- Nu ştiu cât de tolerantă ar fi fost populaţia faţă de tot felul de subculturi care au pervertit gustul public sau faţă de grupările politice care şi-au impus interesele în dauna românilor, dacă elitele noastre politice nu ar fi fost corupte şi lipsite de scrupule, dispuse să accepte compromisuri, adesea intolerabile, cu grupările din spatele maneliştilor, de pildă, care au făcut afaceri importante cu autorităţile locale şi centrale, în schimbul sprijinului financiar acordat unor politicieni în campaniile electorale. Iar faptul că guvernul a acceptat cu atâta uşurinţă, construirea unei moschei de mari dimensiuni, în Bucureşti, dublată de o universitate islamică, ambele plătite de guvernul Turciei, sugerează că nu avem forţa morală să rezistăm în faţa unui asalt cultural nociv, intern sau extern, susţinut de o forţă financiară importantă. În aceste condiţii, nu putem decât să ne bucurăm că România nu este ţinta valului de refugiaţi care invadează acum Europa, ci doar o ţară de tranzit. Vom primi, desigur, şi noi, o cotă de azilanţi, dar nu ştim câtă vreme vor dori să rămână în România. În Italia, ţară copleşită de ultimul val de refugiaţi, reacţia populaţiei a fost de respingere, refugiaţii fiind percepuţi ca mult prea pretenţioşi şi recalcitranţi. Şi în Germania s-au înregistrat reacţii violente la adresa refugiaţilor, percepuţi ca o ameninţare la stabilitatea şi coeziunea societăţii. Nu este exclus să existe şi la noi reacţii de respingere, dar problema gravă nu este aceasta, ci natura acestui fenomen, care abia acum începe să fie analizat, şi pe care istoricul Neagu Djuvara îl compară cu invadarea Imperiului Roman, de către triburi venite din Asia Centrală. Într-adevăr, ceea ce iniţial părea să fie o criză pur umanitară, devine, în lumina unor informaţii recente, apărute în mass media, o posibilă invazie planificată de unii lideri politici din lumea musulmană, inclusiv de preşedintele Turciei, Erdogan, care au tolerat - atunci când nu au stimulat - reţelele de traficanţi de persoane, în scopul destabilizării UE. Ca să nu mai vorbim de posibilitatea ca printre refugiaţi să fie infiltraţi terorişti islamişti. Poate că se vor fi gândit la acest scenariu, guvernele Poloniei, Cehiei şi Slovaciei, care au refuzat să primească refugiaţi musulmani. Guvernul României nu pare prea preocupat. Pe de altă parte, nu puţini români sunt implicaţi în reţelele ilegale de trafic cu refugiaţi, fără ca serviciile de informaţii şi autorităţile patriei să se fi sesizat. Toleranţa are, iată, nu numai dimensiuni culturale, ci şi interlope, ceea ce naşte serioase îngrijorări faţă de capacitatea elitelor politice şi administrative şi chiar a populaţiei, de a rezista la o eventuală ofensivă islamistă, mascată de o criză umanitară. Din păcate, nu avem nici măcar o dezbatere publică serioasă pe această temă.
- După cum arată ultimele sondaje de opinie, preşedintele Klaus Iohannis pierde puncte la capitolul "simpatie şi încredere". Un semnal suficient de periculos, pentru a-l scoate din starea de apatie cu care îşi exasperează alegătorii? Ce ar trebui să facă, pentru a fi la înălţimea speranţelor puse, iniţial, în el?
- Scăderea constantă în sondaje a popularităţii lui Klaus Iohannis semnalează dezamăgirea populaţiei faţă de prestaţia unui preşedinte care promisese că va schimba modul în care se face politică în România, dar nu a schimbat practic nimic. Ca acest declin să devină reversibil, domnul Iohannis ar trebui să se reinventeze şi să facă ceea ce a promis - adică, să devină o voce puternică şi autoritară în spaţiul public, în sprijinul statului de drept şi integrităţii, susţinând ferm îndepărtarea tuturor personajelor dubioase, cu dosare penale, din poziţii de putere. În schimb, domnul Iohannis colaborează cu aceste personaje dubioase. Nu este suficient să ceri demisia unui premier urmărit penal şi apoi să pleci în vacanţă cu soţia; trebuie să urmăreşti această idee cu tenacitate, printr-o campanie de mesaje publice. Şi apoi, este nevoie de proiecte politice curajoase, cum a fost reforma educaţiei lansată de preşedintele Băsescu, pe care actuala coaliţie de guvernare a anulat-o. Ar fi putut preşedintele Iohannis, fost profesor şi inspector, să se fi implicat în această dezbatere, cum ar fi trebuit să prezinte un punct de vedere şi faţă de tulburările din sistemul sanitar, nu să lase guvernul Ponta să propună legalizarea mitei, adică plasarea poverii financiare a remunerării corpului medical, tot pe umerii pacienţilor care plătesc, deja, atât asigurări de sănătate, cât şi impozite. Pentru aceasta, însă, trebuie să ai viziune, cultură politică, convingeri puternice şi discurs politic, iar domnul Iohannis este deficitar la toate capitolele. Orice om politic aflat în declin de popularitate ar încerca să-şi refacă relaţia cu alegătorii, ar porni într-un turneu prin ţară, ar sta de vorbă cu oamenii. Pentru domnul Iohannis, însă, cetăţenii nu par să conteze. Poate că au avut dreptate cei care au emis teoria că lansarea candidaturii sale prezidenţiale a fost doar o stratagemă a unor creiere mai sofisticate, menită să asigure continuitatea la putere a USL printr-o operaţiune de manipulare a electoratului, căruia i s-a oferit o falsă alternativă. Este suficient să priveşti la idila politică dintre Liviu Dragnea şi co-preşedinta PNL Alina Gorghiu, care se simte atât de bine la televiziunea lui Dan Voiculescu, pentru ca să-ţi dai seama că USL "trăieşte" şi chiar prosperă, iar domnul Iohannis şi-a jucat rolul, în marea păcăleală administrată de servicii şi de USL poporului român. Altfel, de ce să fi renunţat la colaborarea cu Monica Macovei şi să fi preferat să facă un pact cu controversatul general Oprea, a cărui ascensiune nu pare a putea fi oprită? În concluzie, nu cred că domnul Iohannis se va reinventa ca politician. Cred, mai degrabă, că nu va face absolut nimic şi va lăsa PSD, UNPR şi PNL să-şi facă propriile jocuri, peste capul şi în dauna naţiunii, rămase din nou fără alternativă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
