Despre îngeri, cu MARIAN și VICTORIA ZIDARU

Începuse să ningă, când m-am întâlnit cu Vic­toria și Marian Zidaru, în atelierul lor. În sobă trosneau lemnele, și asta dădea locului un aer sărbătoresc. Lumina fo­cului arunca umbre lungi și stra­nii peste îngerii de lemn ai lui Marian Zidaru, și îi fă­ceau să sclipească pe cei țe­suți în cu­să­turile fastuoase ale Vic­toriei Zidaru. Doi ar­tiști în via­ța cărora îngerii sunt o pre­zență cotidiană. Eram aproape de Crăciun, și me­sa­gerii cerului înce­puseră deja să coboare în lume.

Însoțitorul cu aripi

- Marian Zidaru, creația ta ar­tistică e populată intens de îngeri. Cum te-ai împrietenit cu ei?

- Îngerul este prietenul omului, principalul lui prieten. Așa că tema îngerilor a apărut firesc în creația mea. Și m-am bazat, întâi de toate, pe o experiență personală. Am remarcat întotdeauna o prezență lângă mine, ceva care mă obliga să merg pe un anumit drum sau îmi oprea un drum care mie mi se părea bun, dar în cele din urmă nu se dovedea așa. M-am simțit me­reu ghidat, călăuzit pe o anumită direcție, în afara vo­inței mele. Mai târziu, am înțeles că această îndru­mare a des­tinului meu a fost o manifestare a prezenței înge­rului. Fiecare om are lângă el un înger. Chiar doi: în­gerul bun și îngerul rău. Sau poate să aibă mai mulți. Există mulți îngeri care ne păzesc. Sunt îngerii me­seriilor, dar și îngerii gardieni sau îngerii militari, exis­tă îngerii apelor, îngerii munților, există îngerii orașelor, îngerii țărilor. Îngerii au fost prezenți printre oameni înainte de lumea creștină, încă din antichi­tate. Ei apar în frizele din Asiria, în lumea ebraică, sunt îngerii grecești, etrusci sau romani. În permanență au fost figurate ființe cu aripi, care mai târziu s-au numit îngeri. Când ni se revelează, îngerii au chip ome­nesc, sunt plăcuți la vedere și ne călăuzesc prin lume. În opera mea, îngerii au apărut în anii '80. "Lupta îngerilor cu aspidele" a fost prima mea temă. Era vorba despre lupta în­gerilor gardieni cu îngerii întu­ne­ricului. Îngerii gardieni sunt îngerii sentimentelor curate. Adesea, ei sunt călcați în picioare de om. Așa că îngerii mei gardieni merg în spa­tele omului, plângând. Nu-l pără­sesc. Doar se îndepărtează de el câți­va pași. Pe acești îngeri înlă­crimați i-am sculptat și în anii'90. Atunci am avut un proiect pentru ei. Am închipuit un trotuar plin de îngeri, de aripi de îngeri, lucrați în bronz, încastrați în paviment, și peste care oamenii calcă. Căci fap­tele multor oameni dovedesc că îngerii au fost abandonați. Oamenii nu se mai lasă călă­uziți de îngeri, ci fac ce cred ei că este mai bine. Și ce înseamnă, până la urmă, un om că­lăuzit de îngeri? Se vede pe chipul și în munca lui. Când îngerul e lângă el, lucrul merge cu spor și timpul se dilată, își crește dimensiunea.

- Crezi în îngeri?

- Cum aș putea să nu cred? Și apoi, eu nu vorbesc decât despre ceea ce am constatat. De pildă, îmi amintesc cum, pe vremea când eram la mânăstirea Ghelari, din -unedoara, în 1990, în Piața Universității se dezlănțuiseră demons­trațiile. Făceam rugăciuni, ca să-i apere Dum­nezeu pe tineri și să le dea putere să țină viu acel spirit al revoltei studențești. Și într-o noap­te am avut un vis. Poate a fost un înger care mi l-a trimis. Se făcea că treceam pe lângă o clădire și cineva mi-a spus: "Dacă vei arunca o piatră în geamul de colo, va fi cutremur!". Atât a fost visul. A doua zi dimineață, m-am trezit, mi-am văzut de treabă, și tot umblând prin curtea mânăstirii văd un geam care semăna cu cel din vis. Și iau o piatră și o arunc în geam. În clipa aia, a fost un cutremur puternic la București. Un cutre­mur de gradul 6. Vi­sul meu poate trecea neobservat, dar tot atunci a murit un om. În panica mulțimii, a ieșit în stradă și i-a căzut o cărămidă în cap. Iar asta m-a înfricoșat și mi-a dat de gândit. Nu te joci cu semnele!... Acela a fost un vis explicit. De aceea, cum aș pu­tea să nu cred în îngeri și în semnele lor? Vezi, noi avem im­presia că noi suntem cei care ne hotărâm căile vieții. Dar omul este ca un aparat de radio. El recepționează mesaje și rolul lui este să aleagă ce post dorește să i se șoptească la ureche. Alege îngerul bun să-i șoptească sau alege îngerul rău. Dar faptele aparțin întotdeauna îngerilor, nu omului. Când un om face un lucru rău, se spune că a ascultat șoapta dia­volului. Teama, de exemplu, este ab­sența îngerului. Când se teme, omul are com­portamentul unui învins. Iar curajul este prezența îngerului.

