Aceasta este denumirea unei afecţiuni de care suferă multe milioane de oameni din lumea întreagă. Ea constă într-o senzaţie auditivă patologică manifestată prin prezenţa permanentă a unor zgomote în urechi, chiar atunci când în jur este linişte. Ca regulă generală, semnalele acustice sunt filtrate de creier, căci auzul rămâne activ în permanenţă, ziua şi noaptea, însă noi suntem înzestraţi în mod natural cu aptitudinea de a percepe doar sunetele importante. De pildă: o tânără mamă doarme profund, dar se trezeşte instantaneu, îndată ce bebeluşul ei începe să plângă. La pacienţii cu tinitus, acest mecanism de selecţie al creierului s-a dereglat şi nu mai este capabil să discearnă între important şi nesemnificativ. În consecinţă, urechea percepe mereu disonanţe mai mult sau mai puţin stridente, provenite din interior. Sunetele lipsite de însemnătate, pe care de obicei le ignorăm, năvălesc în prim-plan şi îl ocupă.
Cauze
"Prăpădul" începe în copilărie
Tulburărilor de circulaţie a sângelui, care în trecut erau privite ca fiind principalul factor declanşator al bolii, li se atribuie astăzi doar un rol secundar. Medicina se concentrează acum asupra căilor nervoase ce fac legătura dintre urechi şi creier. De-a lungul acestui traiect se pot produce leziuni mai uşoare sau mai grave ale neuronilor, survenite ca o consecinţă a expunerii la zgomote de intensitate mare. Încă din copilărie, pistoalele cu capse şi alte jucării gălăgioase lasă urme pe viaţă asupra celulelor senzoriale. Mai târziu, muzica bubuitoare din discoteci, player-ele MP3, petardele şi bormaşinile au şi ele o contribuţie decisivă la vătămarea auzului. În anii tinereţii, organismul reuşeşte să compenseze într-o oarecare măsură efectele acestor leziuni. Totuşi, la un moment dat, se ajunge la un deficit de auz sau chiar la pierderea lui. Atunci, neuronii din creier aflaţi în legătură cu celulele senzoriale degradate rămân fără "obiectul muncii". Nemaiavând semnale acustice de transmis, ei se apucă să creeze sunete proprii. Aşa îşi explică neurobiologii apariţia afecţiunii numite tinitus.
Traumatisme craniene
Pe lângă zgomotele puternice, cu urmări nefaste, boala mai poate fi declanşată şi de traumatismele craniene, de accidentele de circulaţie, ori de manevrele imprudente executate de un osteopat asupra vertebrelor. Unii specialişti incriminează şi inflamaţiile de origine virală. În ultimul timp, medicii şi-au îndreptat atenţia şi asupra musculaturii: poziţiile vicioase şi contracturile în zona coloanei cervicale şi a articulaţiei mandibulare pot, dacă nu să dea naştere bolii, cel puţin s-o agraveze. Nu trebuie trecută cu vederea nici o eventuală disfuncţie la nivelul oscioarelor din urechea internă (ciocanul, nicovala şi scăriţa), care preiau şi dau mai departe vibraţiile timpanului. Numai în rare cazuri sunt de vină problemele circulaţiei sanguine. De asemenea, e bine de ştiut că şi anumite medicamente pot favoriza un tinitus, de exemplu citostaticele, gentamicina sau chinina.
Stresul
O ultimă cauză posibilă ar fi stresul. Cu certitudine, el amplifică zgomotele din urechi. Deoarece este firesc ca, în momentele tensionate, omul să resimtă vălmăşagul de sunete dinlăuntrul său ca deosebit de turbulent şi sâcâitor. În acest context, un rol esenţial îl joacă emoţiile. Sunetele neobişnuite dau alarma la nivelul creierului, generând sentimentul de frică. Şi, cu cât suferindul urmăreşte cu mai multă atenţie şi îngrijorare hărmălaia chinuitoare din urechile lui, cu atât creşte numărul neuronilor cerebrali concentraţi asupra acelor sunete, care devin astfel tot mai iritante, mai ostentative şi mai ameninţătoare.
Vestea bună este că, deşi asemenea procese sunt dificil de controlat, creierul posedă o flexibilitate enormă, păstrându-şi până la sfârşitul vieţii puterea de a se remodela şi reseta, prin însuşirea de noi deprinderi. Când el va renunţa treptat la evaluarea negativă făcută bolii, aceasta va deveni din ce în ce mai puţin apăsătoare şi deranjantă.
