Început de vară. Pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, zeci de turiști se plimbă și fac poze la tot ce le iese în cale. La colț cu BCR, aceștia îl văd, pentru prima oară, pe Jabin. Îi fac poze și trec mai departe. Pentru sibieni, băiatul cu acordeonul nu e un necunoscut: îl văd și-l ascultă de trei ani, în zilele când soarele luminează orașul. De câte ori îl vedem, îi mulțumim cu un zâmbet. Căci muzica lui ne binedispune, ne face să ridicăm capul din cuburile mari și gri ale trotuarului așa-zis european, să privim albastrul senin și să visăm departe la "Valurile Dunării", poate, melodia ce se revarsă zglobiu din burduful deschis al acordeonului.
"Turistul e turist și pentru mine. Tot românul dă banul"
Este duminică. Soarele de la ora prânzului l-a îndemnat pe Jabin să iasă și azi, cu acordeonul, la "vânătoarea de comori" de pe centru. Ca să nu-i cadă din brațe instrumentul muzical rămas în timp "mic", și-l leagă la spate cu un șiret lung și verde. "Cu banii strânși din cântatul pe stradă și depuși într-un cont la bancă, îmi voi lua într-o bună zi un acordeon din străinătate", spune. Ochii lui albaștri și senini ca cerul de astăzi se umplu de bucurie: după câteva acorduri din "Sous le ciel de Paris", altă melodie ce scoate zâmbetul pe obraz, câțiva oameni s-au oprit să-l asculte. "Simt că înveselesc lumea când cânt și mă simt bine când îi văd în jurul meu fericiți. Una e să vezi pe stradă doi tineri ținându-se de mână, plictisiți și cu capul în jos, alta e să-i vezi că încep să danseze pe acordurile mele. Asta mă face cel mai fericit". O femeie aruncă în "pușculița" lui Jabin (cutia acordeonului) o bancnotă. Nu are nicio îndoială că femeia aceea e româncă. "Turistul e turist și pentru mine. Tot românul dă banul." De trei ani, de când cântă în centru, s-a obișnuit că pentru turiștii străini e doar un "obiectiv" de pozat. Un "obiectiv" îmbrăcat mereu în cămașă și blugi și care mânuiește acordeonul fără a se uita măcar la el.
Besame mucho...
...cântă Jabin acum. Acordeonul lui declanșează multe săruturi în jurul lui. Și, culmea... el nu are prietenă. I-a plăcut de curând de cineva, dar acelei fete i-a fost rușine să iasă cu un băiat care cântă pe stradă.
Jabin moștenește numele de la bunicul său, de origine franceză, care s-a stabilit în București, în timpul celui de-al doilea război mondial. Părinții lui sunt divorțați. Când era mic, Jabin juca rugby. Dragostea pentru acest sport i-a fost însuflețită de tatăl său, antrenor de rugby. În timp, Jabin face pasiune pentru rock-ul anilor '80, munte și jongleriile cu mingiuțe. La nouă ani și jumătate, tatăl îi pune pentru prima dată acordeonul în brațe. Jabin se lasă de sport după un an și jumătate, căci își dă seama că "e mult mai bună muzica și am nevoie de degete pentru aceasta". La zece ani, de ziua lui, primește cadou un acordeon. La 14 ani, altul, cel din prezent, primit de la "tușa" din Italia. Comet-ul (marca acordeonului) răsună acum "Nașul". Părinții îl încurajează în arta muzicii, dar, din păcate, nu acceptă ideea ca el să cânte pe stradă. "Nu vor să devin un trubadur", îmi mărturisește, cu o voce tristă, Jabin. Roșiatic și cu 16 clape, acordeonul mânuit cu atenție umple centrul cu sunete duioase și ritmate. Când asculți muzica lui, ai senzația trăirii unei veșnice sărbători. Lipsesc hainele de gală și dansul perechilor din alte vremuri, din Franța, poate...
Jabin s-a oprit din cântat. Și-a adus aminte de prima lui "experiență de pe centru". Prima oară a cântat acum trei ani, aici, pe Nicolae Bălcescu. Nici nu a început să cânte bine, când, după câteva acorduri, profesoara lui de sport de atunci a venit să-l felicite pentru gestul lui. "Eu m-am înroșit și mi-am pus capul în pământ. Dar mi-am dat seama mai apoi că nu trebuie să-mi fie rușine. E un mod de a exersa în natură și de a face un ban cinstit, în același timp".
Odată, a avut chiar șansa să cânte la o nuntă: "Era nunta unor bogătani. M-au pus să-i însoțesc în caleașcă și să le cânt din acordeon, în timp ce se deplasau către restaurant. Am cântat mirilor și nașilor tot repertoriul meu. A fost ceva palpitant și spontan pentru ei, dar și pentru mine...".
Jabin cântă legal. Și pentru a-mi demonstra aceasta, din cutia acordeonului, dintr-un buzunar secret, scoate un act eliberat de Consiliul Local al municipiului Sibiu. Are o autorizație pe care o reactualizează în fiecare an. "Am făcut rost foarte greu de ea. Poliția comunitară îmi cere acest act, uneori, și mă atenționează când trebuie să mi-l schimb".
"În Paris, istoria și prezentul se îmbină foarte frumos"
Jabin locuiește dintotdeauna în Sibiu. Când va termina Liceul (căci acum se află doar în clasa a XI-a, la liceul de Artă, unde studiază pianul) are de gând să își continue studiile la Facultatea de Arte din Cluj-Napoca. "Vreau să pun accent pe pedagogia muzicii", îmi spune el mândru, după care se apucă de cântat o romanță. Acum i-ar plăcea să viziteze în lung și în lat Uniunea Europeană. Cu acordeonul, bineînțeles. Prima lui oprire ar fi în Paris, a doua în Italia, la "tușa". Jabin vrea în Paris, pentru că "acolo istoria și prezentul se îmbină foarte frumos. Mă văd pe străzi, cântând fericit și împlinit".
Mâinile lui Jabin dansează din nou pe clapele acordeonului valsul binecunoscut "Valurile Dunării". Trei domnișoare entuziasmate cântă în dreptul lui: "Barca pe valuri plutește ușor/ Dar cine știe că acest cântec e de dor"... Se țin toate trei de mână și cântă în cor, visătoare. Jabin se bucură văzându-le bucuria. "Este o zi minunată", îmi zice. "Am făcut în două ore 30 de ron, oamenii sunt sensibilizați de acordeon, iar în câteva zile voi pleca din Sibiu". Jabin va merge la Oradea, cu încă patru fete din Sibiu, să reprezinte orașul în Parlamentul European pentru Tineret. "Dacă ne vom descurca acolo bine, poate o să ajungem la Strasbourg".
Și pentru că s-a lăsat seara, Jabin își dezleagă acordeonul și-l pune cu grijă în cutie. Gata "vânătoarea de comori" pe ziua de azi. Centrul orașului se întunecă în tăcere. Valuri de turiști se plimbă și fac poze încontinuu. Jabin își ia cutia cu acordeonul în spate și se îndreaptă spre casă, cu speranța că într-o zi va cânta pe scena unei săli de concert.
CAMELIA CRIȘAN