Pruncul din iarbă
Când s-a născut Joku, fratele meu cel mai mic, pe care îl cheamă cum îl cheamă pe tata, am văzut tot. Mama a născut sus, pe deal, în iarbă. Era la lucru, la fân, eu păşteam gâştele şi m-am uitat. Aveam şase ani. Nu e adevărat că pe copii îi aduce barza. Cântasem mereu până atunci: "Barză, barză, dragă barză, adu-mi un frate într-o frunză de varză", dar acum am văzut cu ochii mei pe unde vin copiii. Eram groaznic de curioasă, voiam să văd cât mai mult, şi cu toate că femeile care se aflau în preajmă mă alungau, l-am văzut pe Jokul, cum s-a născut. Îmi mai amintesc cum bunica, după ce l-a cercetat cu multă atenţie ca să vadă dacă totul este în ordine şi nu cumva îi lipseşte ceva, s-a dus la icoană şi s-a rugat. Apoi i-a spus mamei: "Am ştiut că o să fie băiat. De trei ori te-am visat şi pe urmă am visat un vultur. În visul al treilea, vulturul s-a aşezat pe hornul casei şi atunci am ştiut că barza o să aducă un băiat. Şi acum e aici! Slavă Domnului!".
"De ce nu mi-ai spus?", a întrebat mama. "M-aş fi bucurat aşa de mult să ştiu că o să nasc un băiat!". "Despre aşa ceva nu e voie să vorbeşti înainte, copila mea", a zis bunica. "Se poate întâmpla o nenorocire. Niciodată nu e voie să vorbeşti înainte despre o naştere. Nu-ţi aminteşti de vecina noastră, Hotzberger Ressku, care a plecat acum un an în oraş? A prezis că va naşte o fetiţă şi Domnul a pedepsit-o: a născut un copil mort".
Peste o săptămână, tata a venit acasă de la pădure. Când a intrat în curte, noi, fetele, am strigat într-un glas: "Avem un frate! Avem un frate!". Tata a întrebat cu voce şoptită: "Unde e?". "În casă! În casă!", am strigat.
Mama tocmai îi dădea să sugă lui Joku, când tata a intrat. Nu rosti nicio vorbă, îngenunchie în faţa ei, privi copilul, o mângâie pe mama pe braţul gol, se ridică şi ieşi afară. "Avem un băiat frumos", şopti mama, cu o voce alintată. "Da", răspunse tata. "Slavă lui Dumnezeu". Fără să-şi spele mâinile şi obrazul, se duse direct la cârciuma lui Goldbrunner, unde ceilalţi ţapinari stăteau cu şnapsul în faţă, deja. Evenimentul fu atât de îndelung celebrat, încât grasa doamnă Şeila Goldbrunner, crâşmăriţa, fu nevoită să târâie fiecare bărbat până în faţa uşii. Bătrânul Goldbrunner avea hernie şi nu putea să ajute la o muncă atât de grea.
Nu mai ştiu când a venit tata în noaptea aceea acasă. Noi, copiii, dormeam, dar a doua zi, era foarte bine dispus. Pe când mama şedea lângă plită şi încălzea laptele, el o mângâia drăgăstos pe păr, iar ea îl privea şi zâmbea mulţumită.
Joku a fost ultimul născut în familia noastră, aşa că am rămas cinci copii. În alte familii erau şi opt, şi zece copii, iar o ţipţeră din Valea cu Peşti făcuse douăzeci şi unu de copii; din care au trăit doar şaisprezece.
Păpuşa de lemn
Fete în costume tradiţionale
"Atunci am cunoscut un bărbat. Pe Franz Warhanyovski l-am văzut prima dată într-o duminică din mai. Toată valea era înflorită, soarele ardea foarte puternic şi oamenii aveau priviri vesele. Fusesem la biserică cu prietena mea, Mili, şi când am trecut pe Strada Mare, Franz stătea sprijinit de un gard. A spus un lucru pe care l-am găsit foarte caraghios şi am râs amândouă. I-am răspuns la fel şi atunci a râs şi el, foarte tare. Am mai ţinut-o aşa, câtva timp, tot pe glumă, şi pe urmă m-a întrebat: «Nu eşti Maria lui Kraftschik Joku?». «Ba da», am zis, şi m-am gândit că poate ştie că tata o bate pe mama, uneori. Dar după cât se părea, nu ştia nimic, fiindcă mă privea atât de galeş, încât m-a apucat fierbinţeala. «Te-ai înroşit!», spuse, brusc, gâsca proastă de Mili şi râse.
