La fel ca întreaga lui viaţă, împănată cu întâmplări fabuloase ori stranii, şi moartea lui Cohen a avut partea ei de mister. A fost făcută publică abia trei zile mai târziu, după ce artistul fusese deja înmormântat la Montreal. Conectat mereu la esenţe, Cohen povestea până în ultimele lui zile că aude vocea lui Dumnezeu. "Uneori e ca şi cum mi-ar spune: «Ai slăbit prea mult, Leonard. Eşti pe moarte, dar nu trebuie să cooperezi atât de entuziast cu suferinţa. Forţează-te să mănânci un sandwich». Alteori, aud vocea aceea zicându-mi: «Ignoră-mă. Ocupă-te de lucrurile pe care le ai de făcut». Acum, vocea e plină de compasiune mai mult decât în oricare clipă a vieţii mele. Asta e o uriaşă binecuvântare. Aşa că sunt pregătit să mor, sper doar să nu fie prea inconfortabil".
Cohen era deja bolnav de cancer, dar nu voia să se afle. Avea dureri acute, din cauza unor fracturi vertebrale. Ca să le atenueze, stătea aşezat tot timpul într-un scaun medical mare şi albastru. În acel scaun şi-a înregistrat şi ultimul album, "You want it darker". În sufrageria lui de acasă, între doar câteva chitare, ceva echipamente de înregistrări şi un keyboard. Slăbise enorm, dar îşi păstrase neciobite umorul şi autoironia. "Era şi o gazdă extrem de curtenitoare, cel mai politicos om pe care l-am cunoscut, după mama mea" - spune jurnalistul David Remnick, cel căruia legendarul cântăreţ, cu puţin timp înainte de a muri, i-a acordat ultimul său interviu, în ziarul "The New Yorker". "You want it darker" a fost darul lui Cohen pentru fani, când a împlint 82 de ani, pe 21 septembrie 2016. În piesa cu acelaşi titlu, cu celebrul său timbru baritonal şi şoptit, i se adresează direct lui Dumnezeu. Un răspuns dat, poate, acelei Voci care îl tot umărea. De altfel, Bob Dylan îi spusese cândva lui Cohen că melodiile lui sunt ca nişte rugăciuni. Multe din cântecele şi versurile lui se trag direct din Psalmi, iar mulţi dintre fani l-au considerat o figură aproape religioasă.
Şi cum astfel, când Cohen a strălucit în aproape tot ce a făcut? În Grecia, în anii '60, a locuit şapte ani pe insula Hydra. Rezultatul? Mai multe volume de versuri şi două romane, "Jocul favorit" şi "Frumoşii învinşi". După apariţia lor, ziarul "Boston Globe" scria: "James Joyce n-a murit! Trăieşte în Montreal şi se numeşte Cohen". Nu mult după asta, cariera lui de trubadur cu har şi chitară a explodat. Dar lui Cohen îi era foarte greu să cânte pe scenă. Era paralizat de trac. "Mă simt ca un papagal în lanţuri", spunea. Ca să-şi adoarmă tracul, ajunsese să bea pe scenă chiar şi trei sticle de vin. Vinul era Chateaux Latour. Se potrivea cel mai bine cu muzica lui, spunea cântăreţul. Apoi, vremea a trecut, şi lui Cohen i s-au topit tracul şi tinereţea.Doar forţa lui de creaţie rămăsese neschimbată. În ultimii patru ani de viaţă, a scos trei albume. Cu ele, pe o cale incredibilă, Cohen s-a reinventat. Şi până în ultima zi, a lucrat dezlănţuit. Scria, înregistra piese, termina poezii vechi. "Dacă scriu destule versuri şi las la o parte clişeele, chiar şi pe cele la modă, chiar şi pe cele subtile, abia atunci va apărea ceva! Îmi place să duc lucrurile la bun sfârşit. Dacă o faci, îţi oferă foarte multă siguranţă, cu avantaje incalculabile. Sunt foarte multe materiale noi, prin care încă nu am apucat să trec, 50 sau 60 de poezii neterminate, melodii bune, gata doar pe jumătate. Iată una: «Priveşte pasărea colibri/ Ale cărei aripi nu le vezi/ Priveşte pasărea colibri/ Pe mine să nu mă crezi./ Priveşte fluturele/ Care are doar trei zile de trăit/ Priveşte la fluture,/ Nu la ce am eu de grăit./ Priveşte la mintea lui Dumnezeu/ Care nu e constrânsă de fiinţă/ Priveşte la mintea lui Dumnezeu/ Nu la a mea ştiinţă». Nu cred că o să mai pot termina", spunea cu suverană tristeţe. El, cel care va rămâne în inimile noastre o baladă dulce şi tristă, fără de sfârşit.
Foto: AGERPRES, DREAMSTIME