Cu un băieţel de trei ani şi jumătate, care începuse grădiniţa şi lua toate răcelile, gripele şi infecţiile care se perindau pe la ceilalţi copii, ajunsesem în pragul epuizării fizice şi psihice. Nu mai ştiam ce să îi dau ca să îi întăresc sistemul imunitar şi să trecem peste faza aceasta permanentă de boli, cu bine şi cât mai repede.
Recunosc că sunt şi cârcotaşă. Magazinul era plin de tot felul de suplimente alimentare sub formă de tablete prezentate ca naturale şi cu potenţial de stimulare a sistemului imunitar. Dar cumva, mie tot a pastile îmi semănau şi nu prea îmi venea să i le dau băieţelului meu. Atunci ochii mi-au căzut peste raftul cu miere de albine şi am văzut mierea de Manuka. Noi nici nu avem zahăr în casă, întotdeauna am folosit miere de albine; însă un borcănel de 250 g de miere de Manuka era de 10 ori mai scump decât orice miere. Am răsuflat adânc şi m-am minunat; am vrut să trec mai departe, dar parcă ceva mă chema spre ea. Nici vânzătoarea nu ştia ce e cu mierea asta scumpă, însă am simţit că trebuie să o cumpăr. Mi-am ascultat instinctul şi n-am greşit. Când am ajuns acasă şi am căutat informaţii pe internet, un zâmbet larg mi s-a aşternut pe faţă. Găsisem ceea ce căutam... şi, mult mai mult decât atât, găsisem o adevărată comoară.
Cumpărasem miere de Manuka UMF 20+, cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, cu proprietăţi deosebite pentru stimularea sistemului imunitar. Un dulce remediu pe care ştiam cu siguranţă că Alex al meu nu îl va refuza niciodată. Am mulţumit în gând albinuţelor şi minunatei flori de Manuka, care creşte numai în Noua Zeelandă, şi am început dulcele tratament - o linguriţă pe zi, în laptele cu cereale de dimineaţă. A trecut un an şi jumătate de atunci şi ritualul de dimineaţă a rămas neschimbat; băieţelul meu a trecut fluierând prin două ierni, iar eu nu am mai avut nopţi nedormite. Scăpasem de insomniile care mă chinuiau.
I-am dus câteva borcane de miere şi tatălui meu care nu scăpa de o infecţie cu stafilococul aureus şi nu mai suporta antibioticele de sinteză, care nu avuseseră niciun efect. După două săptămâni, se simţea ca nou. I-am dus şi finuţei mele, care avea un început de psoriazis - miere de Manuka pentru tratament intern şi cremă pe bază de miere de Manuka, pentru tratament extern. A fost o plăcere să vezi cum pielea îşi revenea la normal... Şi am tot dus miere, în ţară, la prieteni şi cunoştinţe, şi mă bucur nespus când mă sună să-mi povestească cât de bine se simt. Aş dori să ştie cât mai multă lume despre această minunată miere. Pentru unii poate fi tratamentul mult aşteptat, după un şir de încercări nereuşite, de rezolvare a problemelor de sănătate.
Cu bunăvoinţa revistei "Formula AS", dau aici mai multe detalii despre problemele de sănătate care pot fi ameliorate sau rezolvate definitiv cu această miere-minune.
Mierea de Manuka este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut în prezent, ale cărei proprietăţi sunt cercetate de 15 ani la Universitatea din Waikato, din Noua Zeelandă, de către dr. Peter Molan şi echipa sa de cercetători. Are proprietăţi foarte puternice antibacteriene, antimicrobiene, antivirale, antioxidante, antiseptice, antiinflamatorii şi antifungice, fiind extrem de eficientă în susţinerea sistemului imunitar şi ameliorarea unei mari varietăţi de probleme de sănătate.
