A fi împotriva Sistemului este, deci, totuna cu a fi contra statului, o structură obligatorie pentru autodeterminarea şi, uneori, supravieţuirea unei naţiuni. Dilema apare când avem de ales între a fi anti-sistem şi a accepta ca sistemul să fie anti-cetăţean. O dilemă care se conturează astăzi, din nou, tot mai mult, pe măsură ce "lupta anti-corupţie" avansează.
Până acum un deceniu, simţeam doar că sistemul ne fură, ne opresează, ne ţine pe loc. În ultimii ani, am primit dovezi palpabile că lucrurile stau aşa. Bănuiala s-a transformat în certitudine. Dar sistemul nu este o abstracţiune, ci o creatură cu chip, nume şi adresă. În Decembrie 1989, i s-a tăiat capul - Nicolae Ceauşescu -, dar nu pentru a fi nimicit sistemul, ci pentru a se regenera. În loc, au apărut zeci şi sute de alte capete. Dintre acestea, multe, notorii şi purtătoare de funcţii grele, îşi află scalpurile la cingătoarea DNA (apud Băsescu). Altele, la fel de importante şi încă mai numeroase, îşi aşteaptă rândul. Pentru procurori vor fi fiind trofee, dar pentru cetăţeanul obişnuit, sunt răspunsul la întrebările unei vieţi chinuite. Cum ar fi: "Unde sunt banii din visteria şi din afacerile externe ale statului, de dinainte de '89? Cine a beneficiat de privatizările frauduloase ale majorităţii fabricilor, uzinelor, combinatelor şi rafinărilor statului? Cum a fost posibil ca aproape toată industria românească să fie dată la fier vechi, muncitorii concediaţi şi ţara tranformată în piaţă de desfacere? De ce am cheltuit sute de miliarde de lei pe infrastructură, dar am rămas tot fără drumuri? Cui au fost atribuite ilegal mii de hectare de teren agricol, păduri şi case confiscate de către regimul comunist? Şi nu în ultimul rând: Cine mulge bugetul de stat, prin contracte supraevaluate şi pe care nici măcar nu le respectă, oferind servicii proaste sau produse contrafăcute, la preţuri de zeci de ori mai mari decât cele reale?".
Încet, încet, avem tabloul complet al unui jaf naţional, al cărui echivalent este greu de găsit în istorie. Hoţie dublată de crimă. Cazul Hexi Pharma este poate cel mai relevant, din acest punct de vedere. Şi, cumva, inedit: au început sinuciderile - cu sau fără ghilimele, contează mai puţin; revelator este instrumentul care se aşază perfect în trusa de lucru a mafiei.
În această situaţie, impresia generală este că nu mai există decât o soluţie radicală: să ardem sistemul din temelii şi să reconstruim totul de la zero. Este însă reflexia unei monede false, pe o faţă utopică, pe cealaltă distopică. Altfel spus, e imposibil să distrugi sistemul, iar dacă ai reuşi ar fi o catastrofă.
Şi-atunci, ce ne rămâne de făcut? - veţi întreba, pe bună dreptate. Răspunsul este numai în aparenţă paradoxal: să credem, să sperăm, să iubim!
Să credem în potenţialul extraordinar de dezvoltare al României, intuit mai degrabă de străini decât de noi înşine, dar dovedit prin câteva performanţe remarcabile.
Să sperăm că acei români, nu puţini, cu înzestrări speciale, probate zi de zi prin reuşite personale, ne vor molipsi în timp pe toţi, în cercuri concentrice, şi-o dată cu noi se va ameliora şi sistemul.
Să iubim această vatră natală, baremi atât cât să nu facem jocul sistemului, care ne vrea demobilizaţi.
Sub presiunea unei forţe moral-spirituale a milioane de oameni, se schimbă şi cel mai profund corupt sistem. Aşadar, schimbarea sistemului începe cu schimbarea noastră.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
