Deşi folosiţi termenul de blefarospasm, amănuntele furnizate de dvs. conduc mai degrabă spre diagnosticul de ptoză palpebrală, ceea ce reprezintă o patologie caracterizată prin căderea uneia sau a ambelor pleoape superioare (exact ca în cazul mamei dvs.) şi este o condiţie patologică diferită de contracţia anormală, necontrolată, a pleoapelor, cauzată de o distrofie focală, denumită uzual blefarospasm.
La adulţi, unele ptoze ale pleoapelor pot apărea ca efect natural al îmbătrânirii, pe măsură ce muşchii pleoapei îşi pierd tonicitatea. Mai rar, o pleoapă ptozată poate fi rezultatul unei leziuni sau boli, cum ar fi diabetul, miastenia gravis, accidentul vascular cerebral, tumora cerebrală, toate aceste afecţiuni putând afecta funcţia nervilor şi a muşchilor.
Aşadar, consider că o examinare atentă poate fi necesară pentru a vedea dacă o problemă de sănătate este cauza ptozei palpebrale.
În privinţa tratmentului, trebuie ştiut că, la adulţi, dacă ptoza este rezultatul îmbătrânirii sau al unui traumatism, recomandarea de primă intenţie poate fi liftingul (ridicarea) pleoapei prin scurtarea muşchiului responsabil. Dacă, în schimb, o problemă generală de sănătate este cauza, tratamentul tulburării de fond poate fi de ajutor în gestionarea ptozei palpebrale.
Vreau să cred că, în cazul mamei dvs., cauza ptozei palpebrale este, cel mai probabil, un efect natural al îmbătrânirii, care determină pierderea elasticităţii ţesutului palpebral, a forţei şi tonusului acesteia şi, de aceea, consider că unele noţiuni privitoare la chirurgia pleoapei v-ar fi de folos.
Astfel, blefaroplastia este procedura chirurgicală de îndepărtare a excesului de piele şi grăsime de pe pleoapele superioare şi inferioare. Procedura are loc, de obicei, sub anestezie locală şi constă în incizarea cutei palpebrale din vecinătatea genelor. În urma acestei proceduri, pielea, muşchiul şi grăsimea în exces sunt îndepărtate şi incizia este închisă. Cazurile uşoare pot fi tratate şi prin chirurgie laser, reducerea suprafeţei pielii şi a muşchilor făcându-se fără incizie clasică.
În urma blefaroplastiei este posibilă apariţia unor probleme temporare. Deoarece multe vase mici de sânge sunt afectate în cursul procedurii, s-ar putea să rămână un surplus de sânge sub piele (hematoame), însă acestea se resorb de obicei după câteva zile şi nu lasă semne permanente. Uneori, pacienţii prezintă temporar diplopie (vedere dublă) după primele ore de la operaţie, sau lăcrimat excesiv, pentru câteva zile, dar aceste simptome dispar de obicei. Infecţia în urma operaţiei nu apare de regulă, dar se poate întâmpla. În acest context, dacă apar manifestări cum ar fi inflamaţia care nu dispare în timp, roşeaţa care se accentuează în următoarele zile, disconfort sau durere în pleoapă care nu cedează în timp sau tulburări serioase de vedere, consultaţi medicul curant.
Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti, tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Băieţelul meu suferă de dermatită atopică"
(Răspuns pentru SIMINA - Craiova, F. AS 1199)
Stimată doamnă,
Dermatita atopică este o tulburare cronică a sistemului imunitar, care cunoaşte remisii şi recidive, fiind caracterizată de o erupţie cutanată pruriginoasă (cu mâncărimi), cel mai adesea localizată în pliurile pielii.
Pe plan internaţional, afectează 15-30% din copii şi 2-10% din adulţi. Frecvenţa tinde să fie mai mare în ţările dezvoltate. Este mai des întâlnită la sexul feminin (1,4:1); în 85% din cazuri se manifestă în primul an de viaţă şi 95% din cazuri până în vârsta de 5 ani. Cei cu un părinte sau o rudă apropiată afectată prezintă un risc sporit.
