Turnul cu globuri şi scrisori

Ilustrate din Mediaş

Turnul Trompeţilor este clădirea pe care ţi se opresc pentru prima dată privirile, din orice parte vei fi venind la Mediaş. Înalt şi suplu, înveşmântat în culori pastelate, se profilează într-un mod caligrafic pe cer. Senin sau înnorat, iarnă sau vară, zi sau noapte, silueta demnă i se distinge din fie­ce unghi ar fi fotografiat sau pictat. Vremea şi vre­murile l-au atins, dar n-au reuşit să-l îngenuncheze.
Era o noapte senină de vară. Căldura de peste zi se domolise deja şi oamenii din Mediaş, mica aşezare din inima Ardealului, dormeau liniştiţi. Poate şi luna dormea undeva, de lăsase pe cer doar puzderie de stele. Doar el, paznicul din turnul oraşului, nu-şi în­găduia să doarmă. Ca-n fiecare noapte, de 42 de ani încoace, avea în grijă casele şi liniştea concetăţenilor săi. Şi văzuse atâtea bătrânul paznic! Rele, mai cu seamă, că de ele trebuia să-şi avertizeze concetăţenii. Dar acum era linişte sub cerul de vară înstelat, aşa că s-a aşezat la masa de lângă geam, a înmuiat pana în cerneală şi a prins a scrie viitorimii.
"Noroc, sănătate şi binecuvântare, cu pace, ce­ti­toriului celui cu râvnă de la Domnul şi Mântuitorul Nostru Iisus Cristos. Noi, oamenii, trăim şi după moarte dacă am făcut, răspândit şi desăvârşit bi­nele.(...) De aceea, aşez această scrisoare spre a fi băgată în globul acestui turn, pentru că am petrecut în el, până astăzi, deja 42 de ani, am slujit oraşului cu paza şi pe Dumnezeu cu ruga. Am locuit, adesea, în acest turn, cu viaţa primejduită de furtuni de vânt puternice, de fulgere şi trăsnete groaznice; pe oră­şeni, pe paznicii de noapte şi pe soldaţi i-am şi trezit, în miez de noapte întunecat, în sunet de bătăi de tobă, i-am îndemnat să înăbuşe şi să stingă jarul din vetrele aprinse şi din hornuri, sau groaznicele pălă­lăi de foc, iscate pe acoperişuri şi case".
Caligrafiază încet, cu grijă, apoi semnează, în­groşând literele rotunde şi egale: Stephanus Schnell. Mai împrăştie un praf de cenuşă pe scrisoarea abia încheiată, o curăţă uşor, apoi pune pana jos. Di­mineaţă, îşi va aşeza înscrisul într-unul din globurile turnului Bisericii Evanghelice "Sf. Margareta". Şi închis va rămâne, până când vremea sau vremurile vor decide altfel. Era anul 1783, luna august.

Primarul, fata şi funia

De peste 500 de ani, turnul veghează Mediaşul. Cu o înălţime de 68,5 m, se numără printre primele zece construcţii de acest gen din Europa şi primele do­uă­sprezece din lume. Copleşit de o atare ce­le­bri­tate, turnul pare să se fi plecat, modest, într-o parte. Şi aşa înclinat a rămas. Sau poate doar lumea de azi e strâmbă şi-şi va fi pierdut verticalitatea. Legenda spu­ne că atunci când construcţia a fost terminată, turnul, înălţat mai mult decât fusese prevăzut în proiect, stătea înclinat peste clădirea primăriei. Speriate că s-ar putea prăbuşi, autorităţile oraşului au stat la sfat. Primarul, senatorii, centumvirii au decis să lege vârful turnului cu o funie şi să-l tragă în sens invers, până-l vor îndrepta. Zis şi făcut. Medieşenii s-au opin­tit, tră­gând de funie din toate puterile. Dar s-a întâmplat că tocmai atunci o fată fru­moasă foc a trecut pe drum. Flăcău tânăr şi neîn­surat, primarul s-a îndrăgostit de ea la prima vedere şi n-a mai dat semnal de oprire la trasul sforii. De atunci, tur­nul stă înclinat, un neajuns ce îl face aproape la fel de celebru precum Turnul din Pisa.
În străvechimile naşterii sale, turnul adăpostea, sus de tot, un trâmbiţaş. Acolo-i era casa, acolo-i era ros­tul: de a scruta zările şi-a da de veste apropierea duş­manilor, de orice fel vor fi fost aceştia. Şi vai de cel ce-şi lua în derâdere menirea! Un singur sunet nela­locul lui, o singură alarmă falsă, din joacă sau ome­neşti neputinţe, şi bietul trâmbiţaş îşi găsea sfârşitul aruncat de medieşeni de pe zidurile de unde-ar fi tre­buit să le vegheze liniştea. Ai zice că e doar o legendă ca oricare alta, doar că dreptul oraşului de a pedepsi cu moartea stă însemnat pe Turnul Trompeţilor...

