Călirea
Să previi este mai uşor decât să vindeci: în acest sens pledează Kneipp pentru "călire". Ca să nu existe însă neînţelegeri - nu se pune problema "să strângem din dinţi". Starea de confort, buna dispoziţie şi un fitness plăcut constituie componentele de bază ale întreţinerii sănătăţii, iar ele se află în prim-plan şi de astă dată, când ne preocupă călirea.
"Mă întreb ce boală n-ar putea pătrunde cu uşurinţă într-un corp şubred, în vreme ce unui corp călit puţin îi pasă de ea. Eu susţin cu tărie că slăbiciunea deschide larg uşa pentru nenumărate boli", scria Sebastian Kneipp în 1895, cu doi ani înainte de trecerea sa în eternitate, în "Mein Testament" ("Testamentul meu").
O sumă de exerciţii - de regulă, simple - au darul de a spori rezistenţa fizică şi psihică, protejându-ne sănătatea. Prin metodele lui Sebastian Kneipp, se activează microcirculaţia la nivelul pielii şi, pe cale reflexogenă, implicit cea la nivelul organelor interne. Astfel se îmbunătăţeşte funcţionarea lor şi, în consecinţă, se consolidează echilibrul întregului organism. În paginile ce urmează vă prezentăm o selecţie de asemenea exerciţii, care ar trebui să fie nelipsite din programul dvs. zilnic, la fel ca spălatul pe dinţi. Căci ele sunt cu atât mai eficiente, cu cât le efectuaţi mai consecvent, pe o îndelungată perioadă de timp. Călirea stimulează optimismul şi pofta de viaţă, menţinându-le ridicate pe termen lung. Încercaţi propunerile noastre, pentru a afla care din ele vă priesc şi vă fac plăcere.
Periajul pe pielea uscată
Recomandat în special pentru:
* tensiune arterială mare
* tensiune scăzută
* keratoze
* varice minore
* hidrofobie
De utilizat cu prudenţă/ nerecomandat la:
* acnee, afecţiuni cutanate inflamatorii, leziuni
* varice inflamate, ulcere varicoase (se evită picioarele!)
* hiperexcitabilitate nervoasă
* pilozitate corporală exagerată
* tulburări de somn la persoanele nervoase (practicat seara, le poate împiedica să adoarmă)
De ce aveţi nevoie:
* o perie (peri naturali sau fibre de sisal) cu mâner şi o coadă lungă, detaşabilă, sau un prosop aspru
* timp disponibil - 5 minute
Cum procedaţi:
Vă e greu "să faceţi ochi" dimineaţa? Atunci, periajul uscat este ideal pentru dvs. - şi anume, îndată ce v-aţi dat jos din pat. Executaţi-l de preferat în faţa unei ferestre deschise, ori măcar după ce aţi aerisit încăperea. Nu uitaţi să creşteţi presiunea, pe măsură ce vă apropiaţi de inimă. Dacă îl veţi face seara, s-ar putea să aveţi tulburări de somn.
* Pe braţe şi picioare, periaţi mai întâi longitudinal, apoi cu mişcări circulare, iar la sfârşit, din nou longitudinal.
* Creşteţi uşor apăsarea în direcţia trunchiului.
1. Partea inferioară a corpului
* laba piciorului drept: faţa superioară, apoi talpa
* gamba dreaptă (mişcări circulare)
* coapsa dreaptă: mai întâi latura exterioară, pe urmă cea interioară
* laba piciorului stâng: faţa superioară, apoi talpa
* gamba stângă (mişcări circulare)
* coapsa stângă: mai întâi latura exterioară, pe urmă cea interioară
* fesele
2. Partea superioară a corpului
* dosul mâinii drepte
* braţul: mai întâi latura exterioară (periată longitudinal), pe urmă cea interioară
* la fel dosul mâinii stângi şi braţul
* pieptul înspre stern
* abdomenul în sensul acelor de ceasornic
* ceafa, înspre umăr
* spatele, partea de sus
* spatele, partea de jos
3. Faţa
* trebuie să întrebuinţaţi o perie deosebit de moale
Durata:
* Până când pielea se înroşeşte uşor.
* După aceea, eventual:
- spălare cu apă rece
- frecare cu zăpadă
- ungere a pielii cu o loţiune sau cremă
- gimnastică, mişcare.
