ACTUL I
Invitația: "Doamnelor și domnilor, aș fi deosebit de onorat dacă mi-ați fi alături la lansarea cărții mele de poeme, portrete și povestiri "FaceCarte". Evenimentul va avea loc luni, 7 martie 2016, orele 13:00, la "Espace Minoux", str. Spătarului, nr. 26, sector 2, București.
Cu mulțumiri,
Nicu Alifantis
ACTUL II - Espace Minoux
E o zi de primăvară biruitoare. Temperatura a urcat surprinzător de mult, așa că maleta de cașmir cu care sunt îmbrăcată a devenit complet nepotrivită. Ajunsă în vechiul cartier armenesc, abia am izbutit să parchez mașina pe o stradă adiacentă Spătarului, strada Franzelarilor (ador aceste denumiri de străzi, rămase dintr-un București de odinioară, în care apartenența la diversele bresle nu era doar așa, o vorbă în vânt, ci un mare motiv de mândrie). Alerg într-un suflet până la numărul 26 și pătrund încântată într-o vilă la fel de veche precum cartierul, cu parfum de bon-viveur educat și cu stil. Vila a fost renovată cu gust, transformându-se într-un spațiu al artelor. Aici au loc concerte intime, cu muzică "pe viu", expoziții de pictură sau sculptură, degustări de bucate cu dichis etc. Iar azi are loc o dublă lansare Nicu Alifantis: volumul "FaceCarte" și CD-ul "Madame Mon Amour".
Prima persoană care îmi iese în cale când urc scara interioară de marmură este Virgil Ianțu, un prieten vechi al lui Nicu Alifantis, al "Formulei AS" și al meu. A venit să-l susțină pe Alifantis, asemenea celorlalți mulți invitați, care aproape că nu mai au loc în încăperile cochete de la parter și subsol. Printre ei, oricine i-ar recunoaște pe maestrul Adrian Enescu (mereu afabil și încântător), pe Alexandru Andrieș (modest și cu micul zâmbet ironic pe buze), pe Mircea Baniciu (zgomotos și șarmant ca întotdeauna) ori pe dibaciul meșter într-ale fotografiei și primitoarea noastră gazdă de la "Espace Minoux", Răzvan Voiculescu (cel mai recent album al său, "Dor de ROST", despre care a vorbit și în "Formula AS", e o minunăție fotografică).
O carte născută pe Facebook
Punctul culminant: conferința de presă (reprezentanții mass-media nu lipsesc) se ține în subsolul clădirii care, datorită boltei cu arce din cărămidă aparentă, în nuanța teracotei, amintește de o cramă de conac, un loc numai bun ca să te întinzi la un pahar de vorbă. Și vorbele se aud. Vorbele lui Nicu Alifantis, care explicitează ce e cu acest "FaceCarte":
"Ce avem noi aici? Niște poeme, câteva portrete și, poate, ceva mai multe povestiri, într-o înșiruire oarecum cronologică, un fel de jurnal al ultimilor cinci ani, în care s-au așezat trăiri, emoții, sentimente, gânduri, neliniști, bucurii, creionate atât cât m-am priceput, nu știu dacă neapărat cu dibăcie, dar sigur cu sinceritate. Toate au fost lansate inițial în spațiul public, prin intermediul acestui fascinant instrument de socializare care este facebook-ul. Așadar, avem o carte de poeme, portrete, povestiri, despre mine, despre oameni, despre întâmplări, cu o prefață a poetului Ioan Es. Pop, care sună cam așa: «Există două Facebook-uri pe lumea asta: unul utilitar, al lui Mark Zuckerberg, și altul poetic, al lui Nicu Alifantis. În FaceCartea lui Alifantis, mă simt cel mai acasă, pentru că aud simultan cuvintele și sunetul muzicii din spatele lor, chiar dacă muzica textelor n-a fost compusă încă. Sunt, așadar, un privilegiat: aud și ceea ce încă n-a fost pus pe note. În