- Domnule Papacostea, vă propun să pornim acest dialog chiar de la numele dumneavoastră și al neamului din care vă trageți. E un nume cu rezonanță în istoria noastră.
- Da, este numele unei familii de machedoni din sudul Dunării. Bunicul meu, Gușu Papacostea, a fost adus în România în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, la școala "Sfinții Apostoli". A fost format și pregătit ca dascăl alături de alți câțiva tineri, și trimis înapoi în Macedonia pentru a susține și a propaga cultura românească. El a înființat primele școli în limba română în Balcani, pentru comunitatea de aromâni, în localitățile Niaguște și Moloviște, în ciuda opoziției grecești și turcești. A avut mult de suferit din această cauză. A fost și închis, apoi, după eliberare, a venit la București cu întreaga familie, soția Teophana și cei șase copii, patru băieți și două fete. Întâmplările și suferințele lui din acea perioadă le-a mărturisit într-o lucrare autobiografică: "În zilele redeșteptării macedo-române", publicată în 1924. Copil fiind, îmi făceam și eu vise pentru macedoneni, plănuiam să fac un regat al macedonenilor, la Cumpătu, la Sinaia, unde părinții mei aveau o vilă și unde ne petreceam verile. Adunam toți copiii de pe stradă și îi antrenam pentru viitoarele lupte.
- Înseamnă că v-ați moștenit bunicul și că glasul sângelui era puternic și în dvs.
- Da, simțeam că aparțin de neamul mare al machedonilor, dar nu și de rudele apropiate, căci nu am fost un alintat. Nici cu tata nu am fost în relații prea bune, mai ales după ce m-a apucat pasiunea pentru muzică, dar și din cauza faptului că nu vedea la mine dorința de a strânge bani, pe care o avea din plin fratele meu. Ieșeam din tipar. Când am avut 15 ani, tata ne-a făcut cadou nouă, copiilor, niște acțiuni, o mică avere, așa cum se obișnuia atunci în familiile înstărite, dar eu le-am dat, le-am împărțit sorei mele și fratelui meu. "Ce-o să se facă omul ăsta, că nu are deloc simțul banului?" se întreba tata disperat.
Tata, Petre Gușu Papacostea, a fost avocat și a făcut politică, a fost secretarul politic al generalului Averescu. O vreme a fost și director general al Poștei, în al treilea cabinet averescan. Când a venit Gheorghiu-Dej la putere, a fost pe Calea Victoriei o manifestație a sindicatelor de la Poștă, eu am văzut asta cu ochii mei, și oamenii cereau "Vrem legea Papacostea!", își cereau, cu alte cuvinte, niște drepturi pe care înainte, pe vremea tatălui meu, le aveau. Ca "răspuns" la solicitările oamenilor care au manifestat atunci, tata a fost arestat. Cu siguranță, a contat și faptul că a făcut politică înainte. După anii de închisoare, nu a mai avut drept de lucru nicăieri și situația în familia noastră s-a înrăutățit. Eu eram student și au început șicanele. După arestarea tatei, mi s-a fixat o taxă de școlarizare de douăzeci de mii de lei. N-aveam de unde să plătesc suma aceasta uriașă, așa că m-am dus la secretariatul facultății și mi-am cerut actele, pentru că voiam să renunț la facultate. Pe coridor, m-am întâlnit cu un profesor căruia i-am povestit ce mi s-a întâmplat, iar el, fricos, mi-a spus că nu mă poate ajuta în niciun fel. Mi-a zis că "trăim lupta de clasă", care va pătrunde tot mai mult și în facultăți. Și așa a fost. Am avut noroc însă cu un alt profesor, care provenea dintr-o familie mai modestă, și care știind că eram un student sârguincios m-a susținut în fața comisiei, astfel că mi s-a redus taxa la două mii de lei. Oricum, și atât era mult pentru mine, căci vă spusesem că de acasă nu mai puteam aștepta nimic. Dar norocul a fost că în vremea aceea, compania teatrală a Dinei Cocea avea nevoie de un pianist pentru spectacolul "Cerul să mai aștepte". M-am angajat acolo. Mă duceam în fiecare seară, cântam la pian și primeam pentru asta două mii de lei pe lună, ceea ce-a însemnat că mi-am putut plăti din banii mei studiile. Iar ca să-mi suplimentez veniturile, am jucat și ca figurant. Piesa era o prefigurare a întâlnirii dintre lumile spirituale și lumea noastră. Începea cu un prolog, care se chema "Catalogul morților zilei", și cu o scenă în care treceau prin fața publicului mai mulți actori. Ei erau morții... Într-una din zile, m-a chemat doamna Dina Cocea, mi-a spus că piesa merge și nu prea, că nu sunt grozave încasările și că trebuie să renunțe la figuranții care-i interpretau pe morți. Prin urmare, "să fac eu pe mortul", când nu cântam la pian. Cam la atât s-a redus prestația mea actoricească, dar așa am putut să termin biologia, deși visul meu era să fac muzică.
