TINITUS

* Cauze * Investigații * Noi terapii * Strategii importante împotriva chinuitoarelor zgomote din urechi *

Aceasta este denumirea unei afecțiuni de care suferă multe milioane de oameni din lumea întreagă. Ea constă într-o senzație au­ditivă patologică manifestată prin prezența perma­nentă a unor zgomote în urechi, chiar atunci când în jur este liniște. Ca regulă generală, semnalele acustice sunt filtrate de creier, căci auzul rămâne activ în per­ma­nență, ziua și noaptea, însă noi suntem înzestrați în mod natural cu aptitudinea de a percepe doar su­netele importante. De pildă: o tânără mamă doarme profund, dar se trezește instantaneu, îndată ce bebelu­șul ei în­cepe să plângă. La pacienții cu tinitus, acest me­ca­nism de selecție al creierului s-a dereglat și nu mai este capabil să discearnă între important și ne­sem­­nifi­cativ. În consecință, urechea percepe mereu diso­nanțe mai mult sau mai puțin stridente, provenite din inte­rior. Sunetele lipsite de însemnătate, pe care de obi­cei le ignorăm, năvălesc în prim-plan și îl ocupă.

Cauze
"Prăpădul" începe în copilărie

Tulburărilor de circulație a sângelui, care în trecut erau privite ca fiind principalul factor declanșator al bolii, li se atribuie astăzi doar un rol secundar. Medi­cina se concentrează acum asupra căilor nervoase ce fac legătura dintre urechi și creier. De-a lungul acestui traiect se pot produce leziuni mai ușoare sau mai gra­ve ale neuronilor, survenite ca o consecință a expune­rii la zgomote de intensitate mare. Încă din copilărie, pistoalele cu capse și alte jucării gălăgioase lasă urme pe viață asupra celulelor senzoriale. Mai târziu, mu­zica bubuitoare din discoteci, player-ele MP3, petar­dele și bormașinile au și ele o contribuție decisivă la vătămarea auzului. În anii tinereții, organismul reu­șește să compenseze într-o oarecare măsură efectele acestor leziuni. Totuși, la un moment dat, se ajunge la un deficit de auz sau chiar la pierderea lui. Atunci, neuronii din creier aflați în legătură cu celulele sen­zoriale degradate rămân fără "obiectul muncii". Ne­maiavând semnale acustice de transmis, ei se apu­că să creeze sunete proprii. Așa își explică neurobio­logii apariția afecțiunii numite tinitus.

Traumatisme craniene

Pe lângă zgomotele puternice, cu urmări nefaste, boala mai poate fi declanșată și de traumatismele cra­niene, de accidentele de circulație, ori de manevrele imprudente executate de un osteopat asupra vertebre­lor. Unii specialiști incriminează și inflamațiile de origine virală. În ultimul timp, medicii și-au îndreptat atenția și asupra musculaturii: pozițiile vicioase și con­tracturile în zona coloanei cervicale și a articu­la­ției mandibulare pot, dacă nu să dea naștere bolii, cel puțin s-o agraveze. Nu trebuie trecută cu vederea nici o eventuală disfuncție la nivelul oscioarelor din ure­chea internă (ciocanul, nicovala și scărița), care pre­iau și dau mai departe vibrațiile timpanului. Nu­mai în rare cazuri sunt de vină problemele circulației san­guine. De asemenea, e bine de știut că și anumite me­dicamente pot favoriza un tinitus, de exemplu cito­staticele, gentamicina sau chinina.

Stresul

O ultimă cauză posibilă ar fi stresul. Cu certitu­di­ne, el amplifică zgomotele din urechi. Deoarece este firesc ca, în momentele tensionate, omul să resimtă văl­mășagul de sunete dinlăuntrul său ca deosebit de turbulent și sâcâitor. În acest context, un rol esențial îl joacă emoțiile. Sunetele neobișnuite dau alarma la nivelul creierului, generând sentimentul de frică. Și, cu cât suferindul urmărește cu mai multă atenție și îngrijorare hărmălaia chinuitoare din urechile lui, cu atât crește numărul neuronilor cerebrali concentrați asu­pra acelor sunete, care devin astfel tot mai iritante, mai ostentative și mai amenințătoare.
Vestea bună este că, deși asemenea procese sunt dificil de controlat, creierul posedă o flexibilitate enor­mă, păstrându-și până la sfârșitul vieții puterea de a se remodela și reseta, prin însușirea de noi de­prin­deri. Când el va renunța treptat la evaluarea ne­gativă făcută bolii, aceasta va deveni din ce în ce mai puțin apăsătoare și deranjantă.

