"Cum gândeşti, aşa trăieşti"
- În dialogul nostru de astăzi îţi propun să vorbim exclusiv despre stilul tău de viaţă. Uimeşti de ani de zile prin felul în care arăţi, deşi pe lângă meseria de actriţă şi cântăreaţă, eşti mamă, soţie şi ai trecut de 40 de ani. Cum îţi păstrezi supleţea, energia şi zâmbetul luminos?
- Îţi mulţumesc pentru descrierea aceasta flatantă! (râde) Mă bucur în mod special că nu lipseşte din ea zâmbetul. Căci de acolo consider eu că porneşte totul. De la starea de spirit. Ea cheamă zâmbetul pe obraz şi creează impresia de frumos. De-a lungul timpului, am învăţat foarte multe, atât despre lume, în general, cât şi despre mine, am citit mult - pe teme de spiritualitate, de psihologie, de nutriţie - m-am analizat cu atenţie şi am încercat să aplic ce aflam. Procesul de schimbare a plecat de la un exerciţiu de voinţă zilnic, căci nu e uşor să laşi deoparte deprinderi acumulate în ani şi ani de zile, să înveţi să trăieşti şi să gândeşti diferit, dar, încetul cu încetul, noul acesta cu care m-am tot infuzat a făcut corp comun cu fiinţa mea, şi azi, ceea ce fac, fac natural, aşa mi se pare că e normal să trăiesc, şi sunt un om extraordinar de fericit şi de diferit faţă de cel care eram la douăzeci de ani.
- Ce faci, concret?
- Am învăţat să elimin din minte, să "tai cu foarfeca" orice mi-ar putea perturba starea de bine, starea de echilibru interior. Poate unii cititori vor considera că fac poezie, dar nu e aşa: s-a dovedit ştiinţific că gândurile sunt principala formă de energie care ne modelează, realmente, existenţa. Gândurile nasc realitatea, or, dacă gândeşti frumos şi armonios, aşa va decurge şi viaţa ta, dacă priveşti viaţa în negru, dacă te agăţi de sentimente negative - tristeţe, disperare, ură, invidie, ranchiună etc. - atunci tot de o viaţă în negru vei avea parte. Tu eşti cel care decide dacă trăieşti frumos sau mizerabil! Şi-aici poate că oamenii care ne vor citi vor spune: "Bine, bine, eu gândesc frumos şi armonios, dar mă duc la serviciu, unde am un şef tiranic, care mă umileşte şi-mi face zilele amare. Ce să fac? Banii sunt puţini, dar, chiar şi aşa, nu-mi pot permite să-mi dau demisia, iar pe şef nu pot să-l schimb." Lor le-aş răspunde că au dreptate, dar că fiecare dintre noi, indiferent de condiţiile exterioare, putem să găsim o formă de libertate interioară, care să ne scoată de sub tirania şefului sau măcar să ne ajute s-o suportăm mai uşor. Putem să găsim sau să ne construim frumosul şi seninul în suflet, cu resurse financiare minime: ascultând muzică, citind, plimbându-ne printr-un parc, îngrijind animale sau flori... Apoi, pe lângă partea de mental, am muncit mult şi pe zona de alimentaţie şi pe cea de întreţinere fizică, de sport.