Capsula timpului

Domolind, oarecum, arhitectura tăioasă a turlei principale, ea a fost înconjurată de alte patru turnuri mai mici, fiecare din ele având înfipt în vârf un glob din metal aurit. Un joc uriaş de păpuşi. Un soi de capsulă a timpului, o "cutie poştală" dinspre trecut către noi, cei de azi, şi către cei ce ne vor urma.
În anul 1783, a fost coborât globul cel mare. În interiorul lui au fost introduse câteva importante înscrisuri: o dare de seamă, o scrisoare concepută de judele regal Michael von Heydendorff şi textul în limba latină al Edictului de toleranţă dat de Iosif al II-lea în 1781. "Edict de toleranţă"... un act extrem de im­portant al acelor vremuri, mai ales pentru cre­din­cioşii români din timpurile Imperiului austro-ungar. Edictele iozefine de toleranţă religioasă au fost regle­mentările prin care Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestant, creştin-or­todox şi mozaic dreptul de a funcţiona nestingherit în ţările Habsburgilor (Imperiul Austro-Ungar de mai târ­ziu). Aceste do­cumente con­sfinţeau, din 1781, li­ber­tatea religioasă a protes­tanţilor şi ortodocşilor şi, din 1782, şi pe cea a cre­dincioşilor evrei. Tot în 1783, Împăratul Iosif al II-lea a înfiinţat la Sibiu o epis­copie greco-ortodoxă, pre­cursoarea ac­tualei Mi­tro­polii Ortodoxe a Ar­dea­lului.

Cuvântarea globului din turnul oraşului

Cam în aceeaşi vreme, vreun paznic din turn sau vreun poet inspirat de cerul cu stele a înşirat o poveste pe per­gament, as­cun­zându-l apoi în globul cel mare din chiar vârful turnului. "Pe mine m-au aşezat stră­mo­şii voştri aici, acum mai bine de trei veacuri şi jumătate. La picioarele mele s-au suc­ce­dat, bogate în eve­­nimente, vre­muri bune şi rele... Ciumă, epi­de­mii şi răz­boa­ie... Unele lo­cu­inţe ale stră­mo­şilor noştri au rămas goale şi pus­tii. De mai multe ori, oraşul a fost ase­diat, cucerit şi jefuit, şi chiar şi turnul pe care mă găsesc a fost ame­ninţat cu dărâmarea. Aşa cum tot ceea ce este măreţ este expus primejdiilor şi fur­tu­nilor, tot aşa am fost şi eu supus, de mai multe ori, furtunii nenorocirilor. De trei ori, în cursul unui secol, un fulger a zdrobit aco­perişul de sub mine. (...) Vir­tutea cetăţenească şi hăr­nicia locuitorilor au re­parat stricăciunile şi m-au aşezat la locul meu, de unde i-am văzut pe strămoşii voştri murind, unele din spe­ranţele lor stingându-se în copii şi nepoţi, iar altele, împlinindu-se.
Ştiinţele şi artele sporesc. Tot mai adânc pătrunde mintea omenească în secretele naturii. Prin para­trăsnet s-a găsit mijlocul prin care fulgerul este con­dus acolo unde nu poate produce pagube.(...) Fie ca, în viitor, furtunile şi fulgerele trimise de cel Atot­puternic să treacă inofensiv asupra mea! Fie ca ome­nirea de sub mine să sporească în cu­noş­tinţe şi vir­tu­te! Să-l implore pe Dumnezeu, cu su­­fle­tul curat şi cu mâinile cu­rate, pen­tru mul­ţumire şi abaterea tuturor re­lelor! Fie ca oraşul vostru natal să spo­rească în oameni înţele­gători, buni şi harnici!". Nu se ştie cine a re­­dactat aceas­tă "Cu­vân­tare a glo­bului din vârful turnului Me­diaş către lo­cui­torii ora­şului". A fost găsită în anul 1815, atunci când s-a hotărât mon­ta­rea unui para­trăsnet pe turn.

