CALENDAR ZODIACAL - BERBECUL (21 martie - 20 aprilie)

Prezentare generală

Putem compara semnul Berbecului cu o loco­mo­tivă puternică, ce intră cu viteză în gară, trăgând după sine celelalte unsprezece semne zodiacale, pe post de vagoane. Asta face Berbecul: croieşte drumul, dă di­recţia. Este o necesitate a lui să fie erou, să se avânte cu capul înainte. Nu degeaba e capul guvernat de Berbec! E vorba de făcut ceva ce n-a mai făcut ni­meni înainte? Berbecul răspunde primul la pro­vocare. Alege să-şi pună la încercare forţa, resursele. Dar dacă cineva încearcă să-i impună să facă acelaşi lucru, Berbecul refuză revoltat. El răspunde chemării unei au­to­rităţi mai înalte pe care o simte activă în inte­riorul său. De aceea se spune să Berbecii sunt adesea instrumente ale destinului. Şi este firesc să fie aşa, căci sufletul Berbecului are puritatea începutului, în lipsa căreia forţele superioare nu pot interveni. Puritatea nu este însă de ajuns pentru ca aceste forţe să îi în­drepte destinul înspre statutul de erou la care aspiră. Pentru ca asta să se întâmple, Berbecul trebuie să înveţe să facă distincţia între impulsivitate şi intuiţie. Cum să facă asta? Este destul de simplu. Dacă pu­ternica ener­gie marţiană se face simţită puţin deasupra zonei om­bilicului, este cel mai probabil vorba despre intuiţie. Dacă se face simţită sub ombilic, impulsul este cel ce-şi spune cuvântul. Odată făcută această dis­tincţie (mai sunt şi alte moduri de-a sesiza diferenţa), Berbecul poate aspira deja la statutul de erou sau comandant de oşti.
Berbecul a tot fost asociat cu forţa fizică şi cu răz­boiul, dar mai rar cu forţa psihologică şi inteligenţa, care, fără doar şi poate, îl caracterizează. Acestea îşi fac pregnant simţită prezenţa în personalitatea Berbe­cului, odată ce a învăţat să distingă impulsivitatea de intuiţie. Să ne gândim ce presupune un război clasic: în primul rând, prezenţă de spirit, căci un război nu este un meci de fotbal care se joacă după nişte reguli precise, în prezenţa unor arbitri şi a publicului. În con­fruntările armate, orice se poate întâmpla. De aceea, un comandant de oşti trebuie să fie pregătit să observe imediat orice mişcare a adversarului. În această situa­ţie, Berbecul-comandant-de-oşti trebuie să ia o deci­zie. Pe loc, pentru că în iureşul luptei nu are cum să convoace o şedinţă, pe parcursul căreia să-şi dea cu părerea, în tihnă, bând cafele, toţi ofiţerii de stat major. Atunci i se vede inteligenţa, o inteligenţă as­cuţită şi de o mare limpezime, care explică de ce Berbecul ia de­cizii strălucite, în condiţii de stres ma­xim. Un Ber­bec care nu este solicitat la adevărata sa valoare poate să-şi rateze potenţialul. Structurile mai fragile trebuie obişnuite treptat cu vicisitudinile vieţii, dar Berbecul nu face parte dintre ele. Obstacolele nu fac decât să-i întărească voinţa de-a învinge. Ajunge să ne gândim la Vincent van Gogh, categorisit de pro­fe­sorii săi de pictură drept antitalent, dar care nu s-a lă­sat descurajat şi a lucrat încontinuu, până când pân­zele sale au devenit un punct de referinţă în pictura modernă. Există un singur tip de confruntare că­reia Berbecul nu-i poate face faţă: cea cu ne­cinstea, minciuna, înşelătoria. În faţa acestora este vulnerabil, căci ele sunt întru totul străine naturii sale. Cu acestea nu ştie cum să se con­frunte. Armele sale sunt fran­cheţea şi since­ritatea. Da, acestea pot de­ranja de multe ori, căci tactul nu-i dă pe Ber­beci afară din casă, iar dacă încearcă cumva să se pre­facă, nu reu­şesc să păcălească pe nimeni.
Ca toate semnele de foc, Berbecul este, în primul rând, preocupat de sine, de viaţa sa, de problemele sale. Însă dacă acolo situaţia este sub control (şi, de cele mai multe ori, este) îşi va îndrepta cu bucurie aten­­ţia către cei care au nevoie de ajutor. Singurul lu­cru pe care-l aşteaptă în schimb este puţină admiraţie. Pentru că merită.

