BERBEC
În turnir

* Berbecii singuri sunt sprijiniţi de marele benefic Jupiter însuşi, să întâlnească o persoană potrivită, până pe 11 august. Mari şanse de-a vă îndrăgosti există între 21 februarie şi 17 martie, doar că în acest răstimp atrageţi multe priviri şi simţiţi nevoia de-a vă îndrăgosti, mai degrabă decât preferinţa pentru o persoană anume. Intervalul cel mai romantic se anunţă însă la începutul verii, mai precis între 6 iunie şi 18 iulie, când ambii benefici - romantica Venus şi Jupiter cel sigur pe farmecul lui - îşi dau întâlnire în Leu, care pentru dvs. reprezintă casa dragostei. În august şi septembrie, o persoană iubită din trecut poate să reapară în viaţa dvs., bulversându-vă, între 26 iulie şi 4 septembrie. Mai apoi, relaţiile se stabilizează.
* Berbecii aflaţi într-o relaţie stabilă se luptă în continuare cu sentimente contradictorii, oscilând între atracţie şi respingere, asupra cărora nu prea au control. Nevoia dvs. de libertate poate fi exagerată, iar la mijlocul lui martie, partenerul poate lua măsuri radicale. Venus vă ajută însă, până pe 17, să treceţi hopul.
TAUR
Două turturele

* Taurii singuri tânjesc după dragoste, în martie şi aprilie, când dulcea Venus, iar apoi pasionalul Marte, le traversează zodia. Între 11 martie şi 11 aprilie, nevoia de afecţiune e pronunţată şi puteţi atrage în viaţa dvs. pe cineva. Fiţi doar atenţi să nu vă combinaţi cu prima persoană interesată, doar pentru că vă simţiţi singuri. S-ar putea să vă limitaţi astfel alegerile. Din 19 iulie s-ar putea să reveniţi la o iubire mai veche. Tandemul Venus-Marte se reface în octombrie şi noiembrie, când puteţi întâlni pe cineva potrivit.
* Taurii aflaţi într-o relaţie stabilă s-au cam chinuit, începând din octombrie 2012, sub influenţa marelui malefic Saturn, care pune la încercare trăinicia. În prima parte a anului, cuplurile care au rezistat vor avea ocazia să se redefinească şi să aducă schimbări. Între 16 iunie şi 18 septembrie, Saturn revine, pentru a verifica dacă schimbările au fost superficiale.
GEMENI
Fără şefi

* Gemenii singuri ar trebui să aibă încredere în destin. Acesta vă va pune faţă-n faţă cu persoanele alături de care aveţi de învăţat despre dragoste. La început, puteţi întâlni pe cineva agreabil, dar luaţi lucrurile în joacă. În tentativa de-a nu vă aprinde prea tare, puteţi încerca (şi reuşi) să vă vedeţi şi cu alte persoane, dar până în octombrie, veţi fi siguri pe sentimentele dvs.
* Gemenii aflaţi într-o relaţie stabilă încep să fie puşi la încercare de Saturn, în diferite feluri. Partenerul de cuplu poate avea mai multe pretenţii de la dvs. sau poate fi pus într-o situaţie în care să depindă de dvs. Mai există şi o a treia variantă, în care partenerul se vrea şef, se apucă să facă un set de reguli pe care se aşteaptă ca dvs. să le urmaţi. Peste vară este mai uşor şi puteţi crede că totul a trecut, dar din toamnă, problemele rămase nerezolvate se pot înrăutăţi.
RAC
Nimic pasager

* Racii singuri sunt în mare parte cei care au pus capăt, anul trecut, unei relaţii care a însemnat mult pentru ei şi îşi trag încă sufletul după greutăţile prin care au trecut. În prima jumătate a anului vă simţiţi probabil prea vulnerabili pentru a vă avânta într-o relaţie nouă. Peste vară, persoana de care v-aţi despărţit ar putea încerca o revenire, dar de-abia în august veţi şti dacă merită să reluaţi povestea, deci n-ar fi cazul să vă grăbiţi cu împăcarea.
* Racii aflaţi într-o relaţie stabilă sunt de felicitat că au reuşit să reziste atâta timp. Aceia care au izbutit să menţină statutul relaţiei au fost în stare să facă faţă schimbărilor majore prin care a trecut cuplul. Raporturile de putere s-au tot modificat, factori externi, imposibil de controlat, au schimbat fondul relaţiei. În jurul datei de 15 martie are loc ultima încercare majoră, iar dacă treceţi cu bine şi peste aceasta, e greu de presupus că cineva sau ceva vă va mai putea despărţi. Forţa dvs. constă exact în capacitatea de-a accepta ceea ce se petrece fără a vă ascunde însă sentimentele.
LEU
Vâlvătăi

