Și nu eram singură în situația asta. Așa era la liceul nostru, de pildă, unde toate fetele ne-am îndrăgostit de actorul cel mai la modă în anii '70, Alain Delon. Și, foarte curios, nu eram geloase una pe cealaltă, îl împărțeam între noi, fără să ne afecteze. Eram înnebunite după el: ochi albaștri, pătrunzători, față angelică... Îl asemănam cu un înger, dar visurile noastre nu se îndreptau spre raiurile cerești, știam că raiul e tot pe pământ. Mie Alain Delon îmi locuia în cap, își făcuse în mintea mea una dintre reședințele lui permanente. Dar era greu să ți-l faci chiriaș, pentru că mai locuia în mintea câtorva milioane de admiratoare. Nu știu cum nu o lua razna un astfel de om. Să fii adulat de atâtea femei, cohorte, popoare întregi, și să rămâi om întreg!
Se îmbrânceau femeile ca să-l fotografieze, când trecea pe covorul roșu la noi, la TIFF. El îmbătrânise, dar fenomenul, nu. Nu-și pierduse seducția. Când o doamnă respectabilă i-a spus că în tinerețe a fost îndrăgostită nebunește de el, Alain i-a răspuns: "Bine și tocmai acum îmi spuneți?".
La liceu, noi, fetele, ne băteam pe afișele cu el, când rulau filme în oraș. Reușeam să le mituim pe taxatoarele de bilete de la cinematograf, ca să ne dea câte un afiș. Ema, o colegă de-a mea, a obținut unul contra unei sume imense. Îl ascunsese în geamantan. Toate fetele care eram la internat aveam geamantanele într-o magazie și mergeam acolo cu un felinar, le deschideam și ne luam lucrurile necesare, după care, magazia se încuia la loc. Odată, cu o răutate de care mi-e rușine și azi, m-am dus pe furiș cu o altă colegă, Adela, ghidate de o lumânare și am scotocit în geamantanul Emei. Am găsit posterul cu Alain Delon și l-am mâzgălit, i-am făcut mustăți și ochelari. Ema a plâns o zi întreagă, fără să știe cineva oful ei, doar eu și Adela, doi draci, râdeam pe înfundate de isprava noastră. S-a străduit Ema, săraca, și a făcut rost de altul, îl ținea ca pe un talisman. Apoi au apărut vederi cu actori și ne-am cumpărat toate. Mai târziu, când am început să ne îndrăgostim de câte un pământean de-al nostru, am pierdut legătura imaginară cu superbul Delon. Când și când, ne gândeam cum s-o fi simțind când își trimiteau energia către el atâtea femei. Auzeam că unele leșinau când îl vedeau în carne și oase, asta prin Occident, că la noi nu venea nimeni, eram din Est. Am auzit că primea mii de scrisori de dragoste, scrise pe hârtie roz, parfumată, plicuri pictate cu inimioare și buze date cu ruj. Multe lacrimi s-au vărsat după el, s-ar fi făcut un fluviu, dacă s-ar fi adunat toate la un loc. Dar el era preocupat să joace în alte și alte filme, să rupă alte și alte inimi, partenerele lui de pe ecran erau pradă ușoară, dar chiar dacă erau aventuri trecătoare, nouă, admiratoarelor, fără șansă, ne răscoleau sufletul. Ce mai, erau filme la care ne duceam și de câte cinci ori ca să-l vedem pe Delon. Fugeam de la internat, ne căuta pedagoga disperată. O dată, o pârâcioasă i-a spus că suntem la film. A venit pe urmele noastre, ne-a urmărit, dar a stat și ea, de-a văzut tot filmul până la capăt. Am depistat-o în sală. O priveam pe furiș cum stătea cu ochii ațintiți la ecran. Era fascinată, la fel ca și noi. Cu toate astea, ne-a certat că am mers la film, a trebuit să-i spunem că ne-am pierdut mințile, că trebuie să ne ierte, doar și ei îi plăcea de Alain Delon. S-a prefăcut că ne iartă, dar ipocrită, ne-a pârât la mamele noastre, când au venit la ședința cu părinții. Mama s-a amuzat, a spus că nu-i nicio problemă. Bine că sunt îndrăgostită de un actor, și nu de vreun băiat dintr-o clasă mai mare, capabil să mă seducă. Erau buni actorii ăștia frumoși, ne protejau de rele! N-am luat-o la întrebări pe mama, dar eram sigură că și ei îi plăcea de Delon. Toată lumea, chiar toată lumea era îndrăgostită de el. Devenise un fenomen de masă. Chiar și bărbații s-au ales cu ceva: haina din blană de miel, cu guler alb. Apăruse cu ea într-un film și imediat a devenit o modă. Îi auzeai pe mulți lăudându-se: "Mi-am luat un delon", de parcă îl cumpăraseră pe el, și nu haina.
De prisos să mai spun că și adolescenții la care trăgeam cu ochiul pe stradă aveau prioritate absolută dacă erau îmbrăcați în... delon.