Şi pentru că primele legume şi verzituri sunt încă departe, iar vitaminele transformate în pilule nu prea dau randament, specialiştii ne îndeamnă să ne punem nădejdea în câteva energizante care ne ajută să ne regăsim rapid forma maximă. Utilizate de milenii în medicina orientală (ginsengul), incluse printre "medicamentele" stupului (lăptişorul de matcă) sau descoperite ceva mai recent (spirulina), întăritoarele pe care vi le vom prezenta sunt adevăraţi "specialişti" naturali în energizare.
Ginsengul chinezesc
O rădăcină de formă ciudată, originară din China, cultivată în Coreea, în Canada şi în regiunile extrem-orientale ale Rusiei, ginsengul (Panax Ginseng) este un stâlp al farmaciei chinezeşti. Folosirea sa ca tonic general este stabilită clinic de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a îmbunătăţi capacitatea fizică şi intelectuală, în caz de oboseală, de epuizare, de tulburări de concentrare şi în timpul perioadelor de convalescenţă. Aceste efecte se explică prin prezenţa ginsenozidelor şi a saponinelor triterpenice, aflate în cantitate mai mare în ginsengul chinezesc. Rădăcina ginsengului coreean conţine, mai degrabă, substanţe adaptogene, care sporesc rezistenţa organismului la stres. În fitoterapie sunt utilizate rădăcinile în vârstă de 4-7 ani, care păstrează principiile active.
Opinia naturopatului
Ginsengul este o plantă plină de energie, foarte revitalizantă. Li se recomandă sportivilor de performanţă, care au nevoie să se recupereze rapid, în caz de oboseală intensă sau de stres. În comparaţie cu ceaiul maté sau guarana, ginsengul protejează rinichii şi nu conţine cofeină, fiind, astfel, stimulantul perfect. În medicina chinezească, se crede că el poartă o energie acut masculină (yang) fiind utilizat mai ales la bărbaţi, dar şi la femei, după menopauză. Ginsengul chinezesc nu trebuie confundat cu ginsengul siberian sau coreean, recomandate mai ales în cazul stresului.
Mod de administrare
Adeseori, ginsengul se comercializează diluat în miere, ceea ce permite o dozare moderată, dar eficientă. Pentru o acţiune mai intensă, alegeţi extractul pur concentrat (pulbere), luat în doze de 500 de miligrame pe zi. Pentru combaterea stresului, cel mai bun este ginsengul din Coreea, ce trebuie luat de dimineaţă, din cauza energiei sale foarte puternice. Dacă este cumpărat la borcan, se va pune un vârf de cuţit de pulbere la o cană de ceai.
Precauţii
Ginsengul nu le este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează, şi nici copiilor sub 18 ani. El trebuie evitat şi de persoanele care suferă de hipertensiune arterială, şi de femeile ce prezintă antecedente de cancer hormonodependent, cum ar fi cel la sân. Înainte de a-l lua, cel mai bine este să consultaţi un medic.
Lăptişorul de matcă
Uşor gelatinos, albicios la culoare, lăptişorul de matcă este secretat de glandele cefalice ale albinelor lucrătoare şi îi este destinat mătcii (regina stupului), care se hrăneşte în exclusivitate cu el. Pentru om, lăptişorul de matcă este un formidabil dopant al vitalităţii, bogat în proteine, aminoacizi şi vitamine, oligoelemente şi antioxidanţi. Foarte multe experimente i-au dovedit calităţile, mai ales la persoanele în vârstă, având efecte tonice dar şi uşor euforizante.
Opinia naturopatului
Spre deosebire de ginseng (yang), energia sa este mai degrabă "yin", feminină. Lăptişorul de matcă acţionează asupra formei fizice, dar este şi un foarte bun reglator al stării sufleteşti, ameliorând echilibrul nervos. Este ideal pentru a depăşi stările de oboseală, căderile de moral, perioadele dificile, momentele de stres.
Mod de administrare
Se ţine o cură de una sau două luni, administrându-se între minimum 500 de mg şi 1 gram pe zi. Trebuie consumat proaspăt, şi nu congelat, pentru a-şi păstra calităţile şi potenţialul reenergizant. Evitaţi gelulele. Asociat cu miere, fermentează, ceea ce îi scade din virtuţi. Vă recomandăm lăptişorul de matcă românesc, de o calitate excelentă. Se ia dimineaţă, pe stomacul gol, pentru a fi "prima informaţie energetică a zilei". Trebuie ţinut sub limbă şi lăsat să se topească încet.
Precauţii
Este un produs bun pentru toată lumea, dar care se ia proaspăt. Trebuie păstrat în frigider şi consumat repede. De aceea este mai bine să cumpăraţi borcănaşe mai mici, suficiente pentru o cură, sau lăptişorul de matcă la fiole, produs de Apimondia.
Spirulina
Arthrospira platensis (spirulina) este o microalgă de apă dulce şi caldă (în jur de 37 de grade), spiralată şi puternic mineralizată, care se dezvoltă de preferinţă în lacurile situate în apropierea vulcanilor. Ca urmare a cererii pe piaţa suplimentelor alimentare, în prezent este cultivată şi în ferme specializate. Foarte bogată în proteine (60-70% din greutatea sa) când este de bună calitate, conţine numeroşi acizi aminaţi esenţiali. Bogată în fier, în clorofilă şi în pigmenţi carotenoizi (betacaroten), ea conţine şi vitamine din grupa B. Este recomandată pentru refacerea rapidă a rezervelor de minerale, în caz de oboseală. La sportivii de performanţă, se foloseşte pentru recuperare, dar şi pentru a ameliora performanţa şi rezistenţa la efort. Preţuirea ei este aşa de mare, încât NASA şi Agenţiile spaţiale europene vor să facă din ea un aliment de bază pentru misiunile spaţiale de durată lungă.
Opinia naturopatului
Spirulina a devenit un clasic al vitalităţii şi al remineralizării. Este uşor de găsit şi de folosit. În plus, este o algă de apă dulce. Spre deosebire de algele marine, ea nu conţine iod şi nu pune probleme tiroidei.
Mod de administrare
Spirulina se găseşte sub formă de comprimate şi pulbere. Comprimatele sunt mai practice, pentru că gustul de algă (când este consumată sub formă de pulbere) nu este apreciat chiar de toată lumea. Doza minimă este de 1 gram pe zi. Ea poate fi consumată şi în cantitate mai mare. Unii sportivi iau până la 20 de grame pe zi. Important este ca dozele să fie administrare în mod progresiv. În fond, este vorba despre un purificator intestinal şi hepatic ce poate provoca dureri de cap sau balonări, dacă este luat în exces. Se începe, deci, cu 1 gram pe zi, timp de 3-4 zile, apoi 2 grame, apoi 3, apoi câte 4. În caz de oboseală puternică, doza recomandată este de 3-6 grame pe zi.
Precauţii
Nu există contraindicaţii, dar trebuie cerut sfatul medicului în caz de sarcină, alăptare sau insuficienţă renală. Şi, mai ales, trebuie respectată sporirea progresivă a dozei.