Turnul Trompeților este clădirea pe care ți se opresc pentru prima dată privirile, din orice parte vei fi venind la Mediaș. Înalt și suplu, înveșmântat în culori pastelate, se profilează într-un mod caligrafic pe cer. Senin sau înnorat, iarnă sau vară, zi sau noapte, silueta demnă i se distinge din fiece unghi ar fi fotografiat sau pictat. Vremea și vremurile l-au atins, dar n-au reușit să-l îngenuncheze.
Era o noapte senină de vară. Căldura de peste zi se domolise deja și oamenii din Mediaș, mica așezare din inima Ardealului, dormeau liniștiți. Poate și luna dormea undeva, de lăsase pe cer doar puzderie de stele. Doar el, paznicul din turnul orașului, nu-și îngăduia să doarmă. Ca-n fiecare noapte, de 42 de ani încoace, avea în grijă casele și liniștea concetățenilor săi. Și văzuse atâtea bătrânul paznic! Rele, mai cu seamă, că de ele trebuia să-și avertizeze concetățenii. Dar acum era liniște sub cerul de vară înstelat, așa că s-a așezat la masa de lângă geam, a înmuiat pana în cerneală și a prins a scrie viitorimii.
"Noroc, sănătate și binecuvântare, cu pace, cetitoriului celui cu râvnă de la Domnul și Mântuitorul Nostru Iisus Cristos. Noi, oamenii, trăim și după moarte dacă am făcut, răspândit și desăvârșit binele.(...) De aceea, așez această scrisoare spre a fi băgată în globul acestui turn, pentru că am petrecut în el, până astăzi, deja 42 de ani, am slujit orașului cu paza și pe Dumnezeu cu ruga. Am locuit, adesea, în acest turn, cu viața primejduită de furtuni de vânt puternice, de fulgere și trăsnete groaznice; pe orășeni, pe paznicii de noapte și pe soldați i-am și trezit, în miez de noapte întunecat, în sunet de bătăi de tobă, i-am îndemnat să înăbușe și să stingă jarul din vetrele aprinse și din hornuri, sau groaznicele pălălăi de foc, iscate pe acoperișuri și case".
Caligrafiază încet, cu grijă, apoi semnează, îngroșând literele rotunde și egale: Stephanus Schnell. Mai împrăștie un praf de cenușă pe scrisoarea abia încheiată, o curăță ușor, apoi pune pana jos. Dimineață, își va așeza înscrisul într-unul din globurile turnului Bisericii Evanghelice "Sf. Margareta". Și închis va rămâne, până când vremea sau vremurile vor decide altfel. Era anul 1783, luna august.
Primarul, fata și funia
De peste 500 de ani, turnul veghează Mediașul. Cu o înălțime de 68,5 m, se numără printre primele zece construcții de acest gen din Europa și primele douăsprezece din lume. Copleșit de o atare celebritate, turnul pare să se fi plecat, modest, într-o parte. Și așa înclinat a rămas. Sau poate doar lumea de azi e strâmbă și-și va fi pierdut verticalitatea. Legenda spune că atunci când construcția a fost terminată, turnul, înălțat mai mult decât fusese prevăzut în proiect, stătea înclinat peste clădirea primăriei. Speriate că s-ar putea prăbuși, autoritățile orașului au stat la sfat. Primarul, senatorii, centumvirii au decis să lege vârful turnului cu o funie și să-l tragă în sens invers, până-l vor îndrepta. Zis și făcut. Medieșenii s-au opintit, trăgând de funie din toate puterile. Dar s-a întâmplat că tocmai atunci o fată frumoasă foc a trecut pe drum. Flăcău tânăr și neînsurat, primarul s-a îndrăgostit de ea la prima vedere și n-a mai dat semnal de oprire la trasul sforii. De atunci, turnul stă înclinat, un neajuns ce îl face aproape la fel de celebru precum Turnul din Pisa.
În străvechimile nașterii sale, turnul adăpostea, sus de tot, un trâmbițaș. Acolo-i era casa, acolo-i era rostul: de a scruta zările și-a da de veste apropierea dușmanilor, de orice fel vor fi fost aceștia. Și vai de cel ce-și lua în derâdere menirea! Un singur sunet nelalocul lui, o singură alarmă falsă, din joacă sau omenești neputințe, și bietul trâmbițaș își găsea sfârșitul aruncat de medieșeni de pe zidurile de unde-ar fi trebuit să le vegheze liniștea. Ai zice că e doar o legendă ca oricare alta, doar că dreptul orașului de a pedepsi cu moartea stă însemnat pe Turnul Trompeților...
Capsula timpului
Domolind, oarecum, arhitectura tăioasă a turlei principale, ea a fost înconjurată de alte patru turnuri mai mici, fiecare din ele având înfipt în vârf un glob din metal aurit. Un joc uriaș de păpuși. Un soi de capsulă a timpului, o "cutie poștală" dinspre trecut către noi, cei de azi, și către cei ce ne vor urma.
În anul 1783, a fost coborât globul cel mare. În interiorul lui au fost introduse câteva importante înscrisuri: o dare de seamă, o scrisoare concepută de judele regal Michael von Heydendorff și textul în limba latină al Edictului de toleranță dat de Iosif al II-lea în 1781. "Edict de toleranță"... un act extrem de important al acelor vremuri, mai ales pentru credincioșii români din timpurile Imperiului austro-ungar. Edictele iozefine de toleranță religioasă au fost reglementările prin care Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestant, creștin-ortodox și mozaic dreptul de a funcționa nestingherit în țările Habsburgilor (Imperiul Austro-Ungar de mai târziu). Aceste documente consfințeau, din 1781, libertatea religioasă a protestanților și ortodocșilor și, din 1782, și pe cea a credincioșilor evrei. Tot în 1783, Împăratul Iosif al II-lea a înființat la Sibiu o episcopie greco-ortodoxă, precursoarea actualei Mitropolii Ortodoxe a Ardealului.
