TIA ȘERBĂNESCU - "Legea anti-defăimare e mai rea decât cenzura în comunism"

Claudiu Tarziu
Analiza politică a lunii OCTOMBRIE

"Noul șef al PSD a vrut să marcheze o schimbare de atitudine a partidului"

- În luna tocmai încheiată s-au petrecut câteva eve­nimente cu potențial de schimbare a scenei po­li­ti­ce românești. Unul dintre ele este Congresul PSD, ca­re a desemnat o nouă conducere a partidului. Care sunt, în opinia dvs., urmările acestei înlocuiri de gar­nitură, la vârful celui mai mare partid din România?

- Congresul a fost impus nu musai de dorința de în­noire, cât de o situație de urgență: demisia lui Victor Ponta din funcția de președinte. Înaintea Congresului, însă, a fost organizată, pentru prima oară, alegerea di­rec­tă, nu prin delegați, a președintelui, de către toți membri de partid: câteva sute de mii. O a doua pre­­mieră: pentru funcția supremă în partid a existat un can­didat unic, Liviu Dragnea. În general, era o com­pe­tiție destul de dură. Acum, prin felul în care a ținut frâ­iele, Dragnea s-a protejat de emoții, dar nu ne-a scutit și pe noi de surprize. Noul șef al PSD a vrut să mar­che­ze o schimbare de atitudine a partidului. El a re­cu­nos­cut, în numele PSD, că acesta a greșit în cazul mine­ria­delor, în cel al decapitării Institutului Cultural Ro­mân, precum și pentru că a între­ținut răz­bo­iul cu fostul președinte Traian Băsescu... Putea să-și ceară iertare și pentru puciurile și suspen­dările pre­ședintelui Băsescu, dar n-a mers până acolo, că era prea im­plicat. În fine, a ridicat toată asis­tența în pi­cioa­re, pentru un mo­ment de reculegere în memoria victimelor comu­nis­mu­lui. La drept vorbind, pesediștii au scăpat ieftin, oricât i-a fă­cut asta să strângă din dinți, în frunte cu Ion Iliescu, pen­tru 45 de ani de co­mu­nism, plus încă 25 de post-comunism, sau "capitalism de cumetrie".
În schimb, n-a mai fost o surpriză că președinte executiv al PSD s-a ales Valeriu Zgonea, șeful Camerei Depu­taților, cel care și-a declarat fidelitatea față de noul lider: "Ce-mi va spune președintele Liviu Drag­nea, aia voi face". Vicepreședinții au fost aleși pe ace­lași criteriu, iar Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, a fost exclus din Biroul Politic Național, unde era membru de drept și de unde își exercita influența asu­pra partidului. O nouă ordine pare a fi instituită.

"Procurorii nu s-au îndurat să meargă până la capăt cu dreptatea, și au ales doar mineriada"

- Coincidență sau nu, imediat după Congresul PSD și excluderea lui Ion Iliescu, a fost redeschis do­sarul mineriadei din 1990. La 25 de ani de la eve­nimente, au fost chemați la Parchet și puși sub acu­zare Ion Iliescu, președintele țării în acea vreme și cel care a chemat minerii în București, pentru a "cu­ră­ța" Piața Universității de anticomuniști, fostul pre­mier de atunci, Petre Roman, fostul lider al mine­rilor, Miron Cozma, și fostul șef al SRI, Virgil Măgu­rea­nu. Dar în același timp, Parchetul a închis "do­sarul Re­vo­luției din 1989", în care ar fi putut fi in­culpați și cei numiți mai sus. Credeți că există o legătură între aceste două decizii?

- Cred că procurorii nu s-au îndurat să meargă până la capăt cu dreptatea, și au ales doar mineriada, în cazul căreia s-a dat recent și o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului. Au crezut că lumea va accepta mai ușor închiderea "dosarului Revoluției". Însă, la Re­vo­luție au murit 1.600 de oameni și au fost răniți 3.000, în condițiile în care grosul acestora au fost secerați de gloanțe, după fuga, capturarea, simulacrul de proces și executarea soților Ceaușescu. Cineva trebuie să răs­pundă pentru masacru, iar cei suspectați sunt tocmai be­neficiarii direcți ai acelor evenimente. Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, nu prea are nici el motive să se afle adevărul despre Revoluție, pentru că atunci era militar în termen, la trupele de Interne, și a tras în zona Televiziunii, după care și-a luat certificat de revoluționar și s-a bucurat de recom­pen­sele prevă­zute de lege. Dar și în "dosarul Revoluției" există su­praviețuitori sau rude ale celor uciși, care cer să se facă dreptate, și poate că dosarul nu va rămâne închis pentru totdeauna.

"Legea votului prin corespondență are defecte majore"

- Revenind la PSD, alegerea lui Liviu Dragnea le-a părut și unor adversari politici o soluție ac­cep­tabilă, căci acesta s-a arătat mai dispus la dialog și la compromisuri decât predecesorul său, Victor Ponta. Așa să fie?

- Rămâne de văzut. Cert este că, imediat după Con­gres, a trecut rapid prin Parlament legea votului prin corespondență, la aproape un an de la alegerile pre­zi­dențiale - în timpul cărora am constatat cât de necesară ar fi.

