Despre post, cu Părintele Nicodim Măndiţa

"Părintele Nicodim Măndiţa (1889-1975) apar­­­ţine ace­lei lumi de suflete duhov­niceşti care au rodit în har şi cuvânt dumnezeiesc şi rodeş­te mereu prin cu­vântul scris, lăsat posterităţii. Calităţile deosebite ale scri­su­lui său au fost: sim­pli­tatea, limpezi­mea şi mireasma cuce­ri­toare de suflet. Un pom străjuia la un hotar de ţarină. Lucră­torii ţarinei se odihneau adesea la umbra lui şi se hrăneau din rodurile lui. A venit însă vre­mea şi stăpânul a ho­tărât să fie tăiat, dar n-a fost aruncat ca orice uscă­tură să ardă în foc, nu. Din trun­chiul lui, încă puter­nic, s-a făurit un jgheab şi s-a pus la fântâna din care se adăpau smeritele vieţuitoare. Aşa, co­pacul tăiat, şi după sacrificarea lui slujea, ostoind setea atâ­tor fiinţe ostenite. Cu atât mai mult slujeşte părintele Nico­dim astăzi, după trecerea dincolo prin viaţa jertfelnică de aici." pr. prof. Constantin Galeriu

Cine, cui, unde şi când s-a statornicit postul?

