RODICA CULCER despre... Cum se va descurca România cu imigranții arabi

Redactia
- Europa se confruntă cu o imigrație din zona lu­mii arabe, pentru care nu este pregătită, nici admi­nis­trativ, nici moral. România va trebui, și ea, să pri­mească azilanți. Ce scenariu întrevedeți: antipatie sau toleranță? Noi am fost întotdeauna îngăduitori cu etniile conlocuitoare, dovadă manelizarea puternică a gustului public, provocată de cultura de tip gitan, pre­cum și maghiarizarea, nestingherită de nimeni, a inimii Transilvaniei, deci...

- Nu știu cât de tolerantă ar fi fost populația față de tot felul de subculturi care au pervertit gustul public sau față de grupările politice care și-au impus interesele în dauna românilor, dacă elitele noastre politice nu ar fi fost corupte și lipsite de scrupule, dispuse să accepte com­promisuri, adesea intolerabile, cu grupările din spa­tele maneliștilor, de pildă, care au făcut afaceri im­por­tante cu autoritățile locale și centrale, în schimbul spri­ji­nului financiar acordat unor politicieni în campaniile electorale. Iar faptul că guvernul a acceptat cu atâta ușurință, construirea unei moschei de mari dimensiuni, în București, dublată de o universitate islamică, ambele plătite de guvernul Turciei, sugerează că nu avem forța morală să rezistăm în fața unui asalt cultural nociv, in­tern sau extern, susținut de o forță financiară impor­tan­tă. În aceste condiții, nu putem decât să ne bucurăm că România nu este ținta valului de refugiați care inva­dează acum Europa, ci doar o țară de tranzit. Vom primi, desigur, și noi, o cotă de azilanți, dar nu știm câtă vreme vor dori să rămână în România. În Italia, țară copleșită de ultimul val de refugiați, reacția populației a fost de res­­pingere, refugiații fiind percepuți ca mult prea pre­tențioși și recalcitranți. Și în Germania s-au în­re­gis­trat reacții violente la adresa refugiaților, percepuți ca o amenințare la stabilitatea și coeziunea societății. Nu este exclus să existe și la noi reacții de respingere, dar pro­blema gravă nu este aceasta, ci natura acestui fenomen, ca­re abia acum începe să fie analizat, și pe care istoricul Nea­gu Djuvara îl compară cu invadarea Imperiului Ro­man, de către triburi venite din Asia Centrală. În­tr-adevăr, ceea ce inițial părea să fie o criză pur uma­ni­tară, devine, în lumina unor informații recente, apărute în mass media, o posibilă invazie planificată de unii li­deri politici din lumea musulmană, inclusiv de preșe­dintele Turciei, Erdogan, care au tolerat - atunci când nu au sti­mulat - rețelele de traficanți de persoane, în sco­­pul des­tabilizării UE. Ca să nu mai vorbim de po­si­bi­li­tatea ca printre refugiați să fie infiltrați teroriști is­lamiști. Poate că se vor fi gândit la acest scenariu, gu­ver­nele Po­loniei, Cehiei și Slovaciei, care au refuzat să pri­meas­că re­fugiați musul­mani. Guvernul României nu pare prea pre­ocupat. Pe de altă parte, nu puțini români sunt im­pli­cați în rețelele ile­gale de trafic cu refugiați, fă­ră ca ser­viciile de infor­mații și autoritățile patriei să se fi sesizat. Toleranța are, iată, nu numai dimensiuni cul­­tu­­­ra­le, ci și interlope, ceea ce naște serioase în­gri­jo­rări fa­­ță de capa­citatea elitelor politice și administrative și chiar a popu­lației, de a re­zista la o eventuală ofensivă islamistă, mas­cată de o cri­ză umanitară. Din păcate, nu avem nici mă­car o dez­ba­tere publică serioasă pe această temă.

- După cum arată ultimele sondaje de opinie, pre­șe­dintele Klaus Iohannis pierde puncte la capitolul "sim­patie și încredere". Un semnal suficient de peri­culos, pentru a-l scoate din starea de apatie cu care își exasperează alegătorii? Ce ar trebui să facă, pentru a fi la înălțimea speranțelor puse, inițial, în el?

- Scăderea constantă în sondaje a popularității lui Klaus Iohannis semnalează dezamăgirea populației față de prestația unui președinte care promisese că va schimba modul în care se face politică în România, dar nu a schimbat practic nimic. Ca acest declin să devină re­versibil, domnul Iohannis ar trebui să se reinventeze și să facă ceea ce a promis - adică, să devină o voce pu­ter­nică și autoritară în spațiul public, în sprijinul statului de drept și integrității, susținând ferm îndepărtarea tu­turor personajelor dubioase, cu dosare penale, din po­ziții de putere. În schimb, domnul Iohannis colaborează cu aceste personaje dubioase. Nu este suficient să ceri demisia unui premier urmărit penal și apoi să pleci în vacanță cu soția; trebuie să urmărești această idee cu te­na­citate, printr-o campanie de mesaje publice. Și apoi, este nevoie de proiecte politice curajoase, cum a fost re­forma educației lansată de președintele Băsescu, pe care actuala coaliție de guvernare a anulat-o. Ar fi putut președintele Iohannis, fost profesor și inspector, să se fi implicat în această dezbatere, cum ar fi trebuit să prezinte un punct de vedere și față de tulburările din sis­te­mul sani­tar, nu să lase guvernul Ponta să propună le­ga­lizarea mi­tei, adică plasarea poverii financiare a re­mu­nerării cor­pului medical, tot pe umerii pacienților care plătesc, deja, atât asigurări de sănătate, cât și impo­zite. Pentru aceasta, însă, trebuie să ai viziune, cultură po­litică, con­vingeri puternice și discurs politic, iar dom­nul Iohannis este deficitar la toate capitolele. Orice om politic aflat în declin de popularitate ar încerca să-și refacă relația cu ale­gătorii, ar porni într-un turneu prin țară, ar sta de vor­bă cu oamenii. Pentru domnul Io­hannis, însă, cetățenii nu par să conteze. Poate că au avut dreptate cei care au emis teoria că lansarea can­di­daturii sale prezidențiale a fost doar o stratagemă a unor creiere mai sofisticate, menită să asigure continuitatea la putere a USL printr-o operațiune de manipulare a electoratului, căruia i s-a oferit o falsă alternativă. Este su­ficient să privești la idila politică dintre Liviu Drag­nea și co-președinta PNL Alina Gorghiu, care se simte atât de bine la televiziunea lui Dan Voiculescu, pentru ca să-ți dai seama că USL "trăiește" și chiar prosperă, iar domnul Iohannis și-a jucat rolul, în marea păcăleală administrată de servicii și de USL poporului român. Altfel, de ce să fi renunțat la colaborarea cu Monica Ma­covei și să fi preferat să fa­că un pact cu contro­ver­satul general Oprea, a cărui ascensiune nu pare a putea fi oprită? În con­clu­zie, nu cred că domnul Iohannis se va reinventa ca po­li­tician. Cred, mai degrabă, că nu va face absolut nimic și va lăsa PSD, UNPR și PNL să-și facă propriile jocuri, peste capul și în dauna națiunii, ră­mase din nou fără alternativă.