- O lege deja contestată...

- Da, legea are un cusur major: nu se va aplica tu­turor alegerilor, ci, deocamdată, numai celor parla­men­tare, de anul viitor. Urmează ca apoi să fie mo­di­ficată, îmbunătățită și aplicabilă și la alegerile prezi­den­țiale. Parlamentarii au motivat că nu e nici o grabă, mai durează până la alegerile pentru președinte. Dar există temerea că nu se va mai reveni asupra actului nor­mativ și că nu va putea fi folosit taman acolo unde este mai im­portant. La par­lamentare, românii din diaspora, ori­cât de mulți ar vota, sunt reprezentați tot numai de câți­va parlamentari. Prin urmare, numărul de reprezentanți ai celor care votează prin corespondență nu crește odată cu numărul de voturi. Pe de altă parte, românii din stră­inătate au în­clinat balanța pentru ale­ge­rea președintelui, de fie­care dată, iar importanța vo­tului lor ar putea spori dacă ar fi lăsați să voteze prin corespondență. Al doilea de­fect mare al legii este că îi obligă pe românii din stră­i­nătate să se înscrie pe liste, la am­ba­sadele și consula­te­le noastre. E un fel de a-i descu­raja pe mulți, căci pre­supune efort și cheltuială. Normal ar fi fost ca înscri­e­rea să se facă pe internet. Să vedem însă dacă legea va intra în vi­goa­re în această formă, căci partidul lui Călin Po­pescu Tă­ri­ceanu, ALDE, și UDMR au constestat-o la Curtea Constituțională. Ma­ghia­rii știu că această lege riscă să-i scoată din Parla­ment. Odată cu creșterea numărului de voturi, prin exprimarea opțiunilor și de către românii din diaspora, procentajul UDMR va scă­dea, probabil, până sub pragul electoral.

"Până și o banală constatare poate fi interpretată drept defăimare socială, ceea ce înseamnă mai mult decât cenzură, este un fel de terorism"

- Dacă Liviu Dragnea merită bila albă pentru urgentarea acestei legi a votului prin corespondență, trebuie să spunem că tot lui îi datorăm și o inițiativă legislativă foarte primejdioasă, venită tot în luna oc­tom­brie: așa numita lege anti-de­făi­mare, care, de fapt, instituie cenzura în socie­ta­tea ro­mâ­nească. De ce nu a existat o dezbatere se­rioa­să asu­pra ei?

- În mod ciudat, s-a aflat despre acest proiect de lege abia după ce a fost votat în unanimitate în Senat. Pe de altă parte, nici după ce informația a devenit publi­că, societatea civilă nu a reacționat așa cum s-ar fi cu­venit. Este de neînțeles de ce Opoziția nu a reacționat la acest demers. Au fost câteva luări de poziție, în treacăt, ale unor lideri de opinie și deja subiectul e uitat. Cred că nu multă lume a înțeles pericolul acestei legi: practic, sub incidența ei intră orice spui despre oricine! Până și o banală consta­tare poate fi interpretată drept defăimare socială, ceea ce înseamnă mai mult decât cenzură, este un fel de tero­rism. În litera legii, și dacă zici că Liviu Dragnea este din Teleorman e defăimare, pentru că s-ar putea simți lezat că sugerezi că e pro­vin­cial. Aici se vede ipocrizia omu­lui politic. După ce la Congresul PSD, Liviu Drag­nea și-a obligat tovarășii de partid să-și plece capetele în memoria victimelor co­munismului, vine acum cu o lege mai rea decât cenzura în comunism. O lege care va crea nenumărate victime, dacă va fi luată în serios! O să-l vedem pe Dragnea, peste ani, ținând un moment de reculegere și pentru victimele acestei legi?

"Generalul Gabriel Oprea a ratat ocazia de a se dovedi un om de onoare, așa cum se pretinde"

- Luna octombrie a fost marcată și de pălirea unei "stele politice" în plină afirmare: Gabriel Oprea, liderul UNPR, vicepremier și ministru de Interne. După ce s-a descoperit că a folosit abuziv coloana ofi­cială pentru deplasările sale private, i se cere demisia. Un polițist pe motocicletă, deschi­ză­tor de drum pentru mașina ministrului, a murit într-o astfel de "misi­u­ne". Ministrul refuză să de­misioneze, dar presiunile societății civile sunt tot mai mari.

