A fi împotriva Sistemului este, deci, totuna cu a fi contra statului, o structură obligatorie pentru autodeterminarea și, uneori, supraviețuirea unei națiuni. Dilema apare când avem de ales între a fi anti-sistem și a accepta ca sistemul să fie anti-cetățean. O dilemă care se conturează astăzi, din nou, tot mai mult, pe măsură ce "lupta anti-corupție" avansează.
Până acum un deceniu, simțeam doar că sistemul ne fură, ne opresează, ne ține pe loc. În ultimii ani, am primit dovezi palpabile că lucrurile stau așa. Bănuiala s-a transformat în certitudine. Dar sistemul nu este o abstracțiune, ci o creatură cu chip, nume și adresă. În Decembrie 1989, i s-a tăiat capul - Nicolae Ceaușescu -, dar nu pentru a fi nimicit sistemul, ci pentru a se regenera. În loc, au apărut zeci și sute de alte capete. Dintre acestea, multe, notorii și purtătoare de funcții grele, își află scalpurile la cingătoarea DNA (apud Băsescu). Altele, la fel de importante și încă mai numeroase, își așteaptă rândul. Pentru procurori vor fi fiind trofee, dar pentru cetățeanul obișnuit, sunt răspunsul la întrebările unei vieți chinuite. Cum ar fi: "Unde sunt banii din visteria și din afacerile externe ale statului, de dinainte de '89? Cine a beneficiat de privatizările frauduloase ale majorității fabricilor, uzinelor, combinatelor și rafinărilor statului? Cum a fost posibil ca aproape toată industria românească să fie dată la fier vechi, muncitorii concediați și țara tranformată în piață de desfacere? De ce am cheltuit sute de miliarde de lei pe infrastructură, dar am rămas tot fără drumuri? Cui au fost atribuite ilegal mii de hectare de teren agricol, păduri și case confiscate de către regimul comunist? Și nu în ultimul rând: Cine mulge bugetul de stat, prin contracte supraevaluate și pe care nici măcar nu le respectă, oferind servicii proaste sau produse contrafăcute, la prețuri de zeci de ori mai mari decât cele reale?".
Încet, încet, avem tabloul complet al unui jaf național, al cărui echivalent este greu de găsit în istorie. Hoție dublată de crimă. Cazul Hexi Pharma este poate cel mai relevant, din acest punct de vedere. Și, cumva, inedit: au început sinuciderile - cu sau fără ghilimele, contează mai puțin; revelator este instrumentul care se așază perfect în trusa de lucru a mafiei.
În această situație, impresia generală este că nu mai există decât o soluție radicală: să ardem sistemul din temelii și să reconstruim totul de la zero. Este însă reflexia unei monede false, pe o față utopică, pe cealaltă distopică. Altfel spus, e imposibil să distrugi sistemul, iar dacă ai reuși ar fi o catastrofă.
Și-atunci, ce ne rămâne de făcut? - veți întreba, pe bună dreptate. Răspunsul este numai în aparență paradoxal: să credem, să sperăm, să iubim!
Să credem în potențialul extraordinar de dezvoltare al României, intuit mai degrabă de străini decât de noi înșine, dar dovedit prin câteva performanțe remarcabile.
Să sperăm că acei români, nu puțini, cu înzestrări speciale, probate zi de zi prin reușite personale, ne vor molipsi în timp pe toți, în cercuri concentrice, și-o dată cu noi se va ameliora și sistemul.
Să iubim această vatră natală, baremi atât cât să nu facem jocul sistemului, care ne vrea demobilizați.
Sub presiunea unei forțe moral-spirituale a milioane de oameni, se schimbă și cel mai profund corupt sistem. Așadar, schimbarea sistemului începe cu schimbarea noastră.