O decizie controversată

O decizie a Curţii Constituţionale (CCR) a stârnit ne­nu­­mărate controverse în media românească.

CCR a stabilit că principalul serviciu secret al ţării (SRI) nu va mai asigura, prin interceptările realizate de el, sprijin tehnic în întoc­mi­rea de către DNA a dosarelor penale. Procurorii DNA vor fi obligaţi să excludă apelul la specialiştii SRI în acumu­larea probelor pentru finalizarea dosarelor de corupţie. "Contribuţia" SRI la realizarea acestor dosare era extrem de importantă. Serviciul secret era (şi este încă) singura instituţie naţională care dispune de un centru specializat în interceptarea convorbirilor te­le­fonice în condiţii de strictă confidenţialitate. Majo­ri­tatea absolută a interceptărilor doveditoare din marile dosare de corupţie româneşti au fost realizate pe această cale. Rolul SRI în inculparea suspecţilor de fraudare a ba­nului public a fost uriaş. Protestele împo­triva "bi­no­mului SRI-DNA", intense şi stăruitoare, au fost moti­va­te, în cea mai mare parte, pe rolul asumat de serviciul în cauză, în curăţarea sistemului instituţional românesc de "penalii" care îl parazitează. După Constituţie, e drept, SRI-ul nu are atribuţii pentru astfel de operaţiuni. Con­tes­tatarii rolului jucat de SRI în bătălia împotriva corup­ţiei s-au bazat tocmai pe această "uzurpare de rol", deşi DNA şi-a motivat apelul la sprijinul lui prin precaritatea mijloacelor tehnice de care dispune în realizarea misiunii sale. Apelul la SRI s-a făcut legal, printr-o decizie a CSAT. Opozanţii (majo­ritatea interesaţi) la această cola­borare au găsit argumentul "nobil" că, astfel, SRI-ul do­bân­deşte o putere prea mare, ajun­gând până la încălcarea libertăţii individuale, a intimi­tă­ţii persoanei. În SUA, au su­bliniat ei, CIA - serviciul spe­cia­lizat de spionaj al ame­ricanilor - a fost stopată, tocmai fi­indcă ajunsese la un fel de control generalizat al infor­ma­ţiilor vehiculate de cetăţeni. Or, se ştie că deţinerea contro­lului infor­maţiei este principala sursă a oricărei puteri şi, în cazuri anume, a abuzului de ea.
Motivaţia CCR în decizia luată s-a bazat, în principal, pe o astfel de supoziţie. Ea este, în fapt, un act de nor­ma­li­tate, excluzând depăşirea atribuţiilor prescrise unei instituţii statale de către alta. Dar decizia a fost luată pe neaşteptate şi a survenit într-un moment în care bătălia împotriva co­rup­ţiei s-a apropiat de punctul culminant, ţinta ei fiind "ma­rii rechini", vârfurile "sistemului" de spo­­liere a economiei naţionale, inspiratorii (şi bene­fi­ciarii) extorcărilor, a fur­turilor "acoperite" şi a detur­nă­rilor de fonduri din buzu­narele statului român. Exclu­zând "interceptările" realizate de SRI, declarându-le ire­le­vante juridic, CCR a privat, brusc, DNA-ul de una din cele mai puternice "arme" ale sale, dând posibilitatea contestării hotărârilor Justiţiei, unor infractori dovediţi (şi, în consecinţă, condamnaţi) sau unor infractori cu pro­cese pe rol. Politicieni aflaţi în puşcării sau ame­ninţaţi cu trimiterea acolo, dar şi "colaboratorii" lor me­diatici, au exultat, întrevăzând şansa anulării pedepselor (bazate şi pe înregistrările ambientale operate de SRI) sau şansa blocării dosarelor în curs de finalizare. Pentru ce­tă­ţeanul de rând este de ajuns să observe care au fost oa­menii politici sau instituţiile mediatice (televiziunile, ziarele) care au salutat entuziast decizia CCR de "nor­ma­lizare" a rolului SRI pentru a realiza care sunt "ţin­tele". CCR a stabilit că SRI trebuie să se limiteze la atri­buţiile sale constituţionale, adică la chestiunile privind siguranţa naţională şi suve­rani­tatea ţării, Justiţia urmând să-şi rezolve cu propriile mijloa­ce afacerile cu penalii. Ceea ce a neglijat CCR este însă faptul că România nu este încă într-o situaţie de normalitate, corupţia ge­ne­ra­lizată şi sistematică fiind un atentat evident la siguranţa ţării, la interesele ei majore. Un politician corupt (cum sunt, se pare, majoritatea componenţilor clasei politice) este oricând şantajabil, poate trăda în orice mo­ment speranţele investite în el de alegători.