Baia de aer
Recomandată în special pentru:
* vulnerabilitate la infecţii
* senzaţie de oboseală dimineaţa
* stări depresive
* nervozitate, labilitate emoţională
De utilizat cu prudenţă/ nerecomandată la:
* senzaţie de frig, frisoane
De ce aveţi nevoie:
* timp disponibil - aproximativ 5-10 minute
* eventual, o pereche de şosete călduroase
Cum procedaţi:
Baia de aer în casă (complet dezbrăcaţi, cu fereastra deschisă) se efectuează cel mai bine dimineaţa, imediat după trezire (în timp ce vă faceţi patul, toaleta de dimineaţă, puţină ordine prin locuinţă). La baia de aer sub cerul liber (de pildă, când grădinăriţi) fiţi atenţi să nu vă ia frigul (şi, eventual, să nu fiţi văzuţi de vecini curioşi, respectiv de trecători).
1. Baia de aer în casă: începeţi cu fereastra închisă, după un timp, o veţi deschide.
2. Mişcaţi-vă dezbrăcaţi prin cameră aproximativ 5-10 minute (cu cât e mai rece aerul, cu atât durata va fi mai scurtă).
3. Din când în când, fricţionaţi-vă pielea cu palmele.
4. Dacă e posibil, faceţi câteva exerciţii de gimnastică pentru coloană, de asemenea şi pentru articulaţiile braţelor şi picioarelor.
5. Încheiaţi cu un periaj uscat al pielii (vezi mai jos).
La sfârşit, aveţi grijă să vă încălziţi suficient!
Baia de lumină/ baia de soare
Recomandată în special pentru:
* sistem imunitar slăbit
* psoriazis
* leziuni cutanate care se cicatrizează greu (inclusiv infectate)
De utilizat cu prudenţă/ nerecomandată la:
* eczemă în faza acută
* tuberculoză pulmonară
* alergie la radiaţiile solare
* hepatită
* hipertiroidie
* administrarea concomitentă a unor preparate care favorizează fotosensibilitatea pielii (tretionină, sunătoare, ulei esenţial din arborele de ceai şi altele)
* hiperexcitabilitate vegetativă
* depigmentare
* cardită (inflamaţia pereţilor inimii)
* afecţiuni articulare inflamatorii în faza acută
* gastrită şi ulcer gastro-duodenal
* consum suficient de lichide
* protecţie solară (pălărie de soare, creme cu factor de protecţie), eventual uleiuri de aplicat pe piele
Cum procedaţi:
1. Folosiţi posibilităţile naturale de protecţie solară (copaci, tufişuri), eventual acoperiţi-vă alternativ diversele părţi ale corpului.
2. Prelungiţi treptat timpul de expunere la soare (la început, nu depăşiţi 2-12 minute pe zi).
3. Puteţi face pauze, pentru a vă răcori, utilizând o procedură cu apă rece - de pildă baie, duş, clătire, jet. Atenţie: răcorirea trebuie să se facă treptat (vezi mai jos).
4. Pielea uscată se unge cu uleiuri de protecţie.
Sfatul specialistului
Regulile de bază
* Nu intraţi niciodată în apa rece fără a face în prealabil o răcorire lentă - vă puneţi viaţa în pericol, din cauza unei posibile reacţii a sistemului nervos vegetativ (risc de stop cardiac).
* Procedaţi cu prudenţă la mare şi la munte, unde radiaţiile solare se amplifică din cauza reflexiei.
* Când aţi suferit un şoc termic (hipertermie, perturbare a mecanismelor de reglare spontană a temperaturii corpului), răcoriţi-vă imediat retrăgându-vă la umbră, clătind cu apă rece partea superioară sau inferioară a corpului, asigurându-vă aportul necesar de lichide - şi apelaţi la un medic.
* Dacă aveţi insolaţie (s-au iritat celulele nervoase din creier şi din măduva spinării), răcoriţi-vă cu băgare de seamă, fără a forţa.
* Preveniţi neplăcerile şi accidentele printr-o desfăşurare precaută şi atent dozată a întregii proceduri. Este important să vă obişnuiţi gradat cu stimulul reprezentat de razele soarelui, care nu pot fi înlocuite cu vizitele la salonul de bronzat.
Mersul prin rouă
Indicat pentru:
* tulburări ale circulaţiei arteriale în stadiul incipient
* varice
* oboseală dimineaţa, la trezire
De utilizat cu prudenţă/ nerecomandat la:
* infecţii urinare, afecţiuni ale vezicii şi rinichilor
* infecţii la organele genitale feminine
* dureri provenite de la nervul sciatic
* senzaţie de frig, frisoane, picioare reci
* tulburări ale circulaţiei arteriale însoţite de dureri la mers
* în perioada ciclului
* tulburări de sensibilitate la labele picioarelor, provocate de diabetul zaharat sau de alte afecţiuni metabolice
De ce aveţi nevoie:
* un gazon acoperit de rouă
* aproximativ 10 minute disponibile
Cum procedaţi:
1. Mergeţi cu picioarele calde (după ce abia v-aţi dat jos din pat), vreme de câteva minute (maximum 5), prin iarba încă udă de rouă.
