NICU ALIFANTIS - Bucurie "în luna Marte"

- Descriere de la faţa locului -

ACTUL I

Invitaţia: "Doamnelor şi domnilor, aş fi deosebit de onorat dacă mi-aţi fi alături la lansarea cărţii me­­le de poeme, portrete şi povestiri "FaceCarte". Evenimentul va avea loc luni, 7 martie 2016, orele 13:00, la "Espace Minoux", str. Spăta­rului, nr. 26, sector 2, Bucureşti.
Cu mulţumiri,
Nicu Alifantis

ACTUL II - Espace Minoux

E o zi de primăvară biruitoare. Tempe­ra­tura a urcat surprinzător de mult, aşa că ma­leta de caşmir cu care sunt îmbrăcată a de­ve­nit complet nepotrivită. Ajunsă în vechiul cartier armenesc, abia am izbutit să parchez maşina pe o stradă adiacentă Spătarului, strada Fran­zelarilor (ador aceste denumiri de străzi, rămase dintr-un Bucureşti de odinioară, în care apartenenţa la di­versele bresle nu era doar aşa, o vorbă în vânt, ci un mare motiv de mândrie). Alerg într-un suflet până la numărul 26 şi pătrund încântată în­tr-o vilă la fel de veche precum cartierul, cu parfum de bon-viveur educat şi cu stil. Vila a fost re­novată cu gust, transformându-se într-un spa­ţiu al artelor. Aici au loc concerte in­time, cu mu­­zică "pe viu", expoziţii de pictură sau sculp­­tură, degustări de bucate cu dichis etc. Iar azi are loc o dublă lansare Nicu Ali­fantis: volu­mul "FaceCarte" şi CD-ul "Ma­dame Mon Amour".
Prima persoană care îmi iese în cale când urc scara interioară de marmură este Virgil Ianţu, un prieten vechi al lui Nicu Alifantis, al "Formulei AS" şi al meu. A venit să-l sus­ţină pe Alifantis, asemenea celorlalţi mulţi in­vitaţi, care aproape că nu mai au loc în în­căperile cochete de la parter şi subsol. Printre ei, oricine i-ar recunoaşte pe maestrul Adrian Enescu (mereu afa­bil şi în­cântător), pe Alexandru Andrieş (modest şi cu micul zâmbet ironic pe buze), pe Mir­cea Ba­niciu (zgo­motos şi şarmant ca în­tot­dea­una) ori pe dibaciul meşter într-ale fotografiei şi primi­toa­rea noastră gazdă de la "Espace Minoux", Răz­van Voiculescu (cel mai recent album al său, "Dor de ROST", des­pre care a vorbit şi în "Formula AS", e o minunăţie fo­tografică).

