Despre îngeri, cu MARIAN şi VICTORIA ZIDARU

Începuse să ningă, când m-am întâlnit cu Vic­toria şi Marian Zidaru, în atelierul lor. În sobă trosneau lemnele, şi asta dădea locului un aer sărbătoresc. Lumina fo­cului arunca umbre lungi şi stra­nii peste îngerii de lemn ai lui Marian Zidaru, şi îi fă­ceau să sclipească pe cei ţe­suţi în cu­să­turile fastuoase ale Vic­toriei Zidaru. Doi ar­tişti în via­ţa cărora îngerii sunt o pre­zenţă cotidiană. Eram aproape de Crăciun, şi me­sa­gerii cerului înce­puseră deja să coboare în lume.

Însoţitorul cu aripi

- Marian Zidaru, creaţia ta ar­tistică e populată intens de îngeri. Cum te-ai împrietenit cu ei?

- Îngerul este prietenul omului, principalul lui prieten. Aşa că tema îngerilor a apărut firesc în creaţia mea. Şi m-am bazat, întâi de toate, pe o experienţă personală. Am remarcat întotdeauna o prezenţă lângă mine, ceva care mă obliga să merg pe un anumit drum sau îmi oprea un drum care mie mi se părea bun, dar în cele din urmă nu se dovedea aşa. M-am simţit me­reu ghidat, călăuzit pe o anumită direcţie, în afara vo­inţei mele. Mai târziu, am înţeles că această îndru­mare a des­tinului meu a fost o manifestare a prezenţei înge­rului. Fiecare om are lângă el un înger. Chiar doi: în­gerul bun şi îngerul rău. Sau poate să aibă mai mulţi. Există mulţi îngeri care ne păzesc. Sunt îngerii me­seriilor, dar şi îngerii gardieni sau îngerii militari, exis­tă îngerii apelor, îngerii munţilor, există îngerii oraşelor, îngerii ţărilor. Îngerii au fost prezenţi printre oameni înainte de lumea creştină, încă din antichi­tate. Ei apar în frizele din Asiria, în lumea ebraică, sunt îngerii greceşti, etrusci sau romani. În permanenţă au fost figurate fiinţe cu aripi, care mai târziu s-au numit îngeri. Când ni se revelează, îngerii au chip ome­nesc, sunt plăcuţi la vedere şi ne călăuzesc prin lume. În opera mea, îngerii au apărut în anii '80. "Lupta îngerilor cu aspidele" a fost prima mea temă. Era vorba despre lupta în­gerilor gardieni cu îngerii întu­ne­ricului. Îngerii gardieni sunt îngerii sentimentelor curate. Adesea, ei sunt călcaţi în picioare de om. Aşa că îngerii mei gardieni merg în spa­tele omului, plângând. Nu-l pără­sesc. Doar se îndepărtează de el câţi­va paşi. Pe aceşti îngeri înlă­crimaţi i-am sculptat şi în anii'90. Atunci am avut un proiect pentru ei. Am închipuit un trotuar plin de îngeri, de aripi de îngeri, lucraţi în bronz, încastraţi în paviment, şi peste care oamenii calcă. Căci fap­tele multor oameni dovedesc că îngerii au fost abandonaţi. Oamenii nu se mai lasă călă­uziţi de îngeri, ci fac ce cred ei că este mai bine. Şi ce înseamnă, până la urmă, un om că­lăuzit de îngeri? Se vede pe chipul şi în munca lui. Când îngerul e lângă el, lucrul merge cu spor şi timpul se dilată, îşi creşte dimensiunea.

- Crezi în îngeri?