Libelulele albastre
- Se cânta în familia dumneavoastră?
- Nici vorbă! A fost "greșeala" tatălui meu că am ajuns la muzică. Odată, pe când aveam vreo șase ani, m-a dus la un concert al faimoasei cântărețe de operă Florica Cristoforeanu, care a cântat în Madame Butterfly. Muzica lui Puccini m-a copleșit și m-a cucerit cu totul, așa că la 6 ani, am început cursuri de pian și am început să ascult muzică foarte multă, de pe discurile pe care le aveau părinții mei. Ei au fost împotriva acestei pasiuni, cu atât mai mult cu cât ea vădea și mai bine dezinteresul meu total față de partea materială a vieții, față de bani, de averi, de lucrurile practice, ca să zic așa. Tata zicea, mereu supărat, că salvarea mea ar fi diplomația, pentru că aș putea astfel ajunge vreun secretar de ambasadă, pe undeva, prin lume, ceea ce mi-ar permite să pot asista și la concertele mari de muzică. "Acolo poate avea și abonament la operă și câte concerte vrea!", a zis tata resemnat. La insistențele lui, m-am înscris, totuși, la Drept. Dar după doi ani, mi-am dat seama că nu am să pot ajunge niciodată, nici avocat, nici judecător, așa că am renunțat și m-am înscris la Biologie, fără să mai întreb pe cineva.
- Ce v-a atras către biologie?
-În vremea copilăriei, locuisem foarte aproape de centrul Bucureștiului, într-o casă înconjurată de o grădină imensă cu trandafiri, în care îmi plăcea să mă joc. Acolo mi-am făcut primele observații asupra lumii plantelor. Fauna și flora Bucureștiului erau cu totul diferite de cele de azi. Marginea orașului era cam acolo unde acum este hotel "Perla", și erau peste tot grădini. În mijlocul grădinii noastre era un bazin și veneau acolo libelule albastre, libelule de toate felurile, și multe alte viețuitoare. Eram fascinat de ceea ce se întâmpla în jurul acelui ochi de apă, lângă care petreceam multe ceasuri. Primele mele observații asupra naturii acolo le-am făcut. Îmi plăcea foarte mult să urmăresc ceea ce se petrecea pe un petec de iarbă, la umbra unui copac ori printre flori. Primisem în dar și un atlas zoologic, în care erau foarte multe planșe cu animale. Stăteam ore în șir ca să le studiez. Animalele erau desenate în peisajul în care trăiau și eu mă lăsam în jos, ori îmi aplecam capul ca să pot privi din toate unghiurile peisajele, cu speranța că voi descoperi cine știe ce alte detalii în ilustrațiile acelea. Întotdeauna am fost foarte atras de plante și animale. Tânăr adolescent, m-am refugiat în natură, m-am însingurat, mai ales după ce am văzut că nu mă susține nimeni în muzică. Tatăl meu, când a auzit că m-am mutat de la drept, a fost foarte supărat: "Ce poți să faci tu cu biologia, cel mult un biet profesor de liceu o să ajungi!", mi-a prezis el. Eu n-am disprețuit însă niciodată profesorii. E adevărat că la Liceul Cantemir, unde am studiat, am avut dascăli extrem de serioși și de bine pregătiți. Așa erau cam toți profesorii în vremea aceea. Aveau nivelul profesorilor universitari de azi.
Universul dintr-un gram de pământ
- N-ați ajuns profesor de liceu, cum prevestea tatăl dumneavoastră, ci un cercetător renumit, cunoscut drept unul dintre primii susținători ai agriculturii biologice, autor celebru de cărți și de studii, pe care le comunicați în congrese. Ce anume v-a îndemnat să promovați agricultura biologică?
- După facultate, m-am angajat la Institutul de biologie, unde am făcut parte dintr-un colectiv foarte serios în care s-a studiat chimia, fizica și biologia solului, adică tot ce înseamnă viața în sol. Vă spun, doar așa, în treacăt, că într-un gram de pământ trăiesc miliarde de viețuitoare, ciuperci, bacterii, e o întreagă lume microscopică, fascinantă. Tainele întregului univers sunt stocate într-un gram de pământ. În 1964, s-a organizat la București un congres internațional de studiere a solului. Am fost printre cei care s-au ocupat de organizarea și conducerea lui, dar numai după ce s-a cerut aprobare de la Comitetul Central, căci veneam dintr-o familie cu "dosar". Datorită activității mele științifice de până în acel moment nu am putut fi înlăturat. Oamenii de știință străini au rămas uimiți de ceea ce realizasem noi până atunci.