"Nu există o reţetă valabilă pentru toţi"
- Vreau să accentuez încă din start că eu niciodată nu am purces la treabă de capul meu, luându-mă după ce am citit prin cărţi sau pe internet ori am văzut la televizor, ci întotdeauna am apelat la specialişti. Mi se pare imprudent să-ţi supui trupul la experimente ce pot fi nefaste. Prima mea întâlnire importantă de pe tărâmul alimentaţiei a fost cu nutriţionista Ligia Alexandrescu. Am mers la ea, după ce am împlinit patruzeci de ani, când am considerat că e bine să fac o schimbare. Ea mi-a conceput un plan nutriţional în funcţie de parametrii mei organici, de necesităţile şi de stilul meu de viaţă. Aici iar fac o paranteză, căci doresc să insist pe ideea că un plan nutriţional adevărat nu poate să fie decât acela croit pe măsurile clientului, cu alte cuvinte, nu există o reţetă general valabilă. Vreme de şase luni de zile, am urmat cu sfinţenie sfaturile primite şi am fost extrem de mulţumită: am slăbit şi mă simţeam excelent. Apoi am început să mai renunţ la cerbicie, adică mi-am permis să-mi satisfac mici plăceri culinare, păstrând însă principiile de bază ale regimului: combinaţiile potrivite de alimente, alcătuirea unor porţii reduse ca dimensiuni, consumarea meselor la ore fixe, ultima nu mai târziu ora 19, numărul de litri de apă consumaţi zilnic etc. La un moment dat însă, acum doi ani, am suferit un accident şi mi-am fracturat degetul mare de la piciorul drept. A fost o situaţie foarte dificilă (degetul mare este principalul suport al tălpii şi deci al întregului corp, el ne asigură echilibrul). Recuperarea a fost de lungă durată (n-am mai putut să fac nici sport) şi situaţia asta m-a dat complet peste cap, inclusiv la nivel de alimentaţie. Ca să nu mai lungesc povestea, la începutul acestei toamne, eram complet nemulţumită de felul în care mă vedeam în oglindă dar, şi mai important, de felul în care mă simţeam. Mai ales că luasem şi în greutate. Am decis că nu se mai poate aşa! Şi - uite cum se leagă lucrurile! - exact în perioada în care mă gândeam la cine să apelez, ca să mă ajute să pun lucrurile din nou în ordine, l-am întâlnit pe Romeo Fodulu, un antrenor, specialist cu competenţă în fitness şi alimentaţie sportivă. Am intrat într-un program intens de antrenamente fizice, dar Romeo mi-a construit şi un program de alimentaţie, care diferă, într-o oarecare măsură, de cel anterior. Adică, am trei mese pe zi, şi acum mănânc şi carbohidraţi şi o cantitate mai mare de proteine. Fiind în continuare ovo-lacto-vegetariană, proteinele nu provin din carne. Deci, apelez la albuş de ou, la brânză, la mult kefir bio, cu 3,5% grăsime... Mănânc destul de multe migdale crude, mi-am introdus în meniu şi cerealele - fulgi de grâu, de ovăz, de orz, de secară, pe care îi amestec doar cu puţină miere şi-i consum ca atare. Însă repet: acesta este un plan alimentar potrivit mie. Altor persoane e posibil să nu le priască. De-asta e necesar ca fiecare om să consulte mai întâi un nutriţionist şi, eventual, un specialist în fitness. Când planul alimentar e bine gândit, rezultatele nu întârzie să apară. Uite, deşi urmez de puţină vreme acest regim combinat, alimentaţie plus sport, constat deja nişte modificări semnificative la nivel de fibră, de dimensiuni şi de tonus. Şi sunt foarte încântată!
"Sportul creează o stare de bine rarisimă"
- Programul durează o oră şi jumătate, în fiecare zi, cu pauză de o zi, la fiecare trei zile. Este vorba despre o serie de exerciţii executate la diverse aparate, menite să lucreze diferitele grupe de muşchi. De pildă, azi lucrez pe zona superioară - braţe, spate, piept. Mâine lucrez zona mediană - abdominali, fesieri etc. Poimâine zona inferioară. Şi tot aşa. Foarte important e să ştii ce rezultate doreşti să obţii, pentru că, în funcţie de asta, sunt selectate şi exerciţiile. Unii oameni doresc să-şi mărească masa musculară, unii să slăbească, alţii să se îngraşe... Eu am spus că vreau să slăbesc, astfel încât să încap în hainele mele de dinainte, cele pe care le purtam la începutul verii, să-mi tonific trupul, urmărind însă o musculatură elongată, nu una voluminoasă, şi să-mi recapăt mobilitatea pe care am pierdut-o în perioada de recuperare post-accident.