Cauza nu este cunoscută, dar printre ipotezele luate în considerare se află, în primul rând, o tulburare în echilibrul dintre celulele sistemului imunitar, ceea ce duce, în final, la o creştere mare a imunoglobulinei E (IgE, un fel de proteină găsită şi în alergii) şi un defect al funcţiei cutanate de barieră.
Factorii implicaţi includ:
* Stresul poate agrava dermatita atopică, iar mâncărimea devine un factor deranjant, care duce mai departe la şi mai mult stres.
* Modificările hormonale la femeile aflate în perioada sarcinii sau a menstruaţiei.
* Infecţii cutanate provocate de virusul herpes simplex sau stafilococul auriu.
* Iritanţi din mediu, inclusiv săpunuri, parfumuri, geluri de duş, detergenţi etc.
* Hainele aspre, în special cele din lână.
* Temperaturile ridicate provoacă transpiraţie, care irită pielea, iar umezeala scăzută agravează, deopotrivă dermatita atopică, ducând la uscăciunea pielii.
* Alergenii inhalaţi din mediu, de la acarieni, polen, animale de companie, mucegai.
* Alergenii prezenţi în mâncare - mai mult la copii decât la adulţi. Copiii care nu reuşesc să crească sau au simptome gastrointestinale.
* Unii consideră că şi fumatul ar fi o cauză a bolii, atât în cazul adulţilor, cât şi în cazul copiilor cu părinţi care fumează.
* Excesul de igienă este o ipoteză care pare să devină din ce în ce mai plauzibilă. Această ipoteză presupune că dermatita atopică ar rezulta dintr-o expunere scăzută a copiilor la bacterii şi microorganisme din mediu, ceea ce nu le permite să dezvolte un sistem imunitar mai sănătos.
* Prurit neîncetat. În lipsa acestuia, este mai puţin probabil să fie dermatită atopică. Pruritul ar putea fi prezent chiar în primele săptămâni ale vieţii, însă atunci bebeluşii nu au dezvoltată capacitatea de scărpinare.
* Boala dispare şi reapare aparent de la sine.
* Erupţia cutanată, care la bebeluşi apare în special pe faţă şi în pliurile pielii, la coate şi la genunchi, petele fiind roşii şi umede. La copiii mai mari şi la adulţi, erupţia cutanată este mai uscată şi mai groasă, fenomen cunoscut sub numele de "lichenificare".
* Nivelul de IgE în sânge este crescut.
* Asocierea altor boli, cum ar fi astmul, alergia sezonieră respiratorie, rinita alergică.
Dermatita atopică nu trebuie confundată cu eczema de contact, dermatita seboreică, limfomul cutanat (cancer cutanat), neurodermita, psoriazisul, scabia şi tinea corporis (ciupercă).
Din punct de vedere naturist, dermatita atopică este considerată o tulburare a energiei de apărare a trupului. În acest caz, plămânul şi intestinul gros, care guvernează pielea, sunt cele implicate. Intestinul gros este recunoscut, din ce în ce mai mult, drept un al doilea sistem imunitar. Starea sistemului imun arată şi felul în care omul îşi găseşte echilibrul cu mediul înconjurător. Astfel, un dezechilibru interior sau un contact insuficient cu exteriorul pot provoca dermatita atopică.
Acestea fiind spuse, se pot sugera următoarele abordări neconvenţionale:
1. Evitaţi factorii favorizanţi, cum ar fi hainele aspre, în contact direct cu pielea, săpunurile şi articolele cosmetice cu parabeni, polenul etc.
2. Nu lăsaţi aerul din locuinţă să fie prea uscat. Puteţi folosi umidificatoare. Ţineţi seamă de faptul că aparatele de aer condiţionat tind să usuce aerul.