La această întrebare, care pe mulţi îi pune în în­curcă­tură din cauza necunoştin­ţei dreptei credinţe creş­tine, răspundem clar cu Dum­ne­zeiasca Scrip­tu­ră şi bogatele în­vă­ţături ale sfin­tei noas­tre Bi­serici. Pos­tul a fost sta­tornicit de Dum­ne­zeu protopărinţilor noş­tri Adam şi Eva în Rai, când i-a aşe­zat şi binecu­vântat să stă­pâneas­că, să lucreze şi să pă­zească grădina Ra­iului.
Dumnezeu - zice Scrip­tura - a sădit în Eden gră­dină, făcând să crească într-însa tot felul de pomi fru­moşi la vedere şi cu roa­de plă­cute la mâncare. În mij­lo­cul grădinii se afla Po­­mul vieţii, pomul cunoş­tinţei binelui şi rău­lui. Atunci, aco­lo, i-a rânduit omului şi post, zicând: "Din toţi pomii grădinii poţi să mă­nânci, dar din pomul cunoştinţei bi­nelui şi al rău­lui să nu mă­nânci, căci în ziua în care vei mânca, cu moarte vei muri!". (Fac. 2.3-14)
Cât timp protopărinţii noştri Adam şi Eva au păzit postul acesta, rân­duit de Dum­­nezeu, au trăit foarte fericiţi şi liniştiţi. Mai pe ur­mă, cedând amă­girii şar­pelui-dia­vol, au stri­cat pos­tul rân­duit, mân­­când din fruc­­tul pomului oprit. (Fac. 2.15-17) Aceas­tă călcare a postului lor a fost şi este iz­vorul tuturor tulburărilor, su­fe­rinţelor, pri­mej­duirilor, nenorocirilor şi morţii, care au intrat în lume (Fac. 2; 3) şi multe, mul­te le vedem şi noi cu ochii noştri în lumea vre­mu­rilor noastre.
După căderea protopărinţilor noş­tri nea­­mul omenesc s-a depărtat din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Dumnezeu şi-a ales Lui popor din sămânţa patriarhilor: Avraam, Isaac şi Ia­cob-Istail, care să-I slujească cu cre­dincioşie. Aces­tui popor ales al Său, Dumnezeu i-a rân­duit, pe lân­gă Legi Divine, Biserică şi cult Di­vin, şi post, adică tot po­porul să postească în anu­mite vremi: "A­ces­tea zice Dom­nul Dum­nezeul nos­tru: «Întoar­ceţi-vă la Mine, cu post, cu plân­ge­re şi cu tânguire. Trâm­­bi­ţaţi cu trâmbiţă în Sion, sfinţiţi post, vestiţi vindecarea. Aces­tea gră­ieşte Domnul Atot­ţiito­rul. Pos­tul al pa­trulea, pos­tul al cin­ci­lea, postul al şaptelea şi pos­­tul al zecelea vor fi Ca­sei Iudei, spre bu­cu­rie şi vese­lie, spre săr­bă­tori bune, în care să vă ve­se­liţi şi ade­vă­rul şi pacea să le iubiţi»."
Împăratul Prooroc Da­vid zice: "Mi-am smerit cu post Sufletul meu"... Mân­tui­torul mărturisea în biserica Vechiu­lui Testament că: "Postesc de două ori în săp­tă­mână". (Ioil 1.14, 2.12.15; Zah 8.10; Ps 34.12, 68.12; Lc. 18.12) Toţi oamenii aleşi ai Lui Dum­ne­zeu au postit. Astfel a postit Moi­se post aspru de două ori câte 40 de zile când s-a suit şi a stat sus pe Mun­tele Sinai, înain­tea lui Dumne­zeu, care i-a dat tablele legii (Eş. 34; 24-31; 2 Legea 9.9,18). Aşa au postit David, Ilie, Proorocii şi toţi credin­cio­şii din Biserica Ve­chiului Testament.
Dumnezeu a rânduit post şi în Biserica creştinilor
Iubitorul de oameni, Dumnezeu, în dra­gos­tea Sa nemărginită pentru mântui­rea oa­me­ni­lor, a rânduit post creştinilor prin mântui­torul nos­tru Iisus Hristos. Mântuitorul, după ce a pos­­tit El însuşi 40 de zile şi 40 de nopţi, fără a mânca sau bea ceva, ne-a învăţat cum să postim fiecare din noi, creştinii, zicând: "Când postiţi nu fiţi ca făţar­nicii, trişti... Deci tu, când pos­teşti, un­ge-ţi ca­pul tău şi faţa ta o spală ca să nu te arăţi oame­ni­lor că pos­teşti, ci Ta­tălui tău Ceresc. Şi Ta­tăl tău, cel care vede în as­cuns, îţi va răsplăti ţie la arăta­re". Mai pe urmă, ară­tând ucenicilor că trebuie a posti spre a birui spi­ritelor ia­du­lui, zice: "Voi n-aţi scos de­monul din fiul lu­natic... pentru că acest neam (soi de draci) nu iese fără numai cu post şi cu rugă­ciuni". (Mt. 4.2; 6.16-18, 17.21)
Umiliţii, iscusiţii, în­ţelepţii şi mult oste­ni­torii în lupta cea bună până la sacrificiu, Sfinţii Apostoli s-au supus cu toată credincioşia şi dra­gostea Divinei rânduieli a postului.
"Apostolii întăreau su­fletele ucenicilor ru­gân­du-i să ră­mână în credinţă, căci prin multe necazuri se cade nouă a in­tra în Împărăţia lui Dum­nezeu. Hiro­tonisin­d Preoţi pe la bise­rici, se rugau cu posturi, în­cre­­din­ţându-i pe ei Dom­nu­lui în care au crezut." (Fap­te­le ap. 13.2-3, 14.23). Aceas­ta o ade­vereşte şi Sf. Apostol Pavel, zi­când: "Noi în toate ne-am pus pe noi înainte ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, nevoi, strâm­­bători, bătăi, tem­niţe, neaşe­zări, osteneli, pri­ve­gheri, în posturi, foa­me, sete, golă­tate, frig." (Cor. 6-45; 11) Arzând de do­rinţa de a apăra de spiritele rele şi a fortifica cât mai mult pe creş­tini, Sfinţii Apos­toli îi sfătuiau să postească zicând: "Îndeletnicindu-vă în post şi în rugă­ciune... ca să nu vă is­pitească pe voi Satana pen­tru neîn­frâ­narea voastră." (1 Cor. 75)
Posturile sunt sfinţite de Biserică pentru curăţirea noastră de păcate. Posturile înfrânează poftele rele, îm­pu­ţinează şi nimicesc mate­riile netrebnice din corpul ome­nesc, scăpându-l de dife­rite boli trupeşti şi sufleteşti. Postul adevărat înalţă min­tea noastră la privirea bunu­rilor spirituale suprafireşti şi înaripează sufletul, împu­ter­nicindu-l a-şi lua zborul pe treptele cerurilor la Dum­nezeu, izvorul tuturor sta­tor­nicelor bunătăţi.

Felurile posturilor

* Primul post e postul as­pru sau negru, adică atunci când postitorii nu mănâncă şi nu beau nimic în ziua sau timpul cât postesc.
* Postul mijlociu e postul acela care reduce mân­carea la o singură dată pe zi (ora 15), când se mănâncă numai puţină pâine şi apă.
* Postul de mâna a treia e acela când creştinii mănâncă mâncare fiar­tă o dată pe zi, cu cumpătare.
* Postul de mâna a patra e acela când creştinii mănâncă mâncăruri (de post) fierte, de două ori sau de trei ori pe zi.
* Post îngăduitor se numeşte postul acela când creştinii mănâncă mâncăruri îndulcite cu untdelemn ori cu peşte şi beau puţin vin.
* Posturi generale sunt cele patru posturi din cursul anu­lui, ajunurile şi cele trei zile ale săptămânii (luni, miercuri, vi­neri).
* Posturi locale sunt posturile care se fac de pioşii unor localităţi pentru izbăvirea de oa­re­care primejdii sau nefe­riciri ce-i ameninţă sau îi bân­tuie.
* Posturile particulare sunt postu­rile care se ţin de pioşi apar­te, pentru: pietate, făgă­du­in­ţă, canon ori alte tre­buinţe folositoare.