Şi Mili avea paişpe ani, dar ea umbla deja cu băieţi şi ştia cum să se ferească de vreun prunc nedorit, deşi n-am vorbit cu ea nimic despre asta, în amănunt. Pe urmă m-am întâlnit cu Franzi, dar doar dumineca, fiindcă în timpul săptămânii muncea în pădure şi nu cobora în sat. Avea optsprezece ani pe atunci, crescuse înalt, era blond şi purta o mustaţă mică, ca toţi tinerii. Într-o duminică, Franzi a zis să mergem sus, în Poiana Soarelui. Ne-am trântit sub un ulm, şi Franzi a cântat frumos dintr-un fir de iarbă. Eu mă uitam în nori. «Acolo sus este Domnul, mi-am spus, şi îl vede pe Franzi şi pe mine». Şi eram atât de bucuroasă!
Putina cu grâu
Într-o zi, mama îmi ceru socoteală. I-am povestit totul, imediat. Îmi arse două palme atât de puternice, încât crezusem că o să-mi sară ochii din cap. Apoi m-a ameninţat: «Dacă tata observă, te omoară, şi eu nu pot să te ajut».
În vremea asta, Franzi nu mai fu de văzut. Între timp se împrietenise cu Mili, şi probabil că mergea acum cu ea, în Poiana Soarelui. Dar Domnul le orândui astfel că într-o zi tot ne-am întâlnit. Şi atunci i-am spus tot. Privea în altă parte şi se purta de parcă ce ziceam n-ar fi avut nicio legătură cu el. «Putea să fie şi altul», a spus. «Care altul, Franzi, doar cu tine am fost sus, în poiană!». A trebuit să mă creadă. «Te iau», a spus, «dar şi Mili îmi place. Nu pot să renunţ la ea». «Ia-mă», m-am rugat. «Nu mai pot trăi de ruşine, iar tata o să mă omoare». «Bine, Maria, te iau, dar să nu deschizi gura, că mă duc şi la Mili». Am spus da, fiindcă voiam să mă mărit repede, să scap de ruşinea care mă aştepta. A fost o nuntă frumoasă, şi eram atât de bucuroasă, fiindcă Franzi era acum al meu. Bineînţeles că Mili a fost şi ea invitată. Cred că atunci, chiar în noaptea aia, m-a înşelat cu ea. După şapte luni, s-a născut primul nostru copil. A fost băiat şi l-am botezat Franz, după numele lui, şi după bunicul meu, Josef. Aşa că s-a numit Franz Josef.
Franz al meu era un bărbat bun, harnic, adunător, aducea toţi banii acasă, nu bea şi, cel puţin în primii doi ani, nu m-a bătut. Singurul lucru care mă deranja era Mili. Nu-şi găsise alt bărbat şi Franz pleca adeseori de-acasă, sâmbătă seara, şi atunci ştiam că se întâlneşte cu »persoana» aia netrebnică."
Farmecele
La bătutul cânepii
După prima băiate, Maria a făcut un lucru pe care după aceea l-a regretat amarnic. S-a dus la unguroaica din Rona de Sus, care făcea farmece. Pentru asta trebuia să plăteşti o sumă de bani: dacă farmecele nu aveau urmările dorite, primeai o parte din bani înapoi, dacă aveau, nu primeai.
"Întâi i-am spus lui Ana-Neni să facă în aşa fel, încât Mili să nu mai aibă nicio plăcere când se iubeşte cu Franz. «Asta nu pot s-o fac», a spus Ana, e prea simplu; trebuie să ceri altceva, fiindcă altminteri nici nu pot primi de la tine bani. Şi-atunci au ieşit nişte vorbe din mine, la care nu m-am gândit niciodată: «Mili să fie atât de bolnavă, încât să nu mai poată umbla cu bărbaţi. Şi să nu mai poată naşte copii», am zis. «Asta da», a zis Ana-Neni, «o asemenea boală există: sunt femeile care nu mai suportă bărbaţii din pricina mirosului»".