- De unde vine bucuria asta de-a face sport? Foarte multe persoane văd în exerciţiile fizice o povară.
"Învăţ să iert"
- Spiritul nu e alcătuit doar din credinţă. Aceea e doar o faţetă. Spiritul e energia noastră esenţială, acele 21 de grame care părăsesc trupul atunci când ne-am încheiat treaba pe Pământ. Spiritul e tot ce gândim, tot ce simţim, spiritul e ceea ce suntem noi, cu-adevărat. El e cel mai important, el e definitoriu, pe el trebuie, în primul rând, să-l construieşti, să-l hrăneşti, să-l rafinezi, să-l înalţi. Însă spunând asta, nu vreau să se înţeleagă că nu sunt credincioasă. Am fost botezată în religia ortodoxă şi cred în Dumnezeu, cred în acel Dumnezeu care dăruieşte tuturor, ortodocşi sau de alte religii, bunătate, blândeţe, înţelepciune, inteligenţă şi iubire. Merg la biserică atunci când simt să fac asta, nu conform unui calendar impus şi, uneori, nu neapărat în biserici ortodoxe. De pildă, mă simt extraordinar de bine atunci când merg la Catedrala Sf. Iosif, o catedrală catolică. Stau acolo, în linişte, şi mă adresez lui Dumnezeu cu sufletul, cu inima. Şi-i mulţumesc. De cele mai multe ori Îi mulţumesc. Rareori Îl şi rog câte ceva. Consider că atunci când Îl rogi pe Dumnezeu să te ajute cu ceva, admiţi că nu ai acel ceva, or omul are în viaţă exact ceea ce-i trebuie ca să înveţe şi să-şi înalţe spiritul. Şi tot acolo, în biserică, dar nu numai, fac " exerciţiul" iertării. Cred că e foarte important să ierţi cu-adevărat, orice te-a rănit: răutăţile unor oameni, umilinţele la care ai fost supus, meschinăriile unor indivizi mici care voiau să pară mari... A trăi cu suferinţa în suflet, a trăi dospind în tine ranchiuna nu face bine nimănui: nici celui care ţi-a produs acea suferinţă, nici ţie. Mai ales ţie. Sentimentele astea sunt energii negative care, păstrate în interior, erodează.
- Ai simţit şi în zona credinţei nevoia unui îndrumător?
- Da, am simţit nevoia de a mă spovedi şi a căuta sfatul unui părinte-duhovnic, într-o perioadă în care am trecut printr-o mare încercare. Şi Dumnezeu mi-a îndreptat paşii către părintele Valer, de la biserica Sfântul Elefterie. Când îmi amintesc cum a intrat dânsul în casa noastră, în acel moment de cumpănă, mă cuprinde şi astăzi emoţia. Este emoţia recunoştinţei faţă de un om special, un om dăruit pentru a face legătura dintre noi şi "Cel" de acolo, de sus. Şi, mai târziu, când am mai trecut şi prin alte încercări, l-am căutat şi, de fiecare dată, dinainte să apuc să-i mărturisesc eu ce necaz mă apăsa, mi-a spus dumnealui ce simţea că era în sufletul meu. Şi niciodată nu s-a înşelat! De aceea mă dojenesc pentru că acum, când sufletul şi viaţa îmi sunt liniştite, nu-l mai caut pe cât ar trebui. E atât de important să te duci, din când în când, la omul care ţi-a făcut bine şi să-i spui: "Am venit doar să vă văd şi să vă întreb ce mai faceţi." E atât de important să-i arăţi că-ţi pasă de el şi că nu l-ai uitat.
"Nu doar omul, ci şi căsnicia are vârste"
- Anca, unele părţi ale "stilului de viaţă" nu se rezolvă cu "antrenori", oricât de calificaţi. Şi când spun asta, mă gândesc la iubire. De optsprezece ani eşti alături de acelaşi bărbat. O căsnicie atât de durabilă a ajuns în epoca noastră un fenomen. Care e secretul succesului?
