Pentru generația mea, dar și a copiilor noștri care au crescut cu aceste cărți în casă, Ilf și Petrov, alături de Hasek cu al său "Soldat Svejk" sunt scriitori-cult, citiți-răscitiți cu delicii, citați între noi într-un limbaj conspirativ, fiindcă se potrivea de minune și se potrivește și azi realităților românești. Ceea ce era de bănuit, că cele două romane satirice apărute în URSS în 1928 și 1931 au trecut prin mai multe rânduri de cenzuri comuniste, inclusiv cea românească pentru savuroasa versiune a lui Tudor Mușatescu, se poate vedea în aceste noi ediții de la Polirom, în care tăieturile din text și chiar suprimările de capitole întregi făcute de "vigilenții" cenzori ideologici au revenit la locul lor, cu alt corp de literă pentru a fi distincte. Reconstituirea după manuscrise și cercetări în arhivele cenzurii sovietice se datorează fiicei lui Ilf, Aleksandra, care abia după anul 2000 a putut publica la Moscova textele integrale ale celor două romane. E de apreciat și munca migăloasă a Anei-Maria Brezuleanu și a Magdei Achim de a confrunta cu originalul adaptarea lui Tudor Mușatescu, de a explica în note ceea ce nu mai știu despre epocă cititorii secolului XXI și de a traduce în spiritul întregului fragmentele inedite. Și pentru asta cele două capodopere umoristice ale lui Ilf și Petrov, publicate în colecția de buzunar a Poliromului, merită reluate de fanii vechi. Iar cei care le citesc pentru prima oară pot descoperi toate aventurile "marelui maestru al combinațiilor", Ostap Bender, în încercarea lui donquijotescă de a-și înfăptui visurile de îmbogățire într-un regim care, teoretic, nu mai permitea asemenea aspirații. În societatea supusă unui strict control birocratic și derutantelor comandamente propagandistice, aventurierul e mereu în căutarea unor comori - niște bijuterii ascunse de teama confiscării în "Douăsprezece scaune" sau "fondul" ilicit al unui funcționar sovietic ce a exploatat deciziile absurde ale regimului în "Vițelul de aur" - care să-i înlesnească evadarea din "raiul comunist" și o viață fără griji dincolo. Căutările îl asociază cu diverși foști, deposedați de dictatura roșie de toate bunurile lor, cu marginali trăind de azi pe mâine din imposturi, cerșetorii, hoții, într-un periplu de la Moscova până în Caucaz și de pe șantierele din Asia până la granița cu România. Descurcărețul se izbește mereu de, dar și folosește, hățișurile imensei birocrații sovietice în care incompetența, prostia, aroganța și cinismul sunt la ordinea zilei. Umorul coroziv al autorilor surprinde grotescul și absurdul acestui tip de societate în care egalitatea și dreptatea socială erau doar demagogie. Situații și formulări de un haz nebun, fixate de Ilf și Petrov în urmă cu aproape nouă decenii, pot fi regăsite și în viața cotidiană de azi, în veșnica tranziție românească, asemănătoare în multe privințe cu perioada NEP-ului, ceea ce demonstrează că "Douăsprezece scaune" și "Vițelul de aur" - considerate printre cele mai bune opere satirice din literatura universală - își păstrează prospețimea, cel puțin în partea noastră de lume care a trăit în comunism. Dacă aveți în preajmă oameni cu simțul umorului, cărțile lui Ilf și Petrov pot fi un apreciat dar de sărbători.