- Cum aş putea să nu cred? Şi apoi, eu nu vorbesc decât despre ceea ce am constatat. De pildă, îmi amintesc cum, pe vremea când eram la mânăstirea Ghelari, din -unedoara, în 1990, în Piaţa Universităţii se dezlănţuiseră demons­traţiile. Făceam rugăciuni, ca să-i apere Dum­nezeu pe tineri şi să le dea putere să ţină viu acel spirit al revoltei studenţeşti. Şi într-o noap­te am avut un vis. Poate a fost un înger care mi l-a trimis. Se făcea că treceam pe lângă o clădire şi cineva mi-a spus: "Dacă vei arunca o piatră în geamul de colo, va fi cutremur!". Atât a fost visul. A doua zi dimineaţă, m-am trezit, mi-am văzut de treabă, şi tot umblând prin curtea mânăstirii văd un geam care semăna cu cel din vis. Şi iau o piatră şi o arunc în geam. În clipa aia, a fost un cutremur puternic la Bucureşti. Un cutre­mur de gradul 6. Vi­sul meu poate trecea neobservat, dar tot atunci a murit un om. În panica mulţimii, a ieşit în stradă şi i-a căzut o cărămidă în cap. Iar asta m-a înfricoşat şi mi-a dat de gândit. Nu te joci cu semnele!... Acela a fost un vis explicit. De aceea, cum aş pu­tea să nu cred în îngeri şi în semnele lor? Vezi, noi avem im­presia că noi suntem cei care ne hotărâm căile vieţii. Dar omul este ca un aparat de radio. El recepţionează mesaje şi rolul lui este să aleagă ce post doreşte să i se şoptească la ureche. Alege îngerul bun să-i şoptească sau alege îngerul rău. Dar faptele aparţin întotdeauna îngerilor, nu omului. Când un om face un lucru rău, se spune că a ascultat şoapta dia­volului. Teama, de exemplu, este ab­senţa îngerului. Când se teme, omul are com­portamentul unui învins. Iar curajul este prezenţa îngerului.

Plopii, îngerii şoselelor

Recent, Marian şi Victoria Zidaru s-au prezentat în faţa publicului românesc cu o amplă expoziţie, la Palatul Mogoşoaia, în care îngerii şi-au avut partea leului.
- Lucrez la aceşti îngeri de prin 1998-2000 - a continuat Marian Zidaru, în liniştea atelierului, pe care pocnetul lemnelor din sobă o îmblânzeau. Atunci am început să fac mai ales îngerii călători. Îngerul călător este o temă începută pe Platoul Bucegi, în 1994. M-am gândit în special la îngerul României, care este un înger povăţuitor şi ocrotitor. Îngerul călător pleacă de pe Platoul Bucegilor (despre care socot că este locul de naştere spirituală a României) şi apoi merge pe cursul apelor şi intră încet, încet, în cetate. De aici, tema s-a dezvoltat şi am creat şi în­ge­rii oraşelor. La Mogoşoaia, am realizat un fel de re­petiţie generală. Am plimbat acest înger prin mai multe colţuri ale parcului brâncovenesc. L-am purtat şi eu, dar l-am aşezat şi pe umerii unor copii sau oa­meni în toată firea, care se plimbau prin parc şi au voit să participe la proiect. Îngerul meu, care era, de fapt, o aripă din lemn, care seamănă cu o elice de avion, a fost personajul principal. Îngerul apărea în faţă, iar omul era ascuns sub aripa îngerului. Omului nu i se vedea chipul. Cumva, am inversat rolurile. Nu îngerul stă în spatele omului, discret şi nevăzut, ci îngerul este vizibil şi pluteşte, iar omul e anonim.

- Ce îngeri ai mai închipuit, şi la ce îngeri mai visezi tu, Marian Zidaru?

- Mă bate gândul să figurez şi nişte îngeri ai apelor. Fac şi ei parte din îngerii mei călători. Sunt îngeri discreţi. Îngeri greu de observat, pe malul unei ape, unde le e locul. Pot fi un lemn, sau o salcie care prinde rădăcini.

- Ai sculptat şi Îngeri ai şoselelor...

