel ca la noi, unele foarte fru­moase, altele haotice. De când sunt librar, am pierdut bucuria asta de a intra într-un spațiu doar pentru cărți. Acum mă uit critic, ca o babă, și constat că cele mai multe librării sunt dezorganizate, umplute cu carte absolut inutilă.

- Știu că ai devenit librar oa­recum întâmplător.

- Înainte de a fi librar, am fost cititor și jurnalist la un ziar din Sibiu. Eram îndrăgostit de librăria "Humanitas", mergeam acolo des­tul de des. Pe vremea aia, mai mult mă uitam decât cum­păram. Am fost ulti­mul care și-a depus CV-ul pentru postul de librar și, dacă n-ar fi fost doamna Maria Moga, care a in­sis­tat să fiu eu ales, poate viața mea ar fi fost cu totul altfel. Ea rămâne pentru mine, până în ziua de azi, modelul absolut de librar.

- Ce calități avea? În fond, ce înseamnă azi să fii un bun librar?

- Librarul trebuie să fie un om cu misiune, în adevăratul sens al cuvântului, un om care să își asume scoaterea cărții în lume. E o muncă esențială pentru societate. Iar doamna Moga se și comporta ca atare. Nu era om care să intre în librărie cu care să nu schimbe două vorbe.

- Îți împarți viața cu o poetă, Teodora Coman. Au contat și cărțile între voi, Marian?

- Mai importantă a fost dragostea, dar cărțile au contat și ele, faptul că ne-am regăsit și în gusturile literare a fost un plus. De cunoscut, nu ne-am cunoscut într-o librărie, dar îmi amintesc cum doamnei Moga, care mă știa deja și care o știa și pe Teddy, separat, când ne-a văzut prima oară intrând împreună în librărie, i s-au luminat ochii de bucurie.

- "Habitus", ca cele mai multe librării, e deschisă într-un subsol. Simți cum vine primă­vara de acolo, din măruntaiele pământului?

- Simt după cât de mare e zâmbetul pe fața cumpărătorilor, după cât de zgribuliți sunt sau după aerul pe care-l aduc pe haine. Ce-i drept, de câțiva ani am devenit un soi de șoarece de bibliotecă, vin devreme și plec târziu. Asta nu înseamnă însă că aici sunt izolat. Toți oamenii care calcă prin librărie mă conectează permanent cu ce e afară. Nu trăiesc într-o lume de hârtie. Din contră, de aici am mult mai multe ferestre spre lume.

Foto: RAREȘ HELICI (1), KARINA CIURUȘ (2)