"Noul șef al PSD a vrut să marcheze o schimbare de atitudine a partidului"
- În luna tocmai încheiată s-au petrecut câteva evenimente cu potențial de schimbare a scenei politice românești. Unul dintre ele este Congresul PSD, care a desemnat o nouă conducere a partidului. Care sunt, în opinia dvs., urmările acestei înlocuiri de garnitură, la vârful celui mai mare partid din România?
- Congresul a fost impus nu musai de dorința de înnoire, cât de o situație de urgență: demisia lui Victor Ponta din funcția de președinte. Înaintea Congresului, însă, a fost organizată, pentru prima oară, alegerea directă, nu prin delegați, a președintelui, de către toți membri de partid: câteva sute de mii. O a doua premieră: pentru funcția supremă în partid a existat un candidat unic, Liviu Dragnea. În general, era o competiție destul de dură. Acum, prin felul în care a ținut frâiele, Dragnea s-a protejat de emoții, dar nu ne-a scutit și pe noi de surprize. Noul șef al PSD a vrut să marcheze o schimbare de atitudine a partidului. El a recunoscut, în numele PSD, că acesta a greșit în cazul mineriadelor, în cel al decapitării Institutului Cultural Român, precum și pentru că a întreținut războiul cu fostul președinte Traian Băsescu... Putea să-și ceară iertare și pentru puciurile și suspendările președintelui Băsescu, dar n-a mers până acolo, că era prea implicat. În fine, a ridicat toată asistența în picioare, pentru un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului. La drept vorbind, pesediștii au scăpat ieftin, oricât i-a făcut asta să strângă din dinți, în frunte cu Ion Iliescu, pentru 45 de ani de comunism, plus încă 25 de post-comunism, sau "capitalism de cumetrie".
În schimb, n-a mai fost o surpriză că președinte executiv al PSD s-a ales Valeriu Zgonea, șeful Camerei Deputaților, cel care și-a declarat fidelitatea față de noul lider: "Ce-mi va spune președintele Liviu Dragnea, aia voi face". Vicepreședinții au fost aleși pe același criteriu, iar Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, a fost exclus din Biroul Politic Național, unde era membru de drept și de unde își exercita influența asupra partidului. O nouă ordine pare a fi instituită.
"Procurorii nu s-au îndurat să meargă până la capăt cu dreptatea, și au ales doar mineriada"
- Coincidență sau nu, imediat după Congresul PSD și excluderea lui Ion Iliescu, a fost redeschis dosarul mineriadei din 1990. La 25 de ani de la evenimente, au fost chemați la Parchet și puși sub acuzare Ion Iliescu, președintele țării în acea vreme și cel care a chemat minerii în București, pentru a "curăța" Piața Universității de anticomuniști, fostul premier de atunci, Petre Roman, fostul lider al minerilor, Miron Cozma, și fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu. Dar în același timp, Parchetul a închis "dosarul Revoluției din 1989", în care ar fi putut fi inculpați și cei numiți mai sus. Credeți că există o legătură între aceste două decizii?
- Cred că procurorii nu s-au îndurat să meargă până la capăt cu dreptatea, și au ales doar mineriada, în cazul căreia s-a dat recent și o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului. Au crezut că lumea va accepta mai ușor închiderea "dosarului Revoluției". Însă, la Revoluție au murit 1.600 de oameni și au fost răniți 3.000, în condițiile în care grosul acestora au fost secerați de gloanțe, după fuga, capturarea, simulacrul de proces și executarea soților Ceaușescu. Cineva trebuie să răspundă pentru masacru, iar cei suspectați sunt tocmai beneficiarii direcți ai acelor evenimente. Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, nu prea are nici el motive să se afle adevărul despre Revoluție, pentru că atunci era militar în termen, la trupele de Interne, și a tras în zona Televiziunii, după care și-a luat certificat de revoluționar și s-a bucurat de recompensele prevăzute de lege. Dar și în "dosarul Revoluției" există supraviețuitori sau rude ale celor uciși, care cer să se facă dreptate, și poate că dosarul nu va rămâne închis pentru totdeauna.
"Legea votului prin corespondență are defecte majore"
- Revenind la PSD, alegerea lui Liviu Dragnea le-a părut și unor adversari politici o soluție acceptabilă, căci acesta s-a arătat mai dispus la dialog și la compromisuri decât predecesorul său, Victor Ponta. Așa să fie?
- Rămâne de văzut. Cert este că, imediat după Congres, a trecut rapid prin Parlament legea votului prin corespondență, la aproape un an de la alegerile prezidențiale - în timpul cărora am constatat cât de necesară ar fi.
- O lege deja contestată...