- Societatea s-a schimbat. Azi, oamenii tind să se căsătorească destul de târziu şi privesc viaţa în cuplu ca pe un fapt divers. Nu lasă nimic de la ei, pentru a-i face loc celuilalt, nu mai sunt dispuşi să aibă răbdare şi înţelegere, să lupte pentru căsnicie. Şi noi, Cristian şi cu mine, am trecut prin momente mai grele, dar ne-am aşezat, cum se spune, la "masa verde", am vorbit deschis despre iubirea noastră, ne-am ascultat unul pe celălalt şi-aşa am înţeles că ceea ce ne leagă e mult mai mult decât copilul şi realizările materiale, am crescut împreună, avem ceva doar "al nostru", care nu poate fi pierdut, din cauza unor simple disonanţe, a unor divergenţe de opinie. Şi-apoi, Cristi e prietenul meu cel mai bun. Cu nimeni altcineva nu pot să vorbesc ce pot să vorbesc cu el. E atent la profesia mea, îmi spune deschis când e bine şi când e rău, am în el un admirator, dar şi-un critic sever, care mă ajută să rămân cu picioarele pe pământ, să nu mă cred, cumva, cea mai grozavă din Univers. Mulţi oameni, când se căsătoresc, cred că pasiunea iniţială, pârjolul iubirii de la început, va ţine toată viaţa, nu văd în partener şi un prieten, un tovarăş de cale lungă, şi-atunci, după ce pârjolul acela se stinge, se trezesc faţă în faţă ca doi străini. De-a lungul anilor, eu mi-am dat seama că nu doar omul are vârste, ci şi căsnicia are vârstele ei şi că e esenţial să te adaptezi nu doar vârstei tale, ci şi vârstei căsniciei. Aşa am învăţat să cedez. Am renunţat la încăpăţânările mele absolute, de Tăuroaică, am învăţat valoarea răbdării şi a acceptării... Cristi s-a adaptat şi el, la rândul lui, a devenit mai tolerant şi mai relaxat. Şi, uite-aşa, iată-ne sărbătorind optsprezece ani împreună.
- Optsprezece ani de căsnicie şi un băiat straşnic, în vârstă de şaisprezece ani. Superbă împlinire!
- În finalul interviului nostru să vorbim şi despre proiectele tale profesionale, fără de care "stilul de viaţă" n-ar fi complet.
- În urmă cu ceva timp, am avut două idei de emisiuni, pe care le-am propus mai multor televiziuni. Peste tot am fost refuzată, pentru că emisiunile imaginate de mine erau de bun simţ, nu mizau pe facilul de mahala. Am înţeles că n-are rost să mă încăpăţânez şi am renunţat. Aşa cum, de ani de zile, am renunţat să mai imprim muzică românească, pentru că azi, pentru generaţia mea, uşile sunt închise. M-am orientat, în schimb, către zone unde sunt apreciată şi care îmi dau satisfacţie. Astfel, continui colaborarea cu minunatul Petre Geambaşu şi extraordinara lui orchestră, cânt şi singură - având un repertoriu separat, dar extrem de bogat - la diverse evenimente private, şi joc în mai multe piese de teatru şi în musicalul "Rebecca", de la Teatrul Naţional de Operetă " Ion Dacian", care va fi reluat începând din 2016.
- Despre ce piese de teatru este vorba?
- "Toc Toc", în regia lui Ricard Reguant, care acum, în a doua stagiune, s-a mutat la Teatrul Elisabeta. E o comedie senzaţională, la care oamenii aproape că nu se opresc din râs. Plus, încă trei piese, toate în regia lui Dan Tudor (o întâlnire profesională pe care o preţuiesc enorm) şi care, de asemenea, au foarte mare succes la
Foto: Elena Craca (2)
Edit: Cezar Tabac
Styling: Oana Mantu, Sharmant Salon
Fotografiile au fost realizate în cadrul sălii de fitness WestLife, cu sprijinul antrenorului Romeo Fodulu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
