(Motiv pentru care le şi publicăm după începerea postului, ca pe un "document" de viaţă arhaică în Maramureş.) Se ţin pentru tunete, fulgere, "vântul rău" sau Frumuşelele, pentru Milostive şi pentru morţi. Prilej înseamnă pricină, motiv din care s-a întâmplat că a trăsnit o claie de fân ori vântul a distrus pânza întinsă pe pajişte la înălbit. Adică din cauză că nu "s-a ţinut", nu s-a sărbătorit ziua indicată. Dacă celelalte "zile cu prilej" sunt presărate de-a lungul anului, zilele primei săptămâni din Postul Paştelui sunt sărbători compacte. Fiecare poartă un nume şi este destinată unor munci precise.
Lunea urâtă. Se posteşte şi se ajunează. La toată lumea îi este urâtă şi i se pare foarte lungă, fiindcă este prima zi de post.
Înainte de răsăritul soarelui se scoate cenuşa de la sobe şi se presară cu ochii închişi peste straturile din grădinuţă, ca să se distrugă viermii şi să nu mănânce legumele. Nu se ţese, nu se toarce, nu se coase, nu se spală haine, nu se coace pâine. Singurul lucru indicat obligatoriu este semănatul răsadului. Din răsadul semănat în lunea urâtă va ieşi în mod sigur o varză frumoasă, deoarece la repicare, răsadul va avea numărul de zile necesare.
Marţi între tunuri. Nu se lucrează aproape nimic: nu se coase, nu se ţese, nu se toarce, fiind periculos pentru tunetele şi trăsnetele la care sunt expuse animalele şi omul.
Miercurea Milostivelor. Nu-i voie să se lucreze nimic. Milostivele se mai numesc slăbănoage. Sunt luminiţe cu cap de om care joacă, pe la unu-două noaptea. Merg o bucată de drum, se opresc şi joacă sus-jos. Pleacă iar şi iarăşi se opresc să joace. Pentru a putea lucra în această zi, există o modalitate de dezlegare. Cea care vrea să lucreze face "prescurile Milostivelor". Pe o hârtie pune, cât iei cu trei degete, şapte grămăjoare de făină şi şapte de cenuşă, sub formă de prescură. Aprinde o lumânare şi pune prescurile între spini, pe un băţ ori într-un par din gard. Prescurile Milostivelor se pun înainte de răsăritul soarelui. La întoarcere, femeia dă de pomană două ouă la doi copii care nu ştiu să zică "mulţam", adică foarte mici, şi apoi lucrează. Sunt însă puţine cele care fac Prescurile Milostivelor.
Miercurea Milostivelor se ţine mai ales pentru Frumuşele sau "vântul rău", ca să nu distrugă pânza pusă la înălbit sau, pe timpul verii, fânul. De obicei, "vântul rău", vârtejul (tornada) are o putere extraordinară, putând să ridice de la pământ copii sau căpiţe întregi de fân şi să le ducă până cine ştie unde, împrăştiindu-le. Pânza o învârte printre crengile copacilor, încât nu mai poate fi luată decât tăiată bucăţi ce nu pot fi utilizate la croitul cămăşilor.
Că zilei i se spune Miercurea Milostivelor ar putea însemna că pe lângă numele de Frumuşele, acestui vânt periculos i se mai adaugă încă un eufemism plăcut, fiindcă este interzisă orice ocară sau vorbă urâtă la adresa lui. Trebuie să i se adreseze numai cuvinte frumoase, de laudă. În ce fel ar fi acţionat Milostivele, luminile cu cap de om, dacă nu li s-ar fi respectat ziua nu se ştie ori este tabu. Ceea ce se ştie despre ele că fac nu indică o legătură limpede cu "ţinerea" zilei, cu sărbătorirea ei.
Joiţa verde. Este bine a ţese, a boncăni, a face zgomot, ca să iasă iarba. În această zi ţesutul nu mai este lucru, ci ritual.
Vinerea seacă. Nu se lucrează orice. Se deapănă, se aleg seminţele de flori, sămânţa de fasole pentru primăvară, se verifică lăzile cu haine.
Sâmbăta morţilor. Se ţine ziua pentru morţi. Nu se mănâncă de dulce. Se dă pomană în mniatu' (numele) lor. Nu se spală rufe, nu se face leşie. Cea care spală ori face leşie le dă morţilor să bea apa aceea în care a spălat ori leşiat. În nicio sâmbătă a morţilor nu este voie să se spele haine. Am putea zice că zilele se ţin pentru apă, pentru purificarea ei.
Duminica este a taţilor, spun cu maliţie bărbaţii; sărbătoare pentru toată lumea.
***
Din punct de vedere omenesc, săptămâna întâie-n post în care nu se toarce, nu se coase, nu se ţese decât joi, ca ritual, este o săptămână a milei faţă de mâinile trudite ale femeilor. Mâinile trebuie şi ele să se odihnească, să se refacă după o iarnă de zile şi nopţi în care lucrează neobosite, încontinuu, pentru a-şi putea înveşmânta în straie noi, albe, familiile, la sosirea primăverii şi a Învierii Domnului Iisus Hristos.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