- Da, legea are un cusur major: nu se va aplica tuturor alegerilor, ci, deocamdată, numai celor parlamentare, de anul viitor. Urmează ca apoi să fie modificată, îmbunătățită și aplicabilă și la alegerile prezidențiale. Parlamentarii au motivat că nu e nici o grabă, mai durează până la alegerile pentru președinte. Dar există temerea că nu se va mai reveni asupra actului normativ și că nu va putea fi folosit taman acolo unde este mai important. La parlamentare, românii din diaspora, oricât de mulți ar vota, sunt reprezentați tot numai de câțiva parlamentari. Prin urmare, numărul de reprezentanți ai celor care votează prin corespondență nu crește odată cu numărul de voturi. Pe de altă parte, românii din străinătate au înclinat balanța pentru alegerea președintelui, de fiecare dată, iar importanța votului lor ar putea spori dacă ar fi lăsați să voteze prin corespondență. Al doilea defect mare al legii este că îi obligă pe românii din străinătate să se înscrie pe liste, la ambasadele și consulatele noastre. E un fel de a-i descuraja pe mulți, căci presupune efort și cheltuială. Normal ar fi fost ca înscrierea să se facă pe internet. Să vedem însă dacă legea va intra în vigoare în această formă, căci partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, și UDMR au constestat-o la Curtea Constituțională. Maghiarii știu că această lege riscă să-i scoată din Parlament. Odată cu creșterea numărului de voturi, prin exprimarea opțiunilor și de către românii din diaspora, procentajul UDMR va scădea, probabil, până sub pragul electoral.
"Până și o banală constatare poate fi interpretată drept defăimare socială, ceea ce înseamnă mai mult decât cenzură, este un fel de terorism"
- Dacă Liviu Dragnea merită bila albă pentru urgentarea acestei legi a votului prin corespondență, trebuie să spunem că tot lui îi datorăm și o inițiativă legislativă foarte primejdioasă, venită tot în luna octombrie: așa numita lege anti-defăimare, care, de fapt, instituie cenzura în societatea românească. De ce nu a existat o dezbatere serioasă asupra ei?
- În mod ciudat, s-a aflat despre acest proiect de lege abia după ce a fost votat în unanimitate în Senat. Pe de altă parte, nici după ce informația a devenit publică, societatea civilă nu a reacționat așa cum s-ar fi cuvenit. Este de neînțeles de ce Opoziția nu a reacționat la acest demers. Au fost câteva luări de poziție, în treacăt, ale unor lideri de opinie și deja subiectul e uitat. Cred că nu multă lume a înțeles pericolul acestei legi: practic, sub incidența ei intră orice spui despre oricine! Până și o banală constatare poate fi interpretată drept defăimare socială, ceea ce înseamnă mai mult decât cenzură, este un fel de terorism. În litera legii, și dacă zici că Liviu Dragnea este din Teleorman e defăimare, pentru că s-ar putea simți lezat că sugerezi că e provincial. Aici se vede ipocrizia omului politic. După ce la Congresul PSD, Liviu Dragnea și-a obligat tovarășii de partid să-și plece capetele în memoria victimelor comunismului, vine acum cu o lege mai rea decât cenzura în comunism. O lege care va crea nenumărate victime, dacă va fi luată în serios! O să-l vedem pe Dragnea, peste ani, ținând un moment de reculegere și pentru victimele acestei legi?
"Generalul Gabriel Oprea a ratat ocazia de a se dovedi un om de onoare, așa cum se pretinde"
- Luna octombrie a fost marcată și de pălirea unei "stele politice" în plină afirmare: Gabriel Oprea, liderul UNPR, vicepremier și ministru de Interne. După ce s-a descoperit că a folosit abuziv coloana oficială pentru deplasările sale private, i se cere demisia. Un polițist pe motocicletă, deschizător de drum pentru mașina ministrului, a murit într-o astfel de "misiune". Ministrul refuză să demisioneze, dar presiunile societății civile sunt tot mai mari.