O carte născută pe Facebook

Punctul culminant: conferinţa de presă (repre­zen­tanţii mass-media nu lipsesc) se ţine în subsolul clă­dirii care, datorită boltei cu arce din cărămidă apa­rentă, în nuanţa teracotei, aminteşte de o cramă de conac, un loc numai bun ca să te întinzi la un pa­har de vorbă. Şi vorbele se aud. Vorbele lui Nicu Ali­­fantis, care explicitează ce e cu acest "FaceCarte":
"Ce avem noi aici? Nişte poeme, câteva portrete şi, poate, ceva mai multe povestiri, într-o înşiruire oarecum cronologică, un fel de jurnal al ultimilor cinci ani, în care s-au aşezat trăiri, emoţii, senti­mente, gânduri, nelinişti, bucurii, creionate atât cât m-am priceput, nu ştiu dacă neapărat cu di­bă­cie, dar sigur cu sinceritate. Toate au fost lan­sate iniţial în spaţiul public, prin intermediul acestui fascinant ins­trument de socializare care este facebook-ul. Aşadar, avem o carte de poe­me, portrete, povestiri, des­pre mine, despre oa­meni, despre întâmplări, cu o prefaţă a poetului Ioan Es. Pop, care sună cam aşa: «Există două Facebook-uri pe lumea asta: unul utilitar, al lui Mark Zuckerberg, şi altul poetic, al lui Nicu Ali­fantis. În FaceCartea lui Alifantis, mă simt cel mai acasă, pentru că aud simultan cuvintele şi sunetul muzicii din spa­­tele lor, chiar dacă muzica tex­telor n-a fost com­pusă încă. Sunt, aşadar, un privilegiat: aud şi ceea ce încă n-a fost pus pe note. În noile sale Feţe, Alifantis îşi adânceşte nu doar propriul destin, ci şi destinele cititorilor lui de azi şi de mâine». Cu siguranţă, de cele mai multe ori stăm în cumpănă dacă să spunem sau nu tot ce-avem pe suflet.Cu siguranţă, dacă am spune în­tot­deauna ce gândim, am rămâne nespus de singuri... Dacă ar fi să fiu un personaj dintr-o carte, probabil aş fi uimit câte lucruri noi aş afla despre mine. Eu însumi sunt uimit de curajul pe care l-am avut de a mă dezvălui în această carte făcută de mine, cu mine, despre mi­ne şi, mai ales, de câte trăiri am aflat că au să­lăş­luit în adâncul meu, în tot acest timp. Uneori e bine să nu mă gândesc la asta, pen­tru că dacă aş pu­­ne totul la suflet, aş fi mult mai bă­trân! FaceCarte s-a născut în urma unei selecţii a pos­tă­rilor pe care le-am făcut în ultimii cinci ani pe pa­gi­na mea de Facebook https://www.facebook.com/ Ali­fantisOficial
Mulţi prieteni m-au încurajat în toată această joacă. Scrie, fii activ, postează! Auzeam mereu aces­te îndemnuri, iar eu - culmea! - le-am luat în serios. O fi fost bine, o fi fost rău, habar n-am, dar, recunosc, m-am prins în hora asta. Comunicarea cotidiană cu voi a fost un extraordinar exerciţiu al minţii, al spiritului, iar, pentru faptul că m-aţi în­cu­rajat, mi-aţi dat ghes, m-aţi îmboldit să comunic cu dom­niile voastre, vă merci frumos sau, cum zice fran­cezu', «Chapeau!». Câţiva prieteni au prins a mă-ndemna să adun cele postate într-o carte. Am ce­dat acestei provocări, împotriva voinţei mele, şi m-am pus pe treabă. Şi uite-aşa iată-mă că fac carte..."

Doamnele sufletelor noastre

"Şi albumul?", îl întreb pe Alifantis într-o dis­cuţie post-conferinţă. "Judecând după titlu, «Ma­dame Mon Amour», s-ar spune că e numai pentru doamne." "Albumul e închinat doamnelor sufletelor noastre. E făcut de noi, bărbaţii, pentru voi, femeile. Iar ceilalţi bărbaţi, care n-au lucrat la el, îl pot dă­rui femeilor. Deci toată lumea are de câştigat." (râde) "Sunt cincisprezece melodii de dragoste şi un po­em care a dat titlul albumului. Melodiile nu sunt noi, le-am adunat în timp, provin din diverse pe­rioa­de anterioare, iar acum au fost doar remas­te­ri­zate. Strânse astfel la un loc, mi s-a părut că al­cătuiesc un omagiu delicat adus femeii. Şi ce mo­ment mai nimerit puteam să găsesc în tot anul, ca să ofer acest omagiu, decât luna lui Mar­te?!" Atât doar că azi nu plouă, aşa cum şi-a imaginat Nichita Stănescu, ci e soare.

ACTUL III - Călătorie pe muzică

Nu mai am răbdare şi, imediat ce mă urc în ma­­şină şi demarez de pe Fran­ze­larilor, vâr al­bu­mul lui Nicu Alifantis în CD-player. Ziua de pri­măvară şi-a găsit fondul muzical ideal. Uşor ră­guşită şi adumbrită de nostalgie, vocea lui Ali­fan­tis răscoleşte sentimente de care n-ai mai crede că eşti în stare, o emoţie care vine de undeva, de de­parte, poate din vremea "blondelor iubiri". Fac un ocol cu maşina, deschidfereastra, las atmos­fe­ra de primăvară să pătrundă înăuntru, inter­pre­tată de vocea lui Nicu Alifantis.

Epilog. FaceCarte

Din cartea lui Alifantis, pe care vă reco­mand s-o citiţi şi dvs. la fel ca mine, adică pe ne­ră­su­flate, cel mai mult mi-a plăcut următorul pasaj: "Mai cred că, pentru mine, cel mai iubit dintre pământeni este bunul meu prieten Dum­nezeu, căruia îi cer mai tot timpul câte ceva, iar el întotdeauna îmi dă fără să-mi pună con­diţii."
Câtă bucurie "în luna lui Marte"!

Foto: RĂZVAN VOICULESCU (3)