3. De evitat fumatul.
4. Lăsaţi copiii să se joace afară, pe orice vreme, să intre în contact cu mediul înconjurător. Prea multă curăţenie, apelarea prea frecventă la antibiotice le slăbesc sistemul imunitar.
5. Copiilor mici, care nu-şi pot stăpâni nevoia de a se scărpina, ar fi bine să li se taie unghiile scurt şi, eventual, să li se pună mănuşi, ca să nu se rănească.
6. Pe cât posibil, se recomandă hrănirea copiilor cu lapte matern.
7. Evitarea şi controlul stresului; favorizarea unei atmosfere calme în casă, între adulţi. Să nu se pună prea multă presiune pe copii, din punct de vedere al performanţelor şcolare, la sport etc.
8. Legat de punctul 7, sunt de recomandat şi exerciţiile yoga, de relaxare, inclusiv cele de modificare comportamentală.
9. Mişcarea fizică ajută, prin detensionare nervoasă, însă trebuie alese sporturi cum este înotul, ce nu provoacă transpiraţia, care este iritantă.
10. Compresele reci ajută la calmarea iritaţiilor pielii.
11. Băile călduţe, cu pulbere de ovăz, ajută la ameliorarea pruritului. Se mai poate folosi şi apă în care a fost fiert orezul, aplicată cutanat.
12. Folosirea emolientelor (creme hidratante). Tehnica de aplicare corectă este esenţială. Mai întâi se umezeşte pielea, apoi se aplică unguentele, astfel încât să se reţină apă în piele. O greşeală obişnuită este uscarea pielii, apoi aplicarea cremei, ceea ce face procesul lipsit de eficienţă.
13. Crema cu calamină este excelentă pentru calmarea pruritului.
14. Administrarea de suplimente ce conţin seleniu, vitaminele D şi E.
15. Plante medicinale: se recomandă ulei de primulă, de sunătoare (Hypericum perforatum), gălbenele (Calendula officinalis), muşeţel (Chamomilla recutita), uleiul de arbore de ceai (Malaleuca alternifolia) adăugat în apa băii, nu consumat.
16. Acupunctura dă rezultate foarte bune în caz de eczeme şi alergii, în general. Reechilibrează energiile de apărare ale organismului.
17. Şi homeopatia are efecte excelente. Experienţa mea medicală publicată sub formă de studii în străinătate arată că homeopatia poate duce la o rezolvare definitivă a bolii, permiţând atât copiilor, cât şi părinţilor o viaţă lipsită de dramele care însoţesc această afecţiune. Medicamente precum Calcarea carbonica, Graphites, Lachesis, Petroleum, Sulphur, Psorinum ar putea fi utile. Totuşi, efectele de lungă durată vin doar dintr-un tratament individualizat, constituţional, elaborat de medicul specialist.
Având în vedere severitatea bolii, precum şi posibilele complicaţii, este necesar ca bolnavii să se consulte permanent cu un medic specialist, pentru a li se preciza diagnosticul înainte de instituirea vreunui tratament.
Vă urez succes!
Ing. chim. MIRCEA BOCAN - Alba Iulia, tel. 0788/23.38.73, 0258/86.56.77
"Sunt insulinodependent. Doresc sfaturi folositoare pentru boala mea"
(Răspuns pentru CONSTANTIN BĂILĂ - Codlea, F. AS nr. 1231)
Nu aţi menţionat vechimea bolii dumneavoastră! O cură prelungită cu doze mari de argilă "ALGO" (3-4 luni) va rezolva efectele secundare ale insulinei, mai ales că neuropatia diabetică este în fază incipientă. Aveţi şi avantajul vârstei (35 de ani), care vă dă speranţe să scădeţi la câteva săptămâni sau mai des dozele de insulină! Sigur veţi constata că argila îmbunătăţeşte funcţia pancreasului şi să sperăm că veţi scăpa definitiv de dependenţa de insulină! Pentru amănunte, vă rog să mă contactaţi la tel. 0788.233.873.