ACTUL I
Invitaţia: "Doamnelor şi domnilor, aş fi deosebit de onorat dacă mi-aţi fi alături la lansarea cărţii mele de poeme, portrete şi povestiri "FaceCarte". Evenimentul va avea loc luni, 7 martie 2016, orele 13:00, la "Espace Minoux", str. Spătarului, nr. 26, sector 2, Bucureşti.
Cu mulţumiri,
Nicu Alifantis
ACTUL II - Espace Minoux
E o zi de primăvară biruitoare. Temperatura a urcat surprinzător de mult, aşa că maleta de caşmir cu care sunt îmbrăcată a devenit complet nepotrivită. Ajunsă în vechiul cartier armenesc, abia am izbutit să parchez maşina pe o stradă adiacentă Spătarului, strada Franzelarilor (ador aceste denumiri de străzi, rămase dintr-un Bucureşti de odinioară, în care apartenenţa la diversele bresle nu era doar aşa, o vorbă în vânt, ci un mare motiv de mândrie). Alerg într-un suflet până la numărul 26 şi pătrund încântată într-o vilă la fel de veche precum cartierul, cu parfum de bon-viveur educat şi cu stil. Vila a fost renovată cu gust, transformându-se într-un spaţiu al artelor. Aici au loc concerte intime, cu muzică "pe viu", expoziţii de pictură sau sculptură, degustări de bucate cu dichis etc. Iar azi are loc o dublă lansare Nicu Alifantis: volumul "FaceCarte" şi CD-ul "Madame Mon Amour".
Prima persoană care îmi iese în cale când urc scara interioară de marmură este Virgil Ianţu, un prieten vechi al lui Nicu Alifantis, al "Formulei AS" şi al meu. A venit să-l susţină pe Alifantis, asemenea celorlalţi mulţi invitaţi, care aproape că nu mai au loc în încăperile cochete de la parter şi subsol. Printre ei, oricine i-ar recunoaşte pe maestrul Adrian Enescu (mereu afabil şi încântător), pe Alexandru Andrieş (modest şi cu micul zâmbet ironic pe buze), pe Mircea Baniciu (zgomotos şi şarmant ca întotdeauna) ori pe dibaciul meşter într-ale fotografiei şi primitoarea noastră gazdă de la "Espace Minoux", Răzvan Voiculescu (cel mai recent album al său, "Dor de ROST", despre care a vorbit şi în "Formula AS", e o minunăţie fotografică).
O carte născută pe Facebook
Punctul culminant: conferinţa de presă (reprezentanţii mass-media nu lipsesc) se ţine în subsolul clădirii care, datorită boltei cu arce din cărămidă aparentă, în nuanţa teracotei, aminteşte de o cramă de conac, un loc numai bun ca să te întinzi la un pahar de vorbă. Şi vorbele se aud. Vorbele lui Nicu Alifantis, care explicitează ce e cu acest "FaceCarte":
"Ce avem noi aici? Nişte poeme, câteva portrete şi, poate, ceva mai multe povestiri, într-o înşiruire oarecum cronologică, un fel de jurnal al ultimilor cinci ani, în care s-au aşezat trăiri, emoţii, sentimente, gânduri, nelinişti, bucurii, creionate atât cât m-am priceput, nu ştiu dacă neapărat cu dibăcie, dar sigur cu sinceritate. Toate au fost lansate iniţial în spaţiul public, prin intermediul acestui fascinant instrument de socializare care este facebook-ul. Aşadar, avem o carte de poeme, portrete, povestiri, despre mine, despre oameni, despre întâmplări, cu o prefaţă a poetului Ioan Es. Pop, care sună cam aşa: «Există două Facebook-uri pe lumea asta: unul utilitar, al lui Mark Zuckerberg, şi altul poetic, al lui Nicu Alifantis. În FaceCartea lui Alifantis, mă simt cel mai acasă, pentru că aud simultan cuvintele şi sunetul muzicii din spatele lor, chiar dacă muzica textelor n-a fost compusă încă. Sunt, aşadar, un privilegiat: aud şi ceea ce încă n-a fost pus pe note. În noile sale Feţe, Alifantis îşi adânceşte nu doar propriul destin, ci şi destinele cititorilor lui de azi şi de mâine». Cu siguranţă, de cele mai multe ori stăm în cumpănă dacă să spunem sau nu tot ce-avem pe suflet.Cu siguranţă, dacă am spune întotdeauna ce gândim, am rămâne nespus de singuri... Dacă ar fi să fiu un personaj dintr-o carte, probabil aş fi uimit câte lucruri noi aş afla despre mine. Eu însumi sunt uimit de curajul pe care l-am avut de a mă dezvălui în această carte făcută de mine, cu mine, despre mine şi, mai ales, de câte trăiri am aflat că au sălăşluit în adâncul meu, în tot acest timp. Uneori e bine să nu mă gândesc la asta, pentru că dacă aş pune totul la suflet, aş fi mult mai bătrân! FaceCarte s-a născut în urma unei selecţii a postărilor pe care le-am făcut în ultimii cinci ani pe pagina mea de Facebook https://www.facebook.com/ AlifantisOficial
Doamnele sufletelor noastre
"Şi albumul?", îl întreb pe Alifantis într-o discuţie post-conferinţă. "Judecând după titlu, «Madame Mon Amour», s-ar spune că e numai pentru doamne." "Albumul e închinat doamnelor sufletelor noastre. E făcut de noi, bărbaţii, pentru voi, femeile. Iar ceilalţi bărbaţi, care n-au lucrat la el, îl pot dărui femeilor. Deci toată lumea are de câştigat." (râde) "Sunt cincisprezece melodii de dragoste şi un poem care a dat titlul albumului. Melodiile nu sunt noi, le-am adunat în timp, provin din diverse perioade anterioare, iar acum au fost doar remasterizate. Strânse astfel la un loc, mi s-a părut că alcătuiesc un omagiu delicat adus femeii. Şi ce moment mai nimerit puteam să găsesc în tot anul, ca să ofer acest omagiu, decât luna lui Marte?!" Atât doar că azi nu plouă, aşa cum şi-a imaginat Nichita Stănescu, ci e soare.
ACTUL III - Călătorie pe muzică
Nu mai am răbdare şi, imediat ce mă urc în maşină şi demarez de pe Franzelarilor, vâr albumul lui Nicu Alifantis în CD-player. Ziua de primăvară şi-a găsit fondul muzical ideal. Uşor răguşită şi adumbrită de nostalgie, vocea lui Alifantis răscoleşte sentimente de care n-ai mai crede că eşti în stare, o emoţie care vine de undeva, de departe, poate din vremea "blondelor iubiri". Fac un ocol cu maşina, deschidfereastra, las atmosfera de primăvară să pătrundă înăuntru, interpretată de vocea lui Nicu Alifantis.
Epilog. FaceCarte
Din cartea lui Alifantis, pe care vă recomand s-o citiţi şi dvs. la fel ca mine, adică pe nerăsuflate, cel mai mult mi-a plăcut următorul pasaj: "Mai cred că, pentru mine, cel mai iubit dintre pământeni este bunul meu prieten Dumnezeu, căruia îi cer mai tot timpul câte ceva, iar el întotdeauna îmi dă fără să-mi pună condiţii."
Câtă bucurie "în luna lui Marte"!
Foto: RĂZVAN VOICULESCU (3)