Bărbatul Berbec

Atrage cu uşurinţă atenţia prin ţinuta sa dreaptă, trăsăturile limpezi, clar desenate. Capul poate fi uşor avântat înainte, ca şi când s-ar pregăti să înfrunte pe cineva. Privirea este des­chisă şi prietenoasă. Marte îl face să emane un aer de forţă (chiar dacă are 1,60m şi 57 de kg). Nimic nu este efeminat la Berbec, oricât de ar­monios ar fi construit. Este, desigur, un cuceritor, ceea ce e lesne de înţeles, de­oa­rece însuşi Giovanni Casa­nova s-a născut sub sem­nul Berbecului. Evi­dent, asta nu înseamnă că fiecare Berbec este un Ca­sanova. Cine-i cunoaşte biografia ştie că, la un mo­ment dat, a vrut să se însoare, îndră­gos­­tindu-se fulge­rător de o tâ­nără care a răspuns pe loc sentimentelor sale. Toc­mai această lipsă de re­zer­vă (unii ar spune de pu­doa­re) i s-a părut lui Ca­sanova atât de irezistibilă, încât a decis pe loc să se că­sătorească. Fata, sfătuită probabil de familie, şi-a schimbat însă compor­ta­mentul şi a început să facă toate figurile pe care Ca­sa­nova le cunoştea pe de rost. N-a reuşit s-o facă să-şi revină la naturaleţea iniţială şi atunci a renunţat la singura tentativă din viaţa lui (şi încă una foarte sin­ceră) de-a se dedica unei singure femei. O spune el în­­suşi, în memoriile sale. Bineîn­ţeles, Casanova este un caz extrem. A cuceri înseamnă pentru numeroşi Ber­beci a determina femeile să se uite la ei cu admi­raţie. Să facă acte de vitejie, ca să primească batista dom­niţei drept răsplată. În general, însă, putem dis­tinge două tipuri. Primul tip ar putea fi caracterizat prin expresia "monogam în serie". Se îndrăgosteşte cu sinceritate, trăieşte cu tot avântul marţian acea pasiune, până când nu mai rămâne nimic. Şi tot aşa. Nu e genul care minte şi înşeală. Tipologia numărul doi este mai subtilă. Îşi încearcă întâi puterile asupra sexului frumos, şi după ce s-a convins de propria sa valoare (modestia nu prea îl caracterizează, bunul simţ, da), aşteaptă persoana potrivită. Poate să facă acest lucru conştient sau inconştient. În perioada de aşteptare, va fi onest cu privire la faptul că nu doreşte să se implice într-o relaţie. Dar indiferent de tipologie, Berbecul, odată căsătorit, e un familist onorabil, mân­dru de familia sa. Îşi va asuma cu bărbăţie rolul de cap al familiei (că doar zodia Berbecului guvernează ca­pul) şi nu va uita să facă acele gesturi romantice care să menţină vie comunicarea afectivă în cuplu. Ex­cepţiile sunt puţine. Pentru a-i menţine vie dra­gos­tea, partenera trebuie, evident, să-i arate acea ad­mi­raţie de care are nevoie orice semn de foc, dar să nu se arate niciodată cucerită pe de-a-ntregul.