2. Opriţi-vă, în momentul când vă apare o senzaţie evidentă de frig.
Feriţi-vă să nu răciţi! După procedură, e obligatoriu să vă încălziţi (în pat, cu o pereche de şosete groase ori, cel mai bine, făcând mişcare).
Mersul prin zăpadă
Indicat pentru:
* dureri cronice de cap
* slabă rezistenţă la infecţii
* stări de oboseală şi deprimare
* transpiraţii excesive la picioare
De utilizat cu prudenţă/ nerecomandat la:
* senzaţie de frig, frisoane, picioare reci
* infecţii ale organelor genitale feminine
* în zilele de menstruaţie
* infecţii urinare, afecţiuni acute ale vezicii şi rinichilor
* tulburări ale circulaţiei arteriale cu dureri la mers
De ce aveţi nevoie:
* zăpadă moale, proaspăt aşternută
* un prosop de frotir
* o pereche de şosete groase, preferabil de lână
* 3 minute, timp disponibil
* voinţă
Cum procedaţi:
1. La început, mergeţi prin zăpadă numai câteva secunde, eventual până când aveţi o senzaţie de durere pătrunzătoare. Mai târziu, pe măsură ce vă antrenaţi, prelungiţi durata până la 3 minute.
2. Trebuie neapărat să vă încălziţi picioarele (în pat, cu şosete călduroase, frecând cu prosopul pe pielea uscată, sau mergând în pas alert).
Important:
Fiţi atenţi la mers - există pericolul de alunecare! Efectuaţi procedura numai pe zăpadă moale (zăpada întărită poate provoca tăieturi). Nu mergeţi, nici nu staţionaţi pe diverse piese metalice (grătar, ştergător de picioare etc.), deoarece tălpile vă pot rămâne lipite de ele, din cauza gheţii formate instantaneu.
Călcarea apei
Călcarea apei are un efect de echilibrare: ea calmează seara şi înviorează în timpul zilei.
Recomandată în special pentru:
* insomnie
* tulburări incipiente ale circulaţiei arteriale
* varice, circulaţie venoasă deficitară la nivelul picioarelor, ca o consecinţă a tromboflebitei
* perturbări în reglarea temperaturii corpului
* rezistenţă scăzută la infecţii
* tendinţă de hipertensiune
* nevroză cardiacă, dureri de inimă fără o cauză organică
* sindrom Sudeck stadiul I la picioare (dereglare metabolică, intervenită în urma unor leziuni, a unei fracturi etc.)
* senzaţie de fierbinţeală la cap, cefalee determinată de circulaţia cerebrală
* ameţeli
* meteosensibilitate
* transpiraţie excesivă la picioare
De utilizat cu prudenţă/ nerecomandată la:
* infecţii urinare, afecţiuni ale vezicii şi rinichilor
* infecţii ale organelor genitale feminine
* tulburări grave ale circulaţiei arteriale (dureri la efort, oboseală la mers pe distanţe mai lungi)
* frisoane, senzaţie de frig, mai ales când picioarele sunt reci
* în zilele menstruaţiei
De ce aveţi nevoie:
* un bazin cu apă/o cadă sau
* o găleată mare/o putină sau
* un pârâu/un ţărm accesibil, cu apa puţin adâncă/o fântână în oraş/malul mării
* apa trebuie să se ridice până la o palmă sub genunchi
* cu tot cu îmbrăcat şi dezbrăcat, timpul necesar este de circa 10 minute
Cum procedaţi:
1. Suflecaţi pantalonul/ ridicaţi fusta
2. "Mersul berzei" (la fiecare pas, ridicaţi piciorul din apă cât mai sus) - se poate executa şi în poziţia şezând. În funcţie de temperatura apei, durata procedurii va fi de aproximativ 30-60 secunde. Dacă vă apare o senzaţie puternică de frig (care poate
merge până la durere), opriţi-vă imediat.
3. Ştergeţi-vă prin tamponare cu prosopul, apoi puneţi-vă ciorapi şi încălţaţi-vă.
4. Încălziţi-vă mergând sau băgaţi-vă în pat (seara, călcarea apei vă ajută să adormiţi mai uşor).
Important:
Aveţi grijă să nu răciţi. De aceea, nu efectuaţi niciodată concomitent călcarea apei şi baia la braţe. După ce aţi terminat, încălziţi-vă bine, de exemplu în pat, cu o pereche de şosete călduroase. Dacă preferaţi mişcarea, cea mai indicată este o plimbare - însă numai cu picioarele calde.