- Nu știu cât de tolerantă ar fi fost populația față de tot felul de subculturi care au pervertit gustul public sau față de grupările politice care și-au impus interesele în dauna românilor, dacă elitele noastre politice nu ar fi fost corupte și lipsite de scrupule, dispuse să accepte compromisuri, adesea intolerabile, cu grupările din spatele maneliștilor, de pildă, care au făcut afaceri importante cu autoritățile locale și centrale, în schimbul sprijinului financiar acordat unor politicieni în campaniile electorale. Iar faptul că guvernul a acceptat cu atâta ușurință, construirea unei moschei de mari dimensiuni, în București, dublată de o universitate islamică, ambele plătite de guvernul Turciei, sugerează că nu avem forța morală să rezistăm în fața unui asalt cultural nociv, intern sau extern, susținut de o forță financiară importantă. În aceste condiții, nu putem decât să ne bucurăm că România nu este ținta valului de refugiați care invadează acum Europa, ci doar o țară de tranzit. Vom primi, desigur, și noi, o cotă de azilanți, dar nu știm câtă vreme vor dori să rămână în România. În Italia, țară copleșită de ultimul val de refugiați, reacția populației a fost de respingere, refugiații fiind percepuți ca mult prea pretențioși și recalcitranți. Și în Germania s-au înregistrat reacții violente la adresa refugiaților, percepuți ca o amenințare la stabilitatea și coeziunea societății. Nu este exclus să existe și la noi reacții de respingere, dar problema gravă nu este aceasta, ci natura acestui fenomen, care abia acum începe să fie analizat, și pe care istoricul Neagu Djuvara îl compară cu invadarea Imperiului Roman, de către triburi venite din Asia Centrală. Într-adevăr, ceea ce inițial părea să fie o criză pur umanitară, devine, în lumina unor informații recente, apărute în mass media, o posibilă invazie planificată de unii lideri politici din lumea musulmană, inclusiv de președintele Turciei, Erdogan, care au tolerat - atunci când nu au stimulat - rețelele de traficanți de persoane, în scopul destabilizării UE. Ca să nu mai vorbim de posibilitatea ca printre refugiați să fie infiltrați teroriști islamiști. Poate că se vor fi gândit la acest scenariu, guvernele Poloniei, Cehiei și Slovaciei, care au refuzat să primească refugiați musulmani. Guvernul României nu pare prea preocupat. Pe de altă parte, nu puțini români sunt implicați în rețelele ilegale de trafic cu refugiați, fără ca serviciile de informații și autoritățile patriei să se fi sesizat. Toleranța are, iată, nu numai dimensiuni culturale, ci și interlope, ceea ce naște serioase îngrijorări față de capacitatea elitelor politice și administrative și chiar a populației, de a rezista la o eventuală ofensivă islamistă, mascată de o criză umanitară. Din păcate, nu avem nici măcar o dezbatere publică serioasă pe această temă.
- După cum arată ultimele sondaje de opinie, președintele Klaus Iohannis pierde puncte la capitolul "simpatie și încredere". Un semnal suficient de periculos, pentru a-l scoate din starea de apatie cu care își exasperează alegătorii? Ce ar trebui să facă, pentru a fi la înălțimea speranțelor puse, inițial, în el?
- Scăderea constantă în sondaje a popularității lui Klaus Iohannis semnalează dezamăgirea populației față de prestația unui președinte care promisese că va schimba modul în care se face politică în România, dar nu a schimbat practic nimic. Ca acest declin să devină reversibil, domnul Iohannis ar trebui să se reinventeze și să facă ceea ce a promis - adică, să devină o voce puternică și autoritară în spațiul public, în sprijinul statului de drept și integrității, susținând ferm îndepărtarea tuturor personajelor dubioase, cu dosare penale, din poziții de putere. În schimb, domnul Iohannis colaborează cu aceste personaje dubioase. Nu este suficient să ceri demisia unui premier urmărit penal și apoi să pleci în vacanță cu soția; trebuie să urmărești această idee cu tenacitate, printr-o campanie de mesaje publice. Și apoi, este nevoie de proiecte politice curajoase, cum a fost reforma educației lansată de președintele Băsescu, pe care actuala coaliție de guvernare a anulat-o. Ar fi putut președintele Iohannis, fost profesor și inspector, să se fi implicat în această dezbatere, cum ar fi trebuit să prezinte un punct de vedere și față de tulburările din sistemul sanitar, nu să lase guvernul Ponta să propună legalizarea mitei, adică plasarea poverii financiare a remunerării corpului medical, tot pe umerii pacienților care plătesc, deja, atât asigurări de sănătate, cât și impozite. Pentru aceasta, însă, trebuie să ai viziune, cultură politică, convingeri puternice și discurs politic, iar domnul Iohannis este deficitar la toate capitolele. Orice om politic aflat în declin de popularitate ar încerca să-și refacă relația cu alegătorii, ar porni într-un turneu prin țară, ar sta de vorbă cu oamenii. Pentru domnul Iohannis, însă, cetățenii nu par să conteze. Poate că au avut dreptate cei care au emis teoria că lansarea candidaturii sale prezidențiale a fost doar o stratagemă a unor creiere mai sofisticate, menită să asigure continuitatea la putere a USL printr-o operațiune de manipulare a electoratului, căruia i s-a oferit o falsă alternativă. Este suficient să privești la idila politică dintre Liviu Dragnea și co-președinta PNL Alina Gorghiu, care se simte atât de bine la televiziunea lui Dan Voiculescu, pentru ca să-ți dai seama că USL "trăiește" și chiar prosperă, iar domnul Iohannis și-a jucat rolul, în marea păcăleală administrată de servicii și de USL poporului român. Altfel, de ce să fi renunțat la colaborarea cu Monica Macovei și să fi preferat să facă un pact cu controversatul general Oprea, a cărui ascensiune nu pare a putea fi oprită? În concluzie, nu cred că domnul Iohannis se va reinventa ca politician. Cred, mai degrabă, că nu va face absolut nimic și va lăsa PSD, UNPR și PNL să-și facă propriile jocuri, peste capul și în dauna națiunii, rămase din nou fără alternativă.