Femeia Berbec

Poate fi oricât de delicată, de fin pusă la punct şi de minionă - nu vă lăsaţi păcăliţi! În dosul acestei apariţii suave se ascunde o forţă. Primul lucru care o trădează este viteza şi precizia mişcărilor. Acestea, cuplate cu energia şi vitalitatea pe care le degajă, o pot face o dansatoare expresivă, dar rareori o balerină. Privirile languroase şi vocea şoptită nu fac parte din arsenalul ei de seducţie. De fapt, noţiunea de a seduce un bărbat i se pare enervantă. Nu uitaţi de Marte, care face şi din femeile zodiei nişte cuceritoare. Un exemplu ilus­trativ din literatură pentru femeia Berbec este Scarlett O'Hara, din "Pe aripile vântului", roman care a stat şi la baza celebrului film cu acelaşi nume. O vedem acţionând cu hotărâre, pentru a da gata orice bărbat de care are nevoie, pentru a-şi rezolva proble­mele într-o lume în care femeile nu aveau multe alternative de a se afirma. Toate încercările prin care a trecut le-a depăşit cu un curaj pe care mulţi bărbaţi s-ar fi mân­drit să-l aibă. Dar dincolo de această fan­tastică forţă de a supravieţui şi de a-i ajuta şi pe cei dragi în acest proces, Scarlett rămâne sufleteşte neatinsă de o iubire reală. Ea şi-a creat o imagine idealizată a unui bărbat cu care nu s-ar fi potrivit nicicând - Ashley, ignorând cu desăvârşire sentimentele pe care le nutrea faţă de cel de-al treilea soţ al ei, Rhett Butler. O serie de eve­nimente şocante o fac să descopere că e legată de el la un nivel extrem de profund, dar mândria (o altă trăsă­tură caracteristică zodiei) o împiedică să-şi recu­noască sentimentele la timp pentru a salva mariajul. Aceasta este problema de fond a multor fe­mei născute în Berbec. Nevoia de ideal, de perfec­ţiune, determină adesea femeia Berbec să nu observe calităţile unui partener cu adevărat potrivit, care îi este la îndemână şi, probabil, o adoră. Acest "sindrom Scarlett" poate face di­ferenţa dintre o viaţă de cu­plu fericită şi echilibra­tă şi alergatul după o per­fecţiune ilu­zorie. De multe ori, fe­meia Berbec alege să se îndră­gos­teas­că "din cap" de cineva cu o fire mai li­niştită, mai închisă sau mai rezer­vată, pe care o poate ide­a­liza, dar nu o poa­te în­ţelege. A­tunci poa­te să-şi satisfacă ne­vo­ia de a fi veşnic cu­ce­ri­toare, alergând după un ideal pe care tot ea l-a in­ven­tat. În realitate, are nevoie de cineva la fel de dinamic şi de întreprinzător ca ea.