Investigații și diagnosticare

Un tinitus poate debuta fie la o singură ureche, fie la amândouă, concomitent. Suferinzii descriu o diver­sitate de zgomote: țiuit, șuierat, bocănit, fâșâit sau zumzet. Intensitatea sonoră e variabilă, de la foșnete ușoare, până la forța unor strigăte. Cine se pomenește brusc cu vâjâituri în urechi poate aștepta liniștit o zi sau două. Dacă simptomele persistă, ar fi indicat însă ca a treia zi să se adreseze unui medic ORL-ist, pen­tru ca acesta să depisteze proveniența zgomotelor. În vederea stabilirii diagnosticului, specialistul va face uz de câteva investigații.
* O audiogramă - la aproximativ două treimi dintre pacienți se constată o diminuare a auzului.
* O impedanță - metoda prin care se măsoară pro­porția în care un semnal acustic este transmis de la urechea externă la cea internă.
* O examinare a timpanului cu ajutorul micro­sco­pului.
Eventual, și o tomografie computerizată, pentru a exclude prezența unui neurinom acustic. Acesta nu este o tumoră canceroasă, ci o formațiune benignă, ca­re poate apăsa pe un nerv. Neurinomul se îndepăr­tea­ză printr-o intervenție chirurgicală destul de sim­plă.
Pe lângă cele amintite mai sus, sunt, de asemenea, necesare un examen clinic (pentru iden­tificarea unor posibili fac­tori agravanți ai bolii), dar și o evaluare a stării psi­hice, deoarece bombarda­men­tul sonor permanent la care sunt su­puși pacienții provoacă adesea tulburări sufletești de tipul depresiei sau anxie­tății, al labilității psihice ori al insom­niei. Iar, în numeroase cazuri, se con­clu­zionează că acestea au precedat, de fapt, declan­șarea tinitusului.

Soluții
Cel mai bun remediu: indiferența

Când se observă prezența unor anomalii capabile să determine o agravare a simptomelor, corectarea lor este de competența unor doctori și terapeuți speciali­zați în domeniile respective. Ei vor recomanda, de exemplu, exerciții specifice de întindere pentru com­ba­terea contracturilor musculare în zona cefei și a maxilarelor, iar stomatologul va monta o gutieră care să împiedice scrâșnitul dinților în somn, întrucât aces­ta creează în timp poziții greșite ale articulației man­dibulare. Există și alți factori ce pot da naștere unor asemenea posturi vicioase: ochelarii cu lentile pro­gre­sive, montate într-o ramă imperfect adaptată pa­cien­tului, un ghidon de bicicletă plasat prea jos, dis­tanțe necorespunzătoare între masă, scaun și cal­cu­lator, la locul de muncă. Toate acestea sunt lucruri relativ ușor de remediat.
Deoarece tinitusul se asociază frecvent cu un de­fi­cit de auz, medicii optează de multe ori pentru utili­zarea unui aparat auditiv. Prin intermediul lui, pa­cientul recepționează mai lesne semnalele acustice din exterior, ceea ce activează sistemul de filtrare so­noră al creierului, contribuind implicit la diminuarea zgomotelor din urechi.
Specialiștii au ajuns la concluzia că strategia cea mai eficientă în lupta împotriva tinitusului este să-i acorzi cât mai puțină atenție, chiar să-l ignori, dacă e cu putință. Desigur, ca să faci așa ceva, ai nevoie de un solid echilibru psihic. De aceea, medicii afirmă că tot ce are efect antidepresiv este benefic și pentru pa­cienții cu tinitus. De pildă, mișcarea: cine face jog­ging, plimbări cu bicicleta sau practică un sport oare­care nu-și îmbunătățește doar sănătatea, în general, ci și starea de spirit, se simte mai optimist, mai puternic și mai puțin expus la nesfârșita lui tracasare acustică. Foarte importantă este și asigurarea unui repaus noc­turn odihnitor, prin combaterea tulburărilor de somn. Bolnavii sunt sfătuiți să cultive cu rigurozitate o serie de deprinderi care îi vor ajuta să adoarmă mai ușor: să nu lucreze și să nu privească la televizor până la ore târzii, să nu consume o cină prea consistentă, să re­nun­țe la țigări și alcool, să păstreze o temperatură adec­vată în dormitor și, pe cât posibil, să meargă la cul­care și să se trezească zilnic la aceleași ore.