Mai târziu, Maria a avut remuşcări. De fapt, totdeauna dorise ca fosta ei prietenă să se mărite şi să aibă şi ea copii. N-a avut. Că la mijloc a fost mâna destinului sau mâna lui Ana-Neni n-a aflat niciodată. Cert este că după trei săptămâni, Maria a primit de la vrăjitoare cam a treia parte din bani înapoi. Aşteptările ei se împliniseră doar în parte. Mai avea încă de suferit.
"Când a venit acasă, în sâmbăta de după prima bătaie, Franzi s-a spălat, s-a schimbat şi a dispărut fără o vorbă. Am plâns puţin, dar pe urmă m-am luat cu treburile gospodăriei. A venit acasă abia duminică dimineaţă şi n-a zis nimic când a intrat în bucătărie. Nici eu n-am zis nimic şi aşa am tăcut amândoi. Deodată, a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la mine: «De ce nu spui nimic?». Am răspuns: «Fiindcă n-am nimic de zis». Asta l-a înfuriat atât de tare, încât m-a bătut iarăşi îngrozitor. Eu zăceam pe podea, micuţul plângea. Franz s-a spălat pe faţă, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, s-a pieptănat cu grijă şi-a plecat. În duminica aceea, nu m-am putut duce la biserică. Vecinii au observat, şi a doua zi, bătrâna doamnă Kreiter m-a întrebat de ce n-am fost la slujbă. I-am zis că mi-a fost rău. «Ai să te obişnuieşti», mi-a răspuns. «Eşti încă tânără, Maria». Aveam şaisprezece ani pe atunci.
Când am împlinit şaptesprezece ani a venit pe lume cel de al doilea copil, Emu. L-am botezat Emmerich. Franzi tot mai mergea la Mili, dar n-au făcut copil împreună. Eram foarte bucuroasă şi mă rugam tot timpul ca târfa aia să nu-i atârne de gât un bastard.
O dată pe săptămână, cel mai ades sâmbătă seara, îmi primeam bătaia. Iarna mă bătea şi în celelalte zile, dar numai atunci când mergea la Mili. Franz bea puţin, crucea asta nu trebuia s-o port, şi se juca bucuros cu copiii. De fapt, toate erau în ordine în familia noastră, dacă nu ar fi fost blestemata de Mili şi bătăile. Cu bătăile mă învăţasem deja, mi se părea că fac parte din căsnicie. Cel mai tare sufeream din cauza lui Mili. După ce le încasam, îmi spălam loviturile cu spirt şi mă apucam iar de treburi, în vreme ce Franz mergea cu copiii la plimbare. La câteva ore după ce mă bătea devenea foarte tandru, mă strângea în braţe, şi ca şi când ăsta ar fi fost un lucru firesc, ne prăvăleam în pat."
Sufletul din copac
Mamă tânără. Tipterii lăsau toţi copiii pe care îi trimitea Dumnezeu
În timp ce sicriul lui Franz era coborât în groapă, o pasăre albă a venit, brusc, din pădurea apropiată, şi s-a aşezat pe un copac din preajma mormântului: era sufletul lui Franz, transformat în pasăre (după credinţele vechi, ţipţereşti, asemănătoare cu acelea ale românilor, sufletul omului care moare în condiţii neobişnuite se transformă în pasăre albă. Acest suflet-pasăre veghează apoi mormântul, până când sufletul mortului poate să intre în lumea de dincolo).
Toţi oamenii care au participat la înmormântare au văzut sufletul-pasăre. Cinci zile a stat acolo, neclintită. Între timp, a mai murit o bătrână din sat, şi când au îngropat-o, pasărea mai era încă pe mormântul lui Franz. Pe urmă, într-o zi, o vecină a bătut la uşa casei şi-a zis: "Maria, sufletul-pasăre a dispărut. Domnul l-a luat la el pe Franz. Amin!".
"De bucurie, am început să plâng. Dacă Dumnezeu îl luase pe Franzi la el, însemna că-i iertase păcatele, bătăile şi trădarea. De altfel, la scurtă vreme, un alt zvon se răspândi ca un fulger prin sat: Mili se spânzurase în grajdul vacilor. Oficial, s-a spus că fusese bolnavă de pântece. Oare descântecul lui Ana-Neni se împlinise? Am rugat o vecină să-i ducă banii pe blestem înapoi, zicând că-i o datorie mai veche. S-a întors cu batista în care-i legasem, nedesfăcută. Ana-Neni fusese trăsnită de un fulger, în timp ce cosea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
