- Domnule Papacostea, vă propun să pornim acest dialog chiar de la numele dumneavoastră şi al neamului din care vă trageţi. E un nume cu rezonanţă în istoria noastră.
- Da, este numele unei familii de machedoni din sudul Dunării. Bunicul meu, Guşu Papacostea, a fost adus în România în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, la şcoala "Sfinţii Apostoli". A fost format şi pregătit ca dascăl alături de alţi câţiva tineri, şi trimis înapoi în Macedonia pentru a susţine şi a propaga cultura românească. El a înfiinţat primele şcoli în limba română în Balcani, pentru comunitatea de aromâni, în localităţile Niaguşte şi Molovişte, în ciuda opoziţiei greceşti şi turceşti. A avut mult de suferit din această cauză. A fost şi închis, apoi, după eliberare, a venit la Bucureşti cu întreaga familie, soţia Teophana şi cei şase copii, patru băieţi şi două fete. Întâmplările şi suferinţele lui din acea perioadă le-a mărturisit într-o lucrare autobiografică: "În zilele redeşteptării macedo-române", publicată în 1924. Copil fiind, îmi făceam şi eu vise pentru macedoneni, plănuiam să fac un regat al macedonenilor, la Cumpătu, la Sinaia, unde părinţii mei aveau o vilă şi unde ne petreceam verile. Adunam toţi copiii de pe stradă şi îi antrenam pentru viitoarele lupte.
- Înseamnă că v-aţi moştenit bunicul şi că glasul sângelui era puternic şi în dvs.
- Da, simţeam că aparţin de neamul mare al machedonilor, dar nu şi de rudele apropiate, căci nu am fost un alintat. Nici cu tata nu am fost în relaţii prea bune, mai ales după ce m-a apucat pasiunea pentru muzică, dar şi din cauza faptului că nu vedea la mine dorinţa de a strânge bani, pe care o avea din plin fratele meu. Ieşeam din tipar. Când am avut 15 ani, tata ne-a făcut cadou nouă, copiilor, nişte acţiuni, o mică avere, aşa cum se obişnuia atunci în familiile înstărite, dar eu le-am dat, le-am împărţit sorei mele şi fratelui meu. "Ce-o să se facă omul ăsta, că nu are deloc simţul banului?" se întreba tata disperat.
Tatăl, Petre Guşu Papacostea
Bunicul, Guşu Papacostea
Libelulele albastre
Bunica Teophana şi nepoţii
- Nici vorbă! A fost "greşeala" tatălui meu că am ajuns la muzică. Odată, pe când aveam vreo şase ani, m-a dus la un concert al faimoasei cântăreţe de operă Florica Cristoforeanu, care a cântat în Madame Butterfly. Muzica lui Puccini m-a copleşit şi m-a cucerit cu totul, aşa că la 6 ani, am început cursuri de pian şi am început să ascult muzică foarte multă, de pe discurile pe care le aveau părinţii mei. Ei au fost împotriva acestei pasiuni, cu atât mai mult cu cât ea vădea şi mai bine dezinteresul meu total faţă de partea materială a vieţii, faţă de bani, de averi, de lucrurile practice, ca să zic aşa. Tata zicea, mereu supărat, că salvarea mea ar fi diplomaţia, pentru că aş putea astfel ajunge vreun secretar de ambasadă, pe undeva, prin lume, ceea ce mi-ar permite să pot asista şi la concertele mari de muzică. "Acolo poate avea şi abonament la operă şi câte concerte vrea!", a zis tata resemnat. La insistenţele lui, m-am înscris, totuşi, la Drept. Dar după doi ani, mi-am dat seama că nu am să pot ajunge niciodată, nici avocat, nici judecător, aşa că am renunţat şi m-am înscris la Biologie, fără să mai întreb pe cineva.
- Ce v-a atras către biologie?