Plopii, îngerii șoselelor

Recent, Marian și Victoria Zidaru s-au prezentat în fața publicului românesc cu o amplă expoziție, la Palatul Mogoșoaia, în care îngerii și-au avut partea leului.
- Lucrez la acești îngeri de prin 1998-2000 - a continuat Marian Zidaru, în liniștea atelierului, pe care pocnetul lemnelor din sobă o îmblânzeau. Atunci am început să fac mai ales îngerii călători. Îngerul călător este o temă începută pe Platoul Bucegi, în 1994. M-am gândit în special la îngerul României, care este un înger povățuitor și ocrotitor. Îngerul călător pleacă de pe Platoul Bucegilor (despre care socot că este locul de naștere spirituală a României) și apoi merge pe cursul apelor și intră încet, încet, în cetate. De aici, tema s-a dezvoltat și am creat și în­ge­rii orașelor. La Mogoșoaia, am realizat un fel de re­petiție generală. Am plimbat acest înger prin mai multe colțuri ale parcului brâncovenesc. L-am purtat și eu, dar l-am așezat și pe umerii unor copii sau oa­meni în toată firea, care se plimbau prin parc și au voit să participe la proiect. Îngerul meu, care era, de fapt, o aripă din lemn, care seamănă cu o elice de avion, a fost personajul principal. Îngerul apărea în față, iar omul era ascuns sub aripa îngerului. Omului nu i se vedea chipul. Cumva, am inversat rolurile. Nu îngerul stă în spatele omului, discret și nevăzut, ci îngerul este vizibil și plutește, iar omul e anonim.

- Ce îngeri ai mai închipuit, și la ce îngeri mai visezi tu, Marian Zidaru?

- Mă bate gândul să figurez și niște îngeri ai apelor. Fac și ei parte din îngerii mei călători. Sunt îngeri discreți. Îngeri greu de observat, pe malul unei ape, unde le e locul. Pot fi un lemn, sau o salcie care prinde rădăcini.

- Ai sculptat și Îngeri ai șoselelor...

- Îngerii șoselelor sunt plopii. Mi-a venit ideea când au fost tăiați de pe marginea drumurilor. A durat ceva să adun o serie de paisprezece, cincisprezece plopi, pe care să-i așez unul lângă altul. I-am expus în toamna asta, la Timișoara. De fapt, eu gândisem o expoziție întreagă, în care așezam acești plopi ca pe marginea șoselelor, cum era odată. Șoselele de până în 1990 îți dădeau o oarecare siguranță, când vedeai copaci pe stânga și pe dreapta, mai ales plopi. Simțeai că nu ești singur, că ești ocrotit cumva. În anii în care dispăruseră plopii de pe marginea șoselelor, am făcut un drum spre Cluj. Mi s-a părut înfricoșător. Din­tr-odată, șoselele erau pustii. Era ca un drum în deșert. Te simțeai vulnerabil. Simțeai că ești supus oricărui pe­ricol posibil. Și atunci mi-a venit ideea îngerilor șo­selelor, în chipul acestor plopi. Sunt plopi așezați în diferite forme geometrice. Acești plopi își trăgeau seva dintr-o hrănire spirituală și supravegheau șose­lele. Poate nu întâmplător, de când s-au tăiat plopii, sunt și mai multe accidente. Am figurat plopii în flă­cări, i-am făcut cu frunze sau fără, sau tăiați și așezați unii peste alții, transportați spre a deveni chibrituri. Eu cred că lipsa de respect și milă pentru natură nu poate decât să se întoarcă împotriva noastră.

- Marian, tu vezi îngeri peste tot!

- Și în Scriptură se vorbește des­pre îngerul adâncurilor sau despre îngerul apelor și îngerul izvoarelor. Eu doar încerc să-i înfățișez lumii în sculpturile mele.

- Între îngerii tăi din atelier, sunt și unii oblici, în formă de fus. Cum ai ajuns să-i vezi așa?

- Acești îngeri fac parte dintr-un complex mai mare, pe care l-am numit "Cei nouă arhangheli". Cum am ajuns la ei? Fusul este o formă aero­di­namică, el se învârtește, cre­ează o mișcare turbionară puter­nică. Și când se învârtește, el fiin­țează, devine un personaj. Ca­pă­tă și o for­mă aburoasă și ne face să ne gândim la o prezență spi­ri­tuală. Dar pentru mine orice verticală, orice oblică, poate fi un înger. Îngerul poate să în­tru­chipeze orice formă. Chiar și abstractă. De aceea, eu cred că "Măiastra" lui Brân­­cuși este un înger.