Investigaţii şi diagnosticare
Un tinitus poate debuta fie la o singură ureche, fie la amândouă, concomitent. Suferinzii descriu o diversitate de zgomote: ţiuit, şuierat, bocănit, fâşâit sau zumzet. Intensitatea sonoră e variabilă, de la foşnete uşoare, până la forţa unor strigăte. Cine se pomeneşte brusc cu vâjâituri în urechi poate aştepta liniştit o zi sau două. Dacă simptomele persistă, ar fi indicat însă ca a treia zi să se adreseze unui medic ORL-ist, pentru ca acesta să depisteze provenienţa zgomotelor. În vederea stabilirii diagnosticului, specialistul va face uz de câteva investigaţii.
* O audiogramă - la aproximativ două treimi dintre pacienţi se constată o diminuare a auzului.
* O impedanţă - metoda prin care se măsoară proporţia în care un semnal acustic este transmis de la urechea externă la cea internă.
* O examinare a timpanului cu ajutorul microscopului.
Eventual, şi o tomografie computerizată, pentru a exclude prezenţa unui neurinom acustic. Acesta nu este o tumoră canceroasă, ci o formaţiune benignă, care poate apăsa pe un nerv. Neurinomul se îndepărtează printr-o intervenţie chirurgicală destul de simplă.
Pe lângă cele amintite mai sus, sunt, de asemenea, necesare un examen clinic (pentru identificarea unor posibili factori agravanţi ai bolii), dar şi o evaluare a stării psihice, deoarece bombardamentul sonor permanent la care sunt supuşi pacienţii provoacă adesea tulburări sufleteşti de tipul depresiei sau anxietăţii, al labilităţii psihice ori al insomniei. Iar, în numeroase cazuri, se concluzionează că acestea au precedat, de fapt, declanşarea tinitusului.
Soluţii
Cel mai bun remediu: indiferenţa
Când se observă prezenţa unor anomalii capabile să determine o agravare a simptomelor, corectarea lor este de competenţa unor doctori şi terapeuţi specializaţi în domeniile respective. Ei vor recomanda, de exemplu, exerciţii specifice de întindere pentru combaterea contracturilor musculare în zona cefei şi a maxilarelor, iar stomatologul va monta o gutieră care să împiedice scrâşnitul dinţilor în somn, întrucât acesta creează în timp poziţii greşite ale articulaţiei mandibulare. Există şi alţi factori ce pot da naştere unor asemenea posturi vicioase: ochelarii cu lentile progresive, montate într-o ramă imperfect adaptată pacientului, un ghidon de bicicletă plasat prea jos, distanţe necorespunzătoare între masă, scaun şi calculator, la locul de muncă. Toate acestea sunt lucruri relativ uşor de remediat.
Deoarece tinitusul se asociază frecvent cu un deficit de auz, medicii optează de multe ori pentru utilizarea unui aparat auditiv. Prin intermediul lui, pacientul recepţionează mai lesne semnalele acustice din exterior, ceea ce activează sistemul de filtrare sonoră al creierului, contribuind implicit la diminuarea zgomotelor din urechi.
Specialiştii au ajuns la concluzia că strategia cea mai eficientă în lupta împotriva tinitusului este să-i acorzi cât mai puţină atenţie, chiar să-l ignori, dacă e cu putinţă. Desigur, ca să faci aşa ceva, ai nevoie de un solid echilibru psihic. De aceea, medicii afirmă că tot ce are efect antidepresiv este benefic şi pentru pacienţii cu tinitus. De pildă, mişcarea: cine face jogging, plimbări cu bicicleta sau practică un sport oarecare nu-şi îmbunătăţeşte doar sănătatea, în general, ci şi starea de spirit, se simte mai optimist, mai puternic şi mai puţin expus la nesfârşita lui tracasare acustică. Foarte importantă este şi asigurarea unui repaus nocturn odihnitor, prin combaterea tulburărilor de somn. Bolnavii sunt sfătuiţi să cultive cu rigurozitate o serie de deprinderi care îi vor ajuta să adoarmă mai uşor: să nu lucreze şi să nu privească la televizor până la ore târzii, să nu consume o cină prea consistentă, să renunţe la ţigări şi alcool, să păstreze o temperatură adecvată în dormitor şi, pe cât posibil, să meargă la culcare şi să se trezească zilnic la aceleaşi ore.