Psihoterapie

Dintre metodele psihoterapeutice, cea mai utilă s-a dovedit a fi terapia cognitiv-comportamentală: ea con­tribuie la schimbarea modelelor de gândire care între­țin boala. Deosebit de valoroasă este, apoi, terapia de percepție sonoră. Pacienții învață să se detașeze de zgomotele din urechi, îndreptându-și percepțiile către mediul înconjurător. Se folosesc sunete ambientale sau melodii relaxante, asupra cărora bolnavii sunt în­demnați să se concentreze. Astfel, percepțiile sonore devin din nou pentru ei un demers activ, iar nu ceva ce li se întâmplă fără voia lor. Iată câteva surse de su­nete benefice.
* Sonorități naturale, cum ar fi ciripitul păsă­relelor, vuietul valurilor, zgomotul ploii, foșnetul de frunze, clipocitul și susurul apei dintr-un pârâu. În timpul verii, poate fi de ajutor o fereastră deschisă. De mare folos sunt și plimbările pe malul mării sau în pă­dure. Astfel de sunete naturale se găsesc înregis­trate pe CD-uri sau pot fi descărcate gratuit de pe internet.
* Fântâni de cameră, instalate în camera de zi și/sau în dormitor.
* Un ventilator, vara.
* Aparatul de radio și televizorul lăsate deschise în permanență, în cursul zilei.
* CD-uri cu melodii relaxante.
* Un program de muzică terapeutică pe smart­phone.

TEST
Cât de grav mă afectează simptomele de tinitus?

Testul de față estimează efectele unui tinitus cronic asupra psihicului dvs. Dacă le aveți numai de câteva zile sau săptămâni, adresați-vă neîntârziat unui medic ORL-ist. Tratată în stadiul acut, boala are șanse foarte bune de ameliorare ori vindecare.

1. Percep zgomotele din urechi de când mă trezesc și până mă culc.

2. Din cauza zgomotelor din urechi, mă întreb dacă nu cumva am o problemă gravă în organism.

3. Dacă zgomotele din urechi vor continua, viața mea nu mai merită trăită.

4. Din pricina zgomotelor din urechi, sunt mai irascibil în familie și la întâlnirile cu prietenii.

5. Mă îngrijorez, gândindu-mă că zgomotele din urechi îmi vor ruina sănătatea.

6. Zgomotele din urechi mă împiedică să mă relaxez.

7. Deseori, zgomotele din urechi sunt atât de puternice, încât mi-e imposibil să le ignor.

8. Din cauza zgomotelor din urechi, îmi trebuie mai mult timp să adorm.

9. Din pricina zgomotelor din urechi, mă simt adesea deprimat.

10. Mă întreb de multe ori dacă zgomotele din urechi vor dispărea vreodată.

Cum calculați punctajul: corespunde = 2 puncte; corespunde parțial = 1 punct; nu corespunde = 0 puncte.


Evaluarea testului

0-7 puncte: Gravitate gradul I
Tinitusul nu este o problemă pentru dvs., nu vă lăsați tulburat de el și nu-i acordați o atenție deose­bită. Învățarea unor metode de relaxare vă poate ajuta să gestionați mai bine o eventuală accentuare a simp­tomelor, în momentele când vă veți afla în anumite situații stresante. Dacă nu vi s-au descoperit alte boli asociate, nu aveți nevoie să întreprindeți nimic alt­ceva.

8-12 puncte: Gravitate gradul II
Dvs. tolerați bine tinitusul. Poate că vă confruntați uneori cu reculuri, de care însă nu vă lăsați doborât. În cazul când aveți fie și un foarte mic deficit de auz, discutați cu medicul dvs. ORL-ist varianta de a ac­cepta un aparat auditiv, care vă poate atenua zgomo­tele din urechi până aproape de dispariție, prin dirija­rea atenției către sunetele venite din exterior.

13-18 puncte: Gravitate gradul III
Pentru dvs., tinitusul este o problemă care vă apa­să și vă influențează starea afectivă. Probabil că sufe­riți și de tulburări de somn. Lăsați-vă consiliat de un psiholog, căci această boală se asociază adesea cu an­xietatea sau depresia.

19-24 puncte: Gravitate gradul IV
Sentimentele și atitudinile dvs. sunt profund afec­tate de tinitus. Ar fi indicat să beneficiați de o psiho­te­rapie și să vi se administreze medicamente antide­pre­sive. Dacă v-ați pierdut auzul la urechea cu tinitus, în­trebați un medic ORL-ist despre posibilitatea in­tro­ducerii unui implant cohlear. Recăpătarea auzului v-ar da șansa de a acoperi zgomotele din ureche.