Ceea ce s-a întâmplat vineri seară, în Clubul "Colectiv", va rămâne pentru mult timp de-acum înainte o rană vie în memoria noastră. Scânteia care a declanșat tot infernul din seara aceea fatidică a reușit să aprindă și în noi acea solidaritate miraculoasă care ne-a dat dintotdeauna putere să trecem peste încercările grele ale trecutului. Zilele acestea, mii de români donează sânge pentru răniții care se zbat între viață și moarte. Zeci de mii de români aprind încontinuu lumânări la uriașul altar improvizat pe strada de lângă locul tragediei. Mii de români plâng, alături de părinții îndurerați, îmbrățișându-i ca pe niște rude apropiate. Peste tot se vorbește numai despre drama asta năucitoare. Pe stradă, în școli, în tramvaie, în magazine, la radio, la televizor, pe internet. Niciodată n-am simțit în jurul meu atâta furie și emoție, atâta durere și consternare, atâta compasiune și solidaritate. Am stat de vorbă cu câțiva tineri despre această tragedie. I-am întrebat dacă mai speră într-o schimbare, după o asemenea cumplită încercare. O schimbare de mentalități, de atitudine, de reguli, de asumare a răspunderii. Cu toții mi-au vorbit grav și extrem de afectați, de parcă chiar și ei trăiseră momentele acelea de groază. Cu toții se simt trădați, disprețuiți, batjocoriți de un sistem pe care astăzi îl consideră de-a dreptul criminal.
CRISTIAN TUICĂ, masterand ASE, 25 de ani
"De 25 de ani, ne învârtim în același cerc vicios"
"Tragedia asta mi-a întărit o convingere mai veche de-a mea: că există două Românii. Una este a mea, a noastră, a celor cu bun simț și curați sufletește, a celor normali, care încă își mai iubesc semenii și au empatie față de cei care suferă, așa cum se vede acum. Și o altă Românie a lor, a celor care fac reguli, pe care chiar ei le încalcă, a celor care ne disprețuiesc și ne fac viața amară. Între noi și ei e o uriașă prăpastie. Degeaba ne revoltăm, degeaba ieșim în stradă, degeaba scrie presa și se fac emisiuni. Ei n-o să ne asculte niciodată. Noi o să obosim și de data asta, de-atâta revoltă, o să ne întoarcem la ale noastre, și ei își vor face mai departe de cap. Până când va veni o altă nenorocire și vor muri alți oameni, și iar o luăm de la capăt. Asta se întâmplă de 25 de ani. Același cerc vicios în care ne tot învârtim. De-aia, eu nu mai am niciun pic de energie să mă revolt. Nu mai simt nimic, niciun pic de furie sau indignare. Simt doar o mare durere pentru tot ce s-a întâmplat, pentru bieții părinți, pentru cei răniți care suferă îngrozitor în spitale. În rest, nu mai simt și nu mai vreau să zic nimic."
ANCA VASILIU, arhitectă, 30 ani
"Noi suntem solidari numai când se întâmplă o nenorocire"
"Un singur lucru pot să spun: că pentru toată nenorocirea asta și pentru drama îngrozitoare prin care trec zecile de părinți care își plâng acum copiii, trebuie să le «mulțumim» iubiților noștri politicieni. Pentru că de la ei pornesc toate mizeriile astea care ne distrug viețile. De ce a murit un copil mușcat de câinii comunitari? Pentru că aleșii noștri au furat banii cu care trebuia pus în aplicare programul de sterilizare a câinilor sau construirea unor adăposturi civilizate pentru ei. A plătit cineva pentru asta? De ce mor sute de oameni în accidente pe șoselele patriei? Pentru că politicienii noștri dragi au furat de-au rupt și n-au fost în stare să facă în 25 de ani o autostradă. De ce în secolul 21, într-o țară europeană, mai există încă oameni care mor cu zile de foame și mizerie? Pentru că, de 25 de ani, toți politicienii pe care i-am avut n-au știut altceva, decât cum să fure mai mult, sărăcind an de an bugetul țării, fără să se gândească niciunul la un program social coerent pentru amărâții de oameni. De ce au murit oamenii ăștia din club? Pentru că niște nemernici au dat șpagă altor nemernici, ca să închidă ochii și să nu vadă că nu există niște avize pentru funcționarea în siguranță a clubului. Sunt absolut convinsă că niciun club din țara asta nu are asemenea avize, că toate autorizațiile s-au dat numai pe șpăgi. Știți cine e primar în sectorul 4, acolo unde e Clubul «Colectiv»? Vă spune ceva numele Cristian Popescu, zis Piedone? Vă aduceți aminte, acum câțiva ani, ce viteaz umbla cu ceata de ziariști după el prin piețe, trăgându-i de urechi pe toți amărâții care vindeau pătrunjel? Păi, unde era vitejia lui atunci când s-a deschis clubul ăsta? Asta e țara în care trăim, iar noi, din păcate, nu ne trezim și nu putem fi solidari decât în momente ca astea, când se întâmplă o nenorocire."
