- Bună dimineața, Marian, toate bune la librărie?
- Bună dimineața, Dia! Te salut din depozit, unde fac niște munci mai anoste: comenzi, avize, verificări de stocuri.
- E o dimineață fără tragere de inimă?
- Din contră, bucuria de a veni la lucru între cărți nu se pierde. Cum, de altfel, niciodată n-am văzut vreun coleg să vină cu scârbă la librărie. Am prieteni care au renunțat la munca de librar din considerente financiare, că nu e cel mai bine remunerat domeniu, dar toți au regretat atmosfera locului. Cărțile adună în jurul lor un anumit tip de oameni. De aici vine toată bucuria.
- Tu chiar ai fentat puțin sistemul și ai creat o librărie proprie.
- Libăria "Habitus" a apărut, pur și simplu, fără să-mi plănuiesc prea mult sau să pun afacerea pe hârtie. De aia nici nu mă consider antreprenor. De altfel, nici nu sunt singur, mai sunt doi asociați. Într-o zi, Vladimir Grigorov a propus să deschidem această librărie în spațiul pe care-l administra. Ne-am mai întâlnit de câteva ori, am zis că o facem și am făcut-o. Unele lucruri se întâmplă pur și simplu.
- Sunt oameni în librărie acum?
- Dimineața sunt întotdeauna, ora moartă e după 14.00. Sibiul, oricum, face notă discordantă, cei mai mulți cumpărători sunt vara, când orașul se umple de lume. Sunt și oameni care cumpără, sunt și liceeni care s-au așezat la mesele noastre și-și fac temele, pentru că știu că nu ne deranjează prezența lor. Vin oamenii, piața de carte în România, cât e ea de mică, a crescut în ultimii ani. Ce a scăzut e numărul celor care cumpără din librării. Cei mai mulți cumpără online.
- Și în condițiile astea, ce face un librar să mențină interesul omului pentru spațiul librăriei? Tu ai vreun secret?
- Încercăm să nu ne oprim la ideea de a vinde cărți, ci să transformăm librăria într-un loc de întâlnire între oameni cu aceleași interese, în care să aibă loc și lansări de carte, dar și dezbateri pe diverse teme, seri de lectură, proiecții de film și așa mai departe.
- Cine calcă pragul librăriei?
- Sunt și sibieni foarte selectivi și foarte atenți cu ce cumpără. Dar cei mai mulți sunt călători care nu caută ceva anume, ci vor să-și ofere o clipă de răsfăț, o carte pe care să o poată răsfoi la cafea.
- Dacă aș intra eu și te-aș ruga să-mi recomanzi o carte frumoasă, pentru dimineața asta de primăvară, ce ai alege?
- Ți-aș recomanda două cărți descoperite de mine din jocul hazardului, care aici, în librăria asta, au devenit best-selleruri. "Băiatul care a furat calul lui Attila", de Ivan Repila, o parabolă extrem de puternică, o mică bijuterie literară. Și "Frați de cruce", a norvegianului Ingvar Ambjörnsen, o cărțulie extrem de plăcută, de care te poți bucura într-o călătorie.
- Ce se vinde cel mai bine azi, Marian?
- Acum 15 ani, când m-am apucat de meseria asta, literatura română contemporană aproape că nu exista în librării. Azi e printre cele mai vândute. Se vinde foarte bine și istoria. Sunt apoi personalități care vând, indiferent de anotimp: Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Andrei Pleșu. În ultimii ani a explodat literatura pentru copii. Și, bineînțeles, se vinde foarte bine cartea de dezvoltare personală. Drumul spre fericire e pavat cu cărți ! (râde)
- Marian, ți-ai băut în dimineața asta cafeaua?
