Nu fiindcă e colega noastră vă recomand debutul ei în volum, ci pentru că abia acum, când și-a adunat între coperți o parte din povestiri, se vede mai bine ce scriitoare talentată e Otilia Țeposu, cât de bine știe să-și valorifice literar șansa de a fi copilărit în lumea fabuloasă a Maramureșului rural. Se spune că o copilărie fericită te modelează pentru tot restul vieții. Comorile pe care le-a înmagazinat în minte fetița Tili au făcut din ea omul echilibrat, harnic și bun de azi, în ciuda tragicelor încercări la care soarta a supus-o. De acolo, de acasă, și-a tras puterea de a rămâne teafără printre nenorociri. Crescută în casa bunicii paterne de la marginea pădurii, în ordinea unei lumi curate, în armonie cu natura, Otilia nu scrie pur și simplu "amintiri din copilărie", ci are inteligența artistică de a reintra cu totul în ființa copilului de 4-5 ani, din perspectiva căruia descoperă lumea înconjurătoare: casa și ograda Bunei, pădurea, comunitatea satului de la poalele Gutâiului în care oamenii trăiesc și muncesc după un calendar străvechi de ritualuri păgâne și creștine. Alcătuit din secvențe scurte, bine decupate, de trăiri uimite, bucuroase, volumul conturează, cu o acuitate senzorială proprie vârstei candide, timpul ritmat de munci și obiceiuri străvechi al satelor izolate din Nord, neatinse de mutilări ideologice (sau pe care copilul nu le percepe). Personajul tutelar al acestei treptate înșurubări în viață e Buna Catița, măiastră socăciță de nunți, a cărei pricepere într-ale bucătăritului era recunoscută "peste șepte sate" și ale cărei mâncăruri și prăjituri sunt povestite de-ți lasă gura apă, dovedind că, departe de a fi primitivă, cultura culinară moroșană e de cel mai bun gust. Populate cu personaje memorabile - uncheșii Petrea și Pavăl, bătrânul Mikloș, baba Nastasîia și pitica Marișka (de observat că, prin ochii copilului, toți par tare bătrâni), poveștile adună oameni cărora le pasă unora de alții, se ajută între ei și-și împart roadele muncii și priceperii lor. Viața în comunitatea multietnică are ritmul anotimpurilor, fiecare cu treburile sorocite: cositul fânului pentru vitele din ogradă, legumele cultivate în grădină și fructele din livezi, culesul ciupercilor și fructelor de pădure, pâinea făcută în casă în fiecare sâmbătă, proviziile pentru iarnă, în gospodăriile troienite, sărbătorile, nunțile, înmormântările cu obiceiurile ciudate ale locului. Toate, plus pădurea cu viața ei misterioasă, complementară celei omenești, sunt povestite cu o simplitate rafinată, condimentată atât cât trebuie cu regionalisme și fără urmă de "literaturizare". Poezia acestor proze scurte vine exclusiv din prospețimea cu care fetița percepe natura și oamenii. Ai impresia că, așa cum Buna aduna provizii pentru anotimpul înghețat, Otilia Țeposu și-a conservat în minte, cu toate culorile, gusturile și aromele lor, provizii de fericire pe care le împarte și cu noi. Poveștile ei de la marginea pădurii sunt ca un leac de urât, îți fac bine.