-În vremea copilăriei, locuisem foarte aproape de centrul Bucureştiului, într-o casă înconjurată de o grădină imensă cu trandafiri, în care îmi plăcea să mă joc. Acolo mi-am făcut primele observaţii asupra lumii plantelor. Fauna şi flora Bucureştiului erau cu totul diferite de cele de azi. Marginea oraşului era cam acolo unde acum este hotel "Perla", şi erau peste tot grădini. În mijlocul grădinii noastre era un bazin şi veneau acolo libelule albastre, libelule de toate felurile, şi multe alte vieţuitoare. Eram fascinat de ceea ce se întâmpla în jurul acelui ochi de apă, lângă care petreceam multe ceasuri. Primele mele observaţii asupra naturii acolo le-am făcut. Îmi plăcea foarte mult să urmăresc ceea ce se petrecea pe un petec de iarbă, la umbra unui copac ori printre flori. Primisem în dar şi un atlas zoologic, în care erau foarte multe planşe cu animale. Stăteam ore în şir ca să le studiez. Animalele erau desenate în peisajul în care trăiau şi eu mă lăsam în jos, ori îmi aplecam capul ca să pot privi din toate unghiurile peisajele, cu speranţa că voi descoperi cine ştie ce alte detalii în ilustraţiile acelea. Întotdeauna am fost foarte atras de plante şi animale. Tânăr adolescent, m-am refugiat în natură, m-am însingurat, mai ales după ce am văzut că nu mă susţine nimeni în muzică. Tatăl meu, când a auzit că m-am mutat de la drept, a fost foarte supărat: "Ce poţi să faci tu cu biologia, cel mult un biet profesor de liceu o să ajungi!", mi-a prezis el. Eu n-am dispreţuit însă niciodată profesorii. E adevărat că la Liceul Cantemir, unde am studiat, am avut dascăli extrem de serioşi şi de bine pregătiţi. Aşa erau cam toţi profesorii în vremea aceea. Aveau nivelul profesorilor universitari de azi.
Universul dintr-un gram de pământ
Tatăl, Petre Papacostea, alături de soţii Brătianu
- După facultate, m-am angajat la Institutul de biologie, unde am făcut parte dintr-un colectiv foarte serios în care s-a studiat chimia, fizica şi biologia solului, adică tot ce înseamnă viaţa în sol. Vă spun, doar aşa, în treacăt, că într-un gram de pământ trăiesc miliarde de vieţuitoare, ciuperci, bacterii, e o întreagă lume microscopică, fascinantă. Tainele întregului univers sunt stocate într-un gram de pământ. În 1964, s-a organizat la Bucureşti un congres internaţional de studiere a solului. Am fost printre cei care s-au ocupat de organizarea şi conducerea lui, dar numai după ce s-a cerut aprobare de la Comitetul Central, căci veneam dintr-o familie cu "dosar". Datorită activităţii mele ştiinţifice de până în acel moment nu am putut fi înlăturat. Oamenii de ştiinţă străini au rămas uimiţi de ceea ce realizasem noi până atunci.
- Ce anume a fost atât de deosebit în ce aţi făcut?
- Am făcut un inventar al diferitelor tipuri de floră şi microorganisme din soluri diferite, un fel de cartare naţională a florei noastre şi a solurilor. Pentru asta, am mers mult în ţară, pe teren, unde am avut parte de tot felul de aventuri, căci anii aceia erau nesiguri. De exemplu, odată, am ajuns în Gorj, într-o pădure unde erau partizani ascunşi. Poliţia şi securitatea ne-au controlat şi ne-au spus să fim cu ochii în patru, că pădurile sunt pline de miliţieni şi partizani şi că trag, şi unii, şi alţii, fără somaţie. Aşteptam într-o zi rata, ca să plec din satul acela, când s-a apropiat de mine o ţărancă şi mi-a şoptit să fiu atent, că sunt urmărit de un securist ascuns în a doua casă de la drum. "Ai grijă, maică!", a mai zis bătrâna, după care s-a depărtat. Atunci am înţeles cât de mare era solidaritatea oamenilor cu cei care se ascundeau de comunişti. Altă dată, mergând prin pădure, am întâlnit o femeie care căra o spinare de vreascuri. M-a oprit şi mi-a dat o bucată de pâine din traista ei, crezând, probabil, că sunt şi eu luptător ascuns. Tot în vremea aceea tulbure, a circulat un zvon legat de nişte doctori care umblau cu bidoane şi furau sângele copiilor pe care-i omorau. Într-o zi, m-am trezit luat ostatec de nişte oameni care m-au înconjurat cu sapele şi cazmalele ridicate, gata de atac. O fată cu un zâmbet răutăcios le-a spus cum că m-ar fi văzut aruncând undeva un bidon. N-a putut să arate locul, atunci când i-am cerut dovezi, dar oamenii aceia m-au ţinut ostatec până a doua zi, când m-au dus la Tg. Jiu, la miliţie, unde după ce au citit actele şi delegaţiile de serviciu pe care le aveam, s-au lămurit ce este cu mine.