- Îngerii şoselelor sunt plopii. Mi-a venit ideea când au fost tăiaţi de pe marginea drumurilor. A durat ceva să adun o serie de paisprezece, cincisprezece plopi, pe care să-i aşez unul lângă altul. I-am expus în toamna asta, la Timişoara. De fapt, eu gândisem o expoziţie întreagă, în care aşezam aceşti plopi ca pe marginea şoselelor, cum era odată. Şoselele de până în 1990 îţi dădeau o oarecare siguranţă, când vedeai copaci pe stânga şi pe dreapta, mai ales plopi. Simţeai că nu eşti singur, că eşti ocrotit cumva. În anii în care dispăruseră plopii de pe marginea şoselelor, am făcut un drum spre Cluj. Mi s-a părut înfricoşător. Din­tr-odată, şoselele erau pustii. Era ca un drum în deşert. Te simţeai vulnerabil. Simţeai că eşti supus oricărui pe­ricol posibil. Şi atunci mi-a venit ideea îngerilor şo­selelor, în chipul acestor plopi. Sunt plopi aşezaţi în diferite forme geometrice. Aceşti plopi îşi trăgeau seva dintr-o hrănire spirituală şi supravegheau şose­lele. Poate nu întâmplător, de când s-au tăiat plopii, sunt şi mai multe accidente. Am figurat plopii în flă­cări, i-am făcut cu frunze sau fără, sau tăiaţi şi aşezaţi unii peste alţii, transportaţi spre a deveni chibrituri. Eu cred că lipsa de respect şi milă pentru natură nu poate decât să se întoarcă împotriva noastră.

- Marian, tu vezi îngeri peste tot!

- Şi în Scriptură se vorbeşte des­pre îngerul adâncurilor sau despre îngerul apelor şi îngerul izvoarelor. Eu doar încerc să-i înfăţişez lumii în sculpturile mele.

- Între îngerii tăi din atelier, sunt şi unii oblici, în formă de fus. Cum ai ajuns să-i vezi aşa?

- Aceşti îngeri fac parte dintr-un complex mai mare, pe care l-am numit "Cei nouă arhangheli". Cum am ajuns la ei? Fusul este o formă aero­di­namică, el se învârteşte, cre­ează o mişcare turbionară puter­nică. Şi când se învârteşte, el fiin­ţează, devine un personaj. Ca­pă­tă şi o for­mă aburoasă şi ne face să ne gândim la o prezenţă spi­ri­tuală. Dar pentru mine orice verticală, orice oblică, poate fi un înger. Îngerul poate să în­tru­chipeze orice formă. Chiar şi abstractă. De aceea, eu cred că "Măiastra" lui Brân­­cuşi este un înger.

Îngerii tineri

- Acum, în preajma Cră­ciunului, simţi că Pământul se umple, mai mult ca nicio­dată, de îngeri?

- În preajma Crăciunului, îngerii ne deschid inimile pentru a dărui. Asta este o dovadă a prezenţei lor. Acest duh al dărniciei, al compa­siunii şi apropierii de semeni, toate sunt lucrarea îngerului.

- Crezi că există o ştiinţă de a comunica cu îngerii?

- Nu! Este pur şi simplu lucrul lui Dumnezeu, care se face pentru a şi-i apropia pe credincioşi. Sau pentru a deştepta credinţa, printr-o experienţă mistică. Dum­nezeu se apropie doar de cine voieşte şi-L cheamă. Puţini din noi îi dau libertate lui Dumnezeu. Cred cu adevărat în aceste vorbe: "S-a făcut Voia Dom­nului". Când apar îngerii, pre­zenţa lor este numai pentru martori aleşi. Apariţia lor face parte din amintire, n-a putut fi niciodată înregistrată, ca să rămână o dovadă palpabilă a trecerii lor pe pământ.

- Tu ai întâlnit vreodată un în­ger?

