- "Lichidarea" lui Ion Iliescu trebuie privită în contextul mascaradei despărțirii de comunism, pusă în scenă de Liviu Dragnea, la recentul congres al PSD. Este ironic și, în același timp, ridicol, să deplângi imaginea de succesor al PCR, pe care a dobândit-o PSD, după ce ai organizat alegeri fără contracandidați și ai fost ales președinte cu 97% din voturi, cu doar 2% mai puțin decât obținea de regulă Ceaușescu. Ion Iliescu a mai fost odată înlăturat de la conducerea PSD, de Mircea Geoană, dar nimeni nu i-a contestat atunci meritele și a rămas președinte de onoare, fără putere executivă, dar cu o voce sonoră și o anumită autoritate. Pe atunci, însă, Ion Iliescu aducea voturi, și o ruptură de el putea costa din punct de vedere electoral. Între timp, electoratul său fidel s-a diminuat pe cale naturală, iar baronii partidului nu mai au răbdare, nici să-i aducă omagiile cuvenite unui fondator, nici să-i asculte criticile, uneori fundamentate. Aceștia sunt psd-iștii! Pe de altă parte, PSD este un partid disperat, cu o conducere decimată de DNA la nivel local și central, iar domnul Dragnea crede, probabil, că o schimbare rapidă de imagine îl va putea ajuta să recâștige terenul pierdut și să rămână la putere, și după alegerile din 2016 - poate într-o mare coaliție de interes național cu UNPR și chiar cu PNL, cine știe. Cred, însă, că efortul său este inutil, pentru că nu eticheta de "neocomunist" este cea care a redus drastic popularitatea PSD, ci comportamentul său politic, disprețul față de lege, corupția endemică a administrației sale, calitatea elitei sale. PSD nu a adus niciodată prosperitate țării, în ciuda cifrelor încurajatoare pe care le invocă, ci doar pomeni în anii electorali. Nu a făcut nici o reformă, nu a rezolvat problemele infrastructurii, ci a gestionat statu quo-ul, protejând privilegiile grupurilor de interese de care este strâns legat. Ca să generezi prosperitate, trebuie să guvernezi competent și curat, ceea ce nu este cazul PSD. Cu alte cuvinte, spiritul comunismului - ca sistem care nu ține seama de lege, de libertatea individuală, de integritate și transparență în cheltuirea banilor publici, a rămas adânc impregnat în fibra morală a PSD - am putea spune chiar că face parte din ADN-ul său. Dacă voia să ne convingă că partidul s-a reinventat, domnul Dragnea trebuia să le ceară colegilor săi să nu mai voteze niciodată împotriva solicitărilor DNA de încuviințare a urmăririi penale a parlamentarilor și să solicite retragerea din prima linie a celor cu procese penale. Din noua sa echipă însă fac parte emulii vechilor baroni ai partidului, cu studii la Academia SRI, nu oameni noi, competenți și nepătați. În sfârșit, cum să crezi că PSD se înnoiește, că dorește să se apropie de intelectuali, când îl menține premier pe Victor Ponta? Nu cred, deci, că acest spectacol ieftin, sugerat probabil de sociologii PSD, va convinge pe cineva. În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, să nu-l căinăm: a făcut mai mult rău țării din 1989 încoace decât i-a făcut lui, PSD-ul în această toamnă.
- Votul prin corespondență a trecut prin Senat cu o majoritate aproape absolută, obținută prin promițătoarea armonie PSD-PNL. În mod surprinzător, oponenții sunt UDMR-ul și partidulețul lui Tăriceanu. Cum se justifică nemulțumirile lor față de o hotărâre pe drept cuvânt salutară, care face dreptate diasporei românești?
- Partidele mici, care se luptă să treacă pragul electoral de 5%, nu au nici un interes să faciliteze participarea la vot a celor care nu sunt alegătorii lor captivi. UDMR nu are cum să obțină voturi în Italia și Spania, unde aproape că nu sunt maghiari, și, dacă totalul etnicilor români care se prezintă la vot crește, atunci proporția votului pro-UDMR scade. Este o chestiune de matematică simplă, pe care UDMR o știe bine, iar românii o uită și nu se duc la vot, acordând astfel UDMR, cu o generozitate prost plasată, posibilitatea de a decide soarta coalițiilor politice din parlament. Același raționament, fără componenta etnică, se aplică și partidului inventat de Călin Popescu Tăriceanu. Diaspora votează de regulă cu partidele mari, pe care le cunoaște, care au resursele necesare pentru a face campanie electorală în străinătate și care pot rezolva - dacă vor și nu uită după alegeri - problemele românilor care lucrează în străinătate. Partidul domnului Tăriceanu nu îndeplinește nici una din aceste condiții, deci nu poate fi decât dezavantajat de sporirea numărului de alegători. Singurul partid mic care poate spera într-un oarecare sprijin din partea diasporei este PMP, datorită popularității reziduale a lui Traian Băsescu, dar nici fostul președinte nu poate conta pe un succes deplin.
Mai interesantă în această privință mi se pare colaborarea PSD-PNL, care, deși acum a avut un rezultat benefic, nu este în fond de bun augur pentru sănătatea politicii românești. Să sperăm că este vorba de o colaborare conjuncturală, nu de un proiect politic subteran, de anihilare a oricărei opoziții și de refacere a USL, pe seama democrației. Mai ales românii din afara granițelor ar trebui să privească cu suspiciune această colaborare, pentru că, în perfectă armonie, PSD și PNL, sub oblăduirea președintelui Iohannis, au votat un cod fiscal care obligă diaspora la impozite noi către statul român. În plus, cum cere Monica Macovei, votul prin corespondență ar trebui să se aplice și la alegerile locale, unde se joacă, de fapt, soarta alegerilor parlamentare. Totodată, va conta foarte mult cum va fi pusă în practică această lege de către guvern. Cum guvernul este al PSD, partid care nu are decât de pierdut de pe urma votului diasporei, ne putem aștepta la tot felul de disfuncții și tertipuri care să diminueze beneficiile legii. Așadar, până ce vom cunoaște forma finală a legii, putem doar spera că ea ne va scăpa de partide artificiale, cum este cel al domnului Tăriceanu, sau de un partid cu toate tarele partidelor românești, dar cu un electorat captiv, cum este UDMR.