Psihoterapie
Dintre metodele psihoterapeutice, cea mai utilă s-a dovedit a fi terapia cognitiv-comportamentală: ea contribuie la schimbarea modelelor de gândire care întreţin boala. Deosebit de valoroasă este, apoi, terapia de percepţie sonoră. Pacienţii învaţă să se detaşeze de zgomotele din urechi, îndreptându-şi percepţiile către mediul înconjurător. Se folosesc sunete ambientale sau melodii relaxante, asupra cărora bolnavii sunt îndemnaţi să se concentreze. Astfel, percepţiile sonore devin din nou pentru ei un demers activ, iar nu ceva ce li se întâmplă fără voia lor. Iată câteva surse de sunete benefice.
* Sonorităţi naturale, cum ar fi ciripitul păsărelelor, vuietul valurilor, zgomotul ploii, foşnetul de frunze, clipocitul şi susurul apei dintr-un pârâu. În timpul verii, poate fi de ajutor o fereastră deschisă. De mare folos sunt şi plimbările pe malul mării sau în pădure. Astfel de sunete naturale se găsesc înregistrate pe CD-uri sau pot fi descărcate gratuit de pe internet.
* Un ventilator, vara.
* Aparatul de radio şi televizorul lăsate deschise în permanenţă, în cursul zilei.
* CD-uri cu melodii relaxante.
* Un program de muzică terapeutică pe smartphone.
TEST
Cât de grav mă afectează simptomele de tinitus?
1. Percep zgomotele din urechi de când mă trezesc şi până mă culc.
2. Din cauza zgomotelor din urechi, mă întreb dacă nu cumva am o problemă gravă în organism.
3. Dacă zgomotele din urechi vor continua, viaţa mea nu mai merită trăită.
4. Din pricina zgomotelor din urechi, sunt mai irascibil în familie şi la întâlnirile cu prietenii.
5. Mă îngrijorez, gândindu-mă că zgomotele din urechi îmi vor ruina sănătatea.
6. Zgomotele din urechi mă împiedică să mă relaxez.
7. Deseori, zgomotele din urechi sunt atât de puternice, încât mi-e imposibil să le ignor.
8. Din cauza zgomotelor din urechi, îmi trebuie mai mult timp să adorm.
9. Din pricina zgomotelor din urechi, mă simt adesea deprimat.
10. Mă întreb de multe ori dacă zgomotele din urechi vor dispărea vreodată.
Cum calculaţi punctajul: corespunde = 2 puncte; corespunde parţial = 1 punct; nu corespunde = 0 puncte.
Evaluarea testului
0-7 puncte: Gravitate gradul I
Tinitusul nu este o problemă pentru dvs., nu vă lăsaţi tulburat de el şi nu-i acordaţi o atenţie deosebită. Învăţarea unor metode de relaxare vă poate ajuta să gestionaţi mai bine o eventuală accentuare a simptomelor, în momentele când vă veţi afla în anumite situaţii stresante. Dacă nu vi s-au descoperit alte boli asociate, nu aveţi nevoie să întreprindeţi nimic altceva.
8-12 puncte: Gravitate gradul II
Dvs. toleraţi bine tinitusul. Poate că vă confruntaţi uneori cu reculuri, de care însă nu vă lăsaţi doborât. În cazul când aveţi fie şi un foarte mic deficit de auz, discutaţi cu medicul dvs. ORL-ist varianta de a accepta un aparat auditiv, care vă poate atenua zgomotele din urechi până aproape de dispariţie, prin dirijarea atenţiei către sunetele venite din exterior.
13-18 puncte: Gravitate gradul III
Pentru dvs., tinitusul este o problemă care vă apasă şi vă influenţează starea afectivă. Probabil că suferiţi şi de tulburări de somn. Lăsaţi-vă consiliat de un psiholog, căci această boală se asociază adesea cu anxietatea sau depresia.
19-24 puncte: Gravitate gradul IV
Sentimentele şi atitudinile dvs. sunt profund afectate de tinitus. Ar fi indicat să beneficiaţi de o psihoterapie şi să vi se administreze medicamente antidepresive. Dacă v-aţi pierdut auzul la urechea cu tinitus, întrebaţi un medic ORL-ist despre posibilitatea introducerii unui implant cohlear. Recăpătarea auzului v-ar da şansa de a acoperi zgomotele din ureche.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