Dr. Peter Molan şi-a consacrat cariera cercetării proprietăţilor Mierii de Manuka şi a modalităţilor în care aceasta poate fi folosită pentru ameliorarea problemelor de sănătate. El a clasificat mierea de Manuka în funcţie de puterea antibacteriană, introducând factorul UMF (Unique Manuka Factor). Mierea clasificată UMF 20+ poate fi folosită în mod eficient pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. (Atenţie: nu toată mierea de Manuka are factor UMF şi, în consecinţă, nu are calităţile terapeutice ale acesteia. Mierea de Manuka cu factor UMF este testată şi certificată la laboratorul Universităţii Waikato din Noua Zeelandă. Factorul UMF este înscris pe prospectul lipit pe borcan.)
Tratamente interne
Studiile recente au dovedit că mierea de Manuka este eficientă în distrugerea următoarelor microorganisme bacteriene şi fungice:
* Escherichia coli (E.coli).
* Staphylococcus aureus (Staph infections).
* Citrobacter freundii.
* Proteus mirabilis.
* Pseudomonas aeruginosa.
* Salmonella typhimurium.
* Streptococcus faecalis.
* Streptococcus pyogenes.
* Helicobacter pylori (H. pylori, ulcere stomac).
* Methicillin-resistant Staphylococcus aureus (MRSA) - infecţii de spital.
Ca urmare, tratamentul intern cu miere de Manuka poate fi eficient în tratarea următoarelor simptome şi probleme de sănătate:
* Răceli, dureri de gât, simptome de gripă.
* Probleme ale sistemului digestiv: indigestie, dureri de stomac, ulcere, gastrite, ulcer duodenal, sindromul colonului iritabil, gastro-esofagită de reflux, arsuri.
* Probleme renale şi vezicale (infecţii rezistente cu E coli).
* Prevenirea şi tratarea cancerului.
* Reducerea concentraţiilor mari de colesterol.
* Reducerea inflamaţiilor sistemice.
* Tratarea infecţiilor de la nivelul ochilor, urechii, gâtului sau sinusurilor.
* Întăritor de excepţie al sistemului imunitar.
* Pentru tratament: câte o linguriţă, cu 30 de minute înainte de masă, de 3-4 ori pe zi.
* Preventiv, pentru susţinerea sistemului imunitar sau post-tratament, se ia 1 linguriţă pe zi, preferabil dimineaţa, cu 30 minute înainte de masă.
Atenţie: Nu este indicată pentru copiii sub 18 ani. Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să consulte medicul înainte de a folosi mierea de Manuka. Studiile clinice au indicat că pentru diabetici mierea de Manuka este o soluţie mai bună decât zahărul, însă persoanele suferind de diabet trebuie întotdeauna să consulte doctorul înainte de a introduce mierea în dieta lor.
Tratamente externe
Mierea de Manuka sterilizată şi cremele-tratament pe bază de miere de Manuka sunt, de asemenea, deosebit de eficiente, în ameliorarea următoarelor probleme (spitale din SUA şi Anglia folosesc cu succes mierea de Manuka sterilizată în tratarea diverselor tipuri de afecţiuni ale epidermei).
* Răni deschise, arsuri, infecţii, ulcere ale pielii, infecţii de spital (Staphylococcus aureus).
* Eczeme, psoriazis, acnee.
* Dermatite, înţepături de insecte şi albine, erupţii cutanate.
* Pecingine, picior de atlet, prurit, ciuperci ale unghiilor, infecţii cauzate de ciuperci.
Vă mulţumesc că m-aţi ascultat şi le doresc cât mai multor oameni bolnavi să beneficieze de binefacerile acestui produs natural minunat. Dar din dar se face rai.
GABRIELA CARPUŞCĂ, Londra
Nota redacţiei
În România, mierea de Manuka se comercializează prin internet. Dacă o cumpăraţi pentru tratament, fiţi atenţi la indicativul MGO 830 = NPA 20+, afişat pe recipient. Numele corect: REAL HEALTH, 100% pur australian MANUKA HONEY. Ţara producătoare: Marea Britanie.