Criticii deciziei CCR s-au întrebat: de ce s-a pronun­ţat ea tocmai în acest moment? Ce presiuni şi interese se as­cund în spatele hotărârii de anulare a probelor fur­nizate de SRI, dintre care unele au dus chiar la condam­narea definitivă a unor nume răsunătoare ale scenei politice româneşti? Anu­larea retroactivă a probelor poate să "îi facă scăpaţi" pe unii dintre protagoniştii uriaşelor scan­daluri de corupţie şi poate opri finalizarea unor an­chete ce ajungeau aproape de "cu­pola" mafiei ro­mâneşti. DNA s-a apropiat, cum am spus mai sus, primejdios de mult, de câteva mari afaceri (prin ca­re s-au deturnat sute de milioane de euro), "îngropate" de ani buni în hăţi­şu­rile birocraţiei noastre juridice. "Nulitatea relativă" care va lovi probele adunate cu ajutorul SRI, în ca­zurile date, va permite amânarea sine die a rezolvării lor, infractorii fiind, în plus, puşi în cunoştinţă de cauză. Cu doar o sută de procurori şi peste 7500 de dosare aflate în lucru, DNA se vede condamnată la reluarea unei munci si­sifice, pentru adunarea unor noi probe conexe celor eli­mi­nate, pentru realizarea altor contacte şi infiltrări, pentru evita­rea unui control politic mult mai eficient şi mai corup­tibil, pentru că se va exersa pe persoane desemnate (procu­rori şi ju­decători numiţi) şi nu pe un sistem instituţional în an­­sam­blu, cum este sistemul cu autocontrol al SRI. Co­dru­ţa Kö­ve­si, şefa DNA, a arătat clar că renunţarea bruscă la cola­bo­rarea cu Centrul Naţional de Interceptare al SRI va so­licita o suplimentare de fonduri (neprevăzută în bu­get) pen­tru angajarea şi specializarea unui personal su­pli­mentar şi achiziţionarea unor utilaje specifice. Ope­ra­ţiunea cere timp şi face mult mai greoaie munca an­ga­jaţilor existenţi. Totul arată, aşadar, ca şi cum cineva a urmărit conştient rea­li­zarea unei breşe în activitatea organelor anticorupţie, a unei "pauze" care să permită "actorilor" să-şi rearanjeze rolurile.
Decizia CCR ţine, totuşi, de normalitate şi poate fi, în alte împrejurări, justificată. Dacă în spatele ei ar fi fost însă doar aspiraţiile spre păstrarea echilibrului demo­cra­tic între instituţiile statului, atunci ea ar fi privit un viitor previzibil, cu termene de tranziţie şi aplicare, cu mijloace definite pen­tru transferul de competenţe de la o instituţie la alta. O rea­şezare a sistemului de luptă împotriva co­rupţiei ge­neralizate nu se poate face de la o zi la alta. Guvernul Cioloş a sesizat primejdia încercând - printr-o OUG, avizată de CSAT - să li­miteze daunele. Or­donanţa este, desigur, tranzitorie, au­to­rizând momen­tan fina­li­zarea colaborării DNA-SRI şi con­servarea probelor exis­tente. Chiar şi aşa, ea a fost cri­ticată dur de "legaliştii" din Parlament şi de sus­ţinătorii lor mediatici. O blocare totală, o bătălie împotriva corupţiei ar însemna însă reîn­toarcerea la situaţia iniţială, condamnată de democraţia occidentală, o revenire la resem­narea şi pa­si­­vitatea ro­mâ­nească din trecut. Şi o confirmare a legen­dei meş­terului Manole, caracteristică pentru incapa­ci­tatea de a construi aici ceva trainic.