Revenind la congresul internaţional despre care vorbeam, englezii au fost uimiţi de realizările mele şi am fost invitat în Anglia, la un congres similar, dar nu mi s-a dat voie să plec, tot din cauza "dosarului". Doi ani mai târziu, chiar guvernul englez a cerut guvernului român să îmi dea drumul doar pentru cinci zile la un congres, dar a fost refuzat. Tot atunci am primit invitaţia la o bursă în Germania, dar am fost căutat de un securist care mi-a spus: "Tovarăşe, dacă era bursă de studii, poate că mai era cum era, dar bursă de cercetare, nicidecum nu poţi primi. Cum să cercetezi ceva, să descoperi şi să se folosească alţii de descoperirile dumitale? Stai aici şi cercetează pentru noi!" Rău era, însă, că nici aici nu eram ajutat în munca mea. Mi se puneau mereu beţe în roate. Am fost lăsat doar o singură dată la Moscova şi o dată în Polonia, la un congres de microbiologie, invitat ca membru al diasporei poloneze (mama mea, Josefina Iucăl, avea tată polonez). Polonezii s-au purtat cu mine admirabil. Spre deosebire de moscoviţi, care se purtau ca nişte foşti servitori ajunşi la putere, polonezii au fost de o nobleţe deosebită. În ultima parte a vieţii am lucrat la Institutul de cercetări agricole şi silvice, şi am putut să fac cercetări minuţioase asupra agriculturii organice, biologice şi biodinamice.
Plantele şi planetele
La 16 ani
- "Organic, biologic, biodinamic"... Aparent, termenii aceştia par să însemne acelaşi lucru. Ce diferenţă e între ei?
- Agricultura biologică se referă la un sistem de agricultură bazat pe legile biologice care acţionează în sol şi pe care, dacă le cunoşti, le foloseşti pentru a obţine anumite produse. Cei care practică agricultura biologică caută să favorizeze legile biologiei, în aşa fel încât să obţină hrană cât mai sănătoasă posibil. Acest termen nu mai convine astăzi. El este tot mai des înlocuit cu agricultură ecologică. Dar nu e acelaşi lucru. Ecologic înseamnă altceva, înseamnă agricultură care nu distruge ecosistemele.