- Cafeaua de dimineață se bea acasă, printre știri. La librărie vin gata cofeinizat și pus pe glume. Înainte de orice muncă, îmi place să stau la taclale cu colegii mei, să râdem și să ne încărcăm cu entuziasm pentru ziua care vine. Abia pe la 5-6 seara vine vremea cafelei dintre cărți, care mă scapă de picoteală. Seara termin treburile administrative și pot să mă gândesc, în tihnă, la celelalte. Ce titluri îmi doresc în librărie? Cum le aleg? Cum le voi promova? Sigur, criteriile sunt subiective, dar ăsta e avantajul când ai o librărie și îți permiți să iei deciziile astea independent de alte autorități. (râde)
- Subiectivitatea asta a ta s-a dovedit de bun gust. Cât timp ai condus librăria "Humanitas" din Sibiu, a avut cele mai bune vânzări dintre toate librăriile din țară.
- Așa e, dar nu mi se datorează mie, ci întregii echipe și faptului că librăria avea o poziție foarte bună. E adevărat însă și că mi-a plăcut să imprim librăriilor în care am lucrat o anumită ordine, care să-l ajute pe cumpărător să ajungă la întâlnirea cu cartea. Și am făcut asta informându-mă permanent și înțelegând că o librărie nu e făcută numai din cărțile care îmi plac mie, mai sunt și altele la fel de importante, și că ele trebuie puse în așa fel în valoare încât cititorul să ajungă la ele.
- Călătorești des prin străinătate, te plimbi prin marile librării din Occident?
- Nu sunt un mare călător, dar de fiecare dată când am ieșit din țară am căutat și librăriile. Sunt la fel ca la noi, unele foarte frumoase, altele haotice. De când sunt librar, am pierdut bucuria asta de a intra într-un spațiu doar pentru cărți. Acum mă uit critic, ca o babă, și constat că cele mai multe librării sunt dezorganizate, umplute cu carte absolut inutilă.
- Știu că ai devenit librar oarecum întâmplător.
- Înainte de a fi librar, am fost cititor și jurnalist la un ziar din Sibiu. Eram îndrăgostit de librăria "Humanitas", mergeam acolo destul de des. Pe vremea aia, mai mult mă uitam decât cumpăram. Am fost ultimul care și-a depus CV-ul pentru postul de librar și, dacă n-ar fi fost doamna Maria Moga, care a insistat să fiu eu ales, poate viața mea ar fi fost cu totul altfel. Ea rămâne pentru mine, până în ziua de azi, modelul absolut de librar.
- Ce calități avea? În fond, ce înseamnă azi să fii un bun librar?
- Librarul trebuie să fie un om cu misiune, în adevăratul sens al cuvântului, un om care să își asume scoaterea cărții în lume. E o muncă esențială pentru societate. Iar doamna Moga se și comporta ca atare. Nu era om care să intre în librărie cu care să nu schimbe două vorbe.
- Îți împarți viața cu o poetă, Teodora Coman. Au contat și cărțile între voi, Marian?
- Mai importantă a fost dragostea, dar cărțile au contat și ele, faptul că ne-am regăsit și în gusturile literare a fost un plus. De cunoscut, nu ne-am cunoscut într-o librărie, dar îmi amintesc cum doamnei Moga, care mă știa deja și care o știa și pe Teddy, separat, când ne-a văzut prima oară intrând împreună în librărie, i s-au luminat ochii de bucurie.
- "Habitus", ca cele mai multe librării, e deschisă într-un subsol. Simți cum vine primăvara de acolo, din măruntaiele pământului?
- Simt după cât de mare e zâmbetul pe fața cumpărătorilor, după cât de zgribuliți sunt sau după aerul pe care-l aduc pe haine. Ce-i drept, de câțiva ani am devenit un soi de șoarece de bibliotecă, vin devreme și plec târziu. Asta nu înseamnă însă că aici sunt izolat. Toți oamenii care calcă prin librărie mă conectează permanent cu ce e afară. Nu trăiesc într-o lume de hârtie. Din contră, de aici am mult mai multe ferestre spre lume.
Foto: RAREȘ HELICI (1), KARINA CIURUȘ (2)