Ajutoare de primăvară: Ginsengul, Lăptişorul de matcă şi Spirulina
							Slăbiţi de lunile neprietenoase ale unei ierni cenuşii, cu prea puţină zăpadă, avem cu toţii nevoie să ne regăsim energia vitală, mai ales că primăvara, înainte să vină cu adevărat, se transformă iarăşi în iarnă. Şi pentru că primele legume şi verzituri sunt încă departe, iar vitaminele transformate în pilule nu prea dau randament, specialiştii ne îndeamnă să ne punem nădejdea în câteva energizante care ne ajută să ne regăsim rapid forma maximă.
							
							Citeste tot articolul
						
 
					Dr. DIDI SURCEL - "Gemoterapia vindecă orice boală!"
							"Sunt un om curios din fire, avid de cunoaştere. Iar în practica medicală ai nevoie de multe informaţii, din varii domenii, pentru a trata un om aflat în suferinţă. Eu îmbin imunologia cu alte terapii complementare, cu care încerc să le asigur pacienţilor mei o prevenţie naturală eficientă. În ultimii 15 ani, eu am inclus în tratamentele pe care le aplic două discipline de medicină vibraţională foarte importante: homeopatia şi gemoterapia, cu care, practic, pot acoperi toate "golurile" medicinei clasice."
							
							Citeste tot articolul
						
 
					Gemoterapie de... primăvară
							Venirea primăverii aduce - sau chiar impune - necesitatea detoxifierii organismului. De ce este aceasta necesară? Deoarece pe perioada iernii, în mod natural, organismul nostru este programat biologic pe "modulul" de iarnă. Deşi noi suntem la fel de activi ca în restul anului, beneficiem de mai puţină lumină, mişcare, crudităţi, mai puţin somn decât am avea nevoie de fapt.
							
							Citeste tot articolul
						
 
					
                    Alte articole din sectiunea "Medicina naturii"
Afisare: 561 - 600 din 622 articole
- 
								TATANEASA - o minune a naturii
 Numarul 844
- 
								Cura de toamna cu sucuri naturale de legume si fructe
 Numarul 844
- 
								Povestea unui supravietuitor
 Numarul 842
- 
								Cenusareasa plantelor e, de fapt, o regina: URZICA
 Numarul 840
- 
								Algele marine - elixir de sanatate
 Numarul 840
- 
								Campioanele vitaminelor: MACESELE
 Numarul 839
- 
								Farmacia toamnei: SFECLA ROSIE
 Numarul 838
- 
								Afectiunile toamnei - ARTRITA si ARTROZA
 Numarul 837
- 
								ARDEII IUTI
 Numarul 835
- 
								ARDEII GRASI
 Numarul 835
- 
								NAPII (Helianthus tuberosus)
 Numarul 834
- 
								Ne face sa plangem, dar cu lacrimi de sanatate CEAPA
 Numarul 833
- 
								Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului
 Numarul 832
- 
								MAREA CARE VINDECA
 Numarul 829
- 
								Izvorul cu batiste
 Numarul 828
- 
								Leacuri populare rusesti
 Numarul 828
- 
								CASTRAVETII si DOVLECEII
 Numarul 827
- 
								Revolutia verde: SUNATOAREA
 Numarul 825
- 
								Sanatate cu flori de fan
 Numarul 824
- 
								Tratamente cu trandafiri
 Numarul 824
- 
								Galbenelele (Calendula officinalis)
 Numarul 823
- 
								Legatura dintre cancer si alimentatie este edificata
 Numarul 822
- 
								Un "medicament" prea putin cunoscut: IONII NEGATIVI
 Numarul 822
- 
								CIRESELE
 Numarul 821
- 
								Tratamente cu dulceata de plante
 Numarul 821
- 
								Florile de soc
 Numarul 819
- 
								"S-a uitat la mine si mi-a spus cu brutalitate: ai cancer, doamna!"
 Numarul 819
- 
								Aur pentru "Apisan"
 Numarul 819
- 
								Pamantul care vindeca: ARGILA
 Numarul 818
- 
								Leacuri populare din Franta
 Numarul 816
- 
								Farfuria cu salata
 Numarul 815
- 
								David Servan-Schreiber despre... ALIMENTELE ANTI-CANCER (II)
 Numarul 813
- 
								Un remediu natural de exceptie, impotriva arsurilor
 Numarul 813
- 
								Seva de mesteacan
 Numarul 812
- 
								Remedii alternative pentru afectiunile primaverii
 Numarul 812
- 
								Vitamina K
 Numarul 811
- 
								Pseudovitaminele
 Numarul 811
- 
								USTUROIUL
 Numarul 810
- 
								Medicina holistica - medicina viitorului?
 Numarul 809
- 
								Un medicament numit... CEAPA
 Numarul 808
 
				
 
 
 


 
				 
			 
                                  




 
				 
			 
                         
			 
		
                
        	 
		 
		 
		