* Leii singuri sunt greu de găsit anul acesta, căci marele benefic Jupiter, care le cutreieră zodia până pe 11 august, îi face cât se poate de tentanţi pentru cei din jur. Cel mai probabil, veţi avea de ales, şi nu vă va fi tocmai uşor, mai ales între 6 iunie şi 18 iulie, când micul benefic Venus, planeta iubirii romantice, vine să i se alăture lui Jupiter şi pasionalului Marte. Venus revine în semnul dvs. pe 26 iulie, fiind în mişcare retrogradă, ceea ce poate însemna că o veche iubire poate reveni în viaţa dvs., pentru a fi trăită până la capăt sau ca să vă ajute să treceţi mai departe. Vă limpeziţi între 5 septembrie şi 8 octombrie.
* Leii aflaţi într-o relaţie stabilă se bucură de viaţă, în general, şi de viaţa de cuplu, în special. Există însă o problemă; dat fiind că zodia dvs. e energizată mai tot anul de planete puternice, cum sunt Jupiter şi Marte, vă implicaţi în relaţie, dar ţineţi cont doar de ce credeţi dvs. că este bine pentru cuplu. Dacă nu vă consultaţi şi cu partenerul, acesta ar putea să-şi manifeste nemulţumirea, între 26 iulie şi 4 septembrie, iar dvs. v-aţi putea simţi jigniţi, pentru că nu înţelegeţi ce l-a putut supăra, când dvs. vă străduiţi atât de mult să fie bine.
FECIOARĂ

* Fecioarele singure nu au neapărată nevoie de o relaţie ca să se simtă împlinite, atâta timp cât sunt pasionate de ceea ce fac la serviciu şi au destui prieteni (printre colegi, evident). Dar, în ultimii ani, multe Fecioare de sine stătătoare sunt prinse într-o relaţie intensă şi chinuitoare, pe care cu greu pot s-o gestioneze. Pluton, cel care transformă din temelii tot ce atinge, este responsabil de aceste trăiri care vă chinuie, probabil, din 2011 încoace. Sorţii acestei bătălii se pot decide la mijlocul lunii martie, când puteţi lua, în fine, o atitudine fără echivoc: fie vă angajaţi în relaţia asta dificilă, fără rezerve, fie vă detaşaţi de tot. Oricum, Jupiter trece în semnul dvs. zodiacal în august şi vă face să vă înseninaţi.
* Fecioarele aflate într-o relaţie stabilă se simt, paradoxal, într-o situaţie foarte instabilă, de parcă ar fi pe nisipuri mişcătoare. Motivul? Maestrul iluziilor, Neptun, şi Chiron, vindecătorul rănit. Jupiter vă insuflă însă suficient optimism, din august încolo, ca să găsiţi o abordare potrivită.
BALANŢĂ
Pe balansoar

* Balanţele singure nu sunt niciodată cu adevărat singure, căci fie analizează la nesfârşit fosta relaţie, fie fac tot felul de speculaţii cu privire la aceea care va să vie. În 2015, prietenii se pot preocupa să vă găsească un partener potrivit şi, culmea, pot s-o şi nimerească. Acest plăcut eveniment se poate produce oricând până pe 11 august, pentru că guvernatoarea zodiei dvs., Venus, vine şi ea să susţină eforturile prietenilor, între 6 iunie şi 8 octombrie. În acest răstimp, va şi retrograda, ceea ce se poate traduce prin faptul că vă veţi putea schimba sentimentele faţă de cineva care iniţial v-a atras sau că vă veţi da seama că, ceea ce începuse ca o prietenie s-a transformat în dragoste.
* Balanţele aflate într-o relaţie stabilă mai au de trecut un singur hop major, la mijlocul lui martie. Tot în martie, pe 20, are loc o eclipsă de Soare, care îşi va pune amprenta pe evoluţia cuplului, urmată de cea de Lună, din 4 aprilie, care poate aduce cu sine indicii cu privire la deciziile pe care ar trebui să le luaţi.
SCORPION
Skandenberg

* Scorpionii singuri au impresia, în continuare, că vânează un miraj. Vă e greu să acceptaţi că radarul dvs. (de cele mai multe ori infailibil) cu privire la sentimentele unei persoane nu funcţionează în anumite condiţii. Şi, într-adevăr, e greu să străpungi vălul de iluzii ţesut de Neptun şi aruncat cu meşteşugire în casa iubirilor dvs. Mai ales că în februarie puteţi trăi cu impresia că un vis (altă specialitate a lui Neptun) vi s-a adeverit şi aţi descoperit pe cineva care vă completează întru totul. Peste vară, însă, percepţia dvs. devine mai realistă.
* Scorpionii aflaţi într-o relaţie stabilă şi care au reuşit s-o menţină, în ciuda greutăţilor prin care au trecut din 2012 şi până către sfârşitul anului trecut, trec printr-o perioadă mai liniştită, până pe 16 iunie, când Saturn se întoarce în semnul lor. Probabil că nu-l veţi primi cu mare bucurie, dar e nevoie să-i mai suportaţi prezenţa încă vreo patru luni, ca trecând ultimele teste, să plecaţi mai departe cu inima împăcată şi cu trecutul pus la punct.
SĂGETĂTOR
Punct şi de la capăt