- Poate că am simţit o prezenţă lângă mine, atunci când am avut sa­tisfacţia unei sculpturi bine făcute. Cât de des mi s-a întâmplat? Nu ştiu să spun. Dacă îţi intră un om în casă şi îţi face un bine şi binele ăla a fost profund, ştii că acolo a fost lucrarea îngerului. Ştefan cel Mare, de pildă, atunci când mergea la război şi în­vingea cu o mână de oşteni o întreagă armată otomană, o făcea prin lucrarea îngerilor. Ei lucrau prin mâinile solda­ţilor noştri şi le dădeau tăria de a învinge. Chiar turcii confirmă asta, printr-o întâmplare rămasă în istorie, anume atunci când ei au luptat cu Ştefan, de fapt, în fruntea oştirii, nu l-au văzut pe Ştefan cel Mare, l-au văzut pe Sfân­tul Gheorghe. Iar asta s-a întâmplat într-o bise­rică. Turcii o cuceriseră şi au intrat s-o pro­faneze, dar n-au putut. Pentru că au văzut icoana Sfân­tului Gheorghe şi şi-au amintit că el i-a învins, apărând în fruntea oştirilor moldovene.

- În ultima vreme se vorbeşte mult despre apa­riţiile îngereşti. Pe toată planeta, numărul celor care cred în îngeri creşte.

- Cred că e un semn al lui Dumnezeu, înaintea unor evenimente importante. În­toarcerea la credinţă şi împăcarea cu Dumnezeu, care ajunge, prin îngeri, la inima omului. Aşa a fost mereu. Scrie în Scriptură, la Faptele Apostolilor: "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voş­tri vor visa vise!". Şi la fel în Apocalipsa lui Enoh: "Iată vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi, şi tot ochiul Îl va vedea". În­seamnă că sfinţii şi îngerii ne vor fi revelaţi. În vremea de sfârşit, oamenii vor apuca să vadă lumea de dincolo, pe care o vor dori şi o vor căuta.

Îngeresele

La sfârşit, am stat de vorbă şi cu Victoria Zidaru, despre îngerii din opera şi din sufletul ei.
- Nu mi-am propus niciodată să fac îngeri, pentru că pe vremea când am început să lucrez, imediat după ce am terminat facultatea, nu eram orientată destul de clar în zona mistică. Întotdeauna eu am vorbit despre trup, asta a fost principala mea preocupare: să exprim spiritualitatea trupului. M-a interesat această idee o viaţă întreagă, ca omul să-şi transforme trupul carnal, traversat de atâtea ispite şi agresivităţi, într-unul spiritual. Şi, mai ales, am căutat cu înverşunare să elimin din reprezentarea trupului toată prezenţa anatomică. Şi tot eliminând anatomia, am ajuns la o formă ce se spiritualiza. Atunci am simţit nevoia să adaug statuilor mele - aripi. Şi aşa am ajuns la îngerese. Şi îngereasa, după aceea, s-a transformat în mamă de îngeri. Aşa am ajuns la lucrarea din lemn pe care am mai numit-o şi "Cloşca cu puii de aur". Este de o fiinţă, o mamă cosmică. Ea naşte îngeri. Are pe trup inseraţi zeci de îngeri, care se desprind din trupul ei. Sigur, e o metaforă. Aceasta a fost calea pe care am ajuns eu la îngeri. Mai târziu, am abordat structura ortodoxă şi arhetipală a îngerului. Şi am făcut îngeri, heruvimi şi serafimi, în material vegetal sau în material textil.

- Ce te atrage la îngeri?

- Este singura mea linişte: să fac cât mai mulţi se­rafimi şi heruvimi. Formele lor, prin­zând viaţă sub mâi­nile mele, sunt sin­gurele care îmi aduc pace şi duh de viaţă. Le simt prezenţa, de­şi n-am văzut ni­cio­dată un înger. Poate doar în pic­tu­ra mânăstirilor din Bucovina, de unde mă trag.