MIRCEA FRÂNCU, agent imobiliar, 32 de ani
"Noi, toți, am crescut monstrul ăsta"
"Eu am avut acum câteva zile o experiență pentru care acum mă simt vinovat. E o poveste banală, dar spune multe despre noi. Am chemat niște oameni de la compania de gaze să-mi verifice niște țevi, mi se părea că miroase prin casă, că răsuflă pe undeva. Când au văzut ce vechitură de instalație am, mi-au zis că ei nu-mi pot da niciun fel de aviz și că îmi închid contorul. Până nu înlocuiesc instalația, nu-mi dau drumul la gaze. Asta însemna să scot din buzunar vreo zece milioane, pe care nu le aveam. Așa că am picat la pace cu ei și am scăpat cu un milion, ca să închidă ochii și să mă lase în pace cu vechitura mea. Adică, am dat șpagă. Ăștia suntem noi, românii. E absolut sigur că așa s-a întâmplat și la clubul ăsta. Cu toții suntem vinovați pentru nenorocirea asta. Și eu, și tu, și toți oamenii ăștia de pe stradă. Pentru că noi toți am încurajat sistemul ăsta corupt. Noi am crescut monstrul ăsta. Mă îngrozesc la gândul că va veni într-o zi un cutremur. O să fie dezastru. Și nu neapărat din cauza clădirilor vechi, măcar pe alea le știe toată lumea și cine vrea să riște, treaba lui. E vorba de clădirile noi, chiar și astea mărețe, din sticlă, în care sunt marile corporații. Chiar lângă casa mea s-a construit un asemenea bloc. Într-un an a fost gata. Crezi că au luat toate autorizațiile pe bune, că sunt construite cu simțul răspunderii? Eu știu sigur că nu. Și așa sunt toate, chiar și mall-urile astea care s-au înmulțit ca ciupercile. Toți șmecherii ăștia vor să scoată imediat banii, să facă averi cu investiții cât mai mici. De ce să dea ei un miliard în plus, ca să fie totul în regulă, și să doarmă și ei liniștiți, când cu o șpagă se poate rezolva totul? Crede-mă că știu ce vorbesc. Cunosc exemple concrete. Asta s-a întâmplat și la «Colectiv». De-aia au murit săracii copii. Și-acum despicăm firul în patru și căutăm vinovații. N-o să se schimbe nimic, o să vezi. Nu învățăm nimic din asemenea tragedii. Din păcate, ăștia suntem, știm doar să ne furăm singuri căciula."
MIHAI S., student Facultatea de Biologie, 23 de ani
"Vina e a noastră. Acceptăm toată mizeria asta fără să facem nimic"
"Am o prietenă care a murit acolo. Era colegă cu mine de facultate. Nu pot să vă povestesc prin ce trec părinții ei, care au venit de la Câmpina după ea. E ceva cumplit. N-am văzut niciodată atâta suferință. Cum e posibil să se întâmple o nenorocire ca asta, într-o țară europeană, să nu mai poți merge în siguranță într-un loc public? Și nu din cauza teroriștilor. Din cauza noastră și a autorităților. A noastră, pentru că acceptăm mereu toată mizeria asta, fără să facem nimic. Vreți să știți cum dăm noi șpagă să ni se dea o cameră la un cămin studențesc? Cum stăm câteodată, iarna, cu caloriferele reci și ne încălzim la un reșou improvizat, care oricând poate să declanșeze un incendiu? Toată lumea știe asta și nimeni nu face nimic, nu ia nicio măsură. Așa că nu mă mai miră nimic. Faptul că într-un club nu există nicio măsură de prevenire a unui incendiu mi se pare ceva normal la români. Știți vorba aia: «lasă, că merge și-așa». Dar uite, că năravul ăsta omoară câteodată oameni. Și nu puțini. Acum, toată lumea e șocată, se vorbește peste tot numai despre asta, televiziunile au audiențele asigurate câteva zile bune, cu toții analizează, caută vinovați, inventează scenarii, caută explicații, mărturii senzaționale, se fac tot felul de telenovele și, până la urmă, nu se întâmplă nimic, se așterne uitarea și lucrurile rămân la fel de grave ca și până acum. Nu, nu mai cred în nicio schimbare. Numai frica ar putea să schimbe ceva în țara asta. Frica de lege și de închisoare."
FLORENȚA SIMION, asistentă medicală, 29 de ani
"Mai bine să tăcem și să aprindem o lumânare"
"Sincer, eu cred că acum ar trebui să ne oprim din toată vorbăraia asta și să fim solidari cu suferința acestor oameni, a acestor familii. Sau, măcar, să-i lăsăm în pace, să nu le tulburăm durerea. Să nu mai sărim cu microfoanele la ei, cum văd la televizor, întrebându-i cu cinism ce simt, doar ca să smulgem lacrimi și să creștem audiența. Să nu mai fabricăm atâtea scenarii, așa cum facem mereu. Asta facem mereu, ne folosim de suferința altora ca să ne auzim vorbind, ca să vadă lumea cât de deștepți și inimoși suntem noi. Mi-e silă de oamenii ăștia. Mai bine să tăcem și să intrăm într-o biserică, să aprindem o lumânare și să ne rugăm la Dumnezeu să-i ierte pe cei dispăruți și să-i salveze pe cei care încă se mai luptă cu moartea. Eu cred că numai așa, cu bun simț și cu compasiune, se mai poate schimba ceva în noi și în România."