Copilul Berbec

Părinţii care nu sunt în formă au un substitut în persoana bulgărului de energie care nu stă o clipă locului. Micuţul Berbec nu are noţiunea de teamă, motiv pentru care se aventurează în cele mai bizare locuri. Poate ajunge, cât mama stă aplecată asupra pa­chetului de scutece, tocmai pe dulap, de unde chi­co­teşte vesel. Mama probabil că nu va chicoti la fel de vesel, ci se va speria, pentru că nici prin cap nu i-a trecut vreodată că un copil de un an se poate căţăra pe dulap. Poate şi să cadă de acolo, nicio problemă, va plânge un minut, se va alege probabil cu un semn (evi­dent, în zona capului), dar asta nu este o garanţie că nu va escalada din nou dulapul, odată scăpat de sub ochiul vigilent al părinţilor. De această dată e puţin pro­babil să mai cadă. Dacă se întâmplă, totuşi, va învăţa lecţia şi nu va mai repeta încercarea, pentru că e curajos, dar nicidecum prost. Nu vă închipuiţi însă că renunţă la această încercare. Aşteaptă doar până se face un pic mai mare, când sigur va reuşi.
Nevoia de acţiune fizică este mai mare la copiii din Berbec decât la alţii, de aceea le prieşte foarte mult sportul. Mulţi copii din Berbec au aptitudini fizice deo­sebite, şi cu cât sunt descoperite mai devreme, cu atât au şanse mai mari să se dezvolte şi să devină adevăraţi campioni.
La şcoală, inteligenţa ascuţită, dublată de intuiţie, poate să-i facă să se plictisească, până când ajung şi ceilalţi să priceapă,eea ce ei au înţeles încă de la primele două pro­poziţii. Un Berbec căruia i se cere să stea liniştit şi care se mai şi plic­tiseşte e o bombă cu ceas. Nu trece mult şi face o năzbâtie. Poznele nu sunt făcute cu rea intenţie, este, pur şi simplu, vor­ba despre un exces de ener­gie, pe care micuţul Berbec nu-l poa­­te ţine sub control. Trebuie învăţat de mic să fie disciplinat cu temele, altfel există riscul să le expedieze în câteva minute şi sub ochii profesorilor să ajungă o treabă făcută de mântuială, plină de greşeli, care nu reflectă nici pe departe aptitudinile reale ale acestui copil vioi şi inteligent.
În relaţiile cu ceilalţi copii, micul Berbec preia cu lejeritate iniţiativa. Dat fiind că are o imaginaţie vie şi o doză mare de entuziasm, ceilalţi vor fi încântaţi să-l urmeze. Problemele pot să apară la pubertate, dacă poziţia sa ca lider al grupului este contestată. Atunci există riscul ca energia marţiană să de­vină atât de puternică, încât tânărul Berbec să se angajeze cu violenţă în conflicte. Berbecii devin foarte rar agresivi, dacă nu sunt provocaţi. E ade­vărat că nu suportă să fie dominaţi, dar pot fi făcuţi să înţeleagă cu uşurinţă de ce un lucru trebuie făcut, chiar dacă nu le convine. Toţi copiii din Berbec se bucură să audă poveşti despre eroi, pentru că fiecare dintre ei doreşte să devină unul, şi un asemenea reper le este nu doar util, ci îi ajută şi să-şi dezvolte ima­ginaţia.

Profesii şi vocaţii

Cea mai des pomenită ocupaţie pentru Berbeci este cea de luptător. Poate începe ca simplu soldat, dar nu va trece multă vreme până când umerii îi vor fi împodobiţi de trese de ofiţer. Mai este atras şi de profesii care îl menţin în afara unui birou, încremenit într-o rutină ce se întinde de la 9 la 5. Poate fi un excelent chirurg sau obstetrician. Chirurg, pentru că mânuieşte bisturiul, un fel de armă, şi el, în plus, este făcut din fier, metalul asociat cu această zodie. Obstetrician, pentru că fiind prima zodie din cercul celor douăsprezece, reprezintă nou-născutul. Obs­te­tri­cianul Berbec înţelege în mod natural care sunt com­plicaţiile ce pot surveni pe parcursul unei naşteri şi ştie să intervină fără întârziere, cu metodele cele mai eficiente. Alţi Berbeci dovedesc forţa men­talului lor devenind psihiatri. Marte le dă capacitatea să reziste solicitărilor pe care le presupune tratarea unui pacient suferind de o boală mentală şi forţa de a interveni salutar în momentele de criză. Mulţi Ber­beci se remarcă pe scena artistică, unde îi ajută ames­tecul fericit între expresivitate şi ima­ginaţie. Nimic din ceea ce vor crea nu va fi me­diocru. Simţul întreprinzător îi face oameni de afaceri cu idei îndrăzneţe, dar trebuie să aibă grijă să nu cedeze apetenţei pentru risc.
Dacă e să tragem o concluzie, trebuie să spunem că Berbecul nu e croit pentru un număr restrâns de meserii. El are ne­voie să ajungă în faţă - vă amintiţi de lo­comotiva ce pune în mişcare trenul ce­lorlalte 11 zodii? Se pot reinventa de mai multe ori în timpul vieţii lor profe­sio­nale, reuşind de fiecare dată, uneori spre propria lor surprin­dere.