- Ce anume a fost atât de deosebit în ce ați făcut?
- Am făcut un inventar al diferitelor tipuri de floră și microorganisme din soluri diferite, un fel de cartare națională a florei noastre și a solurilor. Pentru asta, am mers mult în țară, pe teren, unde am avut parte de tot felul de aventuri, căci anii aceia erau nesiguri. De exemplu, odată, am ajuns în Gorj, într-o pădure unde erau partizani ascunși. Poliția și securitatea ne-au controlat și ne-au spus să fim cu ochii în patru, că pădurile sunt pline de milițieni și partizani și că trag, și unii, și alții, fără somație. Așteptam într-o zi rata, ca să plec din satul acela, când s-a apropiat de mine o țărancă și mi-a șoptit să fiu atent, că sunt urmărit de un securist ascuns în a doua casă de la drum. "Ai grijă, maică!", a mai zis bătrâna, după care s-a depărtat. Atunci am înțeles cât de mare era solidaritatea oamenilor cu cei care se ascundeau de comuniști. Altă dată, mergând prin pădure, am întâlnit o femeie care căra o spinare de vreascuri. M-a oprit și mi-a dat o bucată de pâine din traista ei, crezând, probabil, că sunt și eu luptător ascuns. Tot în vremea aceea tulbure, a circulat un zvon legat de niște doctori care umblau cu bidoane și furau sângele copiilor pe care-i omorau. Într-o zi, m-am trezit luat ostatec de niște oameni care m-au înconjurat cu sapele și cazmalele ridicate, gata de atac. O fată cu un zâmbet răutăcios le-a spus cum că m-ar fi văzut aruncând undeva un bidon. N-a putut să arate locul, atunci când i-am cerut dovezi, dar oamenii aceia m-au ținut ostatec până a doua zi, când m-au dus la Tg. Jiu, la miliție, unde după ce au citit actele și delegațiile de serviciu pe care le aveam, s-au lămurit ce este cu mine.
Revenind la congresul internațional despre care vorbeam, englezii au fost uimiți de realizările mele și am fost invitat în Anglia, la un congres similar, dar nu mi s-a dat voie să plec, tot din cauza "dosarului". Doi ani mai târziu, chiar guvernul englez a cerut guvernului român să îmi dea drumul doar pentru cinci zile la un congres, dar a fost refuzat. Tot atunci am primit invitația la o bursă în Germania, dar am fost căutat de un securist care mi-a spus: "Tovarășe, dacă era bursă de studii, poate că mai era cum era, dar bursă de cercetare, nicidecum nu poți primi. Cum să cercetezi ceva, să descoperi și să se folosească alții de descoperirile dumitale? Stai aici și cercetează pentru noi!" Rău era, însă, că nici aici nu eram ajutat în munca mea. Mi se puneau mereu bețe în roate. Am fost lăsat doar o singură dată la Moscova și o dată în Polonia, la un congres de microbiologie, invitat ca membru al diasporei poloneze (mama mea, Josefina Iucăl, avea tată polonez). Polonezii s-au purtat cu mine admirabil. Spre deosebire de moscoviți, care se purtau ca niște foști servitori ajunși la putere, polonezii au fost de o noblețe deosebită. În ultima parte a vieții am lucrat la Institutul de cercetări agricole și silvice, și am putut să fac cercetări minuțioase asupra agriculturii organice, biologice și biodinamice.
Plantele și planetele
- "Organic, biologic, biodinamic"... Aparent, termenii aceștia par să însemne același lucru. Ce diferență e între ei?
- Agricultura biologică se referă la un sistem de agricultură bazat pe legile biologice care acționează în sol și pe care, dacă le cunoști, le folosești pentru a obține anumite produse. Cei care practică agricultura biologică caută să favorizeze legile biologiei, în așa fel încât să obțină hrană cât mai sănătoasă posibil. Acest termen nu mai convine astăzi. El este tot mai des înlocuit cu agricultură ecologică. Dar nu e același lucru. Ecologic înseamnă altceva, înseamnă agricultură care nu distruge ecosistemele.