În ce priveşte agricultura biodinamică, în cadrul ei sunt folosite nişte substanţe speciale, care se pregătesc şi se distribuie în cantităţi extrem de mici în sol. Sunt pregătite după sistemul homeopatic, în concentraţii foarte mici, infinitezimale, dar suficiente pentru ca apa să preia informaţiile substanţelor respective şi să le împrăştie pe toată suprafaţa. Concret, se face o grămadă uriaşă de compost, de gunoi de grajd. Din loc în loc, sunt introduse în acest compost cantităţi foarte mici din substanţele acestea biodinamice, care corespund fiecare unei planete. Da! Unei planete aflate printre stelele de pe cer. Aceste substanţe au efecte de dinamizare foarte puternice. Compostul astfel pregătit se împrăştie apoi pe o anumită suprafaţă şi tot solul respectiv va purta, din acel moment, informaţia planetară adusă de substanţele adăugate. Despre influenţele cosmice asupra seminţelor şi a creşterii plantelor, dar şi asupra animalelor şi oamenilor, am putea vorbi zile în şir. Pot să vă spun că aceste influenţe se resimt nu numai în creşterea şi dezvoltarea plantelor, în puterea lor de germinare, ci chiar şi în gustul pe care îl au fructele sau legumele, în gustul laptelui sau al untului preparat în gospodărie, în anumite zile. Să ştiţi că ţăranii ştiau în vechime când să semene şi când să culeagă, pornind de la fazele lunii, de exemplu. La noi în ţară se aplică deja, în unele locuri, acest sistem biodinamic în agricultură, care în Germania şi Austria este foarte dezvoltat. După revoluţie, mulţi tineri biologi de la noi s-au dus în aceste ţări ca să înveţe să-l aplice. În loc de îngrăşăminte chimice, este de preferat o asemenea abordare în agricultură, care nu este nocivă pentru sol şi nici pentru sănătatea oamenilor. Este adevărat că se obţin producţii mai mici decât în cazul folosirii îngrăşămintelor chimice, dar produsele obţinute sunt mult mai hrănitoare. Eu am gândit acest sistem de agricultură cu preparate homeopate. În Bucureşti nimeni nu m-a băgat în seamă, dar m-am dus la Cluj, şi acolo, după ce am ţinut o conferinţă a venit un medic la mine şi mi-a spus că ceea ce propuneam eu este tocmai agricultura biodinamică antropozofică. Or, se ştie că antropozofia este o cale de cunoaştere a lumii şi a omului care presupune respiritualizarea materiei.
Legături şi legi în univers
Neamul Papacostea
O vedere din Moloviste, satul în care bunicul a fost învăţător
- Omul se înrudeşte cu mineralul prin corpul fizic, cu regnul vegetal prin forţele de creştere, de viaţă, cu regnul animal prin suflet, şi cu divinitatea, cu îngerii, prin eul spiritual. Toate sunt legate între ele, nimic nu se pierde. De multe ori mă gândesc că tot ceea ce am gândit şi făcut de-a lungul vieţii s-a păstrat ca atare undeva, că există o memorie cosmică şi că aceasta ar trebui să ne responsabilizeze mai mult în ceea ce facem şi gândim, în felul în care acţionăm în lume şi asupra naturii din jurul nostru.
- Dintre legile acestea ale universului, pe care e bine să le respectăm, care credeţi că este prima şi cea mai puternică?
- Aş zice, fără discuţie, că iubirea! Eu am primit în viaţa aceasta un mare dar, un dar divin, pe soţia mea, Clarisa-Beatrice. A fost marele dar pe care Dumnezeu mi l-a dat. S-a întâmplat că într-o zi, pe culoarele Institutului geologic, am văzut-o, şi în clipa aceea am zis: "Este ea!". Rareori sunt asemenea întâlniri. Ea era născută Maniu. Tatăl ei era frate cu Iuliu Maniu, dar el n-a făcut niciodată politică. Din păcate, de opt ani, nu mai este cu mine, a plecat în altă lume, dar a fost cea care m-a ajutat să înţeleg multe, legate de smerenie, răbdare şi generozitate. Pentru ca un om să evolueze şi să-şi împlinească viaţa, trebuie să dezvolte două virtuţi. În legătură cu persoana lui, virtutea este smerenia, iar în legătură cu ceilalţi, virtutea este răbdarea. Deci, un om care n-are răbdare cu oamenii, nu acţionează creştineşte. Un om care zice "Nu-l iert pe ăsta până la moarte, că a zis de mine nu ştiu ce!" sau unul care îl critică pe Dumnezeu, pentru că i-a dat cine ştie ce încercări grele, nu poate fi bun creştin. Religia e foarte importantă pentru un om care are legătură cu natura. Eu sunt născut într-o zi de Bobotează şi, de mic copil, m-am simţit foarte legat de Hristos, deşi nu am primit o educaţie strict religioasă. Eu cred că în viaţa fiecăruia vine un moment în care ajungi să fii într-o relaţie foarte apropiată, deschisă, cu Hristos. Tu şi El. Atât! Depinde foarte mult ce faci după aceea!
Mulţumim domnului Florin Balaban, care ne-a sprijinit în realizarea acestui interviu.
Fotografii din arhiva Papacostea şi surse de pe internet
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
