Pentru noi, revista aceasta a fost întotdeauna şi este o fereastră deschisă spre normalitate, bun simţ, corectitudine şi frumos. Tocmai de aceea, vă rugăm să ne ajutaţi ca prin intermediul dumneavoastră să le putem mulţumi unor oameni care ne-au ajutat exemplar, într-un moment foarte greu: pierderea mamei, Oltea Nicoleta Şipot.
Ne-a dat viaţă şi a fost alături de noi, în cele mai importante momente ale vieţii noastre şi a copiilor noştri, nepoţii ei, care îi înveseleau bătrâneţea. Venea din Bucovina, ori de câte ori o chemam, pentru ajutor sau doar pentru a ne bucura împreună de ceea ce am realizat. Aşa a fost şi cu ultimul ei drum la Bucureşti, unde a venit să participe la cununia religioasă a unuia dintre nepoţi. Au fost clipe de bucurie unice, cu multă dragoste şi iubire, clipe încărcate de armonia familiei strânse în jurul mamei. A urmat plecarea. Trenul urma s-o ducă pe mama departe, din nou, de cei dragi. Poate emoţiile puternice ale evenimentului pe care-l trăise, sau căldura, sau oboseala, poate anii, emoţia despărţirii, Dumnezeu ştie mai bine adevărul, i-au provocat mamei o stare de rău şi de slăbiciune care a dus la moartea ei, cu puţin înainte ca trenul să pornească spre Câmpulung Moldovenesc.
În acest moment cumplit şi răvăşitor, când noi ne-am pierdut cumpătul, am fost ajutaţi exemplar de nişte veritabili "maeştri" ai facerilor de bine - poliţişti, jandarmi, medici, paramedici şi asistenţi de la două echipaje SMURD, personal SNCFR şi câţiva călători aflaţi în acelaşi vagon. Chiar dacă trenul spre Bucovina, din seara zilei de luni, 6 iunie 2016, a avut, din această cauză, o mare întârziere, vagonul în care se afla mama, fiind deconectat şi călătorii mutaţi în alte vagoane, n-am văzut nicăieri o privire de reproş, un comentariu ostil sau critic la ceea ce se întâmpla. Dimpotrivă, toţi oamenii au fost solidari cu noi, plini de înţelegere şi compasiune, în momentul acela tragic. În speranţa că aceste rânduri vor ajunge sub ochii lor, le mulţumim pentru gesturile şi vorbele de încurajare, pentru generozitatea lor minunată. Vom rămâne în sufletul cernit de pierderea mamei noastre, cu această amintire luminoasă, a celor care s-au implicat ajutându-ne, ca şi când am fi fost parte din familiile lor.
Vă mulţumim din suflet, OAMENI BUNI!
CRISTINA CORNEA
şi GABRIELA BOŢAN
("Nu-i pe lume dor mai aprig,
Mai aprins mistuitor
Decât dorul sfânt de mamă
Veşnic viu răscolitor.
Mâna ei bătătorită, mirosind a busuioc,
E veşmânt pe fruntea-mi caldă
Şi îmi poartă mult noroc.")
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
