- După bâlbâielile şi răzgândelile preşedintelui Iohannis în privinţa refugiaţilor, doar premierul Cioloş s-a pronunţat, prudent dar consecvent, asupra acestei probleme, afirmând opoziţia României faţă de impunerea unor cote obligatorii de migranţi, cu argumentul că nu avem o tradiţie a acceptării unui număr mare de străini pe teritoriul nostru. Dincolo de aceste declaraţii, însă, nu vom găsi nicio luare de poziţie explicită a guvernului României, ci doar repetarea poziţiei noastre dintotdeauna, şi anume, că ne respectăm toate obligaţiile ce ne revin ca membri ai UE. Despre ultimul summit de la Bruxelles de pildă, la care Turcia a cerut dublarea la 6 miliarde de euro a sumei acordate de UE în schimbul blocării exodului de refugiaţi, precum şi eliminarea vizelor pentru cele peste 72 de milioane de cetăţeni turci, România nu a spus nimic, deşi nu toţi partenerii europeni sunt dispuşi să accepte cererile maximale ale Ankarei.
De altfel, România s-a "distins" până acum mai mult prin pasivitate, decât printr-o contribuţie constructivă la dezbaterea europeană. Este adevărat că nici nu are de ce să se agite pe tema refugiaţilor, deocamdată, pentru că migranţii nu vor să se stabilească la noi, ci în Germania. Totuşi, guvernul Cioloş vrea, cred, să evite izbucnirea unei dezbateri dominate de forţele naţionaliste şi xenofobe, care pot fi oricând trezite şi utilizate politic, mai ales într-un an electoral. Nici nu au venit bine 16 amărâţi din Siria şi Yemen, că Noua Dreaptă, care altfel nu participă la dezbaterea politică internă, a organizat proteste şi a cerut demisia guvernului. Premierul ştie că nu poate conta pe partidele politice parlamentare, pentru a prezenta o poziţie pro-europeană, raţională şi argumentată, pentru că aceste partide oricum nu gândesc la nivel european, şi atunci încearcă el să stăvilească o posibilă evoluţie galopantă a unui curent anti-european, pe care partidele nu vor şti - sau nu vor voi - să-l contracareze cu argumente raţionale. Domnul Cioloş ştie că prosperitatea statelor europene nu poate fi atinsă în afara UE (o demonstrează toate statisticile), că problemele continentului, inclusiv apărarea frontierelor externe, nu pot fi rezolvate izolat de statele naţionale, şi că soluţia este reformarea UE, nu abandonarea ei, dar nu poate fi sigur că şi restul politicienilor din România înţeleg acest lucru sau vor fi dispuşi să-l afirme. Deocamdată, curentul anti-european la noi este marginal, iar oamenii speră ca problemele să se rezolve de la sine, românii să poată munci "în afară" şi să ne primim în continuare banii europeni, căci soluţii interne la problemele lor economice nu există. Dacă UE îşi va rezolva problemele fără noi, poate că premierul Cioloş va reuşi să păstreze acest echilibru fragil.
- Preşedintele Iohannis a fost criticat, de curând, în presa germană, care-i fusese până acum favorabilă. Care pot fi consecinţele unei asemenea schimbări de atitudine?
- Nu ştiu dacă există vreo legătură între articolul de-a dreptul sarcastic, intitulat "Der Dilettant" (Diletantul), şi apariţia zvonurilor privind numirea şefului cancelariei Dan Mihalache, ca ambasador la Londra, dar sigur preşedintele nu poate rămâne indiferent faţă de criticile unei publicaţii influente din Germania, ţară ce i-a fost iniţial favorabilă. Iar noi nu putem să nu vedem că domnul Iohannis s-a transformat din atu al României în Germania, în vulnerabilitate pe plan european, ceea ce pune toată povara credibilităţii noastre externe pe umerii premierului Dacian Cioloş. Câtă vreme criticile la adresa obedienţei sale faţă de controversatul Dan Mihalache erau formulate doar în România, domnul Iohannis putea să ne râdă în nas şi să-şi vadă de viaţa de huzur pe care şi-a asigurat-o la Cotroceni, netulburat de responsabilitatea marilor probleme ale ţării. Dar odată ce şi publicul german a văzut că împăratul e gol (pe dinăuntru), domnul Iohannis a pierdut argumentul imaginii internaţionale, la care probabil ţinea mai mult decât la cel al imaginii interne. O minimă prudenţă ar fi putut întârzia - sau evita - acest moment, căci domnul Iohannis putea să nu devină marioneta PSD, care i-a cerut retragerea ordinului "Steaua României", cu care fusese distins László Tokés. Pentru publicul european, domnul Tokés este un simbol al revoluţiei din 1989, şi aşa ar fi trebuit să rămână şi pentru noi, în ciuda evoluţiei sale ulterioare nefericite, căci din faţa casei lui, în care rezista presiunilor violente ale Securităţii, a început revoluţia de la Timişoara, pe 16 decembrie 1989. Nu-ţi poţi nega propria istorie, chiar dacă ulterior, unii din protagoniştii ei te dezamăgesc. De altfel, reacţia ziariştilor de la "Der Spiegel" demonstrează că nimeni nu ia în seamă elucubraţiile lui László Tokés despre presupusa persecuţie a maghiarilor din Transilvania. În plus, cum elegant a demonstrat profesorul Szilagyi N. Sandor, de la Universitatea "Babeş Bolyai", declaraţia pentru care s-a cerut retragerea decoraţiei, deşi hazardată, a fost prost tradusă, nefiind vorba de schimbarea graniţelor. Prin demersul său neinspirat, domnul Iohannis şi-a creat o nouă problemă, prin faptul că nu poate răspunde solicitării Societăţii Timişoara, care îi cere să retragă ordinele acordate unor demnitari condamnaţi definitiv pentru corupţie, cum este de pildă Adrian Năstase. Ziariştii germani au observat şi ei acest lucru. Tragem deci linie şi constatăm că avem un preşedinte pe cale să fie dezavuat în Europa, deşi l-am votat crezând că ne va ancora în Occident. Este limpede că trebuie deja să căutăm alternative mai serioase pentru prezidenţialele din 2019.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