Misterul globurilor

Făurite din cupru aurit, globurile par a fi fost dinadins menite a ascunde înlăuntru mesaje pentru cei ce vor veni. Cu gândul că primind la vreme veşti din trecut, urmaşii vor avea grijă să nu-l repete. Dar prezentul uită adeseori de trecut. Doar de şapte ori, în cinci secole, globurile de pe turn au fost deschise şi mesajele ascunse în ele făcute cunos­cute medieşenilor.
"Globurile n-au fost create special pentru a adăposti mesaje adresate celor care vor veni. Cred că intenţia iniţială a fost ca în ele să fie aşezate do­cumente ce con­ţi­neau informaţii despre renovările făcute, în timp, turnului. Sigur că, pe lângă acestea, în globuri şi-au găsit lo­cul şi informaţii ale vre­mii, surprinse în ra­porturi, rela­tări, foto­grafii şi altele. La re­no­varea din 2015, am găsit în glo­buri mult mai multe lucruri decât ne-am fi aşteptat, ţi­nând seama de faptul că acestea n-au mai fost demontate din 1927, când a fost fă­cută ultima renovare a tur­nu­lui", spune Ger­hard Servatius-Depner, preotul-paroh al Bi­sericii Evanghelice "Sf. Margareta" din Me­diaş. O poezie despre globul cel mare, scrisă la începutul se­colului XX de poetul medie­şean Gustav Schuster-Dutz, 34 de cărţi poş­tale-document, rea­li­zate în aceeaşi perioa­dă de foto­graful local Fritz Guggenberger, un al­manah tran­silvănean în limba germană, din 1927, sunt doar câteva dintre obiectele gă­site în glo­buri cu ocazia renovării din anul 2015. O parte dintre ele au fost repuse în glo­buri, altele vor fi păstrate în arhiva Bisericii Evan­ghe­lice.

Turre Pitz

Dar Turnul Trompeţilor şi-a cerut, şi el, tributul uman, spre a străbate, cu atâta semeţie, veacurile. În timpul construcţiei sale, un lucrător a căzut de pe acoperiş. Se numea Peter. În memoria lui, pe turnul cel mare a fost aşezată o statuetă din lemn, Turre Pitz (Petrică din turn). Cuminte, păpuşa a vegheat de sus oraşul şi pe locuitorii săi, până hăt, la început de secol 20, când turnul a fost consolidat, spre a se evita accentuarea înclinării. Obosit, poate, de atâta veghere, Turre Pitz a fost coborât de pe turn şi aşezat în muzeul municipal. S-a întors în locul de veghe în 1982, îmbrăcat în straie mai noi şi, poate, la fel de trainice precum celelalte. Când noul Turre Pitz a fost montat pe acoperiş, pre­otul Rolf Kartmann, născut în Mediaş, a redactat o scri­soare în limba germană, aşezată într-o capsulă de cupru: "Soli Deo Glo­ria! Acest străjer do­reşte ca toţi care-l văd şi aud să fie chemaţi la slujba Domnului şi Mântuitorului nos­tru, care este Iisus Hristos". Şi, astfel, statueta cea co­lorată îşi va fi do­bândit, pe merit, după aproape cinci secole de veghe pe turn, şi o binemeritată semnificaţie religioasă.

*

După ce atinge ţiglele acoperişului, făcute din sticlă şi lut smălţuit, lumina îmbrăţişează oraşul în mii de curcubee jucăuşe. La fiecare oră fixă, clopotele Tur­­­nului Trompeţilor bat rar, de câte zece ori. Zece! Cât poruncile biblice. Mai importante, pare-se, decât a măsura, cu discutabilă exactitate, timpul şi im­pla­ca­bila sa trecere.
E primăvară la Mediaş şi în Ardeal. Şi e bine.

Foto: Arhiva Bisericii Evanghelice Mediaş