noile sale Fețe, Alifantis își adâncește nu doar propriul destin, ci și destinele cititorilor lui de azi și de mâine». Cu siguranță, de cele mai multe ori stăm în cumpănă dacă să spunem sau nu tot ce-avem pe suflet. Cu siguranță, dacă am spune întotdeauna ce gândim, am rămâne nespus de singuri... Dacă ar fi să fiu un personaj dintr-o carte, probabil aș fi uimit câte lucruri noi aș afla despre mine. Eu însumi sunt uimit de curajul pe care l-am avut de a mă dezvălui în această carte făcută de mine, cu mine, despre mine și, mai ales, de câte trăiri am aflat că au sălășluit în adâncul meu, în tot acest timp. Uneori e bine să nu mă gândesc la asta, pentru că dacă aș pune totul la suflet, aș fi mult mai bătrân! FaceCarte s-a născut în urma unei selecții a postărilor pe care le-am făcut în ultimii cinci ani pe pagina mea de Facebook https://www.facebook.com/ AlifantisOficial
Mulți prieteni m-au încurajat în toată această joacă. Scrie, fii activ, postează! Auzeam mereu aceste îndemnuri, iar eu - culmea! - le-am luat în serios. O fi fost bine, o fi fost rău, habar n-am, dar, recunosc, m-am prins în hora asta. Comunicarea cotidiană cu voi a fost un extraordinar exercițiu al minții, al spiritului, iar, pentru faptul că m-ați încurajat, mi-ați dat ghes, m-ați îmboldit să comunic cu domniile voastre, vă merci frumos sau, cum zice francezu', «Chapeau!». Câțiva prieteni au prins a mă-ndemna să adun cele postate într-o carte. Am cedat acestei provocări, împotriva voinței mele, și m-am pus pe treabă. Și uite-așa iată-mă că fac carte..."
Doamnele sufletelor noastre
"Și albumul?", îl întreb pe Alifantis într-o discuție post-conferință. "Judecând după titlu, «Madame Mon Amour», s-ar spune că e numai pentru doamne." "Albumul e închinat doamnelor sufletelor noastre. E făcut de noi, bărbații, pentru voi, femeile. Iar ceilalți bărbați, care n-au lucrat la el, îl pot dărui femeilor. Deci toată lumea are de câștigat." (râde) "Sunt cincisprezece melodii de dragoste și un poem care a dat titlul albumului. Melodiile nu sunt noi, le-am adunat în timp, provin din diverse perioade anterioare, iar acum au fost doar remasterizate. Strânse astfel la un loc, mi s-a părut că alcătuiesc un omagiu delicat adus femeii. Și ce moment mai nimerit puteam să găsesc în tot anul, ca să ofer acest omagiu, decât luna lui Marte?!" Atât doar că azi nu plouă, așa cum și-a imaginat Nichita Stănescu, ci e soare.
ACTUL III - Călătorie pe muzică
Nu mai am răbdare și, imediat ce mă urc în mașină și demarez de pe Franzelarilor, vâr albumul lui Nicu Alifantis în CD-player. Ziua de primăvară și-a găsit fondul muzical ideal. Ușor răgușită și adumbrită de nostalgie, vocea lui Alifantis răscolește sentimente de care n-ai mai crede că ești în stare, o emoție care vine de undeva, de departe, poate din vremea "blondelor iubiri". Fac un ocol cu mașina, deschid fereastra, las atmosfera de primăvară să pătrundă înăuntru, interpretată de vocea lui Nicu Alifantis.
Epilog. FaceCarte
Din cartea lui Alifantis, pe care vă recomand s-o citiți și dvs. la fel ca mine, adică pe nerăsuflate, cel mai mult mi-a plăcut următorul pasaj: "Mai cred că, pentru mine, cel mai iubit dintre pământeni este bunul meu prieten Dumnezeu, căruia îi cer mai tot timpul câte ceva, iar el întotdeauna îmi dă fără să-mi pună condiții."
Câtă bucurie "în luna lui Marte"!
Foto: RĂZVAN VOICULESCU (3)