Şeful Berbec

Existenţa unui angajat al unui şef Berbec poate fi derutantă, din pricina vitezei cu care se mişcă. Uneori pare că face lucrurile în grabă, că se pripeşte, dar - de cele mai multe ori - acţiunile sale se do­vedesc a fi bine cumpănite, indiferent cât de rapid se întâmplă. Când e vorba să angajeze pe cineva, de exemplu, par­curge în diagonală CV-ul (pe care pro­babil că-l vede pentru prima oară), pune câ­teva întrebări la care aşteaptă răs­punsuri clare şi succinte, şi îşi lasă intui­ţia să vorbească. Un "Da" înseamnă un vot de încredere, care, de cele mai multe ori, se justifică. În ciuda faptului că şeful Berbec nu stă să-şi urmărească angajaţii (are multe de făcut), observă imediat când unul dintre ei arde gazul de po­ma­nă, şi dacă nu se repliază după prima mustrare, îi va pu­ne în vedere să-şi caute un alt loc de muncă. Este însă la fel de prompt să răsplătească ideile şi iniţiativa acelor angajaţi care dau dovadă de implicare. Ascen­siunea acestora va fi rapidă şi se vor bucura se spri­ji­nul şefului Berbec. Este un şef care nu se teme că va fi înlocuit, nu-i este frică de o competiţie sănătoasă (atâta timp cât ea se desfăşoară pe faţă) şi care va in­ves­ti multă energie în formarea celor care îl au ca mentor.

Angajatul Berbec

Numărul angajaţilor Berbeci este destul de mic, luând în considerare faptul că au în sânge nevoia de-a conduce şi că nutresc o revoltă instinctivă faţă de şefii care nu au curajul decizional şi viziunea cu care ei în­şişi se nasc. Îi putem găsi în postură de angajaţi, de re­gulă, doar pe Berbecii tineri, care sunt încă în cău­ta­rea acelui domeniu în care simt că pot să-şi dezvolte potenţialul şi să ajungă să exceleze. Tânărul angajat Berbec trece repede prin mai multe locuri de muncă, de preferinţă din diverse sectoare, pentru că în mo­mentul în care simte că nu mai are ce învăţa într-un post, va trece fără ezitare la altul. Conside­ren­tele ma­te­riale rareori îl vor ţine pe loc, e mai im­por­tant pentru el să-şi cunoască limitele (sau lipsa acestora). După o vreme, aceste experienţe îl vor aju­ta să-şi facă o ima­gine corectă despre drumul pe care vrea să-l parcurgă. Se poate mulţumi cu statutul de angajat atâta timp cât nu este limitat de vreo fişă a postului şi nu trebuie să dea socoteală nimănui, decât de rezul­tate. Acestea vor fi de cele mai multe ori im­pre­sio­nante. La fel şi pa­siu­nea cu care ştie să mun­ceas­că, dacă funcţia îi per­mite să-şi dezvolte liber creati­vi­tatea. Într-o asemenea situaţie, va primi, fără să pro­testeze, să lucreze peste pro­gram (ba chiar va veni singur în weekend, dacă va fi cazul) şi nici nu se va plânge, dacă va trebui să se mul­ţumească (tem­porar, desigur) cu o plată mai puţin substanţială decât merită. Din păcate, mai există un tip de angajat Ber­bec, cel veşnic grăbit să ajungă la vârf, nemulţumit de toţi şi de toate şi care, prin ieşirile sale, poate da peste cap o firmă în­treagă. Este vorba despre Berbe­cul care nu a strâns suficientă experienţă sau o expe­rien­ţă suficient de bo­gată, pentru a se lă­muri ce-şi do­reşte cu adevărat şi ce poate, într-adevăr, să realizeze. Acesta va intra în com­petiţie cu şefii experimentaţi, ba chiar şi în conflict cu ei, creând o atmosferă greu de suportat. Din fericire, odată ce aerul devine ires­pi­rabil, îşi vor da demisia intempestiv, plecând în altă parte.