Îngerii tineri

- Acum, în preajma Cră­ciunului, simți că Pământul se umple, mai mult ca nicio­dată, de îngeri?

- În preajma Crăciunului, îngerii ne deschid inimile pentru a dărui. Asta este o dovadă a prezenței lor. Acest duh al dărniciei, al compa­siunii și apropierii de semeni, toate sunt lucrarea îngerului.

- Crezi că există o știință de a comunica cu îngerii?

- Nu! Este pur și simplu lucrul lui Dumnezeu, care se face pentru a și-i apropia pe credincioși. Sau pentru a deștepta credința, printr-o experiență mistică. Dum­nezeu se apropie doar de cine voiește și-L cheamă. Puțini din noi îi dau libertate lui Dumnezeu. Cred cu adevărat în aceste vorbe: "S-a făcut Voia Dom­nului". Când apar îngerii, pre­zența lor este numai pentru martori aleși. Apariția lor face parte din amintire, n-a putut fi niciodată înregistrată, ca să rămână o dovadă palpabilă a trecerii lor pe pământ.

- Tu ai întâlnit vreodată un în­ger?

- Poate că am simțit o prezență lângă mine, atunci când am avut sa­tisfacția unei sculpturi bine făcute. Cât de des mi s-a întâmplat? Nu știu să spun. Dacă îți intră un om în casă și îți face un bine și binele ăla a fost profund, știi că acolo a fost lucrarea îngerului. Ștefan cel Mare, de pildă, atunci când mergea la război și în­vingea cu o mână de oșteni o întreagă armată otomană, o făcea prin lucrarea îngerilor. Ei lucrau prin mâinile solda­ților noștri și le dădeau tăria de a învinge. Chiar turcii confirmă asta, printr-o întâmplare rămasă în istorie, anume atunci când ei au luptat cu Ștefan, de fapt, în fruntea oștirii, nu l-au văzut pe Ștefan cel Mare, l-au văzut pe Sfân­tul Gheorghe. Iar asta s-a întâmplat într-o bise­rică. Turcii o cuceriseră și au intrat s-o pro­faneze, dar n-au putut. Pentru că au văzut icoana Sfân­tului Gheorghe și și-au amintit că el i-a învins, apărând în fruntea oștirilor moldovene.

- În ultima vreme se vorbește mult despre apa­rițiile îngerești. Pe toată planeta, numărul celor care cred în îngeri crește.

- Cred că e un semn al lui Dumnezeu, înaintea unor evenimente importante. În­toarcerea la credință și împăcarea cu Dumnezeu, care ajunge, prin îngeri, la inima omului. Așa a fost mereu. Scrie în Scriptură, la Faptele Apostolilor: "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voș­tri vor visa vise!". Și la fel în Apocalipsa lui Enoh: "Iată vine Domnul cu zecile de mii de sfinți, și tot ochiul Îl va vedea". În­seamnă că sfinții și îngerii ne vor fi revelați. În vremea de sfârșit, oamenii vor apuca să vadă lumea de dincolo, pe care o vor dori și o vor căuta.

Îngeresele

La sfârșit, am stat de vorbă și cu Victoria Zidaru, despre îngerii din opera și din sufletul ei.
- Nu mi-am propus niciodată să fac îngeri, pentru că pe vremea când am început să lucrez, imediat după ce am terminat facultatea, nu eram orientată destul de clar în zona mistică. Întotdeauna eu am vorbit despre trup, asta a fost principala mea preocupare: să exprim spiritualitatea trupului. M-a interesat această idee o viață întreagă, ca omul să-și transforme trupul carnal, traversat de atâtea ispite și agresivități, într-unul spiritual. Și, mai ales, am căutat cu înverșunare să elimin din reprezentarea trupului toată prezența anatomică. Și tot eliminând anatomia, am ajuns la o formă ce se spiritualiza. Atunci am simțit nevoia să adaug statuilor mele - aripi. Și așa am ajuns la îngerese. Și îngereasa, după aceea, s-a transformat în mamă de îngeri. Așa am ajuns la lucrarea din lemn pe care am mai numit-o și "Cloșca cu puii de aur". Este de o ființă, o mamă cosmică. Ea naște îngeri. Are pe trup inserați zeci de îngeri, care se desprind din trupul ei. Sigur, e o metaforă. Aceasta a fost calea pe care am ajuns eu la îngeri. Mai târziu, am abordat structura ortodoxă și arhetipală a îngerului. Și am făcut îngeri, heruvimi și serafimi, în material vegetal sau în material textil.

- Ce te atrage la îngeri?

- Este singura mea liniște: să fac cât mai mulți se­rafimi și heruvimi. Formele lor, prin­zând viață sub mâi­nile mele, sunt sin­gurele care îmi aduc pace și duh de viață. Le simt prezența, de­și n-am văzut ni­cio­dată un înger. Poate doar în pic­tu­ra mânăstirilor din Bucovina, de unde mă trag.