* Săgetătorii singuri continuă să treacă printr-o perioadă bulversantă, şi pentru ei, şi pentru persoanele cu care încep o relaţie. Atracţia iniţială se poate transforma pe neaşteptate în respingere, urmată de o nouă perioadă de atracţie şi, din nou, un refuz de-a continua ceea ce au (re)început. Acest model de comportament poate să se repete faţă de o singură persoană sau poate fi vorba de o succesiune de experienţe scurte, dar intense, cu persoane neobişnuite. La cea mai riscantă experienţă de acest fel vă puteţi aştepta la mijlocul lui martie. Luaţi lucrurile aşa cum vin, nu vă angajaţi prea repede în relaţii, căci vă puteţi schimba pe neaşteptate.
* Săgetătorii aflaţi într-o relaţie stabilă ar putea petrece un concediu primăvăratic alături de partenerul de cuplu, undeva, în intervalul 12 aprilie - 7 mai. Aveţi nevoie de o perioadă în care să vă reconectaţi la partener, să creaţi noi momente frumoase, căci cu excepţia perioadei de vară (din mijlocul lui iunie şi până pe 18 septembrie), severul Saturn pune le încercare trăinicia cuplului.
CAPRICORN
Amor cu filtru

* Capricornii singuri, mai ales cei născuţi în cel de-al doilea decan al zodiei, trăiesc în energia lui Pluton şi trec prin tot soiul de prefaceri profunde. Dacă până acum v-aţi mulţumit să vă căutaţi un partener, acum doriţi să-l dominaţi. În schimb, dacă până acum aţi dorit să vă manifestaţi puterea asupra persoanei iubite, puteţi dori, dimpotrivă, pe cineva mai puternic decât dvs. Aşa face Pluton, el vine să compenseze, vă face să trăiţi experienţe pe care până în prezent le-aţi evitat. Odată cu începutul primăverii, vă puteţi aştepta la o poveste toridă, cu cineva cu mult temperament, poveste ce poate culmina între 1 şi 11 aprilie.
* Capricornii aflaţi într-o relaţie stabilă pot trece prin momente dificile la mijlocul lunii martie, fie din cauza familiei lor, care-şi bagă coada, fie din pricina unor complicaţii intervenite în carieră. Încercaţi să vă păstraţi cumpătul şi nu lăsaţi factori externi să interfereze cu viaţa dvs. personală. Echilibrul se poate restabili în cuplu, între 8 mai şi 5 iunie.
VĂRSĂTOR
Idile de primăvară

* Vărsătorii singuri îşi păstrează reputaţia, anul acesta, în sensul că nu caută cu tot dinadinsul o relaţie. O idilă de primăvară se poate înfiripa cel mai probabil între 12 aprilie şi 7 mai, iar Marte se va asigura, din 13 mai încolo, ca pasiunea să nu lipsească între voi. Relaţia se poate adânci, cu condiţia să împărtăşiţi o mulţime de interese şi să întreprindeţi împreună multe şi diverse activităţi.
* Vărsătorii aflaţi într-o relaţie stabilă n-au cum să nu se înţeleagă bine cu partenerul de cuplu, cu care e o plăcere să-şi petreacă timpul, cel puţin până la începutul lui octombrie. Mai mult, între 26 iulie şi 5 septembrie pot fi eliminate din relaţie, de comun acord, acele lucruri sau situaţii care stânjeneau bunul mers al lucrurilor. Vărsătorii care aleg să se căsătorească anul acesta o fac sub bune auspicii. Ideal ar fi să semnaţi contractul conjugal până pe 11 august.
PEŞTI
Doruri neostoite

* Peştii singuri sunt nefericiţi prin definiţie, pentru că le vine tare greu să suporte singurătatea. Dar, pe de altă parte, nici nu ştiţi ce vreţi, în special dacă vă număraţi printre cei născuţi în primul decan. Această maximă confuzie vine din partea nimănui altcuiva decât a stăpânului zodiei dvs., Neptun. Acesta vă trezeşte în suflet un noian de doruri pe care nicio persoană nu le-ar putea ostoi. Cei născuţi în al doilea decan pot fi speriaţi de propria vulnerabilitate exacerbată de asteroidul Chiron, care poate răscoli vechi răni.
* Peştii aflaţi într-o relaţie stabilă s-ar putea să nici nu realizeze câte probleme le creează partenerului de cuplu. Puteţi fi atât de adânciţi în propriile stări, încât jumătatea dvs. să aibă împresia că aveţi ceva de ascuns sau vă pregătiţi să fugiţi din relaţie. Încercaţi să fiţi mai deschişi şi mai prezenţi, psihologic, în cuplu, măcar până pe 11 august, când vechiul dvs. guvernator, Jupiter, vine să învioreze atmosfera. Meritul îi revine însă în cea mai mare parte partenerului dvs.