- Probabil că ministrul Gabriel Oprea se consideră un mare ghinionist. Era pe cai mari, toată lumea îl curta asiduu și îl voia aliat, îi ținuse locul la guvern prim-ministrului Victor Ponta, ba se și pregătea să devină premier cu acte în regulă și, iată, un accident rutier îi amenință toate visele. A trebuit să se întâmple o tragedie, să moară un polițist tânăr, care îi deschidea drumul, cu viteză maximă, pe timp de ploaie, ca să aflăm că Gabriel Oprea nu mergea nici la toaletă fără coloană oficială, deși nu avea dreptul prin lege la însoțitori din Poliția Rutieră decât în cazuri de mare urgență... Generalul Oprea a avut 1.500 de "urgențe" numai anul acesta. Un calcul sumar arată că, de fapt, el nu s-a deplasat decât cu coloană oficială. Asta denotă un comportament ciocoiesc, care suplinește ceva. Îți pui girofar și atunci te simți important. Trist este că polițiștii, subordonați ai lui Oprea, dar și colegi ai celui decedat în accident, s-au mobilizat să mușamalizeze cazul. Ministrul a tăcut vreo cinci zile după nenorocire, lăsând să crească și mai mult suspiciunea. Iar când a vorbit, nu a făcut-o decât pentru că a fost somat de președintele Klaus Iohannis, fără să răspundă însă la întrebările esențiale ce i-au fost puse: care era urgența, de unde venea și încotro se îndrepta, de ce a folosit antemergători motocicliști pe vreme de ploaie, de ce nu a oprit mașina? Cu puține zile înainte de tragedie, un alt polițist pe motocicletă, aflat în coloana oficială a lui Oprea, s-a accidentat, tot în București, și a fost spitalizat, dar fără a se comunica nimic public. Mai mult, după acel eveniment, guvernul a dat o ordonanță prin care a extins dreptul la protecție (din partea SPP), și dreptul la coloană oficială, în situații de urgență, și pentru liderii de partid. În secret, desigur. Prin urmare, oamenii ăștia nu numai că fac prostii și ticăloșii, dar se și acoperă legal, pe cât posibil, pentru a nu fi trași la răspundere. PNL a cerut demisia lui Oprea, iar președintele statului l-a "sfătuit" să demisioneze. Este o formulare foarte interesantă, care îi aparține chiar lui Klaus Iohannis: "L-am sfătuit să demisioneze". Ceea ce arată o precauție din partea președintelui. Fie din interes pentru viitoarele negocieri politice, fie din teama de a nu fi luat în râs. Nici Victor Ponta nu și-a dat demisia când i-a cerut-o președintele și dacă nici Oprea nu și-o dă, măcar să aibă scuza că nu i-a cerut-o, ci numai i-a dat un sfat, pe care împricinatul avea libertatea să nu-l asculte. Una peste alta, Gabriel Oprea a ratat ocazia de a proba că e un om de onoare, așa cum se pretinde. Știm că și-a făcut o marcă personală din trei expresii pe care le repetă obsesiv: "interesul național", "sunt un om de onoare", "mă țin de cuvânt". Iată că i s-a dat prilejul să pună interesul național mai presus decât interesul personal, demisionând cu onoare, ca să se poată face o anchetă ca la carte și să plătească prețul politic pentru un abuz în funcție. A trecut pe lângă acest moment oportun, cu girofarul în funcțiune. Tare mă tem că totul se va mușamaliza, iar vinovat s-ar putea să fie scos, ca de obicei, cel care a murit.
"Băsescu a simțit că are loc pe scena politică"
- Ultimul fapt politic remarcabil din octombrie este că fostul președinte, Traian Băsescu, a renunțat la haina de pensionar și a îmbrăcat-o din nou pe cea de lider de partid. El a preluat conducerea Mișcării Populare în mod oficial, deși spunea că după ce ai fost președinte al statului, nu mai poți fi nimic. Ce credeți că l-a determinat să-și schimbe opinia?
- În general, după ce ai fost în politică la cel mai înalt nivel, atâta amar de vreme, e greu să stai deoparte. Ca dovadă, și Ion Iliescu a continuat să se ducă la partid, avea un birou acolo și se amesteca în deciziile conducerii sau măcar se afla în treabă, și Emil Constantinescu și-a făcut un partid după încetarea mandatului de președinte, "Acțiunea Populară" (na, că seamănă cu Mișcarea Populară!), prin care încerca să revină în prim-plan. E o intoxicație, o dependență de politică... Pe de altă parte, Băsescu a simțit că are loc pe scena politică, pentru că principalii jucători sunt slabi și îi lasă loc de încă o performanță, și pentru că mai are chef de o bătălie. A făcut un pariu personal: să aducă un partid sfrijit, pe care încep să fluture hainele discursului vadimist, de la 2% la 15%, fapt care îl va face indispensabil oricărei alianțe de guvernare și de neocolit în orice negociere. Ambițiile sunt mari, dar e puțin probabil să se îndeplinească. Traian Băsescu și-a schimbat discursul, dintr-unul pro-european și pro-Justiție, într-unul antisistem și eurosceptic, deci, complet opus, și astfel pierde din credibilitate. În plus, nu e sigur că electoratul se mai lasă păcălit de un astfel de discurs, după ce a a luat plasă cu partidul infractorului Dan Diaconescu.