Cuvântarea globului din turnul orașului
Cam în aceeași vreme, vreun paznic din turn sau vreun poet inspirat de cerul cu stele a înșirat o poveste pe pergament, ascunzându-l apoi în globul cel mare din chiar vârful turnului. "Pe mine m-au așezat strămoșii voștri aici, acum mai bine de trei veacuri și jumătate. La picioarele mele s-au succedat, bogate în evenimente, vremuri bune și rele... Ciumă, epidemii și războaie... Unele locuințe ale strămoșilor noștri au rămas goale și pustii. De mai multe ori, orașul a fost asediat, cucerit și jefuit, și chiar și turnul pe care mă găsesc a fost amenințat cu dărâmarea. Așa cum tot ceea ce este măreț este expus primejdiilor și furtunilor, tot așa am fost și eu supus, de mai multe ori, furtunii nenorocirilor. De trei ori, în cursul unui secol, un fulger a zdrobit acoperișul de sub mine. (...) Virtutea cetățenească și hărnicia locuitorilor au reparat stricăciunile și m-au așezat la locul meu, de unde i-am văzut pe strămoșii voștri murind, unele din speranțele lor stingându-se în copii și nepoți, iar altele, împlinindu-se.
Științele și artele sporesc. Tot mai adânc pătrunde mintea omenească în secretele naturii. Prin paratrăsnet s-a găsit mijlocul prin care fulgerul este condus acolo unde nu poate produce pagube.(...) Fie ca, în viitor, furtunile și fulgerele trimise de cel Atotputernic să treacă inofensiv asupra mea! Fie ca omenirea de sub mine să sporească în cunoștințe și virtute! Să-l implore pe Dumnezeu, cu sufletul curat și cu mâinile curate, pentru mulțumire și abaterea tuturor relelor! Fie ca orașul vostru natal să sporească în oameni înțelegători, buni și harnici!". Nu se știe cine a redactat această "Cuvântare a globului din vârful turnului Mediaș către locuitorii orașului". A fost găsită în anul 1815, atunci când s-a hotărât montarea unui paratrăsnet pe turn.
Misterul globurilor
Făurite din cupru aurit, globurile par a fi fost dinadins menite a ascunde înlăuntru mesaje pentru cei ce vor veni. Cu gândul că primind la vreme vești din trecut, urmașii vor avea grijă să nu-l repete. Dar prezentul uită adeseori de trecut. Doar de șapte ori, în cinci secole, globurile de pe turn au fost deschise și mesajele ascunse în ele făcute cunoscute medieșenilor.
"Globurile n-au fost create special pentru a adăposti mesaje adresate celor care vor veni. Cred că intenția inițială a fost ca în ele să fie așezate documente ce conțineau informații despre renovările făcute, în timp, turnului. Sigur că, pe lângă acestea, în globuri și-au găsit locul și informații ale vremii, surprinse în raporturi, relatări, fotografii și altele. La renovarea din 2015, am găsit în globuri mult mai multe lucruri decât ne-am fi așteptat, ținând seama de faptul că acestea n-au mai fost demontate din 1927, când a fost făcută ultima renovare a turnului", spune Gerhard Servatius-Depner, preotul-paroh al Bisericii Evanghelice "Sf. Margareta" din Mediaș. O poezie despre globul cel mare, scrisă la începutul secolului XX de poetul medieșean Gustav Schuster-Dutz, 34 de cărți poștale-document, realizate în aceeași perioadă de fotograful local Fritz Guggenberger, un almanah transilvănean în limba germană, din 1927, sunt doar câteva dintre obiectele găsite în globuri cu ocazia renovării din anul 2015. O parte dintre ele au fost repuse în globuri, altele vor fi păstrate în arhiva Bisericii Evanghelice.
Turre Pitz
Dar Turnul Trompeților și-a cerut, și el, tributul uman, spre a străbate, cu atâta semeție, veacurile. În timpul construcției sale, un lucrător a căzut de pe acoperiș. Se numea Peter. În memoria lui, pe turnul cel mare a fost așezată o statuetă din lemn, Turre Pitz (Petrică din turn). Cuminte, păpușa a vegheat de sus orașul și pe locuitorii săi, până hăt, la început de secol 20, când turnul a fost consolidat, spre a se evita accentuarea înclinării. Obosit, poate, de atâta veghere, Turre Pitz a fost coborât de pe turn și așezat în muzeul municipal. S-a întors în locul de veghe în 1982, îmbrăcat în straie mai noi și, poate, la fel de trainice precum celelalte. Când noul Turre Pitz a fost montat pe acoperiș, preotul Rolf Kartmann, născut în Mediaș, a redactat o scrisoare în limba germană, așezată într-o capsulă de cupru: "Soli Deo Gloria! Acest străjer dorește ca toți care-l văd și aud să fie chemați la slujba Domnului și Mântuitorului nostru, care este Iisus Hristos". Și, astfel, statueta cea colorată își va fi dobândit, pe merit, după aproape cinci secole de veghe pe turn, și o binemeritată semnificație religioasă.
*
După ce atinge țiglele acoperișului, făcute din sticlă și lut smălțuit, lumina îmbrățișează orașul în mii de curcubee jucăușe. La fiecare oră fixă, clopotele Turnului Trompeților bat rar, de câte zece ori. Zece! Cât poruncile biblice. Mai importante, pare-se, decât a măsura, cu discutabilă exactitate, timpul și implacabila sa trecere.
E primăvară la Mediaș și în Ardeal. Și e bine.
Foto: Arhiva Bisericii Evanghelice Mediaș