- "Lichidarea" lui Ion Iliescu trebuie privită în contextul mascaradei despărţirii de comunism, pusă în scenă de Liviu Dragnea, la recentul congres al PSD. Este ironic şi, în acelaşi timp, ridicol, să deplângi imaginea de succesor al PCR, pe care a dobândit-o PSD, după ce ai organizat alegeri fără contracandidaţi şi ai fost ales preşedinte cu 97% din voturi, cu doar 2% mai puţin decât obţinea de regulă Ceauşescu. Ion Iliescu a mai fost odată înlăturat de la conducerea PSD, de Mircea Geoană, dar nimeni nu i-a contestat atunci meritele şi a rămas preşedinte de onoare, fără putere executivă, dar cu o voce sonoră şi o anumită autoritate. Pe atunci, însă, Ion Iliescu aducea voturi, şi o ruptură de el putea costa din punct de vedere electoral. Între timp, electoratul său fidel s-a diminuat pe cale naturală, iar baronii partidului nu mai au răbdare, nici să-i aducă omagiile cuvenite unui fondator, nici să-i asculte criticile, uneori fundamentate. Aceştia sunt psd-iştii! Pe de altă parte, PSD este un partid disperat, cu o conducere decimată de DNA la nivel local şi central, iar domnul Dragnea crede, probabil, că o schimbare rapidă de imagine îl va putea ajuta să recâştige terenul pierdut şi să rămână la putere, şi după alegerile din 2016 - poate într-o mare coaliţie de interes naţional cu UNPR şi chiar cu PNL, cine ştie. Cred, însă, că efortul său este inutil, pentru că nu eticheta de "neocomunist" este cea care a redus drastic popularitatea PSD, ci comportamentul său politic, dispreţul faţă de lege, corupţia endemică a administraţiei sale, calitatea elitei sale. PSD nu a adus niciodată prosperitate ţării, în ciuda cifrelor încurajatoare pe care le invocă, ci doar pomeni în anii electorali. Nu a făcut nici o reformă, nu a rezolvat problemele infrastructurii, ci a gestionat statu quo-ul, protejând privilegiile grupurilor de interese de care este strâns legat. Ca să generezi prosperitate, trebuie să guvernezi competent şi curat, ceea ce nu este cazul PSD. Cu alte cuvinte, spiritul comunismului - ca sistem care nu ţine seama de lege, de libertatea individuală, de integritate şi transparenţă în cheltuirea banilor publici, a rămas adânc impregnat în fibra morală a PSD - am putea spune chiar că face parte din ADN-ul său. Dacă voia să ne convingă că partidul s-a reinventat, domnul Dragnea trebuia să le ceară colegilor săi să nu mai voteze niciodată împotriva solicitărilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale a parlamentarilor şi să solicite retragerea din prima linie a celor cu procese penale. Din noua sa echipă însă fac parte emulii vechilor baroni ai partidului, cu studii la Academia SRI, nu oameni noi, competenţi şi nepătaţi. În sfârşit, cum să crezi că PSD se înnoieşte, că doreşte să se apropie de intelectuali, când îl menţine premier pe Victor Ponta? Nu cred, deci, că acest spectacol ieftin, sugerat probabil de sociologii PSD, va convinge pe cineva. În ceea ce-l priveşte pe Ion Iliescu, să nu-l căinăm: a făcut mai mult rău ţării din 1989 încoace decât i-a făcut lui, PSD-ul în această toamnă.
- Votul prin corespondenţă a trecut prin Senat cu o majoritate aproape absolută, obţinută prin promiţătoarea armonie PSD-PNL. În mod surprinzător, oponenţii sunt UDMR-ul şi partiduleţul lui Tăriceanu. Cum se justifică nemulţumirile lor faţă de o hotărâre pe drept cuvânt salutară, care face dreptate diasporei româneşti?
- Partidele mici, care se luptă să treacă pragul electoral de 5%, nu au nici un interes să faciliteze participarea la vot a celor care nu sunt alegătorii lor captivi. UDMR nu are cum să obţină voturi în Italia şi Spania, unde aproape că nu sunt maghiari, şi, dacă totalul etnicilor români care se prezintă la vot creşte, atunci proporţia votului pro-UDMR scade. Este o chestiune de matematică simplă, pe care UDMR o ştie bine, iar românii o uită şi nu se duc la vot, acordând astfel UDMR, cu o generozitate prost plasată, posibilitatea de a decide soarta coaliţiilor politice din parlament. Acelaşi raţionament, fără componenta etnică, se aplică şi partidului inventat de Călin Popescu Tăriceanu. Diaspora votează de regulă cu partidele mari, pe care le cunoaşte, care au resursele necesare pentru a face campanie electorală în străinătate şi care pot rezolva - dacă vor şi nu uită după alegeri - problemele românilor care lucrează în străinătate. Partidul domnului Tăriceanu nu îndeplineşte nici una din aceste condiţii, deci nu poate fi decât dezavantajat de sporirea numărului de alegători. Singurul partid mic care poate spera într-un oarecare sprijin din partea diasporei este PMP, datorită popularităţii reziduale a lui Traian Băsescu, dar nici fostul preşedinte nu poate conta pe un succes deplin.
Mai interesantă în această privinţă mi se pare colaborarea PSD-PNL, care, deşi acum a avut un rezultat benefic, nu este în fond de bun augur pentru sănătatea politicii româneşti. Să sperăm că este vorba de o colaborare conjuncturală, nu de un proiect politic subteran, de anihilare a oricărei opoziţii şi de refacere a USL, pe seama democraţiei. Mai ales românii din afara graniţelor ar trebui să privească cu suspiciune această colaborare, pentru că, în perfectă armonie, PSD şi PNL, sub oblăduirea preşedintelui Iohannis, au votat un cod fiscal care obligă diaspora la impozite noi către statul român. În plus, cum cere Monica Macovei, votul prin corespondenţă ar trebui să se aplice şi la alegerile locale, unde se joacă, de fapt, soarta alegerilor parlamentare. Totodată, va conta foarte mult cum va fi pusă în practică această lege de către guvern. Cum guvernul este al PSD, partid care nu are decât de pierdut de pe urma votului diasporei, ne putem aştepta la tot felul de disfuncţii şi tertipuri care să diminueze beneficiile legii. Aşadar, până ce vom cunoaşte forma finală a legii, putem doar spera că ea ne va scăpa de partide artificiale, cum este cel al domnului Tăriceanu, sau de un partid cu toate tarele partidelor româneşti, dar cu un electorat captiv, cum este UDMR.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
