Crede, speră, iubește! Chiar și în politică

Claudiu Tarziu
Statul este un sistem de organizare politică.

A fi împotriva Sistemului este, deci, totuna cu a fi contra statului, o struc­tură obligatorie pentru autodeterminarea și, uneori, supraviețuirea unei națiuni. Di­lema apare când avem de ales între a fi anti-sistem și a accepta ca sistemul să fie anti-ce­tă­țean. O dilemă care se con­tu­rea­ză astăzi, din nou, tot mai mult, pe măsură ce "lupta anti-corup­ție" avansează.
Până acum un deceniu, simțeam doar că sistemul ne fură, ne opresează, ne ține pe loc. În ultimii ani, am primit dovezi palpabile că lucrurile stau așa. Bănuiala s-a transformat în certitudine. Dar sistemul nu este o abstracțiune, ci o creatură cu chip, nume și adresă. În Decembrie 1989, i s-a tăiat capul - Nicolae Ceaușescu -, dar nu pentru a fi nimicit sistemul, ci pentru a se regenera. În loc, au apărut zeci și sute de alte capete. Dintre acestea, multe, no­torii și purtătoare de funcții grele, își află scalpurile la cingătoarea DNA (apud Bă­sescu). Altele, la fel de importante și încă mai numeroase, își așteaptă rândul. Pentru procurori vor fi fiind trofee, dar pentru ce­tățeanul obișnuit, sunt răspunsul la între­bă­rile unei vieți chinuite. Cum ar fi: "Un­de sunt banii din visteria și din afacerile externe ale statului, de dinainte de '89? Cine a beneficiat de privatizările fraudu­loase ale majorității fabricilor, uzinelor, combinatelor și rafinărilor statului? Cum a fost posibil ca aproape toată industria ro­mânească să fie dată la fier vechi, mun­citorii concediați și țara tranformată în piață de desfacere? De ce am cheltuit sute de miliarde de lei pe infrastructură, dar am rămas tot fără drumuri? Cui au fost atribuite ilegal mii de hectare de teren agri­col, păduri și case confiscate de către re­gimul comunist? Și nu în ultimul rând: Cine mulge bugetul de stat, prin contracte supraevaluate și pe care nici măcar nu le respectă, oferind servicii proaste sau pro­duse contrafăcute, la prețuri de zeci de ori mai mari decât cele reale?".
Încet, încet, avem tabloul complet al unui jaf național, al cărui echivalent este greu de găsit în istorie. Hoție dublată de crimă. Cazul Hexi Pharma este poate cel mai relevant, din acest punct de vedere. Și, cumva, inedit: au început sinuciderile - cu sau fără ghilimele, contează mai puțin; revelator este instrumentul care se așază perfect în trusa de lucru a mafiei.
În această situație, impresia generală este că nu mai există decât o soluție radi­cală: să ardem sistemul din temelii și să re­construim totul de la zero. Este însă refle­xia unei monede false, pe o față utopică, pe cealaltă distopică. Altfel spus, e im­po­sibil să distrugi sistemul, iar dacă ai reuși ar fi o catastrofă.
Și-atunci, ce ne rămâne de făcut? - veți întreba, pe bună dreptate. Răspunsul este numai în aparență paradoxal: să credem, să sperăm, să iubim!
Să credem în potențialul extraordinar de dezvoltare al României, intuit mai de­gra­­bă de străini decât de noi înșine, dar do­vedit prin câteva performanțe remarcabile.
Să sperăm că acei români, nu puțini, cu înzestrări speciale, probate zi de zi prin reu­șite personale, ne vor molipsi în timp pe toți, în cercuri concentrice, și-o dată cu noi se va ameliora și sistemul.
Să iubim această vatră natală, baremi atât cât să nu facem jocul sistemului, care ne vrea demobilizați.
Sub presiunea unei forțe moral-spiri­tuale a milioane de oameni, se schimbă și cel mai profund corupt sistem. Așadar, schim­barea sistemului începe cu schimbarea noastră.