- Probabil că ministrul Gabriel Oprea se consideră un mare ghinionist. Era pe cai mari, toată lumea îl curta asiduu și îl voia aliat, îi ținuse locul la guvern prim-mi­nistrului Victor Ponta, ba se și pregătea să devină pre­mier cu acte în regulă și, iată, un accident rutier îi ame­nință toate visele. A trebuit să se întâmple o tra­gedie, să moară un polițist tânăr, care îi deschidea dru­mul, cu viteză maximă, pe timp de ploaie, ca să aflăm că Ga­briel Oprea nu mergea nici la toaletă fără coloană oficială, deși nu avea dreptul prin lege la în­soțitori din Poliția Rutieră decât în cazuri de mare ur­gență... Ge­neralul Oprea a avut 1.500 de "urgențe" nu­mai anul acesta. Un calcul sumar arată că, de fapt, el nu s-a de­pla­­sat decât cu coloană oficială. Asta denotă un com­por­tament ciocoiesc, care suplinește ceva. Îți pui gi­ro­far și atunci te simți important. Trist este că polițiștii, subordonați ai lui Oprea, dar și colegi ai celui de­cedat în accident, s-au mobilizat să mușamalizeze cazul. Mi­nis­trul a tăcut vreo cinci zile după nenorocire, lăsând să crească și mai mult suspiciunea. Iar când a vorbit, nu a făcut-o decât pentru că a fost somat de pre­șe­dintele Klaus Iohannis, fără să răspundă însă la între­bările esen­­țiale ce i-au fost puse: care era urgența, de unde ve­­nea și încotro se îndrepta, de ce a folosit ante­mer­gă­tori motocicliști pe vreme de ploaie, de ce nu a oprit ma­șina? Cu puține zile înainte de tragedie, un alt po­li­țist pe motocicletă, aflat în coloana oficială a lui Oprea, s-a accidentat, tot în București, și a fost spita­li­zat, dar fără a se comunica nimic public. Mai mult, după acel eve­niment, guvernul a dat o ordonanță prin care a ex­tins dreptul la protecție (din partea SPP), și dreptul la coloană oficială, în situații de urgență, și pentru liderii de partid. În secret, desigur. Prin urmare, oamenii ăștia nu numai că fac prostii și ticăloșii, dar se și acoperă legal, pe cât posibil, pentru a nu fi trași la răs­pundere. PNL a cerut demisia lui Oprea, iar preșe­din­tele statului l-a "sfătuit" să demisioneze. Este o for­mu­­lare foarte in­te­­resantă, care îi aparține chiar lui Klaus Iohannis: "L-am sfătuit să demisioneze". Ceea ce arată o precau­ție din partea președintelui. Fie din in­teres pentru vii­toarele negocieri politice, fie din teama de a nu fi luat în râs. Nici Victor Ponta nu și-a dat de­mi­sia când i-a ce­rut-o președintele și dacă nici Oprea nu și-o dă, mă­car să aibă scuza că nu i-a cerut-o, ci nu­mai i-a dat un sfat, pe care împricinatul avea libertatea să nu-l asculte. Una peste alta, Gabriel Oprea a ratat oca­zia de a proba că e un om de onoare, așa cum se pretinde. Știm că și-a făcut o marcă personală din trei expresii pe care le repetă obsesiv: "interesul națio­nal", "sunt un om de onoare", "mă țin de cuvânt". Iată că i s-a dat prilejul să pu­nă interesul național mai presus decât interesul per­so­nal, demisionând cu onoare, ca să se poată face o an­chetă ca la carte și să plătească prețul politic pentru un abuz în funcție. A trecut pe lângă acest moment opor­tun, cu girofarul în funcțiune. Tare mă tem că totul se va mușamaliza, iar vinovat s-ar putea să fie scos, ca de obicei, cel care a murit.

"Băsescu a simțit că are loc pe scena politică"

- Ultimul fapt politic remarcabil din octombrie este că fostul președinte, Traian Băsescu, a renunțat la haina de pensionar și a îmbrăcat-o din nou pe cea de lider de partid. El a preluat conducerea Mișcării Populare în mod oficial, deși spunea că după ce ai fost președinte al statului, nu mai poți fi nimic. Ce credeți că l-a determinat să-și schimbe opinia?

- În general, după ce ai fost în politică la cel mai înalt nivel, atâta amar de vreme, e greu să stai deoparte. Ca dovadă, și Ion Iliescu a continuat să se ducă la par­tid, avea un birou acolo și se amesteca în deciziile con­ducerii sau măcar se afla în treabă, și Emil Cons­tan­ti­nescu și-a făcut un partid după încetarea mandatului de președinte, "Acțiunea Populară" (na, că seamănă cu Miș­carea Populară!), prin care încerca să revină în prim-plan. E o intoxicație, o dependență de politică... Pe de altă parte, Băsescu a simțit că are loc pe scena po­litică, pentru că principalii jucători sunt slabi și îi la­să loc de încă o performanță, și pentru că mai are chef de o bătălie. A făcut un pariu personal: să aducă un par­tid sfrijit, pe care încep să fluture hainele discur­sului va­dimist, de la 2% la 15%, fapt care îl va face in­dis­pen­sabil oricărei alianțe de guvernare și de neocolit în orice ne­gociere. Ambițiile sunt mari, dar e puțin pro­babil să se îndeplinească. Traian Băsescu și-a schimbat dis­cur­sul, dintr-unul pro-european și pro-Justiție, într-u­nul antisistem și eurosceptic, deci, complet opus, și ast­fel pierde din credibilitate. În plus, nu e sigur că elec­toratul se mai lasă păcălit de un astfel de discurs, după ce a a luat plasă cu partidul infractorului Dan Diaco­nes­cu.