În ce privește agricultura biodinamică, în cadrul ei sunt folosite niște substanțe speciale, care se pregătesc și se distribuie în cantități extrem de mici în sol. Sunt pregătite după sistemul homeopatic, în concentrații foarte mici, infinitezimale, dar suficiente pentru ca apa să preia informațiile substanțelor respective și să le împrăștie pe toată suprafața. Concret, se face o grămadă uriașă de compost, de gunoi de grajd. Din loc în loc, sunt introduse în acest compost cantități foarte mici din substanțele acestea biodinamice, care corespund fiecare unei planete. Da! Unei planete aflate printre stelele de pe cer. Aceste substanțe au efecte de dinamizare foarte puternice. Compostul astfel pregătit se împrăștie apoi pe o anumită suprafață și tot solul respectiv va purta, din acel moment, informația planetară adusă de substanțele adăugate. Despre influențele cosmice asupra semințelor și a creșterii plantelor, dar și asupra animalelor și oamenilor, am putea vorbi zile în șir. Pot să vă spun că aceste influențe se resimt nu numai în creșterea și dezvoltarea plantelor, în puterea lor de germinare, ci chiar și în gustul pe care îl au fructele sau legumele, în gustul laptelui sau al untului preparat în gospodărie, în anumite zile. Să știți că țăranii știau în vechime când să semene și când să culeagă, pornind de la fazele lunii, de exemplu. La noi în țară se aplică deja, în unele locuri, acest sistem biodinamic în agricultură, care în Germania și Austria este foarte dezvoltat. După revoluție, mulți tineri biologi de la noi s-au dus în aceste țări ca să învețe să-l aplice. În loc de îngrășăminte chimice, este de preferat o asemenea abordare în agricultură, care nu este nocivă pentru sol și nici pentru sănătatea oamenilor. Este adevărat că se obțin producții mai mici decât în cazul folosirii îngrășămintelor chimice, dar produsele obținute sunt mult mai hrănitoare. Eu am gândit acest sistem de agricultură cu preparate homeopate. În București nimeni nu m-a băgat în seamă, dar m-am dus la Cluj, și acolo, după ce am ținut o conferință a venit un medic la mine și mi-a spus că ceea ce propuneam eu este tocmai agricultura biodinamică antropozofică. Or, se știe că antropozofia este o cale de cunoaștere a lumii și a omului care presupune respiritualizarea materiei.
Legături și legi în univers
- Porniți în demonstrația dumneavoastră de la faptul că toate câte sunt în această lume sunt legate între ele, având comun izvorul divin?
- Omul se înrudește cu mineralul prin corpul fizic, cu regnul vegetal prin forțele de creștere, de viață, cu regnul animal prin suflet, și cu divinitatea, cu îngerii, prin eul spiritual. Toate sunt legate între ele, nimic nu se pierde. De multe ori mă gândesc că tot ceea ce am gândit și făcut de-a lungul vieții s-a păstrat ca atare undeva, că există o memorie cosmică și că aceasta ar trebui să ne responsabilizeze mai mult în ceea ce facem și gândim, în felul în care acționăm în lume și asupra naturii din jurul nostru.
- Dintre legile acestea ale universului, pe care e bine să le respectăm, care credeți că este prima și cea mai puternică?
- Aș zice, fără discuție, că iubirea! Eu am primit în viața aceasta un mare dar, un dar divin, pe soția mea, Clarisa-Beatrice. A fost marele dar pe care Dumnezeu mi l-a dat. S-a întâmplat că într-o zi, pe culoarele Institutului geologic, am văzut-o, și în clipa aceea am zis: "Este ea!". Rareori sunt asemenea întâlniri. Ea era născută Maniu. Tatăl ei era frate cu Iuliu Maniu, dar el n-a făcut niciodată politică. Din păcate, de opt ani, nu mai este cu mine, a plecat în altă lume, dar a fost cea care m-a ajutat să înțeleg multe, legate de smerenie, răbdare și generozitate. Pentru ca un om să evolueze și să-și împlinească viața, trebuie să dezvolte două virtuți. În legătură cu persoana lui, virtutea este smerenia, iar în legătură cu ceilalți, virtutea este răbdarea. Deci, un om care n-are răbdare cu oamenii, nu acționează creștinește. Un om care zice "Nu-l iert pe ăsta până la moarte, că a zis de mine nu știu ce!" sau unul care îl critică pe Dumnezeu, pentru că i-a dat cine știe ce încercări grele, nu poate fi bun creștin. Religia e foarte importantă pentru un om care are legătură cu natura. Eu sunt născut într-o zi de Bobotează și, de mic copil, m-am simțit foarte legat de Hristos, deși nu am primit o educație strict religioasă. Eu cred că în viața fiecăruia vine un moment în care ajungi să fii într-o relație foarte apropiată, deschisă, cu Hristos. Tu și El. Atât! Depinde foarte mult ce faci după aceea!
Mulțumim domnului Florin Balaban, care ne-a sprijinit în realizarea acestui interviu.
Fotografii din arhiva Papacostea și surse de pe internet